Quasarii

Lucesc frenetic quasarii gigantici
Acolo, în noaptea depărtărilor,
Care de fapt nici nu-i noapte,
Numai pentru noi ăştia mici,
Acolo, e numai o stare de veghe,
Departe, la margine de univers,
Care nu-i margine de niciun fel
Doar pentru noi ăştia infimi,
Acolo, timpul a încremenit aievea
Să nu conturbe bravii quasari,
Cei ce vor naşte mândre galaxii
Din tăria lor de caracter, cu patos
Expulzând puzderie de praf de stele
Ca nişte superbe jocuri de artificii
Ah, quasarii cei de peste alte ere,
De ce v-aţi dus aproape de infinit?
Voi, maximul de materie şi lumină,
Voi, care configuraţi o nouă viaţă,
Voi, care extindeţi pururi universul,
În timp ce noi facem doar figuraţie,
Sau cel mult privim prin telescoape
Ori mai băgăm strâmbe în univers,
Cu gesturi infantile, deocamdată...

poezie de David Boia (16 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Privesc cu rezerve
Departe în zare
Şi iată discrepanţa
Insurmontabilă
Oameni infimi
Pe o planetă pitică
Şi peste tot
Universul fără margini
Şi în jur nimic viu
Nici urmă de viaţă
Numai eter
Total relativ
Şi pete de lumină
Sau nori stranii
Din praf de stele

poezie de David Boia (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Şi-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârşit
Şi, c-o voce din eteruri, şuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuşi a-nlemnit,
Până când ţi-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine

La margine de speranţă,
Acolo, vizavi de visuri
Sunt prăpăstii şi abisuri
Probabil de circumstanţă

La margine de speranţă,
Într-o nouă perspectivă
Valoarea-i tot mai relativă
Mă refer, ca importanţă

La margine de speranţă,
Retras, după jaluzele
Privesc, dorurile mele
De la minimă distanţă

La margine de speranţă,
Şi atunci, dar şi dincolo
Arta-n ultimă instanţă
E apanajul lui Apolo...

poezie de David Boia (10 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Zbor... zbor şi dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot şi nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că şi-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Şi spune că are de gând să facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Şi dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează şi se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulţesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg şi cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă şi-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau să plec de aici...

poezie de Veronica Ştefania Dănciulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merită un nume

Privind cerul eminamente
Mai ales la umbra pământului
Se vede puzderie de galaxii
Ca fluturi de lumină
În forme lenticulare
Ele ne dau prezenţă de spirit
Şi intuiţie polivalentă
Fiecare după aptitudini
În funcţie de unghiul de înclinare
Fiecare astru din spaţiu
Aprinde o nouă taină
Peste tot persistă urma creatorului
Favoarea divină se vede
Cel mai bine şi agreabil
Acolo în lumina neînserată
În galaxii fără de număr
Şi stele învăpăiate
Care merită câte un nume.

poezie de David Boia (25 august 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul

Azi când timpul
E limitat cu noi
Şi noi limitaţi în timp
Prin comparaţii şi analogii
Cu dorinţe şi cu aspiraţii
Cu speranţele din noi
Până departe în aşteptări
Acum când timpul ăsta şui
Este puţin aproape infim
Şi total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele şi cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem
Care să ne ajungă
Care să ne prindă
Să ne fie de prisos
În final fără de sfârşit.

poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde nu e...

Pe ceru-n care îngerii nu zboară,
Nici stele nu răsar, nici soare nu-i;
Zi nu se-nalţă, seară nu coboară,
Doar nori bezmetici bântuie haihui!

În inima în care nu încape
Nici milă, nici iubire şi nici dor,
Vin duhurile rele să se-adape,
Iar crinii inocenţei, pe rând, mor.

În marea unde nu-noată sirene,
Se sinucide poezia, lent;
Nici alge nu trăiesc şi nici balene,
Iar pescăruşii ţipă violent.

În lumea-n care domină trufia,
Valoarea se măsoară doar în bani,
Cu fraude-şi scriu toţi biografia
Şi doar pe îndoieli sunt suverani.

Acolo unde nu e Dumnezeu,
Viaţa nu-i decât deşertăciune,
Iar oamenii-s doar piese de muzeu,
Mânaţi de patimi şi de slăbiciune!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu, da Coza...

Când nu-ţi mai simţi nici umbra, strigi la lună,
Să îţi auzi ecoul printre chrişti
Şi te izbeşti cu ochii de furtună
Să simţi că mai respiri şi că exişti.

Calci pe obuze, să-ţi faci rană vie
Să curgă sânge, sevă pentru vers
Şi te ascunzi, umil, în poezie
Că alte locuri nu-s în univers.

Şi cauţi un rotund printre ruine,
Dar niciun diametru nu-i întreg.
Numai frânturi de arii clandestine
Spre care doar durerile converg.

Destine se împiedică de moarte
Pe drum de foc cu diavoli la hotar
Şi îngeri negri fără paşapoarte
Împrăştie cenuşă şi calvar.

La porţi de rai, se-nghesuie samsarii
Să medieze-nstrăinări de rugi
În roşu-ndepărtat unde quasarii
Din găuri negre racolează slugi...

Planeta geme sub atacuri dure,
Nebunu-ngână un refren drăcesc
Şi umbra mea, cum poate să îndure
Decoru-acesta nedumnezeiesc?

Şi dacă ne priveşti când supradoza
De ură intoxică omenirea,
Doar tu mai poţi trimite-aici, da Coza
Cuvântul ce ne-aduce mântuirea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapie

Acolo unde cădem
Pe gânduri
Şi gândurile cad pe noi
Aşa ca o ceaţă deasă
Acolo e depresiune
Acolo unde gânduri negre
Năvălesc peste noi
Ca popoarele migratoare
Şi nu le putem controla
Şi ne bagă la idei
Acolo e depresie
Undeva tot pe acolo
Trebuie să fie
O ieşire ingenuă
Care ne scoate din labirint
Care ne duce la liman
Şi care trebuie găsită.

poezie de David Boia (9 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii universului

În proză sau în vers
Despre univers
Pot zice că-i pervers
Alte ori invers

Câte stele muribunde
În galaxii rotunde
Peste tot şi peste unde
Universul le ascunde

Multiplică taine
Ascunse sub haine
Bizare sau faine

Apoi din loc în loc
Fără echivoc
Se nasc stele de foc

Din ample ecuaţii
Formează constelaţii
Peste generaţii

Din constelaţii mii
Formează galaxii
Cu alură de copii.

poezie de David Boia (8 ianuarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul inteligibil este doar raţiune şi nu s-ar mai putea naşte încă un altul care să fie doar raţiune, ci dacă se năştea un altul trebuia să fie inferior aceluia, nefiind raţiune, dar nici materie căci materia nu este ordonată, de aceea trebuia să fie un amestec. Cele la care universul acesta se opreşte sunt materia şi raţiunea, iar acolo de unde începe se află sufletul, care guvernează amestecul. Partea din suflet raportată la realitatea divină superioară rămâne neamestecată şi nu are piedică în actul ei, după cum partea sufletului care dă viaţă corpului nu primeşte nimic de la el.

Plotin în Enneade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim pe un bulgăre din piatră şi metal care înconjoară o stea banală, care este una dintre cele 400 de miliarde de alte stele care fac parte din Calea Lactee, care este una dintre miliardele de alte galaxii, care alcătuiesc un univers care ar putea fi unul dintre un număr foarte mare, probabil, un număr infinit, de alte universuri.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

astrofizicienii de la NASA
caută lumi noi în alte galaxii
cu telescoape şi lunete
ochi care scrutează
Universul infinit

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, dincolo de galaxia vieţii

Acolo, dincolo de galaxia
În care ani de-a rândul am trăit,
Vom fi un univers în noaptea de tăcere,
Particulă de vis în infinit.

Prin pulbere de artă, între spaţiul
De ani-lumină dintre două stele,
Ne vom continua viaţa şi visul
Trăirii noastre simple şi eterne.

Vom fi o dulce rază de lumină,
Mângâietoare-n suflete şi-n gând,
Acoperiţi de mantie divină,
În adâncimea nopţii luminând.

Căci lumea-ntreagă este guvernată
De-acelaşi soare şi trăind prin vers
Un ochi deschis vom fi... Azi, lumea toată
Îi dă vieţii, parcă, un alt sens...

Suntem aici doar pentru-a ne cunoaşte
Şi de-a-ndrepta greşala celor mulţi,
Însă egali vom fi în faţa morţii,
Singuri şi trişti, neîmpăcaţi, desculţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de lumină

Am fost învins de timp şi depărtare
deşi am încercat de-atâtea ori
în luptele ce-am dus, să am răbdare
cât timp mă număr printre muritori.

Eram puternic, nu conta distanţa,
iar timpul mă servea ca sclav supus,
urmând lumina mea în cutezanţa
cu care Universul am sedus.

În starea mea de-acum, cea efemeră,
îmi e duşman şi-n luptă m-a învins,
crezând în dreptul lui, doar o himeră,
uitând de Universul necuprins.

Voi şti de-acum, cu-această-nvăţătură,
în orice stări, în orice viitor,
că timpul este sclavul plin de ură
ce poate să distrugă orice dor.

El poate, aliat cu depărtarea,
să-ţi facă din prezent doar amintiri
pe care, împreună cu uitarea,
să le arunce-n goluri de trăiri.

A-nvins acum, a reuşit, în fine,
să îmi arate că-i răzbunător,
şi să-mi trimită-n zone celestine
iubirea pentru tine, fără dor.

Simt un pustiu în piept şi bariere
în sufletul ce-mi zace-acum rănit,
şi-aş vrea să îndulcesc a lui durere,
dar leacuri pentru asta, n-am găsit.

Nu mai e mult şi voi fi iar lumină
cutreierând prin vaste galaxii,
prin lumea-ntunecată, clandestină,
în care te voi aştepta să vii.

Căci am pierdut o luptă, nu războiul
pe care l-am tot dus atâtea vieţi
în care-am fost şi flacăra şi sloiul
din versurile scrise de poeţi.

Acolo te voi aştepta iubire,
în zborul de lumină, temerar,
cu gândul la o singură-ntâlnire,
în braţe să te ţin, o clipă doar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii îşi fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet şi sceptru de Neptun
Şi îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poţi fi şi pasăre, şi om, cu sufletul arzându-ţi în altar,
Prin braţe te ridici de la pământ şi prin efortul tău de muritor.
Sclipeşti precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă priveşti în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povesteşti
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viaţă simplă sau bătălii regeşti.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipeşte raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viaţa, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitam... la un minunat asfinţit de soare. În norii îngrămădiţi ţâşneşte o dâră de lumină şi acolo, ca un cărbune roşu, neregulat - soarele. Totul - deasupra pădurii şi secarei. Bucurie. Şi m-am gândit: Nu, această lume nu este doar o glumă, nu este o viaţă numai de suferinţă şi de trecere într-o lume mai bună, eternă, ci este una din lumile eterne, minunată, plină de bucurii şi pe care noi nu numai că putem, dar trebuie să o facem şi mai minunată, şi mai bogată în bucurii pentru cei ce trăiesc odată cu noi şi pentru cei care vor trăi în ea după noi.

citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farul

Aprinsă undeva-ntr-un loc ascuns
Pe cuprinsul mării, nu prea departe,
("Un mic recif," Căpitanul nostru-a spus)
Am văzut sclipind o lumină-n noapte.

El mi-a spus că se-află-n far acolo unde,
Pe marea cu primejdii nu puţine,
Trăiau în singurătate oameni care se-ngrijeau
Ca fitilul lămpii să ardă pentru mine.

Pentru mine, pentru el, pentru fiecare navă
Care traversa acele ape-ntunecate.
Mă gândeam că era ciudat ca-n liniştea fluidă
Să stea mereu acolo, zi şi noapte.

Ei n-au magazine, n-au ogoare şi n-au străzi;
N-aud nici freamăt de frunze pe cărare,
Şi-adeseori sub picioare furios le urlă
Talazurile-n cavalcada lor aprigă pe mare.

Iar când noi dormim, ei stau de veghe
Întinzând peste fiecare val, până-n hăt depărtare,
Un braţ lung de lumină călăuzitoare
Un fel de saulă legată de colacul de salvare.

poezie de Marjorie Wilson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!