Nepieritor şi vesel va fi cântul

Din sărutări mi-ai însăilat veşmântul.
L-am îmbrăcat, să vadă-ntreaga lume,
Că de afară-i soare, ceţuri, brume,
Nepieritor şi vesel va fi cântul.

L-om despuia de strâmtele cutume
Strivind sub tălpi de nou tot legământul,
Smulgând din strâmbe rădăcini cuvântul,
Ne-om scrijeli pe suflete pantume.

M-ai învelit cu braţele-amândouă
În cea mai drăgăstoasă-mbrăţişare.
Un ceas ce bate-n noapte ora două,

E martor la sublima nemişcare.
La ziuă, licărul de lună nouă,
Mi-alungă gândul cu visări sprinţare.

sonet de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crudă şi infatuată

Lume, tu, aşa ciudată,
M-ai strivit între cuvinte
Fără niciun dram de minte,
Crudă şi infatuată.

Mi-ai împins fruntea-n ţărână,
Talpa mi-ai lipit de glod,
Surpând capătul de pod
Spre care-ntindeam o mână.

M-ai cernut prin sita clipei
Prin cutume de morală,
Veşnic superficială,
Nu ai rezistat ispitei...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om face

Cu rodul vremii strâns în noi
Ne-om face sufletul, tot, roată;
Iar din tristeţi, si din nevoi-
Ne-om face amfore, cu toartă!

Ne-om face multe, de-om putea,
De n-o fi vremea prea căruntă...
Ne-om face şi în cer, o stea-
Oricât ar fi ea de măruntă!

Ne-om face inima vioară,
Îar gândul ni l-om face arcuş,
Să cânte melodia clară-
Ne-om face un pic chiar şi... sacâz!

Şi câte nu ne-om putea face
Din vise, şi îngândurări?
Când toate-n noi se vor preface-
Ne-om face margine, de zări!

Dar timpul zboară, nu stă-n loc,
Şi tremurăm... ne-om face foc!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele îşi foşnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Şi-şi pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzişuri moarte.
E timp destul să răsfoieşti o carte.
Şuviţele tale roşcat-aurii,
Împrăştie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă şi coaptă.
Vântul îşi drege glasul, ca în şoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanţa toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei şi noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte violetă

trăiesc fascinată o noapte violetă
stele aurii fac cerului clar nimb
în visul romantic mă simt o starletă
sub clar de lună gândul îl plimb.

curge noaptea prin sângele meu
şoapte de luceferi curg în izvoare
cântul universului l-am învăţat şi eu
îl fredonez mereu plină de încântare.

luna mă veghează din turn de opal
armate de gânduri stau pe metereze
apărând iubirea de tot ce-i imoral
făcând armonii în lume să dureze.

noapte cu ochi de ametist luminos
mi-ai pătruns în suflet şi până la os.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând al revederii ceas

De-al veştedelor frunze cânt,
S-a spart acordul verii frânt.
Prin ram de sălcii, în zăvoi,
Ecoul visului în doi,
Spune povestea despre noi,
Sub ploi şi vânt.

În voia sorţii-am să mă las,
Visând al revederii ceas.
Nu ţi-ai luat nici rămas-bun
Când ne-ntâlnirăm sub gorun.
M-ai sărutat, dând ca nebun
Chemării glas.

Mi-ai fost tumult, mi-erai şi leac,
Cum seva e pentru copac.
La miez de noapte ore bat,
Muşcând din timp ne-nduplecat.
Eu am rămas, tu ai plecat
Parcă de-un veac.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua mondială a apei

De cu seară până-n ziuă
Toţi bătură apa-n piuă,
Ca la ceas de-aniversare,
Să pună bir pe... pahare

epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rog timpul să-mi lase răgaz

Atât mi-aş dori ca să zbor,
Cu tine, departe de lume,
Să scriem poeme antume
Şi-apoi liniştită să mor.

Strivind desuete cutume,
Aş vrea să mă-mbăt de amor,
În carne, să simt vorba dor,
Ce glasu-a-ncetat s-o sugrume.

Rog timpul să-mi lase răgaz,
S-avem timp destul să iubim.
Povestea s-o scriu c-un plaivaz,

Urmaşilor să le-amintim,
Că viaţa nu are alt haz;
Iubind, vom uita că murim...

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pomilor le-a ruginit veşmântul

Când pomilor le-a ruginit veşmântul
Şi simţi miros suav în coptul rod,
Când frunzele au sărutat pământul
Şi vântului cântă trist al lor prohod,

Susur de struguri storşi îşi 'nalţă cântul
În cinstea frunzelor pierite-n glod,
Când pomilor le-a ruginit veşmântul
Şi simţi miros suav în coptul rod.

Ce fost-a verde şi-a găsit mormântul,
În tină, ori în versuri de rapsod,
Că-n scenă le mai ţine sfânt cuvântul-
Căzute-s pe al vremii eşafod,
Când pomilor le-a ruginit veşmântul.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
şi mi-ai şoptit
că eu îţi sunt descânt.

M-ai înviat cu viaţă
mi-ai curs uşor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menţine.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenuşa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăşi

să mă stingi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

adio crângului copilăriei,
se face ziuă
şi îmi iau rămas bun
de la această lume mică,
învelit în mantaua lui
somnul îşi ia adio
de la vise,
lăsând sufletul
ca o paiaţă părăsită.
îmi iau adio
şi de la oglinda
în care mi-am lăsat masca.
adio zorilor,
te sărut, râule,
că tu m-ai învăţat ce e curgerea,
adio, fetiţa mea dragă,
tu mi-ai spus prima dată
că delirul dragostei noastre
e un zbor de fluturi
spre oaza de vis.
spinări de întuneric
alunecă peste noi,
urmărindu-ne
ochiul păsării de noapte
în care vom pieri.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă ridic

Rănită sunt de norii grei
Rănită de raza de soare
Sub aripă ta să mă iei
Sufletul rănit ma doare

Plutesc cu aripa-n derivă
Eu ma ridic si urc din zori
Să nu mă pierzi mi-e frică
Putere am cu mîne să zbori

Si de-oi cădea de nouă ori
Voi deveni iarăsi un pom
Tot mă înalţă până la nori
Vindecă-mi aripa-n somn

Obrazul tu mi-ai sărutat
In urma ta rămân zdrobită
Cu ochii tu m-ai fermecat
Visul din noapte mi-ai luat

Tu m-ai privit si ai plecat
Si pleci in zbor de noapte
Sufletul, aripa, s-au vindecat
Te voi urma cât de departe

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Mereu mi-am dorit
Ca Făt-Frumos să mă răpească!
Departe de lume-ascunzându-mă,
Să mă iubească.

Mereu am visat,
La clipa mea de fericire.
La ceas de dor
Eu te chemam în gând, iubire!

Şi ai venit
Şi fără veste m-ai răpit
Din gânduri şi preocupari
Ducându-mă în depărtări.

Şi am fugit,
Strivind trecutul amândoi,
În sărutări de buze moi
Şi ne iubim cum ştim doar noi.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datori fiind cu-aceeaşi tristă soartă

Când am venit în lumea asta dură,
În casa cu iubire şi speranţă,
Am pus şi rău şi bine în balanţă,
Strivind tăcut fărâmele de ură.

Cei ce au stat în casa mea, la masă,
Primeau lumina din cuvânt de taină,
Pentru a sufletului sfântă haină,
Ca pe un colţ de azimă gustoasă.

Cu ei am stat în nopţi cu lună plină,
Până visarea ce-a bătut la poartă
Cu degetele ei de cavatină,

Ne-a amintit că viaţa e deşartă,
Că am venit şi ne-om întoarce-n tină,
Datori fiind cu-aceeaşi tristă soartă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua limbii române(Odă nouă limbii noastre)

Azi, că-i zi de sărbătoare pentru sfântul nostru grai,
Vorbe vom găti cu straie, demne de-o gură de rai.
Pentru limba ţării noatre, hăulim peste Carpaţi,
Peste Prutul ce se-ntinde, între noi şi-ai noştri fraţi.
Dulcele grai mă-nfioară, inima mi-e-n plin tumult.
Limba doinelor şi-a pietrei, tare-mi place să ascult.
Pare glas de vânt prin cetini, cântul râului şi-al gliei,
Ropotul ploii cu soare, trilurile ciocârliei...
Vom trimite-n ceas de seară, ca ambasadori, poeţii,
Ce în slava ridica-vor maica-limbă-n toiul vieţii.
Clopotele or să bată şi-al lor ghiers ajuns la astre,
Va-nturna de zor ecoul şi-n cotloane de sihastre.
Trâmbiţele când suna-vor deşteptarea, c-aşa-i datul,
Odă nouă limbii noastre, o să cânte-n cor tot natul.
Consuli vom trimite-n lume, eseiştii, prozatorii.
Pentru-a scrierilor câmpuri, premia-vom truditorii.
Două ţări şi-aceeaşi limbă, pe vecie vom fi neamuri.
Dezmierda-vom cititorii, cât freamătă frunze-n ramuri...

poezie de Mihaela Banu (31 august 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutilitate

Mirării mele îi dau glas,
Cu gândul să nu fiu teatral:
E de prisos să porţi un ceas,
Când eşti întârziat... mintal

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

Dacă nu m-ai fi întrebat
N-aş fi ştiut să aleg răspunsuri
Războiul din mine
L-am ales dintre gânduri.
Cuvinte zdrobitoare mi-ai pus
La răspântii.
Fără sens ţi-am răspuns
Negânditele vorbe.
Am trecut, murmurând în tăcere
Ca să las locul gol
Iubirii din ele...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, ce cristalin ţi-e glasul,
Când tu, să-ţi cad la piept, mă chemi pe nume.
Chiar dacă-ţi pare şovăielnic pasul,
Sunt cel mai vesel muritor din lume...

catren de Mihaela Banu (12 aprilie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-ai ademenit precum o nimfă.
Mi-ai pătruns în inimă.
M-ai rănit mai rău decât o viperă.

Ţi-ai făcut cuib în sufletul meu.
Mi-ai răpit timpul, zâmbetul şi tot ce eram eu.
Ţi-ai crescut rădăcini în gândul meu.

Ai putut chiar opri timpul.
Ai îngheţat spaţiul şi universul.
M-ai rătăcit să nu-ţi mai aud glasul.

Doar ai tăcut, şi din tăcere ţi-ai făcut scut.
Din toată iubirea mea ceva mărunt.
Ai condamnat totul la timpul trecut.

Ai dat vina pe soartă şi pe ursită.
Mi-ai găsit doar mie vină.
Ai rupt a iubirii cunună.

Şi acum tot fugi şi taci,
Ai vrea totul să negi.
La ce folos? şti bine că n-ai să poţi.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!