Desprimăvărare

pasărea îşi înfipsese zborul
în aria-lipsă a omului nostru

ziua-n amiaza mare bocitoarele
umpluseră vremea cu hoiturile
silabelor dezmembrate

în zarvă nelumească Dumnezeu
ieşise pe o margine înaltă
plânsul Lui tăcut discret paşnic
scosese din amuţire
mările îndepărtate ale Sudului

se reinventase alt drum al mătăsii!

la răscruce o ridicătură de dune
închipuind setea de iubire
a celor doi atâta timp
rămaşi în singurătate

dintr-o absenţă ieşise un mugur
ispitind nările îngerului
să-şi reintre în normalitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecuse cu bolidul

E vai şi-amar la margine de drum!
Din lumânări şi candele greu fum,
Se zbuciumă săltându-se stingher,
Ca bietul suflet ce-a plecat la cer.
Bocesc încet, plecate peste cruci,
Doua femei firave, ca năluci.
O mamă ce privea cu ochi pustii
Ne-nţelegând ce-a fost, ori ce va fi,
Lângă-o bunică ce se aştepta,
Să o ia moartea mai întai pe ea.
O gheată scâlciată, la un pas
Şi o păpuşă-i tot ce-a mai rămas...
Un tânăr omorâse, în fuga mare, fata.
Trecuse cu bolidul făcut cadou de tata,
Când fata, fără vină, ieşise din potecă,
El se grăbea, se-aude, s-ajungă-n discotecă.
Şi era, Doamne dragă, atâta de grăbit,
Că nici măcar să-şi vadă isprava n-a oprit...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire

chiar şi florile vor învăţa să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăşi însingurată în nestatornicia făţărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
îşi vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineaţa ce va să vină în faţa ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanţele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ţine după mine câteva vrăbii
şi ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtăşit înclinaţii nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omiţând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simţi nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În decembrie se înserează prematur

iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheaţă sensibilă
la fenomenul încălzirii globale

şi ce dacă?!
ar putea striga pasărea
şi ce dacă?!
am putea s-o imităm noi

cârduri de cocori rămaşi
imaginaţiei nostalgice
dau ocol silabelor răzleţite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!

nu aprofundăm
nu ştim nici măcar
dacă boala noastră
se numeşte în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie

poate poeţii... poate iubirile lor...

instantaneu
urmele celorlalţi
ne acoperă paşii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun

se înserează

fără drept de apel
îndepărtarea îşi însuşeşte mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi

mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaţilor
dâra de lumină sporeşte singurătăţile
destinul acesta – insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In absentia

florile continuau să crească
şi tramvaiele îşi păstrau acelaşi aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate

între timp

mai multe sensuri
îşi schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat

! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...

deodată am început să alerg

câmpul se umpluse cu păpădii
! nu ştia omul cât aur ar fi putut să aducă

în faţa noastră
îngerul gol
testându-şi goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
şi Dumnezeu
nu ne-a mai aflat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierat

păsările cădeau din noi
ca dintr-un ţinut fără de aripi/ ca dintr-o grotă
n-aveau copaci şi porţia de lumină se înjumătăţise

se auzeau clopote/ cineva interpreta o arie
Beethoven's Silence: marşul funebru al interiorului devastat:

zăpezi lunecând spre origini/ toţi îngerii aceştia dezbrăcaţi
ce n-au mai apucat să dobândească sentimentul ruşinii/ nici pe-al fricii
cerşetori inconştienţi cu drepturi depline asupra bunului cer

şi cuvintele ne-au înghesuit în tăceri deloc aurite
peisaj cu om şi absenţă/ timpul care nu se decide
să rămână azi... să treacă spre mâine
dinţii aceştia ai vanităţii curgându-ne prin sânge
pervertindu-ne măruntaiele

o arcuire haotică în eter/ iluzia cvasioptică
de nu cumva or fi mâinile tale... mâinile mele
căzătură de păsări
căzătură de noi

şi eu

esteta neputincioasă în a aduce o treime măcar
din starea poetică în realitate

ne-au bătut în geam
oamenii liberi rămaşi în normalitate:
uite cântecul ăsta!/ uite graţia!
bleu-ul traversând întuneric
bubele măduvei ieşindu-le la suprafaţă
ca pe vină mărturisită... absolvindu-le

muţi

ne ascundem

ne vedem târziu

strămoşi ai unor idealuri prăbuşite

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)amortizare

[file de jurnal afectiv]

lipsa de iubire se păcăleşte
aşa cum păcăleşti un copil
convingător... cu disperare ascunsă îi spui
că mâine-le celălalt îi vei cumpăra
păpuşa preferată
chiar şi o baterie de rezervă
pentru zielele acelea în care
amuţirea va fi proba de rezistenţă
în faţa morţii

îţi spui că poţi... că trebuie
că totul e chestiune de obişnuinţă
ce mare scofală o iubire îngropată
în văzul cosmosului orb
văzându-şi cu îndârjire de ale sale
laşi zilele să treacă... să treacă... până când
uitarea îşi instalează cortul
cu privire tâmpă aştepţi un miracol

cade o ploaie
una dintre acelea cu ciucuri la capete şi iluzii
oamenii se înghesuie la spectacol
îţi numeri secundele...
de-abia ai timp
să rămâi în neutralitate

cuvintele se agaţă
fac suportabile sensurile
alte înţelesuri acoperă clandestin
o realitate
vine o senzaţie de trecut
lumii i se îmbolnăveşte o frunză
şi tu eşti singura... singura în stare
s-o facă să-şi reintre în ingenuitate

în vecinătăţile mici
bunăvoinţa reflectă triumful individual
în fapt vanitatea nemăsurată

cocârjată o durere iese din tine
scuipându-te că i-ai luat dreptul la continuitate
habar nu are ea că nimic nu se poate pune
cu golul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin această fereastră zidită

când plouă mai ales
oamenii se fac singuri
încolonaţi la tăcere ca la supermarket
lansează comenzi off-line
prin geamul de ceaţă o vietate se sufocă:
nu e treaba lor
atâta vreme cât cu brio şi-au procurat
cutia de singurătate cu valabilitate nelimitată
ieşirea-aceasta-din-sine... ce mare lucru?!
banal periplu printr-un oraş cândva la ceas de seară sau de pustietate

Ce Bucurie îţi aduce Ploaia? Câtă Uimire? Cât Cer? Câtă Viaţă? – întreabă o vrabie
răspunde un tramvai... unul galben romantic-de-tot păstrând incrustate
memoriile afective ale lumii anesteziate

pe trotuar lipsa de sentimente face găuri
un copil crede că şi-a rătăcit mingea într-o groapă
când Pasărea i se aşază pe umăr în felul său el înţelege
că altfel trebuie să se facă...

când plouă
oamenii se fac singuri
prin această fereastră zidită le-a alunecat
Îngerul... Frumuseţea lui Dumnezeu
dacă-i întrebi nici măcar de plăcere nu-şi mai aduc aminte
şi doar ea singură i-a târât în groapă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudolexical

necunoscutul se strecurase
în noi asemenea unei umbre
ne culcam cu el ne trezeam
era numai un fel de a da
un nume eufemistic fricii
care ne încleşta venele

coborâţi

în prima copilărie

am căutat

antonimul cuvântului iarbă
n-am găsit decât lipsa ei
cum antonimul iubirii
nu era nicidecum ura
ci marea absenţă
a celei dintâi

acest univers fatal structurat

cu plusuri

mai ales cu minusuri.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Injectabil

nu avea timpul timp
de smiorcăielile noastre
şi cât de mute trebuie să fi fost ţipetele
cât de invizibile zdrenţele de mucoşi

o fâşie din noi se desprinsese
asemenea unei falii urmându-şi rătăcirea
era poate porţiunea aceea
mult prea importantă din inimă
darul primit cândva ca semn distinctiv

i-am urmărit de deasupra
ciocnirile martirajul îngenuncherea
de-abia stăpânindu-ne moartea
durerea peste putinţele lutului

amintirea de noi ne-a târât ne-a somat
fragmentul acela făcut una
cu nepăsarea pământului
glasul sângelui glasul nostru
al celor rămaşi încă vii

vecinătăţile musteau de istorii familiale
un miros anume... mirosul casei de odinioară
oferea probabil cosmosului pretextul ieftin
de divertisment răsucit

până când

cineva descuiase lacătul
cu mână uşoară de infirmieră
îndelung aşteptată... deodată găsită...

ne injectase otrava
fără ca noi să simţim

nimic altceva

decât

destin.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micromacrocosmos (2)

pasărea s-a ghemuit sub aripi
cerul în freamătul lor
de-acolo ploile acoperă
rănile ţărânii
tristeţea fiului omului

lumina... lumina...
poem peregrin
încrustează în palme călătoare linii
mai lungi... mai întunecate...
mai ale mele... mai ale lui...

câteodată sufletul devine cergă bătrână
primeşte chemări din înalt
din ochi de heruvim
lămpile se aprind
pasărea ia foc
în fulgerul ei
sufletul de îndrăgostiţi

mâinile au feţe prelungi
ca surprinse de treceri intempestive
luna îşi acoperă tâmplele:
prometeii s-au autoflagelat

timpul răsuflă
în ceasornicele din piept
cutia de rezonanţă perfectă
a singurătăţilor

! sunt aici

când cerul se ghemuieşte
în pagina verde ca un vis de copil
paradisul şopteşte:
urechile sunt pentru auzit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimă instanţă

[file de jurnal afectiv]

nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harţă
trăgând într-o parte şi alta
până la implantarea nimicului

se apropia august
timpul ieşise din sine
salahor cu braţe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-şi naivităţile
într-un scenariu lăsat pe seama omului

arşiţa mi-a îmbrăcat lipsa de imaginaţie
într-o geografie aleatorie
un pescăruş accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală

eram înaltă şi palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul graţios de a-şi întoarce capetele al narciselor

silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice

copacul se dovedise o invenţie unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în faţa agoniei interminabile

nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat

de aceea poate

oceanul ne lua şi ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu ştiuse vreodată s-o spele pe alta

în instanţă am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conştiinţă
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-şi-un tine

la ieşire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri

adversari sau intruşi
pur şi simplu cunoştinţe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lup de mare pe şalupă

Marele fost marinar
Nu ieşise la plimbare,
Căuta, dar în zadar,
Rătăcitele... vapoare.

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hic et nunc

ca să mă înfrunt cu tine
doar ca să te tachinez
să-ţi scot odată
plictisul
sentimentul textilei
care nu are de gând
să cedeze la timp
spre exasperarea pielii
în atâta obişnuinţă
pierzându-şi abilităţile...

ca să mă înfrunt cu tine
ca să mă vezi
substanţă activă 100%
diagnostic irefutabil
semn al destinului
al bunei fatalităţi

eu însămi trebuie
să fiu
cea de acum
la ce bun "altădată"?

cum să te opui
invaziei de copaci
subtilităţilor verdelui
clipei acesteia când se dă
ora exactă / se trece
la ceasul de vară

îmi exploatez chipul
să exprime
lumea aceasta
nopţile necesare
erele şi nisipurile
păstrătoare fidele
ale necredinţelor
omului

iată-mă
hic et nunc:
pune mâna pe mine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât o politeţe falsă, mai bine o duritate adevărată!!! Jos cu măştile!!!!

aforism de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem învăluiţi fără încetare de tăcerea îngerului nostru, pe care, neatenţi, o putem percepe ca absenţă...

citat din Andrei Pleşu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manevră

cu o mână aproximativ decisă
te-ai lua şi te-ai împinge
dincolo de joia ploioasă

ai înainta simulând déjà-vu-ul
ca împrejurimile să fie sigure
că eşti de-a casei

ai începe un cântec
ceva despre o lume sau despre o margine
fundalul ar fi cu silabe de pescăruşi
nimeni nu s-ar grăbi să schimbe decorul

înaltă şi vie
ţi-ai despacheta sufletul
ai încerca privirea aceea firească
aptă să ascundă fie şi parţial frici
ţi-ai trece o inimă peste moarte

ca un cer
ai lăsa păsări să te zboare
într-o joacă ai sări în violet de curcubeu
i-ai face lui semn

în centrul luminii ai aprinde
cel mai sublim dintre focuri

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea mătăsii
În scrierea de mână —
Drum spre albastrul sud.
Cu el voi aduna lucrurile mării
şi apa de acasă.

tanka de Clelia Ifrim din revista Lynx (1997)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantaneu

1 post meridiem
momentul în care mă pregătesc
de mica invazie
paradisiacă
verific tensiunea sistolică
anduranţa cordului
la ravagiile fericirii
golesc 3 sferturi de lume
acolo să aşez Cântecul
Sentimentul Nesfârşitului
Nefrica
Pasărea care
fără complexe
fără prejudecăţi
fără de sine
va sparge
baierele
Cerului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul...

Să-şi desăvârşească zborul,
pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului
şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri;
visul e sortit uneori eşuării
când iluziile se risipesc,
pe când zborul
reprezintă împlinirea păsării:
Pasărea să se numească păsăre,
omul să se numească om cu rădăcină.
Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec.
Apar alte iluzii din speranţe
care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

poezie de Camelia Opriţa din revista Boema, numărul 152 (octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!