Noi, nebunii nemuririi

(tautogramă)

Noi, nebuni nuntind ninsoarea,
Navigăm neostoiţi,
Ne năşeşte neuitarea
Neatinşi, neauziţi.

Nu negociem nici neaua,
Nici nămeţii nevăzuţi.
Nori nocturni nutresc nevina
Neaflaţilor nevruţi.

Nedoriţi nomazi, năvală,
Noaptea năpădim nătâng,
Navigăm năuci. Natală,
Neaua ninge nechezând.

Neofiţi naivi, neştirii,
Nani năieri năimim noroi.
Noi, nebunii nemuririi
Nămolim nădejdi, nevoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arde neaua sus la vise

Arde neaua sus la vise
Peste fruntea-pom din zori
Şi prin crengile deschise
Vântul curge uneori.

Arde neaua sus la vise -
Poate altfel nici n-aş vrea
Să las porţile deschise,
Să mă pierd în casa ta.

Poate cerul va să tacă
Dacă uiţi nisip să fii;
Poate marea-ntreagă seacă
Pe la noi de nu mai vii.

Peste tine-aşterni uitarea,
Noi rămânem dezlegaţi...
Va ajunge încă sarea
Să mai crească exilaţi.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Violeta Raica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna să fim pe cale, gata de a ridica ancorele din viaţa aceasta şi să începem să navigăm spre ţărmurile nemuririi.

aforism de Veronica Bobu din Aripi spre cer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ prin noroi...

Astăzi mergând desculţ prin noroi
Îmi dau seama că sunt pe pământ oameni goi,
Dezbrăcaţi de bun simţ, ne-mbrăcaţi în iubire
Umilind pe cel mic, neatinşi de simţire.

Înveliţi fastuos în veşminte bogate
Sclipind insolente şi neasortate
Ce nu simt şi nu ştiu ce e frica de boli
Şi cultivă voit incultura în noi...

Inculţi şi bolnavi nu stau în spital
Prostia nu doare, nu are final,
Nici leac nu există şi nu au scăpare,
Nici o carte deschisă nu-i ridică spre soare...

Îşi ridică prin gropi statui din orgolii
Şi-aşteaptă ovaţii, urale, elogii,
Nu au nici o urmă de respect în cuvinte
Ci au doar un vid în suflet şi minte...

Agramaţi, îşi bat joc de limba română
De istorie, neam, de patria mumă,
N-au respect pentru om, pentru steag, pentru noi,
Ne aduc sărăcie, datorii şi nevoi...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Ninge-n vale şi pe deal
Şi pe plopii laminaţi,
Ninge-n câmpul de opal
Zburdă fulgii evadaţi.

Ninge-n sat, ninge-n pădure,
Pe a drumului troiană
Şi pe-a omului secure
Ninge alb şi cu dojană.

Ninge malu'-i îngheţat
Sub haină de promoroacă,
Curge râul dirijat
Sloiuri groase să desfacă.

Ninge ziua, ninge seara
Creşte neaua albă, moale
Şi-nveşmântă toată ţara
În hainele-i nupţiale.

poezie de Emil Utalea (februarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

ghete în noroi -
neaua dintre brânduşe
frânge lumina

haiku de Mona Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu dor

Ninge peste lacul nostru îngheţat de dor,
ninge peste salcia ce plânge de al tău fior,
ninge peste-ale noastre locuri
calde şi dulci amintiri,
iar fulgii coboară în valuri uşor,
şi iară ne ia al nostru fior,
de-ar ninge cu dor şi cu lacrimi
şi liniştea să stea în-mprejurimi,
aşa aş umple un gol din suflet,
şi vreau ca neaua să cadă-n buchet
iar tu mă iartă căci mult ţi-am greşit
şi de durere mă simt răvăşit.

poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neaua mieilor

A nins în zori pe ghiocei
Cu fluturi mari ca de bumbac,
Se tânguie doi brebenei
Lâng-un toporaş posac.

A nins zălud, ca într-un basm
Pe mărţişorul răsucit.
Un crâncen zvâcnet, un orgasm
Al iernii, ultim zvârcolit.

Se zgribule un gând rebel,
Cirip-cirip, cam răguşit,
Se-nfoaie-n pene Rândunel.
Pe-un ţurţur ce-a-nmugurit.

A nins! Şi nici nu-i de mirare,
Că doar îi luna mâţelor!
Va fi o nouă primăvară
Doar după neaua meilor!

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor neatinşi

Voi valori şi non-valori
Ce aţi dat la cititori?
Numai bârfe şi minciuni
Dovedind a fi nebuni.

epigramă de Petru Onciu din Voivodina, Banatul Sârbesc (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu absenţe...

Ninge cu flori albe din grădini de rai,
Îngerii ne-mbracă-n straie de Crăciun,
Eu îţi scriu, iubite, despre luna mai,
Să nu uiţi că, totuşi, zilele apun...

Ninge cu absenţa ta şi-a mea-n decor
Şi de-ai fi cu mine-am ninge şi noi doi,
Depărtarea-şi cerne clipele ce dor
Şi azi, parcă ninge altfel, mai greoi...

Ninge cu ecoul primului oftat
Dintr-o noapte albă,-n care mi-ai lipsit.
Aş fi vrut să fie visu-adevărat,
Că numai în vise mi te-am întâlnit...

Ninge peste lume, noi la poli opuşi
Prindem stele-n palme pentru mai târziu,
Bate miezul nopţii, clipe de cenuşi
Înnegresc zăpada... s-o albesc, nu ştiu...

Ninge cum nu ninge nicăieri şi cad
Cerurile toate peste ochii mei.
Nu mai văd, iubite,-afară niciun brad
Sunt troiene-nalte, noi nişte pigmei...

Şi de-am fi-mpreună, poate am putea
Să oprim ninsoarea doar cu un sărut.
S-ar topi troianul alb de catifea
Dar lipsim şi ninge ca la început...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam şi oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioşcul desuet,
Somnoros şi zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece şi goală,
Lampa îşi scurge lumina,
Ştearsă şi îngălbenită,
Ca o lună amorţită
Printre nori mototolită.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care şi eu şi tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.

Nici nu plouă, nici nu ninge...
Ştii ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ţie nu îţi place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul şi claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-şi construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (februarie 2012, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam şi oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioşcul desuet,
Somnoros şi zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece şi goală,
Lampa îşi scurge lumina,
Ştearsă şi îngălbenită,
Ca o lună amorţită
Printre nori mototolită.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care şi eu şi tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.

Nici nu plouă, nici nu ninge...
Ştii ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ţie nu îţi place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul şi claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-şi construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (februarie 2012, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în exil

Sunt doar o umbră anonimă,
Ce-şi poartă paşii pe zăpadă
Şi dacă iarna e sublimă,
Nu ştie albul să mă vadă.

Nici cerul nu mă mai atinge,
De teama iernii ce m-apasă
Şi nici ninsoarea nu mă ninge
La cât sunt de cenuşăreasă.

Şi bate vântul dintr-o parte,
Obrazul, iar mi-l ocoleşte,
Îşi duce scâncetul departe,
Nici scâncetul nu mă iubeşte.

O stea se duce la culcare,
Îi scriu un vers să mă atingă,
Dar pentru mine, ochi nu are,
Cu-a ei lumină să mă ningă.

Un ram îşi plânge frunza deasă
Pe-aleea toamnelor nebune,
Eu îmi plâng voalul de mireasă-
O amintire ce apune.

Şi marea, marea mea iubire
Mă ocoleşte şi mă lasă,
La locul nostru de-ntâlnire,
S-aştept... şi nu mai sunt acasă,

Niciunde şi nicicând. Pădure,
Primeşte-mă la tine-n casă!
Poemul meu nu poa' să-ndure
Exilu-n umbra nemiloasă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără copilărie

Noi nu ne mai naştem copii;
De-o vreme, ne naştem bătrâni:
Un cumul de zile pustii,
O mare de oameni păgâni!

Candoarea-i pierdută pe veci,
Nici jocul nu ne mai e joc,
Doar spini şi noroi pe-unde treci,
N-avem, unii de alţii, loc!

Şi oriunde semeni iubire,
Răsare neghină şi ură,
Luptăm între noi, în neştire
Şi-avem numai fiere în gură!

Nici neaua nu e ne-ntinată,
Nici crinul nu-i imaculat,
Doar timpul învârte de roată,
Nu-ncepi, că s-a şi terminat!

Ne trage de sfori Dumnezeu,
Conştiinţa, sperând să trezească,
Dar zborul ne e tot mai greu:
Aripi au uitat să ne crească!

Nici ochii nu-s limpezi şi vii
Şi-abisul vrea viaţa s-uzurpe;
Noi, bieţi trecători străvezii,
Pe malul ce stă să se surpe!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

De-aş fi iarnă, ce-aş mai ninge peste trupul tău sedus!
Dar, nu sunt şi ninge cerul vinovat, de jos în sus.
De-aş fi mare,-n braţe-albastre, te-aş purta spre mine-n larg,
Dar, în braţe, port doar vise, umbre ce de ţărm se sparg.

Şi de-aş fi suspin de vară-n asfinţit de flori de maci,
Ţi-aş fi lacrima-povară, dar nu sunt şi-n ierni mă-mbraci.
De sub neaua vieţii mele, te adulmec şi te chem
Să îmi fii colind albastru, dezlegare de blestem.

De-aş fi toamnă-n strai de frunze ruginii şi de gutui,
Ne-am sorbi la prânz şi cină şi-amândoi am fi sătui;
Eu, licoare aromată, căpşunică-n bob răscopt,
Tu, şampanie aleasă, aşteptând să te adopt.

De-aş fi primăvara verde, şi tu frunză-nmugurind,
Fir de iarbă ce-ncolţeşte pe-al iubirii tainic grind,
Aş mai cere înc-o viaţă, să am timp să te iubesc;
Dar nu sunt nimic din toate şi-n nimic nu mă găsesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 11

Şi de te strig, iubite, să nu-mi răspunzi la vară,
Când poţi să-mi prinzi cuvântul, din aripa în zbor!
Răspunde-mi, când sub geruri, stau vise să răsară,
Iar eu, din nori de gheaţă, secundele măsor!

Te voi chema cu gândul, tivit pe glezna serii,
Când ţipă doru-n irişi, ca neaua pe sub paşi.
Tu să nu vii, când umbre, pe pleoapele tăcerii,
Dansează fantomatic, şi nopţii, să mă laşi!

Epistole-ţi voi scrie şi-un semn de întrebare
Voi strecura-ntre versuri. De-i greu să îmi răspunzi,
Eu îţi aştept sărutul pe locul care doare
Şi unde port povara, pe umerii rotunzi.

Voi aştepta cuminte, în aşternutul moale-
Atât de rece albul, dar tu să mă-ncălzeşti!
Hai, fură-mă, zăpezii şi-mbracă-mă-n vocale,
Din carcera consoanei, aştept să mă trezeşti!

Şi ninge peste mine, m-or troieni cascade,
Imaculate frunze din mărul lui Adam,
Te-aştept, să ne ascundem în cuib de acolade
Şi dincolo de viaţă, aproape, să te am!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc cu trupul meu de umbră

Eu nu doresc să-ţi intru pe moşie,
Nici graniţa s-o trec, ca un tâlhar,
Doar să mă laşi să vin pe la chindie,
Să îţi aduc iubirea mea în dar.

Să te privesc, aşa, de la distanţă,
Să nu te sperii, nu vreau să te-ating!
Mă lasă, să-ţi pătrund în ambianţă,
Să pot, iubita mea, să te mai ning.

Te voi ciopli din trunchiul de mesteacăn,
Mai albă decât neaua de Crăciun
Şi doar cu gândul voi atinge-un cearcăn
Şi nu voi îndrăzni nimic să-ţi spun.

Te voi iubi cu umbra-mi, la amiază,
Cu umbra-ţi să te-apropii de-un sărut,
O vară indiană-ţi pun de pază
Iar, dacă ai nevoie de un scut,

Doar îţi trimit cu vântul mângâiere,
Căldura mâinii-n palmă s-o primeşti,
Să ne iubim în cuibul de tăcere,
Cum n-am iubit şi n-ai să mai iubeşti.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea asta...

Ninge! Ninsoarea asta îmi acoperă sufletul...
La tâmple, nămeţii cresc ameninţător.
Nici nu mai ştiu dacă e primăvară
Sau doar visez la lucrul acesta.
Sufletul meu împrumută lucirea stelelor
Îmbibate în sânge, trecute prin foc...
Mi-am călit tăcerea.
Mi-am închis zăpada în tremurul sângelui
Tăvălindu-se prin nămeţi.
Am presărat-o peste cuvintele
Ce purtau încrustate în ele
Patimile lumii.
Îngeri veniţi în oglindă
Mi-au sărutat timpul.
S-a deschis cerul ca o fântână
Şi din mine, a nins peste voi.
Ochiul-planetă a avut viziuni.
Petale de sânge s-au desfăcut
Şi din pumnul cerului
Au alunecat verbele eternităţii - corăbii de vis.
Ninsoarea aceasta a ascuns
Războiul ignoranţei
Şi steagul durerii
Din sufletele, războindu-se cu stihiile
S-a eliberat de cuvinte.
Să ne bucurăm de libertate, de lumină şi puritate!
Suntem ninsoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul spoveditului

M-am spovedit, sunt mai curat ca neaua -
Aveam păcate multe, vechi şi grele:
Am fost corupt, furând de toate cele
Şi nu cu ţârâita, cu ocaua.

Am fost un depravat de şapte stele,
Dar azi am dat pe tot cu bidineaua:
M-am spovedit, sunt mai curat ca neaua -
Aveam păcate multe, vechi şi grele.

Să nu aud că vine DNA-ua
Şi umblă pe la conturile mele!
Să nu mai vină fetele rebele,
Că nu mai pun de-acum pe ele şaua.

M-am spovedit, sunt mai curat ca neaua!

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec de leagan

Dormi-adormi cu mâinile căuş
Şi în vise Maica Marii Plângeri
O să îţi trimită câţiva îngeri
În schimbul jucăriilor de pluş.

Nani-somn şi nani pentru flori,
În povestea asta nu-i balaur
Doar Isus-copil cu glas de aur
Râde scuturându-se de nori.

Nici măcar o lacrimă să scape
Nu lăsa când dormi-adormi senin;
Nani şi tu, îngere, puţin
Fiindcă-i Maica Domnului pe-aproape.

poezie de Mariana Ene
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui, cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului,
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină.
Este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest.
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii...
Verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
ruptă din culorile, anilor vieţii.
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor.
Rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
îmi spui: "ai grijă de tine!"
Ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!