Poet bătrân

Arinul
încreţit de vântul salin
a trăit atât de mult...
susţinând şi-adăpostind
propria greutate
de cuiburi.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult a crescut partidul, încât s-a prăbuşit sub propria greutate.

aforism de David Boia (25 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de sfârşit

Ştii că sunt metode
de a fi crud cu mine
pe care le-ai lăsat încă
neexplorate?
Ţi s-a facut oare lehamite de acest joc?
Sau ai început, doar început,
să-ţi doreşti să-mi vindeci
dragostea bolnavă?
Eu sunt un om
cu o infirmitate în lăuntrul lui.
El suferă atât de mult încât l-aş fi ucis
dacă aş fi îndrăznit.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul

Ridică o pietricică
şi o aruncă în mare.

Apoi încă una, şi încă una.
Nu se mai poate opri.

Nu încearcă să umple marea.
Nu încearcă să golească plaja.

El doar aruncă pietre,
atât şi nimic mai mult.

Ca un pisoi, jucându-se,
experimenta în aşteptarea viitorului

când vor fi atâtea lucruri
pe care va dori sa le arunce...

Numai dacă degetele lui se vor descleşta
şi le va lăsa să se ducă.

poezie clasică de Norman MacCaig din Dincolo de voce (1988), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe veri...

Lângă un lac, scheletul alb şi curat al unei căprioare,
Lângă celălalt, uscată, o lotcă abandonată-n iarba rară:
Două geometrii desenate frumos de pensula vremii,
Două lucruri deja moarte aşteptând să moară.

C-un băţ în mână, am trecut pe lângă ele-n fiecare vară
Sub rochia cerului bleu sau sub scuipăturile lui gri, flecare;
Şi,-n fiecare vară, am văzut cum între leaţurile-albite
Distanţele cresc şi cum cad stâlpii din picioare.

Timpul adaugă fiecărei răutăţi o nouă răutate –
Trebuie-acum să priveşti atent, c-o anume intensitate,
Pentru-a şti dacă cerbul pluteşte sau barca aleargă.
Atât de multe veri... şi eu le-am trăit pe toate.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

O găină scrutează cu un ochi nimicul,
Apoi, atentă, îl ciuguleşte

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând frontiera

Stând cu spatele întors spre viitor, veghez
Cum se scurge timpul departe – în trecut.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După

Am putea rosti fără încetare
"Iubire" până când incantaţia ne va face
Să uităm cât suntem de singuri?

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Londra spre Edinburgh

Scoţia, mă grăbesc către tine
într-un viitor al meu care,
cu fiecare minut,
devine tot mai mic.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar

Năvodul lung, înţesat cu peşti, venea
Arzând prin apă, lunecos.
Rechinul care-i urmărea ieşirea la suprafaţă
S-a întors încet-încet înapoi în abis.

Daffodil s-a apupat, înşurubându-se înainte
Prin apa roşie-a canalului, cu cinci tone
De argint sufocat în burta ei.
Ancora sforăia în mijlocul lanţurilor.

Iar memoria aduna aşchii întârziate,
Punea scântei de umbră-n sac,
Îşi sufleca mânecile peste dealurile lui Harris
Şi-i jefuia pe Orion şi pe câinele lui, Sirius.

Am trăit cu acel pungaş cumsecade-n mine;
Am trăit cu nişte ani pe care nu i-am cunoscut
Îngrămădiţi pe genunchii mei. Cu aceste două comori
Navigam spre casă prin Marea Celtică.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriot

Singura mea patrie
Are înălţimea de o sută optzeci şi doi de centimetri
Şi indiferent dacă îmi place sau nu
Sunt gata să mor
Pentru independenţa ei.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecere

Privind felul în care faţa ta
Face vid în acest loc aglomerat, aş tot sta,
Fără-a scoate-o vorbă, înfricoşat să văd cum devine
Din ce în ce mai frumoasă – şi pierdută pentru mine.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A.K. Macleod

Am plecat să revăd priveliştea aceea pe care o iubesc atât mult,
iar omul care era însăşi înţelesul locului – şi pe care îl îmbogăţea –
m-a întâmpinat la Ullapool.
Fermecătorul ţinut era înzăpezit
şi de aceea frumuseţea lui se revela într-o nouă lumină.
A doua zi, acel care m-a salutat la sosire
cu bucuria adevăratei bucurii,
a vomat sânge
şi a murit.
Fermierii, pescarii şi femeile incapabili
să spună ceva, au spus:
"E o zi deosebită" şi "E o zi minunată";
iar eu am gândit: "Da, este."
Şi m-am mai gândit la el zăcând acolo,
centrul mort al tuturor si a toate.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ucis oameni în războaie şi am provocat oameni la duel, pentru a-i ucide. Am pierdut la cărţi, am trăit pe spinarea ţăranilor şi, mai mult decât atât, i-am pedepsit, am trăit în destrăbălare şi am dezamăgit oameni... aşa am trăit timp de 10 ani.

Lev Tolstoi în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi obişnuită

Mi-am luat mintea la plimbare
sau mintea m-a luat pe mine,
sau totuna – care-o fi varianta adevărată.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat in functia mea

Ascultaţi cu atenţie cuvintele mele.
Unele dintre ele sunt rostite
nu de mine, ci
de omul aflat în funcţia mea.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcând pe muntele Silven

Dau din cap, aprobând propria umbră, şi-împing,
În tăcerea cu miros de răşină,
Un munte din ce în ce mai jos.
Printre picioare, sclipeşte-un lac pe fundal castaniu, stâncos,
Hârtie ondulată-n argint, înconjurat de-un brâu de rugină.
NU strigă pămânii mei;
Dar acest pisc trebuie-împins tot mai jos, într-o sforţare-aprigă.

Parohiile din vale devin insignifiante. Parohia mea este
Această stâncă,-acest smoc de iarbă,-aceste pietre-albicioase
Şi-aceşti muşchi ai mei, arşi de crampe, şi-aceste oase.
Strâng în gheare-acel orizont fulgerând pe creste.
Şi, deodată,
Umbra mea se-îndepărtează, ca un tren pe calea ferată.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diplomat

Pliscul hultanului, care pare
o îngrozitoare armă de atac,
este folosit numai
pentru a sfâşia carnea cadavrelor.

Dureros este însă atunci
când trebuie să dai mâna cu el.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am învăţat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
Jumătate din ele
au murit din lipsă de folosinţă,
iar cele pe care le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care şopteşte: Mincinosule.

poezie de Norman MacCaig din Eu, de neocolit, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovadă de necontestat

Nu pot să te descriu
mai mult decat aş putea pune pentru întâia oară un lucru
acolo unde acesta se află deja.

Dacă aş putea face o scară din lumină
sau pieptăna părul unei fete din vis cu un pieptene real,
sau să torn o masă în carafă...

Nu sunt bun la lucruri imposibile.
Şi acesta este motivul pentru care sunt convins
că te voi voi iubi întotdeauna.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-cunoaştere

Eu sunt un teanc de egou-ri, sine peste sine
Prin spirala vremii. Cu o mână metafizică
Ridic ferma ca pe-un dop şi văd ca prin sticlă
Ferma în fermă – şi în centru pe mine.

poezie de Norman MacCaig din Vara la ferma, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!