Ne vor îngropa adânc

Când vom muri ne vor îngropa adânc, nespus
De-adânc, şi iarba va acoperi mormântul de îndată,
Iar noi vom auzi: undeva, deasupra noastră, sus,
O ploaie trecătoare alintând pământul, delicată.

Apoi, nu vom mai dori nimic, nopţii tovarăşi,
Şi treziţi dintr-un vis, vom gândi astfel:
Dacă afară-i linişte – e toamnă iarăşi,
Dacă-i zgomot – e primăvară-n orăşel.

E plăcut că sentimentele noastre somnoroase
Nu vor mai fi învolburate de suferinţe, bucurii, nevoi:
Ale despărţirii sau iubirii complicaţii dureroase
Nu mai pot pătrunde prin sicriu până la noi.

Suntem acasă, am găsit ceea ce toţi oamenii speră
Să găsească. Aici, în sfârşit, noi ne vom face-o părere
În ce fel o viaţă minerală, fără sentimente, diferă
De-o viaţă sensibilă, sensibilă până la durere.

poezie de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele îşi foşnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Şi-şi pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzişuri moarte.
E timp destul să răsfoieşti o carte.
Şuviţele tale roşcat-aurii,
Împrăştie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă şi coaptă.
Vântul îşi drege glasul, ca în şoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanţa toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei şi noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul LXI – Cum nimic nu-i de făcut...

Cum nimic nu-i de făcut, să ne sărutăm păşind în amintire.
Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăşi.
Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărţire,
Când atât de simplu şi de liniştit pot liber să fiu iarăşi.
Să ne dăm mâna şi să ştergem jurământul cel solemn –
Iar dacă într-o zi ne-om întâlni din nou pe undeva
Să nu se vadă în sprânceana noastră semn
C-am fi păstrat din fosta dragoste ceva.
Acum când Iubirea-şi dă ultima suflare, pe înserate,
Când Pasiunea zace fără-a scoate vorbă, cu puls slab,
Când Fidelitatea-îngenunchează lângă patul cel de moarte,
Iar Inocenţa-şi închide sfioasă ochiul ei suav,–
Dacă-ai dori, deşi ea-i ajunsă la capătul de drum,
Din moarte tu mai poţi la viaţă s-o aduci. Acum.

sonet de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultul nu va muri până când stelele nu vor fi iarăşi la locul lor şi până când preoţii ascunşi nu îl vor fi sculat pe Cthulhu din mormântul său pentru a îşi reînvia adepţii şi a îşi relua domnia pe Pământ. Timpul va fi uşor de ştiut, pentru că atunci omenirea va fi devenit ca "Cei vechi şi mari": liberi şi sălbatici, dincolo de bine şi rău, legile şi moralitatea fiind lăsate în urmă, toţi oamenii ţipând şi omorând şi extaziindu-se de fericire. Apoi "Cei vechi" eliberaţi îi vor învăţa noi metode de a urla şi a omorî şi a se bucura de faptele lor, şi tot pământul va arde cu un holocaust de euforie, libertate şi extaziere.

H.P. Lovecraft în Chemarea lui Cthulhu (1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerile iubirii

Spuneau cândva poeţii, în versuri minunate,
Punând în ele, însă, şi-un pic de răutate:
Plăcerile iubirii o clipă te răsfaţă,
Plăteşti cu suferinţe apoi întreaga viaţă;

Plăcerile iubirii sunt clipe de plăcere,
Nu merită plătite cu-o viaţă numai fiere.
De-aceea, de ai minte, cât poţi să fugi de ele,
Scutit vei fi tu astfel de chinurile grele.

De-alungi iubirea, sigur, de chinuri te fereşti,
Dar fără de iubire ce rost ai să trăieşti?
Nu poţi, de teama fierii, să fugi o-ntreagă viaţă,
Şi să nu-i guşti iubirii din plin a ei dulceaţă.

Plăcerile iubirii nu pot fi ignorate,
Sărutu',-mbrăţişarea, suprema voluptate;
O clipă ce-o oferă iubirea ca plăcere,
Chiar merită plătită cu-o viaţă de durere.

Şi-apoi nu-ntotdeauna plăcerile iubirii
Sortite-s să sfârşească în hăul amăgirii.
Atât de mult dorite şi-atât de delicate,
În viaţa trecătoare sunt nişte nestemate.

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (8 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Nu-i de făcut nimic, să ne sărutăm păşind în amintire.
Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăşi.
Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărţire,
Când atât de simplu şi de liniştit pot liber să fiu iarăşi.
Să ne dăm mâna şi să ştergem jurământul cel solemn –
Iar dacă într-o zi ne-om întâlni din nou pe undeva
Să nu se vadă în sprânceana noastră semn
C-am fi păstrat din fosta dragoste ceva.

poezie de Michael Drayton din Poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur cuvânt

lumea curge
în picături dezacordate
am fost în viaţă
un zgomot fără rost
aici spaţiul tace
nu a vorbit niciodată
pe jos ţopăie anotimpurile
ascultă,
de mă vei întreba
ce am făcut în viaţă
îţi voi răspunde
am iubit,
de la început până la sfârşit

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te s-asculţi ...

N-auzi cum povesteşte vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă şi-aleanu-şi varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră şi cântă
Frunzişu-n frasini îl frământă?
Şopteşte tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!

S-asculţi şi picurii de ploaie,
Când vin mărunţi, ori cad şiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un şopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuş fără cădere,
Nici viaţă nu-i fără durere!

Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiş îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-şi lasă albia să sece,
Un clipocit şi se desparte
Că-l mână dorul mai departe...
Şopteşte: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (2 august 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Tu eşti iubirea însăşi atunci când nu te temi." – Nisargadatta Maharaj. În lipsa gândului, care e un veşnic nevoiaş de iubire, tot ceea ce mai rămâne este infinitul iubirii! I: Mi-ai spus tu mai demult că sunt dependentă de iubire şi de dorinţa de a fi apreciată, ai dreptate, nu pot să te contrazic. Oricum un lucru este cert: sunt mult prea sensibilă pentru lumea asta. A. M: Dacă "eu"-l se ascunde în spatele sensibilităţii, nu-l crede, doar vrea să te ia sub hipnoza lui de: "Vai, cât de sensibilă sunt eu pentru lumea asta!" Dar de fapt nu eşti chiar deloc, o fiinţă sensibilă nu aşteaptă iubire şi apreciere, ci doar se întâmplă să le ofere nestăvilit. Pentru ea astfel de fumuri efemere sunt exact ca şi jucăriile pentru copii; mai întâi şi le doresc iar imediat ce le au, le dau uitării. Tu eşti Iubirea, iar iubirea este nestăvilită apreciere pentru iubire, cea care cerşeşte astfel de limite în numele sensibilităţii. Uită că sensibilitatea simplă de "A-Fi" este însăşi inima iubirii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii oferă posibilitatea unor bucurii nestatornice într-o viaţă trecătoare; Biblia oferă, prin credinţă, fericire şi bucurie neschimbătoare, într-o viaţă fără de sfârşit!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum în cer

În orice legendă există sămânţa
Viitorului, is not?
Rugi de iertare se lasă pe iarba cerului.
Iar mormântul meu aşteaptă la margine,
aproape de gard, de mersul tramvaielor.
Într-o noapte cimitirul dispăru, se spune
Că ar fi zburat la cer. Mormântul meu – ioc.
Iar eu mă plimb liber, fără baston, barbă,
Carte de rugăciuni, deşi nu am deschis-o
Până acum. Parcă nimeni numai crede în moarte.
Toţi vor să ajungă în cer vii şi nevătămaţi.
Cică un sfârşit tot există, cam ascuns,
Bătrânii ne spun ceea ce-i dor, dar
Nu ne anunţă la timp despre moarte,
De n-am fi atât de autonomi, eu cred
Că nimeni nu ar muri, din solidaritate,
Suntem toţi o materie şi un spirit,
Ce atâta autonomie trupească,
O bătrână în cârje, alaltăieri
s-a prefăcut într-un înger cu aripi,
acum zboară pe sus, unii chiar au zărit-o.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fetiţă cânta în corul bisericii

O fetiţă cânta în corul bisericii
Despre toţi oamenii trudiţi dintr-o ţară străină, păgână,
Despre toate navele risipite pe-oceanele lumii,
Despre toţi cei care-au uitat de bucuriile aflate la-îndemână.

Vocea ei se înălţa tot mai sus, tot mai sus, spre turn,
O rază i-a căzut pe umărul de-o albeaţă divină.
Din întuneric toţi credincioşii priveau şi-ascultau
Rochia aceea albă cântând în lumină.

Şi toţi chiar credeau că,-n sfârşit, sosea bucuria,
Că toate navele-au ajuns tefere-n port,
Că-n nişte ţări îndepărtate şi străine toţi oamenii trudiţi
Au găsit un mângâitor, o viaţă oferind puţin confort.

Glasul era atât de dulce, raza soarelui atât de subţire...
Iar chiar acolo, acolo lângă Sfânta Poartă
Care cunoaşte toate misterele, un copil plângea
Pentru cei plecaţi, care nu se vor mai întoarce niciodată.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

La locul de muncă, în viaţa de acasă şi în activităţile noastre cotidiene suntem supuşi la o muncă interioară prin situaţiile şi oamenii ce se află în viaţa noastră la un moment dat. Oricât de anostă sau plină de nefericire pare viaţă noastră, cred cu tărie că fiecare dintre noi este exact în locul cel mai potrivit pentru el ca să trăiască experienţele şi să întâlnească oamenii care îl vor propulsa spre o viaţă mai bună.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zădărnicie a umbla după bogăţii trecătore şi a-ţi pune nădejdea în ele. E o zădărnicie a urmării poftele trupeşti şi a dori ceea ce va atrage apoi grele pedepse asupra voastră. E o zădărnicie a te gândi numai la viaţa de faţă şi a nu prevedea cele viitoare. E o zădărnicie a dori o viaţă lungă şi a nu te îngriji de o viaţă bună. E o zădărnicie a iubi ceea ce trece atât de repede şi a nu te gândi să câştigi cerul unde bucuria dăinuieşte în veci. Leapădă-te de toate şi vei găsi pe Dumnezeu!

Thomas a Kempis în Urmarea lui Cristos
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pare când una, când alta, când binefacere trupească, când boală, când greutate, când bucurie, iar întreaga viaţă este numai "înviere", adică sporirea iubirii, înălţarea iubirii din mormântul trupului. Iar asta e o bucurie neîncetată. Şi apoi treptat te identifici tot mai mult cu ceea ce iubeşti şi iubeşti totul, iar astfel devii Dumnezeu cu adevărat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii şi orice fel de bogăţii care ar putea exista pe pământ, nu pot oferi mai mult decât posibilitatea unor bucurii nestatornice într-o viaţă trecătoare. Biblia însă, oferă prin credinţă, fericire şi bucurie neschimbătoare, într-o viaţă fără de sfârşit!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tânăr sunt şi de viaţă sunt plin,
Mistuit de privelişti şi dor.
Înverzesc şi spre tine-mi înclin
Ramul meu de arţar, foşnitor.
Când de vânt mă-nfior legănat,
Rugăciuni îţi şoptesc, ca să vii.
Pe obrazu-mi spre cer înălţat
Lacrimi mici şiroiesc bucurii.
Te aştept sub umbrarul meu des,
Iar tu vii şi tristeţii mă smulgi
Şi cu verde podoabă-ţi veghez
Gândul bun şi visările dulci.
Îţi şoptesc visul meu de arţar
Şi îţi cânt din lăute de foi
Până când stele-n boltă răsar...
Numai tu. Numai eu. Numai noi.

poezie clasică de Aleksandr Blok (13 iulie 1902), traducere de Victor Tulbure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!