Ce-i omul!

Se închide Dumnezeu în cuiul meu
din mână şi nu îl înţeleg
Albastrul de iubire cum tot îşi lasă mâna,
Zidind o mânăstire în taina sa
Ce-i omul!
Lumina aprinzând se urcă
Dumnezeu la noi când decădem
O scara către cer şi-a îngustat cărarea,
El mâna şi-o întinde peste obrazul meu şi al tău
Cu literă de foc te cheamă la credinţă,
să dobândeşti lumina,
Să biruieşti şi moartea
Eu te iubesc, Hristoase, Domnul meu.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dintre lumi

Plutim uneori- când deschidem o fereastră
Când despicăm cerul cu gândul spre moarte e un pas
Dar liniştea cerească la Dumnezeu ne cheamă
Hai sa fugim
Norocu-i ca şi moartea
Tot umblă şi desface lumina de întuneric
O clipă de lumină ne fie călăuză
Din berze albe stropi albesc în întuneric
Eşti tu, iubita mea.
Ce în viaţa îmi încape cu lumânări şi stele
A mirosind a tei şi albăstrele
Ne prinde întâmplarea descoperind ursita
Ce se întoarce-n lutul vieţii.
Ca un cor de păsări
Seitan regal
Se plimbă între muzici, scăpând-şi valul
Lacrimi pe o pleoapă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devin secundă

Și din acel apus va răsări soarele cu mâinile de ploaie
Să știi tu, iubito, că mieii urcă pe deal
Cu brațele mele te îmbrățișez
Luminindu-ţi dimineață și dacă te voi striga
Numele tău va fi focul inimii mele și din acel apus va rămâne lumina
Aprinzindu-ţi trupul prin iarba de opsidian
Ce coboară adiânc în ape ca o mireasă celtica
Uneori vei privi înspre ea iubirea sau acel foc neștiutor
Ce curge din inima în purpură de soare sângeriu
Ce-i dragostea în albul și albastrul picăturilor de ploaie în gri
Când mâna mea ți se așează pe sânii
Dezlipindu-ţi iluzia ce uneori face timpul relativ
Nu există decât iubirea
Acum m-am trezit
Ești tot mai frumoasă și eu urc spre cer cu fiecare clipă, devenind secundă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire şi lumina

În lumea ta rătăcitoare
Când paşii ţi se-mpleticesc,
Cheamă lumina călăuzitoare
Şi spune, Doamne, te iubesc!

Când ochii-ţi se-mpăienjenesc
De lacrimi gele-n suferinţă,
Spune doar, Doamne, te iubesc,
Şi vei vedea o luminiţă!

Când întunericul cel greu
De peste tot te copleşeşte,
Tu nu uita de Dumnezeu,
El e lumina care te iubeşte!

Cănd crezi că-i greu, c-ai pătimit,
Încearcă doar de-ţi aminteşte,
Că pentru noi S-a răstignit
Iisus, şi-atunci Îi mulţumeşte!

Când frică vei simţi şi groază
Venind din locu-ntunecat,
Lumina-ţi va veni pe-o rază
Căci azi Htistos a înviat!

Florentina Mitrică (19 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din ochii tăi

Lumina, dincolo de ochii tăi
Tot aşa ne-a găsit dimineaţa
Când demult verile ne urcau în rai
Îngheţasem atunci în iubire,
Câmpul ni se vedea în gheara ochilor noştri
Adunând Lumina într-o căpiţă,
Ochii tăi erau Miraculoşi
Ca un dans dintr-un cântec păgân
Şi atunci ţi-am şoptit la ureche
Cuvinte dintr-un alb-albastru curcubeu,
Tu m-ai prins de mână
Cu o parte din umărul tău, sclipind
Şi-am adormit, visând.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu noi e Dumnezeu

Azi lumina din lumina
Pamantu-n trupuri ne e greu,
Dar e usor cand se inchina:
Cu noi e Dumnezeu.

Am ostenit de atata noapte
Dar vom iesi din defileu
Pentru lumina sfintei soapte:
Cu noi e Dumnezeu.

Nu suntem niste animale
Cu suflet amanat mereu
In noi e mila si e jale
Cu noi, cu noi e Dumnezeu.

Luati lumina din lumina
Paharuri curg din minereu
Credinta noastra e crestina
Cu noi e Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

Se lasă seara....
Şi totul se îmbracă-n linişte
La masă în tacere, o mână-n taină scrie.
O foaie, altă foaie...
Şi parcă rândurile-ncep să zboare
Ce taină mare se aşterne în odaie?
O, iată o lumină!
Şi mâna nu mai scrie...
Căci peste ea în taină
O mână albă se apleacă
Şi mângâie cu dragoste, sărmana mână ostenită!
E mâna Tatălui Divin
Ce nu întârzie să apară, când în tăcerea nopţii
Micuţul lui copil îi scrie o scrisoare.
Dar mângâierea caldă, şi plină de iubire
Presară peste pleoapele obosite...
Pace, speranţă şi iubire!
Şi vocea blândă a Marelui Părinte
Şopteşte în tăcere... TE IUBESC copilul Meu,
Dormi în pace!

poezie de Ana Paşcalău (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Iubesc albastrul din inaltul cer,
Ce ma cuprinde cu lumina lui.
Ma simt imbratisata in iubire,
Iubirea nesfarsita a cerului.

Iubesc vesmantul verde al naturii
Ca pe o haina a Lui Dumnezeu.
Ating un fir de iarba, sau o frunza
Si simt iubirea in adancul meu.

Imi place zarea cu misterul ei,
Pamant si cer, in stranie-ntalnire.
As merge pan-acolo-n pas domol
De-as sti ca si acolo e iubire.

poezie de Iulia Comaniciu (februarie 2009)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuţa-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani şi vreme,
Stă Hristos uitat şi singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se opreşte să se-nchine, şi se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poţi să rabzi, Hristoase, cuiul şi singurătatea,
Nu Ţi-e frica de-ntuneric când se-aşterne-n codru noaptea?

Nu Ţi-e foame, nu Ţi-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Eşti şi Tu la fel de singur, eşti orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colţ de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu ştiu, mâine!

Ţi-am adus un colţ de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ţi dau jos acea cunună
Şi să-Ţi scot din frunte spinii, care pielea Ţi-au străpuns.
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, şi n-ajung aşa de sus?

Ţi-am adus şi apă rece, că Ţi-o fi amar şi sete,
Ei Ţi-au dat oţet şi fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că şi astăzi trec grăbiţi şi nu vor să se oprească,
Chinul să Ţi-l uşureze, setea să Ţi-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cuşmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îţi las a mea cămaşă, că nu ştiu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, că aş vrea să-ţi mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine,
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ţine!"
"-Drag copil, grăieşte Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toţii, cu iubire lângă ea.

Şi eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viaţa pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Şi le-aştept sa se întoarcă, să le mân către păşune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu eşti mic, da-n suflet mare şi bogat cum alţii nu-s,
C-ai întins un colţ de pâine şi-ai dat apă lui Iisus
Şi-ţi voi da, când va fi vremea, apă vie şi merinde,
Viaţă veşnică şi Raiul, pentru dragostea-ţi fierbinte!"

Şi i-a pus Hristos, pe creştet, mâna Sa cu răni de cui
Şi-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul şi gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantomimă

Din senin a apărut o palmă!
Ghemuită nu a mai vorbit o zi şi o noapte.
A stat sub duş o lacrimă.
Şi-a desfăcut degetele şi a născut o mână.
Mâna a râs de spaimă
şi coate.
Mâna şi-a dus palma la gură
şi a prins în umăr o şuviţă de ură.
A plecat spre obraz.
Obrazul era în carantină de terminaţii nervoase.
Palma s-a îmbrăţişat de grumaz
şi a strâns în pumni
o mână de oase.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mila Sa e lumină!

În dimineaţa asta, ridică fruntea sus
Şi gândeşte că te cuprinde lumina!
Dumnezeu stă în pietre, în norii cerului, în rugăciuni
Cu blândeţe ne iartă nouă păcatele!
Îndreptându-şi mâinile cu tandreţe.
Ce am fi noi oamenii fără Dumnezeu?
Mila Sa e lumină!
Dragostea sa e mângâiere
Aşa că, omule, crede pentru a te mântui pe tine.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină, zei şi oameni

Lumină, zei şi oameni
Floare de femingină
Niciodată timpul nu a fost mai dureros decât acum
Îţi simt respiraţia ca o ecuaţie matematică
Ce îmi înghite nerv cu nerv, iubirea fără emoţie
S-ar topi, s-ar dezintegra ca lumina nevăzută de orbi
Azi nu mi-ai şoptit... tot agăţ nişte verbe ca tăcerile icoanelor
Nu mai spune că ninge! Nu are rost!
Veşnicia inimii mele s-a sfârşit
Închide-mi gura cu un cerc de sticlă
Tu nu vei înţelege niciodată rădăcina amară a somnului
E ca un poem fără replică...
Azi se întorc păsările în copaci
Şi lumina e tot mai mare
Dar ce mi-au spus zeii,
Eu nu aud cu mâna ta sau mâna lor
Mă ve-ţi ucide ca pe o floare de cireş, fără strigăt
Continuă să dormi, să dormi,
Până ce răsăritul soarelui va cuprinde în zei lumina!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi lumina mea - fiicei mele

Curată-i ca lumina, ca primăvara
Petală de prun cu trupul ca un alb vesmânt, de înger
Te întreabă când priveşte cu ochii,
Iscodind o limpezime albă de lumină, din clarul de poveste
E bulgăre de aur, topită din iubire.
E poezie sacră, zbor de fluturi coloraţi
Inimă ce împarte vin şi odihnă
Tu, micuţa mea, eşti sufletul tatii peste ani şi pasărea ce creşte
Cu ochii bogaţi de atâta blândeţe
Limpezimea ochilor tăi de rouă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi răgaz

Dă-mi răgaz a înţelege,
Tot ce-mi pare curios,
Noua literă de lege
Şi trecutul... dubios.

Dă-mi răgaz a tot cuprinde
Ce aş vrea şi îmi doresc,
Până unde pot întinde,
Taina unui... te iubesc.

Dă-mi răgaz a îţi atinge
Vise, doruri şi plăceri,
Când lumina se va stinge,
Peste clipele de ieri.

Dă-mi ragaz a şti nimicul
Şi trecutul şi păcatul
Când să pot opri ibricul,
Să n-ajung şi eu, ca altul.

Dă-mi răgaz a fi iubire,
Nesfârşită şi nebună,
Ca o frunză-n rătăcire
Pe-aripă de vânt, stăpână.

Dă-mi răgaz... măcar o clipă,
Să mă-nchin şi să descânt,
Neputinţa care ţipă,
În al buzelor cuvânt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar timpul e albastru şi uneori gri
secunda aşteaptă cum noaptea
prescura s-a stins din iubire si jarul si codrul tematic
albine îşi vind rodul
am mers prea departe
e noaptea uitării în liniştea toamnei in umbre
de mână se ţin doi copaci
un vers către tine, un vers către mine aleargă prin lanuri
cocosi Porumbacu din raza lui pica Oceanul de sticla adorm pe o mare mareele
Ning cuvintele, ard în lumina risipită si noi suntem păsări ancorate in timp.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiţi ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Eşti nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credinţă;
Doar o fi având ştiinţă
Scara câţi fuştei avea.
Pe credinţă -
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu;
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut - aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei -
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e ca-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul de Crăciun

Azi colindăm cu stelele în prag
Leru-i ler, din flori de tei
Bucuroşi că s-a născut Pruncul de la Betleem
Steaua tot călătorind s-a oprit cu razele curate ca soarele
Leru-i ler, din flori de tei
Să ne naştem cu lumina şi cu Dumnezeu în veci
Leru-i ler, din flori de tei
Iarna ninge cu mesajul de iubire
Leru-i ler, din flori de tei.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să-mi spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare a nopţii

E timpul ce-l făr' de lumină
Moare, se stinge ca o zidire,
Topindu-se la soare cu mâna
Privire ce în rouă se trezeşte
Aşa e timpul, fără tine ca miezul nopţii
Ce coboară luna în ape
Tot se coboară pe obraji ca o lacrimă
Lumina curge, îl opreşte are pământ şi cer
Şi e cuprins de dragoste timpul
Iubirea seamănă cu un peşte alb ce zboară,
În aripile lui stă poezia şi Dumnezeu plângindu-i pe oameni
Aşa e timpul când îl răsuceşti în palme,
Ca pe o lumină a libertăţii.
Noaptea e linişte!
Ziua fântinile oraşului se tot mută în umbre de lumină,
Răsărind în fiecare culoare a curcubeului
În raze, purtând un înger.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strângerea de mână

Soarele răsare pe o rază a dimineţii
Vorbeşte cu marea în cuvinte
Doar păsările se aud
Nu mai sunt acele zări cu depărtarea,
Depănând din ploi
Verile-n amurgul obosit de tihnă
Nuferi în galben se coboară-n ape
Stele răsărind au rămas
Lumina cerului senin peste întuneric, strălucind
Nu mai strâns de mână.
Dimineaţa albă s-a topit în vânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!