Aici am asfinţituri adunate

(tautogramă)

Albastrul asfinţeşte-anevoios,
Azurul amintirilor apare,
Abia aud abisul auros,
Adulmecând a albului ardoare.
Au aţipit acaţii arămii,
Acarii-abandonează adăstarea,
Aleargă ameţiţi. Alegorii
Aritmice ascund abandonarea.
Arome-asediază atonii,
Acelerând auzului, artera,
Apun, apatic, aştri aurii,
Arinii arhivează atmosfera.
Aspiră albul, aerul, avid
Acvile-avare-abjură adorarea,
Absurde aripi altoiesc arid,
Agonizând amar aterizarea.
Adorm adânc aezii anonimi,
Asudă axiomele-agasate,
Acolo,-altundeva albastru-animi,
Aici am asfinţituri adunate.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Melancolie de iarnă" de Valentin David

Şi dacă-i iarnă-n mine-ncepe pânda-
Tu-mi eşti hăitaş tocmit la vânătoare.
Pădurile din mine-şi cer dobânda
În anotimpu-acesta care doare.

E anotimpul urii şi-al iubirii,
Al albului ce-ascunde măşti hilare
Într-o poveste-n care trandafirii
Au amuţit în iernile polare.

Viorile au aţipit în ceaţă,
Într-o tăcere ameninţătoare,
Îndrăgostiţii visele-şi dezgheaţă,
Să plângă puştile ucigătoare.

O ciută-şi ia adio de la lună,
Agonizând într-un poem de iarnă,
Un vânător trofeele-şi adună
Şi urlă moartea-n sunetul de goarnă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor frustraţi anonimi (sau celor care se ascund sub alte nume)

E simplu să faci rău, ascunzându-te sub alte nume,
Aruncând cu venin, arătându-ţi sufletul "pur",
Pe oricare site, ca şi aici, crezând că te va vota multă lume,
Când vei constata, cu amar, că te vei elimina... singur.

epigramă de Alexandru Răduţ
Adăugat de Alexandru Răduţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascund ninsori

Ascund ninsori
să nu mă viscolească,
pe ţărm
aştept corăbii
ce nu vin,
în asfinţituri
ard noian de vise
şi îmi mai torn
o cană de pelin.

Cerşesc lumină,
bat la porţi închise,
îngăim cuvinte,
cioburi de candori,
adulmec clipe lungi,
scadenţa vine
din lumi rotite-n zori
de ursitori.

Livezile îmi înfloresc
pe umăr,
se clatină uitarea-n
ochiul gol,
mă cern
în somn
şiraguri de miresme,
surâd amar
şi plec
cu pas domol.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece e aerul în care atomii, sau mai bine zis moleculele, aleargă mai încet. Aerul cald e aerul în care moleculele aleargă mai repede. Simplu şi frumos. Dar asta nu e totul.

Carlo Rovelli în Şapte scurte lecţii de fizică, Probabilitate, timp şi căldura găurilor negre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncul amintirilor

Adâncul amintirilor

Adâncul amintirilor
atins autumnal,
aureolă albă
arzând accidental;

Adâncul amintirilor
agale-alunecând,
amurg agrest
amăgiri alungând.

Amintiri aromate
aleargă. Acasă,
amintirea Aniţei-
aromă aleasă.

poezie de Radu Băeş din manuscris (11 martie 2017), traducere de Radu Baes
Adăugat de Radu Baes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este altceva decât o scurtă călătorie lăuntrică. Timpul curge şi zilele apun vremelnic în abisul adânc al zărilor întunecate. Soarele răsare în fărâma de bine a unui suflet şi răul îngroapă calea cea dreaptă într-o clipă de rătăcire. Pe alocuri vântul schimbării acoperă lumina caldă a blândeţii. Aşa alergăm goi şi orbi într-un gând străin. Uneori mi-ar plăcea să mă ascund printre ruinele viselor vechi. Alteori aş călători braţ la braţ cu binele dintr-un suflet hoinar...

Andreea Palasescu (18 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arinii Dornei

Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
aşază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început,
venit cu umbrele opace,
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopţile cu lună plină
şi ore care vin pe dos
dintr-o eroare sibilină.

Acolo toamnele ajung,
cu înzestrarea necesară,
când fetele afară strâng
bagajele făcute-n vară.
Dar pân-la gară să ajungi
distanţa e atât de mare
că deodată vrei să plângi
chiar înainte de plecare.
Îmi zici acolo să rămân,
să ne iubim şi peste iarnă,
să-ţi fiu al inimii stăpân
de pică neaua pe lucarnă.

O, nicidecum, copila mea,
prea multe doruri adunate
la pândă stau pe undeva
şi îmi vorbesc de libertate!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arinii Dornei

Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
aşază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început,
venit cu umbrele opace,
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopţile cu lună plină
şi ore care vin pe dos
dintr-o eroare sibilină.

Acolo toamnele ajung,
cu înzestrarea necesară,
când fetele afară strâng
bagajele făcute-n vară.
Dar pân-la gară să ajungi
distanţa e atât de mare
că deodată vrei să plângi
chiar înainte de plecare.
Îmi zici acolo să rămân,
să ne iubim şi peste iarnă,
să-ţi fiu al inimii stăpân
de pică neaua pe lucarnă.

O, nicidecum, copila mea,
prea multe doruri adunate
la pândă stau pe undeva
şi îmi vorbesc de libertate!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apare Toamna

Apare toamna-n poezii,
O muza noua pentru fiecare,
Cad frunzele prin versuri aurii,
Si se astern poeme fermecate pe carare.

Apare toamna in cantari,
Izvoare freamata in coruri,
Rasuna cantul peste mari si tari,
Pe aripi de arama vantul poarta doruri.

Apare toamna-n dans de bucurie,
Tangoul unei vieti depline,
Belsug de Har in fiecare melodie,
O noua toamna minunata langa tine.

Apare toamna-n visuri noi,
In zambete, in lacrimi in iubiri,
E toamna-acum iubito-n amandoi,
O toamna lunga si frumoasa, plina de-amintiri.

Marius Alexandru

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte-Poezii (1 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodie după poezia "Flămând în zori" de Nicu Gavrilovici

Ba, eu voi lua bucata cea mai mare
Şi stelele le-oi înşira la gât.
Adame, am şi eu o întrebare:
Cu altceva nu poţi să joci barbut?

De botezat, vom boteza toţi aştri,
Dar, singuri să rămânem nu aş vrea.
Vreau să ascund în ochii mei albaştri
Mai multe lumi, pe lângă lumea ta.

Şi mie-mi place noaptea cea cu vise,
Dar, soarele, nu vreau, să îl alungi.
Te vreau cu dimineţile deschise,
În pijamaua ta cu roşii dungi.

Iar de zburat, avem noi aripi, oare?
Ei, pescăruşii, zboară mult prea sus.
Cu umbre lângă noi, va fi răcoare-
Cred, că ai doruri multe de adus.

Şi parte de-oi avea de-aşa odihnă,
La pieptul tău, într-un hamac de dor,
Voi sforăi, iubitul meu, în tihnă,
Că n-am avut aşa un dormitor.

Tu, stai de pază, ţi-am lăsat cafeaua-
Pe-o bancă-n Carul Mare o găseşti.
Lunii de miere să îi faci safteaua,
Strigând în zori de zi, că mă iubeşti...

parodie de Violetta Petre, după Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul încălzirii globale

O veste rea aleargă pe Pământ:
Regatul vechi al ursului polar –
Tărâm de nopţi cu ger cumplit şi vânt,
Cu munţi de gheaţă, piere în calvar!

De-a omului industrie-n avânt,
Planeta-ntreagă s-a-ncălzit amar...
Se stinge stirpea ursului polar,
Iar vestea rea aleargă pe pământ!

Nădejdea ne e doar la Cerul sfânt
Să stăvilească noul avatar,
Că fauna imensului gheţar
Nu poate-avea un alt aşezământ...

Ce veste rea aleargă pe Pământ!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Bunicu-i pasăre măiastră,
Ne cântă iar cu lira lui,
S-a-ntors de printre noi, acasă,
Acolo-n ţara Domnului.

Acolo-i pace şi-s izvoare,
Mai reci, mai blânde şi mai line,
Acolo este veşnic soare
Şi miei aleargă pe coline...

Acolo e-un păstor, atât
Şi-s îngeri cu aripi de stele,
Acolo, Tatăl ne-a avut
Suflet de vis şi mângâiere.

Aici a obosit bunicul.
Oftând, spre ceruri a plecat,
Acolo-l vom găsi, în veacuri,
Cu sufletul eliberat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, nebunii nemuririi

(tautogramă)

Noi, nebuni nuntind ninsoarea,
Navigăm neostoiţi,
Ne năşeşte neuitarea
Neatinşi, neauziţi.

Nu negociem nici neaua,
Nici nămeţii nevăzuţi.
Nori nocturni nutresc nevina
Neaflaţilor nevruţi.

Nedoriţi nomazi, năvală,
Noaptea năpădim nătâng,
Navigăm năuci. Natală,
Neaua ninge nechezând.

Neofiţi naivi, neştirii,
Nani năieri năimim noroi.
Noi, nebunii nemuririi
Nămolim nădejdi, nevoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Mor poeţi" de Valentin David

Nopţile-s mai lungi şi mai pustii,
Se coboară doliul în poeme,
Plânge pana şi cerneala geme,
Versul, cum să poţi, să-l mai învii?

În oglinda lacului, un val
Abia mai ajunge să apuce
Ramul unei sălcii ce se duce,
Să împingă bărcile la mal.

Lacrima ne plouă peste frunţi,
Ploile-s mai reci şi mai nebune,
Tunete se-ngrămădesc pe strune,
Se ascund secundele în munţi.

Muzele agonizează-n cor,
Cupidonii în genunchi jelesc,
Stele-ncep să cadă nefiresc,
Când ne mor poeţii... şi cum mor!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avid ating amiezile

am amintiri amorţite
absolvind acalmii abisale
asteniile ard adumbrite-
apele ascund aritmii axiale.

avid ating amiezile albastre
aud asonant aleanul arhaic
agitând adormitele astre
amestec aurore. adverbial. alcaic.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 47

La miezul nopţii se dezbracă seara,
Rămâne goală pentru-a fi pictată
'N albastrul dimineţilor de ceară,
Aşa cum n-ai văzut-o niciodată.

Nu-nchide ochii, nu pleca în vise,
Fii lângă mine-n asfinţitul care
Aprinde-o lumânare în culise,
Şi înfloreşte-albastrul din cicoare.

Pe scena-nvăluită-n aşteptare
Suntem eroi cu replici desuete,
Dar, nimănui nu cerem, azi, iertare
Pentr-un poem cu versuri incomplete.

Noi ne citim în braille de-o veşnicie,
Eu te cunosc şi tu mă ştii de-o viaţă,
Albastrul îţi zâmbeşte numai ţie
De sub un cer cu lacrima de gheaţă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anonimi din România...

Voi, eczeme a României,
Securişti şi turnători,
Anonimi de meserie,
Anonimi convingători!

Va admir perseverenţa
Şi opinia severă,
Mai ales impertinenţa
Plată ca o cromosferă!

Dar detest obrăznicia,
Frica voastră de lumină.
Anonimi din România,
Poate ridicaţi cortina?

(Şi percep cum cărămida,
Aia din mercur şi lut,
Anonim lovea perfida
În Românul Absolut!!!.)

poezie de Iurie Osoianu (15 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea simbolizează anularea distincţiei între glorioşi şi învinşi. Fără religia creştină omul ar trăi neliniştea produsă de limitele vieţii şi de moartea absolută. Ce glorios este creştinismul ce populează templele şi cimitirele cu nemuritori! Religia creştină asigură fraternitatea între glorioşi şi anonimi şi învinşi. Fără creştinism, umanitatea ar fi alcătuită din bipezi anonimi şi glorioşi. Ce glorioasă e viziunea creştină asupra omului în care nebunii, neîmpliniţii şi geniile se întâlnesc, fratern, aici şi dincolo!

Petre Ţuţea în scrisoare către Emil Cioran (3 martie 1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albul rochiei de mireasa

Mi-e teamă să adorm în coajă de fluture.
Poate albul rochiei de mireasă este prea strâmt
şi mâinile mi se vor sparge de muchiile crinilor…
câte mirări lăsând la vedere gleznele pe rând
vor arde în acest palid dans,
cât amurg a mai rămas plăpând, să ne împartă…
va fi cândva această trecere-
roşul sângelui se va împleti în invers contur
şi ploaia ne va purta îmbrăţişaţi, departe de-ntâmplare,
atât cât să ne fie zbor.

Mi-e teamă să-mi supun iarăşi clipa.
Adorm, cu tine cuibărit sub umărul drept,
Prin albul concentric al rochiei de mireasă.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!