Cântecul nopții
Eram în visul meu, și se făcea
că vocea ta și-un sunet de chitară
se auzeau, în ploaia de afară,
ca o chemare-a stelei ce-mi cânta.
Era suavă, de o duioșie
cum niciodată n-am mai auzit,
și-nmărmurit, priveam îndrăgostit
spre bolta ce părea că-mi cântă mie.
Mi-ai urmărit privirea către stele,
și-ai fost, în visul meu, chiar tu, un cant
venit ușor, pe adieri de vânt,
sau coborând pe-a norilor pavele.
Nu te știam, nu te-am văzut nicicând,
nu mi-am plecat privirea spre afară,
în bezna nopții, unde o chitară
înlocuise visul... cu un gând.
Abia atunci, sub razele de lună,
pe strada ce curgea sub stropii grei
purtând aroma florilor de tei,
am început un cântec, împreună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.