Când pomilor le-a ruginit veşmântul

Când pomilor le-a ruginit veşmântul
Şi simţi miros suav în coptul rod,
Când frunzele au sărutat pământul
Şi vântului cântă trist al lor prohod,

Susur de struguri storşi îşi 'nalţă cântul
În cinstea frunzelor pierite-n glod,
Când pomilor le-a ruginit veşmântul
Şi simţi miros suav în coptul rod.

Ce fost-a verde şi-a găsit mormântul,
În tină, ori în versuri de rapsod,
Că-n scenă le mai ţine sfânt cuvântul-
Căzute-s pe al vremii eşafod,
Când pomilor le-a ruginit veşmântul.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugină

A mai ruginit o frunză
Din copacul curţii mele
Şi se-aşterne legănată
Pe-aceeaşi antică alee.

Mi-a ruginit sufletu-amar
De-atâtea nopţi de aşteptare
Şi zboară greu şi solitar
Prin codru ca o boare.

Au ruginit stele din cer
De veşnice plimbări,
Stinse-n zorii cenuşii,
Se topesc în mări.

Au ruginit cântări de vară
Din stejarii aţipiţi
Şi-acum în prag de seară,
Adorm norii obosiţi.

Au ruginit păduri întinse,
Când frunzele-au pălit
Şi iară verdele-au schimbat,
În straiul aurit.

Mi-au ruginit tainele vechi
Şi amintiri din viaţă,
A ruginit noaptea cu lună
Şi zorii reci de dimineaţă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă-i casa ...

Ce tristă-i casa unde iarna nu iese niciun fum pe horn;
Cei ce-au plecat pribegi prin lume, la vatră nu se mai întorn.
Ce trist e gardul ce-altădată, de strajă sta la vechiul drum,
Cu poarta lui de cari mâncată, ori în vreo altă sobă scrum.

Ce tristă-i casa-n care scara-i gata să se prăvale-n hău,
Cu trepte-aproape sfărâmate, unde stătea al meu dulău.
Ce tristă-i uşa descuiată, ce cheile le-a rătăcit,
Cu clanţa ce abia se ţine, de mult ce a mai ruginit.

Ce trist e geamul dinspre stradă, fără oblon, fără pervaz,
Pe care admiram apusul, când de la treabă-aveam răgaz.
Ce trist e foişorul nostru, unde adesea povesteam,
Când stropii ploilor de vară, ne alungau când ne plimbam.

poezie de Mihaela Banu (30 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă cu miros a glie
Reavănă, mustind bogat,
Aşa frig, oare, să-ţi fie
De sub frunze te-ai băgat?

Căci pădurea-nflăcărată
Care se scălda-n lumină,
Acum zace-nsăngerată
Putrezind pe jos, în tină.

Doar să-ţi fie ţie cald
Frunzele le-ai ruginit.
Fac specacol şi-apoi cad,
Pomii toţi i-ai desfrunzit.

Ah! Ai pustiit pădurea,
Păsările nu mai cântă,
Se aude doar securea
În vreun pom când se avântă!

Nu era mai bine, oare,
Zic şi eu, ca simplu om,
Să te fi-ncălzit la soare
Nu sub frunzele din pom?

poezie de Florentina Mitrică (17 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghetori

Cerul nopţii e veşmântul,
Veşmântul împăratului,
Ce veghează Pământul,
Pământul nimănui.

Cerul zilei e veşmânt de zeiţă,
Fiica împăratului nopţii
Blândă şi gingaşă copiliţă,
Biruitoarea morţii.

Cărţile toate în taină descriu,
Ce fel e minunata lume-a lor,
Un nemaintânlit pustiu,
Pietre ce zilnic mor.

Vor fi mereu când soare nu-i,
Pe cer în zori de dimineaţă,
Împăratul şi cu fiica lui,
Zâmbind Pământului din ceaţă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

În zbor de fragedă durere
Au ars frivole amândouă,
S-au prăbuşit lângă iubire,
Acea iubire-n stropi de rouă.

Amorul le-a surprins naive,
Cu ochii mari şi parfumate,
Cu buze dulci şi gât de slave,
Cu gene lungi şi căutate.

Apoi le-a dezgolit de farmec,
Le-a dat tristeţe şi venin,
Le-a îmbrăcat în cleşti de rac
Şi le-a trimis pe cer senin.

Am înţeles ce gânduri au
Abia când pană am găsit,
Ştiam ce căutau –
Pe cel ce straşnic le-a rănit.

Şi au vărsat amarul dulce
Când pana mi-a zburat din mână,
Nici vântul nu mi-o va aduce,
Nici ele nu vor căuta stăpână.

În lava mea adorm în sânge,
Mă arde carnea şi simţirea,
Mai bine aşa, s-aud cum plânge
Ecoul meu şi nu iubirea.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Eva, în Rai, "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul!", în ce limbă le-a vorbit?

aforism de George Budoi din Dumnezeu în aforisme şi poezii (14 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul furtunii

Prin vişini vuieşte vântul,
E turbat, suflă întruna,
S-a întunecat pământul,
Se dezlănţuie furtuna.

Rupe pomilor veşmântul,
Tună, fulgeră nebuna,
Prin vişini vuieşte vântul,
Se dezlănţuie furtuna.

Nori de grindină se-adună,
Tristeţea-mi umbreşte gândul,
Răpăie ţigla, răsună,
Cade un copac, rupându-l,
Prin vişini vuieşte vântul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că-n toamna asta pleci

Când frunze-n dungă-ncep să cadă
Pe-abia-ntrematele poteci,
Mă simt ca prins în ambuscadă;
Mi-ai spus că-n toamna asta pleci.

Dând iama-n frunze ruginite,
Un vânt ce şuieră-a pustiu,
Cuvintele-mi răstălmăcite,
Le-mprăştie ca un diliu...

Când norii-şi scutură marama,
De stropii grei ai toamnei reci,
Şi-n plânsul lor se simte teama
Că-n toamna asta ai să pleci.

Sărmane păsări călătoare
Brăzdează cerul nesfârşit,
Ca escadrile-nşelătoare,
Sperând că nu m-ai părăsit.

Tot frigul mi-a pătruns în oase,
Iar norii-aleargă ca zevzeci.
Suav miros de chiparoase,
Îmi spune că n-ai să mai pleci.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna îşi ascunde chindiile în frunzele pomilor în aşteptarea vântului care-o va invita la dans îmbrăcată în purpura lor.

Sanda Tulics în Miez dulce
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul frunzelor

Gândind, nu ştiu unde leg
Adevărul când îl scriu
Când mă odinesc, nu ştiu
Stând la umbră.. ce culeg?

Întins pe pământ, sunt viu
Frunze moarte cad pe jos
Trosnind câte-un os şi-un os
Sec şi des şi în pustiu

Strâng în palme noii zori
Rupţi din vraja nopţilor
Îmi întind şira uşor
Mi-o trosnesc de două ori

Ţesut blândul ruginiu
Împletit versu-i citesc
Scrisul într-un mod firesc
E cu verde fumuriu

Gândind, nu ştiu unde leg
Viaţa, moartea, frunzelor
Cât e umbra pomilor?..
Cât e cercul?... nu-nţeleg

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti copii cu sufletul celest

Copii orfani, bieţi îngeri fără pată,
Te-ai întrebat vreodată de ce-s trişti?!
Cum ai putea să-i vezi şi să rezişti,
Plecând cu inima netulburată?!

Destinul le-a răpit copilăria.
Doar sufletul în lacrimi le-a lăsat
Şi-un zâmbet stins pe feţe aninat,
În lupta ce sfidează cerbicia.

Au înfruntat de mici vâltoarea vieţii
Din leagăn fost-au aruncaţi în glod
Şi n-ar părea ca-n drumul greu vreun pod
Să fie-ntins spre zorii dimineţii.

Vlăstarul fraged, neprimind iubirea
Ce spaimelor le-ar fi profund mormânt,
S-ar bucura ca un suav cuvânt
Să îi alunge de pe chip umbrirea.

Tu, omule, după mai vechi canoane,
Întoarceţi faţa într-un simplu gest,
Spre-aceşti copii cu sufletul celest,
Ce seamănă cu sfintele icoane!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 99

Obraznica violetă am certat:
De unde ai furat al tău miros
Nu din suflarea lui? Şi ţi-ai pictat
Cu purpuriu obrazul tău frumos
În venele celui ce mi-e iubit.
Şi crinul mâna albă ţi-a furat,
Iar măghiranul părul şi-a însuşit;
Şi trandafirii-n spini au tremurat
Îmbujoraţi sau albi că au greşit;
Un altul roz, culorile le-a luat
Şi cu suflarea ta le-a întregit;
Însă când s-a fălit cu ce-a furat
Un vierme nemilos l-a nimicit.

Dar şi-alte flori ce mai există acum
Ţi-au luat culori şi ţi-au furat parfum.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur,
Ţesut din aur şi argint şi umbre,
Tivit cu soare, noapte şi azur,
Şi cu paing de raze şi penumbre,
Şi la picioare-aş vrea să ţi-l aştern,
Dar sunt sărac - şi nu am decât vise!
Să calci uşor când visele se cern,
Căci calci pe vise - şi pot fi ucise!

poezie celebră de William Butler Yeats din Vântul printre trestii (1899)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile, aidoma pomilor, înfloresc atunci când au rădăcini viguroase.

proverbe spaniole
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Mi-au ruginit frunzele de dor
Şi strugurii-mi atârnă greu
Şi lacrimile-mi cad mereu
Şi vântul şi ploile mă dor.
Împleteşte-ţi crengile cu ale mele.
Sărută-mi fruntea, sărută-mi rădăcinile,
Întoarce-mă, dezbracă-mă de frunze,
Presară-mi pe tot trupul gol atingeri dulci de buze.
Mi-a ruginit dragostea de toamnă,
Ïnvaţă-mă să o iubesc mereu,
Să fac din cerşetoare la loc o doamnă,
Iar pe tine să te fac al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotropirea frunzelor

Smulgem frunzele şi facem
pat din osul pomilor
paştem iarba şi o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neştiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuţitul
duşmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, şi verdea
neînvinsa clorofilă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotropirea frunzelor

Smulgem frunzele şi facem
pat din osul pomilor
paştem iarba şi o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neştiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuţitul
duşmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, şi verdea
neânvinsa clorofilă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A curs un veac

A curs un veac de când un cronicar,
A încrustat isprăvi cu-a lui cerneală,
Şi le-a ascuns în cazna vesperală,
Sperând să le găsească-un muritor.

Stă surghiunit într-un ungher de pod,
Scriind doar la lumina din lucarnă,
Ca adevarul de minciuni să-l cearnă
Scăpându-l de al vremii eşafod.

Cât scârtâie peniţa pe-albe foi,
Păianjenul îi ţine companie
Şi-o bufniţă ce stă pe veresie,
Într-o firidă-n grinda dinapoi.

Răzbesc timid lumini de felinar,
În noaptea zvârcolindu-se-n tenebre
Şi orele, trosnind ca vechi vertebre,
Măsoară viaţa unui cărturar.

Mai lesne zorii de-ar vedea suind
Aşterne fapte peste goale pagini,
Stârnind, printre cuvinte, noi imagini,
Trecutul şi prezentul scormonind.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tempora...

Iubito, au ruginit castanii
Aşa trecut-au anii
Simt cum alunec în mreaja unui vers
O tempora, o mores

Trecut-a timpul verii
Au ruginit şi merii
Şi am ajuns în toamna vieţii
Cu gândul trist la anii tinereţii

Îmi pare rău, dragostea mea
Că anii au trecut
Şi nu ţi-am dat iubirea
Pe cât eu aş fi vrut

Se scutur frunzele în drum
Aş vrea ceva să ăţi mai spun
Mi-e sufletul o rană
Tu eşti fetiţa mea morgană

Şi-acum pe înserat
Pe geam stau splecat
Aş vrea să-ţi spun mai des
O tempora, o mores

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!