La vida nuda
ca o pânză
ne cuprinsese o ploaie
pe după inimi pe după grumaz
nu aveam loc (sau... timpul se dereglase?!)
să aprofundăm elementara semnificație
compoziția sufletească a reacției chimice
cireșii decretaseră marea încercuire
în lăuntrul lor ca-ntr-o placentă ucigașă
primeam în loc de hrană fructe cu grindină
uriașele pietre renegate de uterul universal
pe propria piele experimentam groaza
boala personală acest beteșug de neam
stigmatul care în sfârșit ne arăta lipsei lumii
la fel de goi cum ne înființaserăm în ea
plecam strangulați
în propriile cordoane ombilicale
fară ca pe undeva să se consemneze
ideea vreunui martiraj.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.