În gîndul meu

E tot ce-ţi cer,
străine,
ţie,
rătăcitor prin pădurile timpului
măsurat în căderi...
Paşii noştrii şi-au încrucişat
azi,
urmele,
Când singurătatea îşi plimba cutezătoare,
Credinţa.
Întinde-mi mâna
o clipă,
Atât cât să pot vedea
zâmbetul speranţei,
Răsfrânt
pe chipul necunoscutului,
copac,
Ridică-mi neputinţa
pe ramura verde
Acolo
unde floarea are un destin...
Uneşte-ţe cu palma
sufletului meu,
mereu,
Speriat de întuneric.
E tot ce-ţi cer,
străine...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi sunt? Ce-ţi cer?

Ce-ţi sunt? -Iubită
Ce-mi eşti? -Ursită
Ce-ţi cer? -Iubire
Ce-mi dai? -Cârtire
Ce-ţi sunt? -Nu ştiu
Ce-mi eşti? -Pustiu
Ce-ţi cer? -Mici daruri
Ce-mi dai? -Amaruri
Ce-ţi sunt? -O coastă
Ce-mi eşti? -Năpastă
Ce-ţi cer? -Plăcere
Ce-mi dai? -Durere
Ce-ţi sunt? -Izvorul
Ce-mi eşti? -Ulciorul
Ce-ţi cer? -Blândeţe
Ce-mi dai? -Tristeţe
Ce-ţi sunt? -Femeie
Ce-mi eşti? -Scânteie
Ce-ţi cer? -Sărutul
Ce-mi dai? -Născutul

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?

Pe unde eşti, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleaşi stele, suspini şi tu în noapte,
Ţintind cu ochii trişti spre visul de apoi?

Pe unde eşti, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ţi umblă paşii, ce flori ţi se supun?
Mai ştii să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?

Pe unde eşti, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ţi mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ţi dăruieşte timpul, iar clipa ce-ţi oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?

Pe unde eşti, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai băgat pădurile în sicrie, străine

Cine-ar putea durerea frunzei s-aline
Când casa i-a fost secerată de topor?
Ne-ai secat sevele pământului, străine,
Ne-ai transformat pădurea în ogor.

Din ce în ce mai puţine triluri măiastre
Mai răsună în inima codrului îndurerat,
Ne-ai alungat cântăreţii spre zări albastre
Cu dulci amintiri sub aripi au plecat.

Străine, plânge amarnic sufletul în mine
Căci multele generaţiile ce vor urma
Vor zări trunchiuri ciuntite pe coline
De verdele lor crud nu se vor bucura.

Ne-ai băgat făr' de milă pădurile în sicrie
Făcute din lemnul propriilor lor copii
I-ai forţat să plătească crunta simbrie
Siluindu-le sufletele să bântuie pe câmpii.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Femeie care-mi dai puterea,
Să înfrunzesc ca un copac,
Cum să te-nvăţ s-auzi tăcerea
Mărturisirilor ce-ţi fac?
Cum să te-nvăţ să iei aminte
Acelor simţăminte tari,
Ce-ţi ştiu vorbi, nu prin cuvinte,
Ci-n graiul liniştilor mari?

poezie celebră de Liviu Deleanu din Scrieri (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iei aminte bine

La poarta mea dacă-ai să baţi străine,
Pe întuneric, ploaie sau zăpadă
Că umbra, trupul nu ţi-l va mai ţine,
Îţi voi deschide fără de zăbavă!

Eu, apă să te speli ţi-oi da îndată
Şi vin, şi-un colţ de pâine de ţi-e foame,
Ţi-oi da un pat în camera curată,
Ferit să fîi, de-ale nopţii sodoame!

Te las să te închini icoanei sfinte,
Să îţi spui rugăciunile în pace,
Dar la ce-ţi spun, să iei bine aminte,
Să--mi respecţi vorba gurii ce o toarce.

La uşa cu zăvor de bunătate,
Bocancii, te rog scoate-i din picioare,
Al casei prag, doar suflete curate
Îl trec, şi, fac din asta sărbătoare.

De crezi că ţi-am cerut prea mult străine,
La poarta mea să nu încerci să baţi,
Că nu-ţi deschid, mergi sănătos, cu bine,
Să-ţi fie drumul lin când îl străbaţi!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... dacă mâna întinzi
dai de ochii
ce-ţi caută urmele...

poezie de Maria Podari
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul morţilor

Spală-te cu apa ne'ncepută
Cum spun vrăjitoarele şi mitul.
Haidem la poarta satului
Să privim cum arde Răsăritul.

A trecut un ceas de când cucoşii
Şi-au strigat voioasele alarme.
Muncitorii toţi s-au dus în câmpuri,
Numai satul morţilor mai doarme...

Oare nu ştiau să le vestească
Ora de miraj când arde zarea?
Hai cu mine-n satul morţilor,
Să strigăm pe uliţi deşteptarea...

Poate s-or trezi şi muncitorii
Zăvorâţi în cel din urmă sat:
Să-şi dezmorţească braţele
Cari de-atâtea veri n-au mai lucrat.

Ei şi-au lăsat pământurile
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Şi să le usuce vânturile...

De ce doarme satul morţilor?
Pentru ce pe uliţele lui
Nimeni nu vesteşte bucuria
Gloriilor răsăritului?...

Hai cu mine-n satul morţilor
Să strigăm pe uliţi amândoi,
Să surâdem crucilor, căci mâine
Ne-or muta acolo şi pe noi...

Ne vor rămânea pământurile:
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Şi să le usuce vânturile.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când treci prin valea necunoscutului, vei descoperi urmele paşilor lui Isus, atât în faţa ta, cât şi lângă tine.

citat din Charles Stanley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aş recunoaşte-acum

Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un şal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Şi fi-vor brazii îngrădiţi

Acolo unde cred că eşti

Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă priveşti, dacă asculţi

Dacă mai înţelegi ceva

poezie de Istrati ion din poezii.ro (3 martie 1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

În ploaie, rezemat de un copac.
El are legătură cu pământul.
Şi simt sub coaja-i, palmă bătucită,
Cum freamătâ, cu ceru-n el, Cuvântul.

Din când în când trăzneşte mânios
Şi se răzbună norii în furtună.
Un fulger de-o veni, rătăcitor,
Deodată amândoi l-om frânge-n mână.

Cuprins de laşitate, fug pe câmp
Şi picurii mă-ndosie de mijloc.
El îşi asumă riscul verticalei,
Dispus în orice clipă să-şi dea foc.

Singurătatea asta care fuge...
Singurătatea lui înfiptă-n lut...
Mă-ntorc plângând şi îl cuprind în braţe.
Furtuna grea ne ţine de urât.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti - când suava icoană
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămata ca-n rana
stravechiului verde copac.

Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti - când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti - când întreaga faptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi masură
şi lavă pătrunsă de lună.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino iarăşi pe la moară

Vino iar odor de veacuri,
Pe drumeagul de la “moară”,
Să-ţi văd chipul să-ţi simt gura,
Dorurile mă doboară.

O tu zeu cu chip de faur,
Vino! Nu mai am răbdare,
Simt că luna şi pământul
Mă vor spulbera în zare.

Viaţa este atât de scurtă,
Nu te iartă nici o clipă,
Vino! Deci, te aştept întruna
Şi în mine te-nfiripă.

Iartă-mi insistenţa oarbă,
Sunt totuşi raţional,
Simt că dorul va învinge
Spumegând spre ideal.

De aceea te chem întruna,
Cât trăiesc te voi chema,
Vino! Şi întinde-mi mâna
Până-n” ceruri” voi pleca.

Şi de-acolo din neanturi,
“Drac” sau “înger” ce voi fi,
Iţi voi cere mâna blândă
Poate acolo... vei veni.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

păsările nopţii
fâşâie liniştea în stropi albi de răcoare,
vin de nicăieri tropote de zmei...
străine, trupurile noastre se caută disperate
în goana după adevăr
stăm stingheri unul
în faţa celuilalt.
Cineva ne-a răpit dreptul de a fi fericiţi,
chiar dreptul de a fi.
Lacrimi curg pe obrajii timpului,
acum,
când mitul lui,, împreună'' s-a destrămat.
una lângă alta, gurile noastre
străine şi reci, părăsite de cuvânt,
se privesc.. Atât.... aşteptând...
aruncând arar
săgeţi grele de tăcere.

poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ţi mai numeri anii…

De ce-ţi mai numeri anii să vezi de eşti bătrân
Când ştii ce grea durere tu porţi în al tău sân,
Şi pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ţi spună de nu-i încă zbârcită faţă ta?

Când ştii c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci şi triste urme în suflet ţi-au lăsat,
Şi crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.

Şi ce-ţi mai foloseşte să ştii azi cum mai eşti
Când simţi că tu pe lume de mult nu mai trăieşti;
Purtând cu moartea-n suflet străin în orice loc
Viaţa ta pustie şi fără de noroc!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra timpului

Urmele paşilor tăi
sunt încrustate adânc
în zapada sufletului meu.
Te-am aşteptat o viaţă,
să-ţi odihneşti o clipă inima lângă inima mea,
desenând cu braţele aripi de îngeri.
Apoi ai plecat,
scuturându-ţi picioarele a blestem.
Clipe viscolite
vor troieni totul în uitare.
-Aşteaptă primăvara!
"îngână timid speranţa".
Primăvara?
Gheţarii veşnici ai indiferenţei tale
vor pluti pe apele sufletului meu
atât de reci... atât de grei...

poezie de Valeria Moroşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu crede ceea ce-ţi spun ochii. Tot ceea ce-ţi arată este limitarea. Priveşte folosindu-ţi spiritul şi vei afla ceea ce ştiai deja, vei vedea cum poţi zbura.

citat din Richard Bach
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult aş vrea

Atât de mult aş vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viaţa ta.
Atât de mult eu mi-aş dori
Cu tine-n braţe, de-aş putea muri!

Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoşi să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.

Atât de mult aş vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.

Atât de multă dragoste respiri...
Sub paşii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ţi flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.

Atât de mult aş vrea să îmi zâmbeşti,
În şoaptă să îmi spui că mă iubeşti,
Când eu sărut căuşul mâinii tale
Ce-mi ţine ferecată inima în zale.

Atata doar aş cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Şi inima să-mi plece iar în pribegie!

poezie de Gheorghe Deniştean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să priveşti cu detaşare ambele situaţii, pentru că, aşa cum vei vedea, nu eşecul şi succesul contează, ci să te simţi bine făcând ceea ce-ţi place şi să devii tot mai bun în ceea ce-ţi place.

Pera Novacovici în Descoperă-ţi vocaţia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recensământul laşităţii

Câţi tâmpiţi ai o în gând
trădători ce-ţi stau pe umeri
n-ar încăpea pe pământ
cu iarba de-ar fi să-i numeri

Trădători ce-ţi stau pe umeri
laşi ce-ţi gângăvesc pre limbă
pe care n-ai vrea să-i superi
când lenea abia şi-o plimbă

Laşi ce-ţi gângăvesc pre limbă
n-ar încăpea pe pământ
tăcerea mereu şi-o plimbă
vai tâmpiţii din cuvânt

În van o Ţepeş inimă albastră
baţi în piept ca-ntr-o fereastră

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Singurătatea a bătut la poarta unde, cândva
Şi-au dat întâlnire florile de primăvară.
Astăzi plouă cu rugina însingurării...
Cum să mai existe speranţă când urmele ei
Strivesc grădina florilor?!

poezie de Marinela Lungu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!