Auto-cunoaştere

Eu sunt un teanc de egou-ri, sine peste sine
Prin spirala vremii. Cu o mână metafizică
Ridic ferma ca pe-un dop şi văd ca prin sticlă
Ferma în fermă – şi în centru pe mine.

poezie de Norman MacCaig din Vara la ferma, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica: Nepoate, vreau ca tu să moşteneşti averea mea; vila, ferma, herghelia de cai, tractorul şi toate animalele de casă, plus cele 22 de milioane; toate vor fi ale tale.
Nepotul: Wowww!!! Mulţumesc, bunico, nu ştiam că ai aşa o avere. Unde este ferma de care vorbeşti?
Bunica: Pe Facebook...

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

O găină scrutează cu un ochi nimicul,
Apoi, atentă, îl ciuguleşte

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegerea se manifestă întotdeauna de la sine prin Sine către sine, şi pentru omul fericit de la Sine pentru sine.

Adrian Ghitescu
Adăugat de Adrian Ghitescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om poate fi uman sau poate deveni adevăratul său sine doar în măsura în care îşi îndeplineşte propria transcendenţă a existenţei umane. Devine astfel nu preocupându-se cu actualizarea sinelui, ci prin uitarea de sine şi prin dăruirea sinelui, neţinând seama de sine şi concentrându-se pe exterior.

citat clasic din Viktor Frankl
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

Din ziua când a murit
ea nu mai conteneşte să moară. A făcut din mine
elegia ei. Eu sunt o capodoperă,
o ficţiune adevărată
a urâciunii morţii.
Sunt muzica ei tristă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un labirint este uneori apărarea magică a unui centru, a unei bogăţii, a unui înţeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual iniţiatic. Acest simbolism este modelul oricărei existenţe care trecând prin numeroase încercări înaintează spre propriul său centru, spre sine însuşi...

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am realizat: am ferma mea de cuvinte!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (1 februarie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidaritatea este opera unui sacrificiu conştient, este ultima verigă în înălţarea morală a voinţei şi este ţinta spre care se îndreaptă cultura; solidaritatea se produce prin încordarea şi stăpânirea de sine. O societate cu suflete diferenţiate opune imitaţiei rezistenţă, iar unitatea între membrii ei nu se poate dobândi decât prin sacrificiu voit al persoanei fiecăruia. Solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuşi, prin recunoaşterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar

Năvodul lung, înţesat cu peşti, venea
Arzând prin apă, lunecos.
Rechinul care-i urmărea ieşirea la suprafaţă
S-a întors încet-încet înapoi în abis.

Daffodil s-a apupat, înşurubându-se înainte
Prin apa roşie-a canalului, cu cinci tone
De argint sufocat în burta ei.
Ancora sforăia în mijlocul lanţurilor.

Iar memoria aduna aşchii întârziate,
Punea scântei de umbră-n sac,
Îşi sufleca mânecile peste dealurile lui Harris
Şi-i jefuia pe Orion şi pe câinele lui, Sirius.

Am trăit cu acel pungaş cumsecade-n mine;
Am trăit cu nişte ani pe care nu i-am cunoscut
Îngrămădiţi pe genunchii mei. Cu aceste două comori
Navigam spre casă prin Marea Celtică.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu.

citat celebru din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un excelent mod de a înfăptui binele este ferma hotărâre de a combate răul.

citat clasic din Cesare Cantu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi petrec cât mai mult timp posibil la ferma mea. Asta îmi menţine sănătatea.

citat din Winter Ave Zoli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea triumfă prin sine însuşi, dăruindu-se pe sine.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parteneriatul conştient are tendinţa de a fi opusul lui "a te îndrăgosti" deoarece nu înseamnă trădare de sine. Mai degrabă, este o hotărâre fermă de a fi prezent în tine însuţi şi alături de cealaltă persoană, prin suişurile şi coborâşurile experienţei.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sine...

Bucăţi de lumină desprinse din mine
Se revarsă în mare cu lacrimi albastre,
Şi ceru-i turcoaz se rupe din tine...
Căzute din cer sufocate din astre.

Eu cresc tu descreşti în aripi de timp
Prin iubire ridic vindecări de cuvinte,
Le atragi mai aproape aproprii-un răstimp
În vremuri ce stau pe buze-ţi s-alinte.

E trupul o formă lipită de vânt,
Îl unge tămâia cu sete de gând;
Mirosul de sânge se strânge la gât-
De sete-i setat de smirnă şi -atât.

Tăcerea plesneşte divinul din noi
Durerea-l cuprinde născută-n nevoi,
Ce face lumina în trup cu fior?
Alină fiinţa de Sine cu dor.

poezie de Elena Buldum din Paşii sufletului meu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin conştiinţa de sine omul s-a câştigat mai întâi pe sine, îşi aparţine şi-şi devine sieşi o problemă.

Traian Herseni în Gând Românesc, Filosofia timpului pierdut (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul de-a pururi durează, pământul îndelung dăinuieşte: Cer şi pământ de-a pururi durează şi-ndelung dăinuiesc întrucât nu pentru sine trăiesc: deci pot să trăiască de-a pururi. Prin urmare Înţeleptul în spate se aşază şi astfel în faţă se află, din sine iese-n afară şi astfel rămâne: iar asta nu fiindcă nu se iubeşte pe sine? De aceea pe sine se poate împlini.

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!