Aurora Luchian

Doar sicrie și durere...

Prin fereastră văd pustiul într-o primăvară caldă,
Când noi respirăm sub mască, fiindcă molima se scaldă
Peste tot, având complice virusul cel asasin,
Și ne ia părinți, copiii... ce se sting în pat străin...

E durere, vlăguială și o spaimă peste lume
Că n-ar reuși s-o scrie nici în sute de volume...
Ne ferim unii de alții, și ai vrea o-mbrățișare,
Însă fugi că moartea-ți râde cu trei coase la spinare.

Cum să își aline mama un copil în carantină,
Nu îl vede, nu-l aude, - sufletu-i pe ghilotină -
Cum să-l mângâie, să-i spună să nu aibă nicio teamă
Când e ferecat și plânge... neputință, jale, dramă...

E o luptă inegală, da cu forțe nevăzute,
Care mușcă și se-ndoapă din imunități scăzute,
Luptă medici, asisistente, ei, soldați pe baricade,
În speranța să învingă... omenirea-n chinuri, scade.

Muribunzii plâng în sine prin blestem, cu ochii goi,
Și se sting stingheri, departe, mai ceva ca în război,
Și s-au duelat cu moartea... și i-au dat ca accesoriul
Doar sicrie sigilate să le-nghită crematoriul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Unii și alții

Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare și mașină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moșie mare și bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alții-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe și pantofi mai mulți,
Alții vor picioare și-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu și da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârșit!
Luptă pentru tine, ușurează-ți chinul,
Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune și să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ionuț Caragea

O luptă e viața

o luptă e viața, cu tot ce ne doare,
o luptă cu timpul, cu fricile minții,
o luptă cu boala ce nu-i trecătoare,
o luptă în care ne pierdem părinții.

o luptă e viața, cu-atâtea depresii,
o luptă în care recurgem la vicii,
o luptă prea plină de false impresii,
o luptă în care ne pierdem amicii.

o luptă e viața, mereu inegală,
o luptă în care conduc ageamiii,
o luptă cu snobii în haine de gală,
o luptă în care ne pierdem copiii.

o luptă e viața, cu deșertăciunea,
o luptă în care ucidem emoții,
o luptă în care nu știm rugăciunea,
o luptă în care ne pierdem cu toții.

o luptă e viața, cu nefericirea,
o luptă în care slăvim neputința,
o luptă în care uităm ce-i iubirea,
o luptă în care ne pierdem credința.

poezie de din Ceasornicarul fără mâini (22 august 2021)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Aurora Luchian

Auziți? Ne plâng copiii...

Doamne, strigă omenirea, și parcă te-ai supărat
Că ne-am înrăit de lacomi, răzvrătiți ne-am depărtat
De cuvântu-ți și blândețea, bunătatea ce ne-ai dat,
Ne-ai iertat, și-am tot greșit... încă Doamne, ne-ai răbdat!

Cu odorul strâns de mine mă trudesc să îl feresc
De primejdii ucigașe, i-alint chipul îngeresc,
Și l-aș duce peste lume, într-un loc curat, steril,
Să-l botez în rugi pioase... sărmănelul meu copil...

Mă privește cu candoarea ce doar pruncii o mai au,
Cu doi ochi mirați, albaștri, când măicuțe-ngenuncheau
Și-și plângeau copiii care au rămas printre străini,
Și-i ascund că noi, adulții, suntemi răi și plini de vini...

Eu îl rog pe Dumnezeu să-i dea îngerii aproape,
Să-l vegheze zi și noapte, eu să îl sărut pe pleoape,
Și să-l liniștesc, să-l legăn pe frumosul meu odor,
Și să-i spun că i-aș da cerul, pentru el pot să și mor!

Auziți? Ne plâng copiii sfâșiind inimi de mame,
Doamne, nu mai vreau s-asist la durere și la drame...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aceeași soartă

Mă simt ca un rege învins
Fără de cai și fără soldați
Regatul părea necuprins,
Dar azi și codrii-s plecați.

Nu-i frunză de fag cântătoare,
Nici apă-n izvorul din vale,
Nu-i pasăre-n raza de soare,
Pustiul rimează cu jale.

E țara prea mică și plânge,
Ori eu nu mai văd prea departe
Câmpia se scaldă în sânge
Copiii n-au bani nici de-o carte.

Aceleași necazuri eterne
În juguri și astăzi suntem
Pe fruntea țării se cerne
Durere... și-atâta blestem.

poezie de
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton trist

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ridică-te și luptă

răsucim în noi
tragici, agonici și goi
speranțe, vise
precise, imprecise
toate strivite, ucise
aici e apă seacă și murdară
aici sunt lumi vândute
aici sunt vremuri mute și pierdute
cuvântul e jale, e tânguire în vânt
amară disperare și uitare
a tot ce a fost sfânt pe acest pământ
aici nu-i dragoste, nici cânt
e doar o lacrimă ce plânge în vânt
nimeni nu vede nimic
suntem suflete oarbe, suflete în ceață
ce viață, lugubră viață
răbdăm, răbdăm și proslăvim netoții
mi-e teamă de tăcere
nu simți în tine răsuflarea morții
ridică-te și luptă
fă să vibreze chemările rebele
o viață ai, deci luptă
pentru tatăl ce zace într-o criptă
pentru mama ce plânge pe margine de drum
pentru copiii tăi ce-au ars, sunt scrum
aici, nu e drum
e doar jale eternă, ceață, fum
luptă, pentru copilul ce plânge în leagăn
pentru iubire, viață și dreptate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu plâng...

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Și l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătății rob, să-i fii... e-atât de greu.

Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecați departe,
Nevoi, de alții scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viața mea cu spini.

Nu plâng, imi pun pe rană, speranță și tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Și-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Să nu ne fie teamă

Să nu ne fie teamă când mergem cu Cristos!
Cât umbli în lumină să nu te temi de nime',
mergi cu curaj pe cale atunci când mergi frumos,
lumina ta va-nvinge prin orice-ntunecime.

Rămâi pe brazda dreaptă, cu ochii către Țel,
și-apasă plugul cinstei cât mai adânc să are;
în Dumnezeu te-ncrede, cu tine este El,
și grâul tău va umple cereștile grânare.

Nu renunța la luptă, oricât de singur pari,
mai sunt și-au să mai vină cu mii de sute frații;
cad cei ce n-au dreptate, oricât ar fi de tari;
biruitori la urmă rămân nevinovații.

Înalță steagul Crucii, ea-i semnul cel ne-nvins,
dar mâini nevinovate și gând curat să-l poarte;
de vei cădea în luptă, rămâi cu brațu-ntins,
veni-vor alții-n urmă să-l ducă mai departe.

Sfârșitul va fi mare, frumos și strălucit;
Isus Biruitorul e-Acela ce te cheamă:
tu vei fi-nvingătorul, oricât vei fi trântit.
Rămâi deci și te luptă, și n-avea nici o teamă!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Marius Robu

Ochii mei, stele-nviate

De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt și ele niște muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.

În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,

De care, când ai dat întâia oară,
Ca și acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, știind că poți să-i faci să moară
Și râd, știind că poți să-i înviezi.

poezie de din Luceafărul de dimineață (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Nu aruncați trecutul...

Ani mulți s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanțuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri și durere.

Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să ne-aruncăm trecutu-n cimitire?

În viața noastră ce ar mai conta? –
dacă-am uita de casa părintească,
sau școala sfântă care ne-nvăța
să ne mândrim cu glia strămoșească.

Ce să mai zic despre părinți și frați? –
că am trecut prin viață împreună...
Cum să rămână peste timp uitați? –
în suflete sunt zestrea cea mai bună!

De n-ar fi ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis și nici destine! –
pribegi prin viața fără de-nceput,
doar slugi am fi prin țările străine!

poezie de din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Aurora Luchian

Suflete, copil orfan

Mă simt copilul nopților stângace,
Cu trup golaș în friguri nesfârșite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.


Și sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulți să mă sugrume...


Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Și sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Și le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.


Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -
Și șovăind primesc și buzdugane
Cam peste tot... albindu-mă ca ceara.


Mă simt copilul nimănui pe lume,
Și gol, rănit, vitraliu-n pironire,
Și mă clătesc prin versuri de mâhnire,
Și-o vreau pe mama... pașii să-mi îndrume...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Să fi știut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi știut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparțină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinți, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferința?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viață, căutăm credința...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Și din adâncul lor țâșnește sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispășesc?!

Copii flămânzi, fără părinți, departe, în lumea asta încă rătăciți,
De ce, răniți, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminți?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, știe că va muri pentru fecior
Și pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n brațe, ce simte când părinții i-au murit?
Dintr-un război, ce poți să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane și rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plătește biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri și-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde și mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrățișez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet și-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace și la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce și-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Și mă trezesc cu sufletul o rană și gândul sângerând de necuvinte
Și plâng și plâng și plâng precum o mamă, toți pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare și plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Și plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aurora Luchian

Îmi duc crucea prin pietriș

Peste colțul fericirii s-a ivit păinjeniș,
A murit tihna, iubirea... ș-aburc dinspre povârniș;
A-nsurit și tinerețea ce avea ochii vioi,
Și s-au etalat dușmanii înarmați ca la război.

Da eu rabd că le pot duce, duc și crucea peste hău,
M-am călit prin vremuri crunte, persiflând destinul rău,
Și lansez o ironie spre acel ce-i mușcător,
Și mă consolez cu gândul că și rău-i trecător.

Ieri înăbușeam suspinul și durerea-mi ștrangulam,
Și mă întrebam în sine "De ce eu?" mă răsculam,
Însă susurul de ani m-au făcut mai înțeleaptă,
Și-mi sărut soarta pe frunte, așa crudă și nedreaptă...

Caut chipul fericirii prin păinjenișul mut,
Nu îmi pare deprimată deși n-a zâmbit de mult.
Nu îi deranjez țesutul ce-o umbrește de un timp,
Și mă bucur că-mpreună am mai dus un anotimp.

Astăzi a scăpat trei lacrimi și le-a șters, da pe furiș,
Și-o apostrofez căci eu îmi duc crucea prin pietriș...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde știi că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziți
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiți!

Du-mă, dorule, și-mi poartă
Pașii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub pași a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă și pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec și-apoi să-l plâng
Printre hohotul din șoapte!

Și cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde știi,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simțit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Aurora Luchian

Niște copii, așa-s bătrânii noștri

Cu ochii calzi, mirați, percepții mai slăbite,
Cu glasul tremurat și pasul poticnit,
Își duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.

Au îndurat corvezi, noian de sacrificii
Pentru copiii lor, s-ajungă "cineva",
Și-au înfrânat dorințe, vise, poate vicii,
Și unii sunt uitați, în lume, undeva...


Și scad... sunt tot mai scunzi, copiii cu bastoane,
Cu dioptrii mai mari, cu riduri pe obraz,
Cu straiul perimat, cu bâlbe în consoane,
Bolnavi și gânditori, cer vieții un răgaz...


Și uită tot mai des, și te privesc cu teamă
Când nu pricep ceva, deși ai repetat,
Nu îi certa te rog, vei provoca o dramă,
Și simt că-s vinovați de cuget degradat.


Își mângâie albumul și-l răsfoiesc cuminți,
Neputincioși, căci mintea a șters necruțătoare
Și amintiri și oameni... cu lacrimă de Sfinți,
Își varsă slăbiciunea pe mintea trădătoare.


Niște copii bătrâni... nu vor să-i porți de mână,
Să îi hrănești, să-i culci, să stai la căpătâi,
Doar să-i mai suni și tu, baremi la săptămână,
Că de-or pleca tăcuți, copile, cui rămâi?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Melc, melc, codobelc, nu te du la Dunăre...

Doamne, ocrotește pământenii!

melc melc codobelc
în săptămâna patimilor e plin
râul lacrimilor plâng neîncetat românii
că i-au blestemat păgânii melc melc codobelc
scoate coarne bourești și te du la baltă și bea apă
caldă nu te du la dunăre că apa-i prea tulbure apele
s-au umflat apele au turbat ia-ți casa-n spinare și fugi peste
hotare unde cerul îți dă ploi și viața-i fără nevoi (!?) că
la noi în țară viețile-s ca ața valurile-s ca gheața spală
digurile de te-apucă frigurile pomii sunt în floare
apa-i pe ogoare casele cad la pământ parcă-s
suflate de vânt plâng neîncetat românii că
i-au blestemat păgânii melc melc codobelc
ia-ți casa-n spinare și fugi peste hotare...
melc melc codobelc.

poezie de (18 aprilie 2006)
Adăugat de Mihai CucereaviiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luptă

Unii luptă, azi și mâine,
Pentru-un codru mic de pâine;
Alții luptă pentru-onoare:
Fiecare vrea ce n-are.

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Hasdeu

Ariosto

Aș vrea să intru-n moarte și sub pământ s-adorm
În veșnica tăcere, și-n taine vechi să dorm
În raclă să mă-mpac cu noaptea din mormânt:
Și lacrima din urmă, când în mister voi trece,
Doar Moartea s-o usuce, cu mâna ei cea rece,
Să stingă orice cânt!
Sunt tânără și viața îmi este atât de dragă;
Privind însă pe morți, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Și în mocnirea vieții eu nu te urăsc, soare!
O, nu; dar dacă astăzi de moarte nu-mi e teamă,
Și vocea morții dacă mi-e dragă când mă cheamă,
E că m-am obosit de-o îndelungă silă;
Și nimeni nu-i alături de suferința-mi crudă,
Nici plânsul meu de jale nu-i nimeni să-l audă,
Cu un prinos de milă!
Și cine poate crede că tânără cum sunt,
Asemenea unei silfe înaripată-n vânt,
Când veselă zglobie, în brațe flori am strâns,
Când cântecul meu candid se desprinde-n ecou,
Și vocea cristalină mi-era ca un vis nou,
Cine mai poate crede că ochii mei au plâns?
Unui copil ca mine,-o, cine poate crede?-
Că sufletu-i lințoliu chi
ar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-așteaptă-n nerăbdare durerea-și potoli
C-un dar respins de cer!
Să nu-nșirăm speranțe când lăcrimează geana,
Că nu va fi o mână care să-nchidă rana:
Ci frământarea noastră să ne-o păstrăm solemni,
Șiragul alb de lacrimi să nu-l mai semănăm;
Surâzători, mulțimii doar farmece să-i dăm
Și-asemenea Polyxeniei să știm a muri demni.

poezie celebră de (10 aprilie 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
Valeriu Cercel

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câți dintre voi nu ați dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiți din nou și azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiți când vreți ceva, pe jos chiar să vă tăvăliți,
Și cât ar fi viața de grea, pe tavă toate să primiți:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleți,
La țoale șic de la butic, nu mai vorbesc de marafeți,
Și-apoi scandal că nu aveți Merțan bonbon, decapotat,
Să-ți vezi părinții pe pereți (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aș vrea să fiu copil din nou pe-al vieții drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăți câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinții mei n-ar fi știut că aș fi fost în casa lor ;

Din fașă, n-aș fi bâzâit, în nopți, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Și-apoi lu' mama, măricel, nu i-aș fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-și dea ochii peste cap ;

La școală, ar fi fără rost să-mi cert părinții, fericit,
Că mi-au făcut lecția prost și profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aș lua un 3, la vreo lucrare ce n-o știu,
Mai tolerant aș fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Și-aș fi cuminte și corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aș încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinți, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minți, de Paște și de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca și pe mama, că nu-i bai,
L-aș respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l știu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Și-ades m-aș duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Și-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simțindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Așa că eu, de-aș fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinți aș fi docil... însă aș vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiți ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aș fi dorit să fie și copiii mei.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Constantin Anton

Balada fulgului de nea

Firav, cu teamă, rece, orb
Un fulg de nea coboară lin;
Se-apropie de pământul rob...
Și-n dorul cerului îngerii se-nchin!

Ușor, ușor, mult prea ușor
Se-ascunde după alt fulgușor;
N-ar vrea să cadă, să se-atingă...
Statornicia, vai, să nu-l cuprindă!

Suav printre aripi de poezie
Ar vrea o flacără vie să fie,
Ar vrea putere, ar vrea tărie...
Dar cine ce va fi... cine să știe?

Vor patina copiii peste el sau poate
Va fi o amintire-ntr-o singurătate
Or prins de un bătrân pe-o bancă
Sau de-un poet cu inimă bogată?!

Se va topi ca alții când razele solare
Nu vor avea credință, iubire, nici răbdare...
Va plânge inima în el și-i va spune
Că totu-i pieritor în acestă oarbă lume?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îți strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realității mele
E dosul întors al măștii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la fețele măștii
Sunt intangibile.
Eu
Și
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăsești în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb și alb fără negru
Sau iubire fără durere și durere fără iubire

În agonie și extaz.

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook