Urcând pe muntele Silven

Dau din cap, aprobând propria umbră, şi-împing,
În tăcerea cu miros de răşină,
Un munte din ce în ce mai jos.
Printre picioare, sclipeşte-un lac pe fundal castaniu, stâncos,
Hârtie ondulată-n argint, înconjurat de-un brâu de rugină.
NU strigă pămânii mei;
Dar acest pisc trebuie-împins tot mai jos, într-o sforţare-aprigă.

Parohiile din vale devin insignifiante. Parohia mea este
Această stâncă,-acest smoc de iarbă,-aceste pietre-albicioase
Şi-aceşti muşchi ai mei, arşi de crampe, şi-aceste oase.
Strâng în gheare-acel orizont fulgerând pe creste.
Şi, deodată,
Umbra mea se-îndepărtează, ca un tren pe calea ferată.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj

Timpul s-a izbit de-o stâncă
Şi-a-mprăştiat în zare
Secundele-i de argint,
Când eu şezut sub un stejar,
Beat de griji şi de amar,
Priveam spre munte.

Ameţitoare înălţime
Cu stânci capcane pentru zei,
Creşti urlete de lup în mine!
Când scaperi pietre jos la poale,
Naşti foc ce mistuie pelin,
Iar timpul plânge cu venin.

Dar Cronos nimbul îşi adună
Şi pleacă într-o goană mare,
Nervos a şuierat prin vale:
A fost miraj!
Şi-atunci şi eu îmi fac curaj
Şi plec spre munte.

Pe creasta cea înaltă sui
Să-mi împlinesc al meu destin,
Deasupra-i cerul cel senin
Şi-n faţă mi-este viaţa,
Eu din picioare mă înclin
Şi-adulmec iar speranţa!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri luminate

Pe acorduri de chitară-n sărbătoare
Frunza toamnei pare de migdale
Cu ochi goi, Biserica din vale
Ne priveşte adânc, tăcut.... doare.

Istovit, un înger de lumină
Şi-a îngropat o aripă-n tină
Şi în tăcuta vieţii istovire
S-a înălţat copac de fericire.

O procesiune spre divinul,
Împărţit în taină şi în umbră....
Azi un vaiet parcă îmi e chinul
Calea către mâine este sumbră.

Un miros de smirnă şi parfum
Izvorăşte din mister acum
Chipul alb-o coală de hârtie
Este vers uitat de poezie.

Se îngâna negrul cu lumina
Morţi-s duşi şi ne apucă mila.
Plânge azi biserica din vale
Toţi ne pregătim de-nmormântare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

calea ferată –
un alt tren poposeşte
în scrâşnet de roţi

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet bătrân

Arinul
încreţit de vântul salin
a trăit atât de mult...
susţinând şi-adăpostind
propria greutate
de cuiburi.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colţul drumului, în zori

Zorii îşi scoteau spinii,
Schiţând în aer un tufiş de trandafiri căţărători.
Caprele trecuseră pe-acolo lăsând în urma lor cinci flori.

Înfiorată de aşchiile luminii
Apa se scurgea la vale remaind un drum în roz. Stânci
Roz străjuiau pe stânga. Cerneală curgea-n rigole-adânci.

Am simţit în cap mărăcinii
Nopţii, ca pe unii din afara ei, căzând în tăcerea sumbră
Până când ultima nălucă şi-a înghiţit ultima umbră.

Iar în regatul imaginii
Din ochiul interior şi din cel exterior variate
Forme prindeau formă, culorile deveneau adevărate.

Îmbrătişând tot ce, dorind, nu-împlinii
Şi pentru-a pierde fiecare-îmbrăţişare, am început să văd
Ceea ce n-am reuşit o viaţă-întreagă să prevăd.

Privesc pe cer: fantasmele luminii,
Alb pe fond albastru – cinci sori. Şi-am scris acest poem-justificare
Sub constelaţia numită Capricorn, Capra de Mare.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui bârfitor

Tăcerea e de aur şi vorba de argint e -
Dar uneori se-nşeală şi-acest proverb cuminte,
Uitându-l pe bipedul cu rânjrt de jivină
La care şi tăcerea şi vorbele-s rugină.

epigramă de Sorin Pavel din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada castanilor însinguraţi

Cade târziul pe calea ferată
E semn că plecăm într-o noapte de vară
Vai, ochiul meu cum se înseară
Şi mâna se face o creangă uscată.

Un pustiu de miresme latră în soldaţi
Ducând stafia lumii în cartuşieră
Numele tău trecea într-o letieră
Pe strada castanilor însinguraţi.

Cresc cenuşile noastre pe calea ferată
E semn că am plecat într-o noapte de vară
Cântecul meu cum se înseară
Şi trupul a ajuns o fiară ciudată.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion şi Mărie pe calea ferată

- Pe calea ferată-i bine,
Aud ţăcănit de roţi,
Mie-mi vine, ei îi bine,
Na, opreşte dacă poţi.

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

mai cade cu toamnă-n fulgi de iarnă
o gheară de ger lustruieşte, luciu de gheaţă
la orizont o stea străjuieşte cerul
o cale ferată îmi poartă în ea destinul

bate vântul
un colţ de stradă strigă cu ger
un pantof rătăceşte, stingher
un ochi de fereastră priveste la lună
o faţă albă stă sigură-n umbră
la capătul lumii e iarăşi noapte
la răsărit clopotele bat a dimineaţă
a mai trecut un an din viaţă

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbră

sub nemişcarea obiectului umbra îi aleargă împrejur
de fiecare dată când îţi neclinteam sărutul
dragostea alerga împrejurul clipei
către ziuă îmi luam sărutul de acolo
să poţi rosti,
în jurul vorbelor stingeai umbre
ochii cerului tău se mai umbreau cu puţin de ploaie
îţi rostogoleam atunci în auz o umbră a pietrei de haz
eram un sisif negociindu-şi preţul nimicului de iubire
amestecându-ni-se umbrele pietrelor noastre iubeam
iscălind tăcerea din crepuscul de noapte
într-o rouă atât de ciudată
că ne cădeau căciulile de pe cuget

în calea luminii obiectul naşte întunericul minim
cum adus în calea ta mă nasc în iubire,
dragoste, umbră...

dimineaţă, ploaia ne plânge în ochi
şi pe-afară

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Thor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret cu singurătatea lui Dumnezeu

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria umbră
O strivesc,
O calc în picioare,
Dar sunt contemporan cu ea...

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria moarte
Mă striveşte,
Mă calcă în picioare,
Dar sunt contemporan cu ea...
Şi, Doamne,
Sunt fericit de pe-acum
De renghiul pe care i-l voi juca:
După ce mă va chema la ea,
Nu-şi va mai afla rostul...

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria iubire,
Cu propria credinţă,
Cu propria icoană,
Cu propriile păcate...

Dar de ce, Doamne,
nu-mi este îngăduit
să fiu contemporan
cu însingurarea
veşniciei Tale?

poezie de Valeriu Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
şi apoi pleacă: se pierde-n zare!

Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar ştiu c-o umbră e toamna ta!

Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aş fi vrut, iarăşi, să ne iubim
şi-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte umedă

astă noapte s-au desfăcut pereţii

ca într-un film

păşeam pe iarbă printre craniile

pădurii

oase albe asemeni

unor margini de toaletă

pe care aşezat cu picioarele

ascultam tăcerea rece

simţeam spatele tremurând

până ce greierii s-au alarmat

de gestul meu de gardian

ritmic respiram în fumul unui vis destrămat

umbră
şi glas

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecere

Privind felul în care faţa ta
Face vid în acest loc aglomerat, aş tot sta,
Fără-a scoate-o vorbă, înfricoşat să văd cum devine
Din ce în ce mai frumoasă – şi pierdută pentru mine.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de scrum

Moş Martin, rege-n Carpaţi,
Falnic se plimba pe creste
Printre brazii cei înalţi,
Despre el se duse veste...

Purta stelele în braţe,
Le rotea frumos pe frunte
Şi în urme punea stanţe
Însemnând munte cu munte.

Smulgea fulger din tabloul
Cerului străpuns de nori,
Peste tot era eroul
Celor slabi şi visători.

El avea un duh cu semne
Şi-n faţa lui Dumnezeu,
Îi plăcea să se îndemne
A învinge rău şi greu.

Acum însă-al nostru rege
N-are sânge-n mădulare,
Se simte stingher şi rece,
Nu mai are căutare...

Doar la el, pe munte, sus
Mai priveşte stelele
Şi visează că e urs
Cât îl mai ţin zilele.

Mormăie, umbra îşi tunde,
Vrea să iasă iar pe drum,
De el viaţa se ascunde
Într-o dragoste de scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare reuşită în această viaţă nu e să-ţi vindeci sau salvezi corpul, ci să te salvezi de corp, din închisoarea lui de sânge, muşchi şi oase. Dacă vei reuşi să recunoşti asta, vei realiza exact ca şi Maharaj că tu eşti Nenăscut. Fără farsa numită minte, persoana nici nu ştie că s-a născut nici că va muri sau a trăit. Totul este vis, umbră şi deşertăciune!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare reuşită în această viaţă nu e să-ţi vindeci sau să salvezi corpul ci să te salvezi de corp, din închisoarea lui de sânge, muşchi şi oase... Dacă vei reuşi să recunoşti asta, vei realiza exact ca şi Maharaj că tu eşti Nenăscut... Fără farsa numită minte, persoana nici nu ştie că s-a născut nici că va muri sau a trăit... Totul este vis, umbră şi deşertăciune!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare material are propria lui umbră. Umbra pietrei nu este asemeni celei a unei sfărămicioase frunze de toamnă. Umbra penetrează materialul şi îşi radiază mesajul.

citat din Sverre Fern
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Un pisc al gândirii", "pe culmile gloriei"... Aţi remarcat că tot ceea ce înalţă pe om este legat prin acest cuvânt de altitudine, adică de munte?

citat din Marcian Bleahu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mocăniţa

sânul era presat
de calea ferată

o dungă neagră urca
pe coapsă
până la ceea ce a mai rămas
din ceea ce am smuls

diblurile au prins rugină
sub ochi

mă gândeam
la ultima ei
dorinţă

fumul gri ieşea din păduri

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!