La vida nuda

ca o pânză
ne cuprinsese o ploaie
pe după inimi pe după grumaz

nu aveam loc (sau... timpul se dereglase?!)
să aprofundăm elementara semnificaţie
compoziţia sufletească a reacţiei chimice

cireşii decretaseră marea încercuire
în lăuntrul lor ca-ntr-o placentă ucigaşă
primeam în loc de hrană fructe cu grindină
uriaşele pietre renegate de uterul universal

pe propria piele experimentam groaza
boala personală acest beteşug de neam
stigmatul care în sfârşit ne arăta lipsei lumii
la fel de goi cum ne înfiinţaserăm în ea

plecam strangulaţi
în propriile cordoane ombilicale
fară ca pe undeva să se consemneze
ideea vreunui martiraj.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangenţial

lumea era grăbită
şi timpul se grăbea şi străzile

experimentam superficial stările anoste de agregare
un puls lichefiat învăţa să pâlpâie în doze homeopate
semilucid transcriind ceva din sensul iubirii sugrumate

ne feream de cuvinte
desenam în aer mici înţelesuri cât să conservăm
îngemănarea aceea mecanică a mâinilor
iluzia întâmplatului

încurcam la răstimpuri copacii
inutil ne corectam din mers încercam
să reţinem diferenţa specifică
aveam aceeaşi dragoste răvăşită
în lăuntrul lor acolo unde
o pasăre încă îşi inventa puii

când am început să vorbim
nimeni nu a ghicit semnele
istoriei personale.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dincolo de abstracţiunea de principiu
a unei conjuncţii atât de formal adversative
mă opresc într-un centru cu sens
bunăoară în acest miez de cosmos
ca-ntr-o inimă de Dumnezeu
îmi mângâi copilul de durere şi de frică
de toată greutatea lumii acesteia
căzute sub pământ
cu glas omenesc îi povestesc
despre cum înţeleg eu să fiu fericită!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

timpul a luat sfârşit
în această aglomerare
de sensuri
fiinţa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desfiinţându-ne destinele
destinele şi chipul

omul priveşte floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

şi Dumnezeu

tace

înţelept

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

Undeva e un banchet de bucurii
Undeva tăcerea e un zgomot adormit
Undeva fructe exotice distilează în alambicul visului
Undeva culori fragile lunecă printre roci fierbinţi
Undeva cântecul alungă spinii cotidieni
Undeva zace pergamentul care a înfruntat Timpul
Undeva (departe) e copilăria poetului secerată iremediabil
(dar nu abil)
Undeva fiecare pas e un semn al mirării
Undeva neliniştea e ca marea neobosită
Undeva aşteaptă un buchet de bucurii
Undeva...
Dar unde?

poezie clasică de Saşa Pană din Culoarea timpului (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp util

respiraţia ta uitată
undeva pe fundul genţii mele cu de toate
şi cele 5 minute rămase

mersul meu de la un capăt la acelaşi
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falşilor călători
îmbarcându-se în imaginaţii deficitare
în fapt colţii scoşi de această singurătate

5 minute în care

îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoţul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbuşească

nimic din toate acestea!

scap o scamă precum o iluzie cosmică
bâjbâi ca după comutator
prind rujul galben
mai să-ţi sugrum respiraţia

te simt viu

şi asta mă ţine în viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfrâul meu

punând sub semnul întrebării
definiţiile de dicţionar
convingerile... prejudecăţile altora
numai pe mine neintrigându-mă

care va să zică
10 nuanţe de mov
cireşe de august
inele bombate cu pietre
şi nonşalanta aceasta a trecerii
de la ştiinţă la artă
(viceversa: propoziţie adevărată)

secvenţele macro decupate
din universul minor
înnobilate la scară cosmică
probabil cu pila vreunui înger
de nu cumva personal voi fi vinovată?!

cum spuneam...
spectacolul de la fereastră
cuvintele confundându-se
-n creşterea ierbii... a două–3 aripi
ciocolata-cu-rom-şi-stafide
orgasmele la spiritualitate

parfumul luat direct din magnolii
valsul subtil... personalizarea abc-ului
roşu-asortat-cu-orange
nesăbuinţele într-ale descifratului

în sfârşit
ziua de duminici
întinzându-se de la origini
până hăăăăt depaaarte... la tine...
oja mea de culoare ambiguă
oglinda minusculă cu-arţar-şi-cer
una alta marea scufundând seceta
lumile trupului amatoare
de clişee şi de moarte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi mine

rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârşească

un ţipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
şi inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescăruşilor în trupuri alteraţi

cuvintele intră insidios în semnificaţie
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi ţin tâmplele respiraţia plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată

ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârşite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat – o casă atât de singură!

corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat îşi pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!

şi totuşi eu!

cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n faţa unui pluton de execuţie
nu mă încumet
cu propria viaţă să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate

în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor şi dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă

copiii înalţă zmeie
verbele se conjugă obişnuit la prezent
şi oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fac parte din trecutul tău!

foarte probabil ai trecut şi tu prin faza aceea
ştii... micul dumnezeu acreditat să acopere
ca şi cum ar îngropa exercitându-şi vocaţia
neconsemnată în vreo carte liturgică

orice gest minor încă e susceptibil de erezie!

ai uitat pentru că ai vrut
ţi-a dat mâna să intri în memorie
să aboleşti toate cunoscutele

ca pe mireasmă ieftină
ai risipit parfumul de magnolii
compoziţia chimică a feminităţii

ai dat cu var
ai dat cu pietre
ai pus inimă
de ţărână

nu fac parte din trecutul tău!

pe-aici nu se trece!

este gard electric teren minat...

pentru că SUNT

cât se poate de VIE!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocmai atunci

ne plăcea insistenţa aceea cromatică
felul în care fructul nu ceda
la subterfugiile timpului

de aceea poate geamurile păreau transparente
aşa de generoase în a primi fie şi trecerea
gândurilor neprielnice

[mă ridicasem pe vârfuri
ridicolă tentativă de posedare a necunoscutului]

"ne plăcea" era de fapt
un fel nou de a spune
în centimetrul nostru pătrat ticsit
cu singurătate... atâta ieşire din sine
când unica mutare de care am fi fost capabili
era îngroşarea punctului cu virgulă
pe o pagină mutilată

o vreme
(căreia îi pierdusem şirul... semnificaţia)
am lăsat lucrurile să se zgâiască la noi
nesimţite indiscrete invocând masochist
luarea în posesie... falsa utilitate

în realitate aşa de speriate
copia perfectă a noastră
copii jigăriţi cu suflete goale
ce nu aveau prea curând să ajungă
la satisfacerea deplină a nevoii de mamă

experimentam în propriile ţesuturi
sucul otrăvit prelins din răni vegetale
răsturnarea blocului cu iluzii în arie personală
curbura secundei vocalizele supralicitate
electrocutarea şocul moartea

şi tocmai atunci

... tocmai atunci!

viaţa devenise dintr-o dată
mult-prea-frumoasă!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudolexical

necunoscutul se strecurase
în noi asemenea unei umbre
ne culcam cu el ne trezeam
era numai un fel de a da
un nume eufemistic fricii
care ne încleşta venele

coborâţi

în prima copilărie

am căutat

antonimul cuvântului iarbă
n-am găsit decât lipsa ei
cum antonimul iubirii
nu era nicidecum ura
ci marea absenţă
a celei dintâi

acest univers fatal structurat

cu plusuri

mai ales cu minusuri.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În decembrie se înserează prematur

iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheaţă sensibilă
la fenomenul încălzirii globale

şi ce dacă?!
ar putea striga pasărea
şi ce dacă?!
am putea s-o imităm noi

cârduri de cocori rămaşi
imaginaţiei nostalgice
dau ocol silabelor răzleţite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!

nu aprofundăm
nu ştim nici măcar
dacă boala noastră
se numeşte în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie

poate poeţii... poate iubirile lor...

instantaneu
urmele celorlalţi
ne acoperă paşii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun

se înserează

fără drept de apel
îndepărtarea îşi însuşeşte mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi

mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaţilor
dâra de lumină sporeşte singurătăţile
destinul acesta – insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Los libertadores

(o Leoaică îmi traversează centrul)

vorbeam
şi viaţa dobândea o semnificaţie amplă
cum şi moartea ieşindă din ascunzişul
oamenilor aşa de mari uitaţi în ei îndelungă-vreme
prea trişti prea nebuni... mult prea orgolioşi?!
stupidă şi cocoşată ieşea luându-ne în serios
luându-se în derâdere

lumina desena neastâmpărul jocului
bucuria năprasnică a sufletului eliberat

ne-am aşezat fiecare în dreptul unei ferestre
ca în dreptul unui gând privilegiat
din ochi se desprindeau lămâi verzi alte miracole
ziua dintâi în care un dumnezeu singur şi bun
s-a hotărât în cele din urmă şi-a zis

fiecare cuvânt a luat în posesie
partea de gol revenindu-i de facto şi de iure
printr-un destin

simţeam burta sfârtecată a tăcerii
în uriaşele chinuri ale facerii

copii, dam dezlegare la cer păsărilor
acelei veniri-împreună pe lume...

Iubirii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)oglinzi

locul unde niciodată amintirile
nu sunt lăsate să apară
un fel de talpă striveşte
dreptul elementar
de a intra în memorie

mână de femeie cu brăţară şi copac
mersul ei printr-un poem cu micsandre şi palmieri
în ţipăt de păsări stranii – apariţii endemice
într-o lume heavy-rotation

fără prea multe scrupule
mormintele ţin oameni vii
strigoi împotriva propriei decizii
liniştea lor desfiinţată
în desfrâul frenetic de afară

se înserează de aprilie
cireşii îşi poartă durerea în jos
fructe grele-însângerate aşteptând
viitoarea intrare în habitat a omului

! atâta tristeţe devine ridicolă

timpul – un cuvânt cu etimologie controversată
la o adică accepţi origini multiple
cum perindarea ta printr-o viaţă

un expresionist se lansează
în metafore

privitori naivi vor descifra
mai nimic

peste toate acestea

tu singură
amintindu-ţi de tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chitarele mele sunt cordoane ombilicale. Sunt direct conectate în capul meu.

citat din Kirk Hammett
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

toate zilele-acestea în care
nu gândesc / nu simt
în cuvinte
îmi revendic hrana
instinctual / preistoric / onomatopeic
orizontalitatea îşi înalţă
propriul munte
propria legislaţie
mă priveşti abstract
aproape îngrozit
[nu ştii dacă şi mâine...]
îmi iau
porţia de lucruri
vitale
în ritmul sângelui
asezonat
la desenul rupestru
o femeie pe cale de a se naşte
marea aşteptându-şi luna
în aer
ca într-o stâncă
decupez iubirea
compusă
din rochia mea albă
cu măduvă multă desprinzându-se
din seva cosmică
scăpată de îngeri
la izgonirea din raiuri
decretez:
Sentimentul!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face Dragoste, nu sex

intru în dimineaţa aceasta întârziată
fără de scrupule îmi spun:
de mâine o să desfiinţez noaptea
nimeni n-o să mai aibă nevoie de vreun păcat!

aşadar

să mergem să epuizăm toate plăcerile-acestea
habar să nu avem de (i)moralitate
că gestul nostru de viu ar putea îngropa un copac... şi Copacul...
pe noi înşine ne-ar face stane de piatră
s-ar opri timpul / ca un măscărici s-ar strâmba
şi pe noi... pe noi undeva ne-ar durea

! în spate ditamai grădina
de moarte

ar veni pictorul
cu veac de iluzie artistică
înainte ne-ar îngenunchea
de bună-credinţă închipuindu-şi
o dramă/ subiectul acela care
îl va scoate din anonimat

cu ochi netragici de manechini ne vom uita
ca-ntr-o uitare înlemnirea va opri iarba
până la următoarele interdicţii:
intrarea în Nimic!

*
se va scurge o apă
poate numai modul firesc al timpului de a trece...
scena aceasta absconsă pe care se desăvârşesc înţelesuri
asemenea nesfârşirii genezelor

în faţa ta voi sta ca pe marginea unei prăpăstii
în faţa mea vei sta ca pe marginea unui cer
ni se va face curaj în ultima clipă
cum altădată spaimă albă

o pasăre cu frunză va vesti început
ca dintr-o placentă din cârpe ne vom aduna
urma de divinitate încrustată în adn
cu mâna găsită voi aranja sentimente
ţipătul sufletului după ceva-ul pierdut
lupi argintii la noi se vor da
lucizi ne vom încredinţa muşcăturii
nu şarpelui

din sângele propriu se va naşte habitat
poate o biblie / cosmosul acesta inundat cu heruvimi neaipăcatului
orfani ne vom descoperi fraţi şi dragostea noastră
în afara oricărui incest

ca la o fereastră ne vom aşeza unul lângă celălalt
clarvăzători vom simţi cum se înnoptează de dimineaţă
cum Dumnezeu este îndrăgostit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limitări

la noi veneau
îşi puneau cuibul un fel de lăcuste
unele stranii de tot cu capetele de-abia ţinându-se
în broboade meşterite... să înfrâneze imaginaţii
incredule se uitau şi s-ar fi repezit să înşface
urma de bărbat... restul de femeie
se trezeau anemic bolborosind bocetul neputinţei de a găsi stare pură
îşi amânau pornirile abandonându-se somnului într-o rugă aparte
aşteptau viitoare germinaţii

ne pierdeam nervul
până să se articuleze cuvintele noastre cădeau dezagregate
asemenea unei ape stătute vegetam
era chestiune de timp până la anihilare

duşmani cu noi înşine
am eliberat lacrimi cu brutalitate
dovadă calcifierile.... pierderea conotaţiei
era ca şi cum un copil ar fi plâns după mamă
şi noi îi administram lecţia de ferocitate

! chipurile noastre – figurine din ipsos
peisaj nivelat până la anonim
de unealta neîndurătoare!

n-am mai deschis nicio fereastră
stolurile continuau să falsifice
... am înţeles... mult mai la îndemână
lectura ştiinţifică

ne-am limitat
la definiţia casnică a iubirii
am şters cu mâneca uriaşele metafizici
copleşitoarea uniune cu infinitatea

tu îmi aduseseşi porţia de hrană cotidiană
recunoscătoare ţi-am arătat şosetele croşetate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât o politeţe falsă, mai bine o duritate adevărată!!! Jos cu măştile!!!!

aforism de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!