Nichita Stănescu

Al pămîntului

Stau și ucid în liniște,
ființele rezistente ale melancoliei

Pe lupi mai întîi, apoi duhul
albastru,
pe jederi mai întîi, apoi mistreții
și rîșii.

Îi smulg încet
din maxilarul închipuirii.

Fără dinți oasele
par mult mai blînde.

Stau și ucid în liniște
și din ce în ce,
cerul din jurul meu
se iluminează

Iau apoi plugul
și-l înfing adînc în pămînt.

Înapoia mea răsare
acoperit de grîu și de porumb
soarele.

Razele lui
sunt de grîu și de porumb...
Le aud revărsîndu-se-napoia mea
pe cîmpia arată.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Traian Abruda

Sinuciderea

mai întâi mă sinucid
apoi mă ucid
prin
eludare apoi mai vedem
dacă rămân în viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Phantasma de luxe

La început puțin, apoi din ce în ce mai mult, se-așază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb și negru. Și din ce în ce mai puțin alb și tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-așterne liniștea. La început puțină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat și nu-ți dai seama.
La un moment dat liniștea devine violentă și-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, tații, prietenii, copiii ne spală de praf și de liniște.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros și liniștea o atmosferă în care ne abținem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e ușor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniștea noastră se unește cu liniștea altora
și formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legați prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puțin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă și atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Și cînd praful și liniștea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu și tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful și liniștea și iubirea ta m-au învăluit. Și simt
cum fiecare cuvînt al tău se oprește în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă și-așteaptă trupul să miște
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniștea și iubirea se vor așeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-așterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obișnuiești. Și ți se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi și te voi auzi.

Voi auzi și voi striga și eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
și praful și liniștea și iubirea și va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră și-adîncă să ne ascundă și chiar și cerul va fi
prea mic să ne fie cearșaf pentru dragoste.

poezie de (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard AncuțaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD 69 de poeme de dragoste" de Leonard Ancuța este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 31.35 lei.

Stau în fața

focului zglobiu și frig frunze
coc plânsul unei amante
torn gaz din ochii tăi furioși
mi-e dor de tine de-mi vine
să fug în brațele tale
foșnește sângele la tâmple
sub părul alb prezentul a trecut
și-mi pare rău că umblu bântuit
de dragoste prin pădurea de aramă

stau la foc și ucid o melancolie
cu ochii aruncați în carul mare
pe cer se pierd între norii-caracatiță

nici nu mai simt irișii tăi cum străpung
epiderma trasă pe dinți și oase
smulg încet luna de pe cer și pornesc
cu ea în mâinile astea blânde
vreau să ajung la tine și s-o depun
la picioarele tale lungi până la cer

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fapt

Cum nisipul lichidează valul spumos,
Așa ucid și eu.
Sub alibiul prieteniei m-am camuflat.
Răzbunarea din irisul crud nu piere.
Portretul șters execută infantilul,
Iar eu, cu apă amară, ucid ultimul om.
Acum am liniște.

poezie de (22 iulie 2021)
Adăugat de Maria NeskiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Detașare absolută

Stau și privesc
Cum lumea se frământă
Cum toți sunt triști și fără chef trudesc
Cum astăzi și speranța pare frântă...
Stau și privesc.

Stau și privesc
Cum unii mor de foame
Cum alții tot mai mult se îmbogățesc
Cum pe Pământ sunt mii și mii de drame...
Stau și privesc.

Stau și privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau și privesc.

Stau și privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os și piele...
Stau și privesc.

Stau și privesc
Cum mulți se nasc și mor
Cum alții fără niciun rost trăiesc
Cum viața trece iute ca un nor...
Stau și privesc.

poezie de (1 august 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Gloanțele ucid, grenadele ucid, baionetele ucid, gerul ucide. Moartea are o mie de chipuri. Cel mai rău dintre toate: Curtea marțială.

în Curtea marțială
Adăugat de Buicliu RazvanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Curtea martiala" de Sven Hassel este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.99- 14.99 lei.
Constantin Noica

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îți alunecă, o învăluie toată și apoi se ridică spre cer.
La o bisericuță pictată, în schimb, privirea ți se oprește pe un detaliu,
fie că e peștele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâșiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îți fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câțiva arbori, și se oprește acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării și atunci îl lăsăm așa, prăbușit în amestecul nostru de necredință și credință.
...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Prigoana. Documente ale procesului. 50 de ani de la pronuntarea Sentintei" de Constantin Noica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.02- 36.99 lei.
Nichita Stănescu

Atât de rarul animal...

Visasem că sunt un animal singur.
Că toți cei ai mei, cei
cu ochiul galben pe spinare, ah,
pieriseră, și
singur, făr' de logodnică, pradă
îngenuncheam roțile în strălucirea
capetelor alăptate de săgeți.

Ah, tu, cuvântule, pentru nimenea spus!
Doi-trei, patru-cinci
m-au încolțit
cât mai sunt, există, este.
Sigur este,
cade soarele la apus pe el.

Să mai fiu, dar de ce?
Liniștea unui ochi galben pe spinare
și nasul umed din care răsare
verdele firului de lumină
l-aș mai ține un timp, dar de ce?

Ultimul sunt dintre cei ca mine,
dintre cei care au dat luminii sân.

Văd ochi sugând, apoi
nu mai văd nimica.

Sunt un animal atât de singur
încât, semănând cu 1, nu mai sunt...
Apoi, mă trezisem.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Liniștea furtunii

Era o liniște deplină pe-atunci
și-mi auzeam fricile țipând;
Era un țipăt ca de prunci.
Și dintr-odată mă cuprinde-un gând,
apoi altul, apoi mai multe, apoi mă pierd...
Hoarde de gânduri galopante
îmi tropăiau instant în craniu
și inima mea temătoare
se prefăcea în țărână sub copitele lor.
Tot cerul acela plin de nori
se sprijinea pe umerii mei
și din când în când îmi tuna în timpane,
revărsând peste mine topitura lichidă
a unui vechi talisman de aur.
Și curgea lava pământului,
curgea peste mine,
erodând șanțuri adânci pe trupul meu,
dizolva treptat bucăți de viață din mine.
Și iarăși, subtil, trăsnește a liniște în juru-mi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea vântului

A trecut o adiere ca o boare, apoi a venit zefirul
aducând cu sine primăvara.

Ne era dor de soarele călduț, de zefir,
de parfumul primelor flori...

A venit timidă, apoi, prima ploaie de primăvară
Ca nu cumva să strice fragedele petale,
Și ne-a adus prospețimea dimineții de martie.

Mai apoi, a trecut vijelioasă ploaia de vară,
Țopăind veselă pe caldarâm...
Dar soarele de Iulie s-a ivit și ne-a mângâiat cu razele sale...

Încet, încet, s-a furișat, pe negândite, toamna, ca o condamnată.
Tot furând în cale frunzele gălbui.
Cu vântul hai-hui.

În final sosi și iarna, alungându-ne soarele,
Și pe dată, totul fu de ghiață!
Iarna a devenit Imperiu, iar Crivățul... Rege.

Dar las' că-i vine de hac iară,
Blânda Primăvară...

poezie de (25 septembrie 2003)
Adăugat de Crăița MoroieniSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adu-mi razele și luna, dragostea, apoi și tihna...

Doamne, nu știu cum se face de ai pus atâtea ace
pe-a mea inimă ce bate, numai supărări în noapte,
numai gânduri nourate, învechite, neuitate,
Doamne, nu știu cum se face de n-am liniște și pace.

Doamne, când pășesc spășit plin de gânduri aiurit,
nu îți cer să mă iubești, nu îți cer clipe cerești,
nu-ți cer razele Domnești, să mă ierți, să mă-nsoțești,
nu-ți cer timpul aurit, tinerețea ce-a fugit...

Doamne, locul meu de tihnă îl doresc, îl vreau să vină,
să-mi găsească liniștea furișată într-o stea,
îmi doresc pe calea mea dor puțin și dragostea
s-o mai simt cum mă alină cu lumina ei divină.

Doamne, când aprind lumina într-o candelă prea plină
mă gândesc atât de mult doar la timpul din trecut,
stau, mă rog, te tot ascult să îmi spui ce m-a durut,
Doamne, mă tot rog într-una să-mi lași razele și luna.

Doamne, razele și luna, dragostea, apoi și tihna,
te rog Doamne, să le-aduci, să nu uiți, să te încurci,
să scap Doamne, de năluci, să se piardă printre nuci.
Doamne, lasă și lumina, să le văd de-acum într-una!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ai fi o floare

Precum un fluture m-aș tot roti,
În jurul tău ca să te văd mai bine,
În liniște te-aș venera și ocroti,
Cu ritual pentru făpturi divine.

Și bobi de rouă ca niște cristale,
La răsărit de soare ți-aș aduce,
Și-n liniște așezându-i pe petale,
Te-aș săruta și apoi m-aș duce.

Te-aș privi tainic cum ai înflori,
Așa cum înfloresc în vară calele,
Ți-aș mirosi parfumul zi de zi,
Și în liniște ți-aș săruta petalele.

poezie de din Vise târzii, vol. III (2017)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"lovely bones"

calciul din oasele mele a dispărut stau dislocată undeva într-un colț
mă uit la mâinile mele fără oase nu sunt în stare să prindă nimic
totul alunecă mereu și mereu

printre degete și pielea umedă văd valurile de ceață ale toamnei
si oasele mele albe ca o zăpadă împrăștiate printre frunzele roșii,

apoi, a început să ningă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sub bolta cerului, stropul din lacul Sfînta Ana se întîlnește cu cei din spicele de grîu, cei din frunzișul pădurilor cu cei de pe frunțile omenești, și toți împreună cu cei de pe nemăsurata mare. Dar, oricît de mulți, și de oriunde ar fi venit, nici unul nu se va pierde. După ce vor trăi, în infinit, o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Și vor fi Olt

în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Atât de mult

E-atâta liniște pe chipul tău
de parcă timpul s-a oprit o clipă
și te-a-nvelit cu-a nemuririi-aripă,
pierzându-se apoi pe drumul său.

Zeiță-mi ești, și-ai coborât din vis
în brațele-mi deschise pentru tine,
în inima-mi ce toată-ți aparține,
un dar ce, poate, îngerii-au trimis.

Și te privesc, și-al tău aș vrea să fiu
cât cerul se va bucura de stele,
cât timp pământul va rămâne viu.

Apoi, în zbor fantastic și zglobiu
vom reintra în vaste carusele
eterne, ca iubirea mea. O știu.

sonet de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De dor de tine

E noapte în ăst colț de lume,
Îmi doarme liniștea pe-o parte
Și insomnia iar îmi spune
Că ea-i aici... Tu ești departe.

Aleargă amintiri la geam
Un pic mai negre decât noaptea,
Visez că încă te mai am
Așa cum viața are moartea.

Mă doare capul ca un vis
Cu lupi și lilieci nemernici,
Să te visez e interzis,
Nu vreau s-o fac, ai să te-mpiedici.

Mi-e sete și urât de pat,
E ca o ocnă cu zăbrele fine
Iar eu un prizonier damnat,
Beat încă de miros de tine.

N-am somn dar asasinii au,
Câțiva îmi dorm printre dorințe,
Le iau pumnalele și stau
La pândă printre suferințe.

Ucid vreo trei din zeci de mii,
Apoi renunț, e chin enorm,
Probabil dacă ai să vii
Mă las de rime și-o să dorm.

poezie de din Pentru Citatepedia special (14 februarie 2024)
Adăugat de Sorin StoicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Porumbul

mai înalt în grad de
cât iarba
iarba fumată
și iarba tot atât de înaltă
ca omul sucit din fire
ploaia modelează oamenii
de porumb de mătase
de porumb pierdut
sau răpus de seceră fără ciocan
în timpuri astrale
umbra lui a
tinge creștetul părintește
porumbul naște omul de porumb
care aleargă desculț prin amarul timpului

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Câmp nou

Texte de același autor

Traduceri ale acestui text
0

Comentariile membrilor

print e-mail
Vizionări: 5207.

Câmp nou
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Nichita Stănescu [Nichita_Stanescu ]

2002-10-27 | | Înscris în bibliotecă de Stoicovici Cristine

E-o liniște ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
și se-ntoarce-n ecouri.

De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivățul lui îmi flutură pletele și-ncinge danțuri!
Câmpul, în flux, și-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe niște lanțuri.

Da, și le-azvârle ca pe un fum,
ca pe niște gratii de carcere,
și ele se prefac în berze, și plecă pe un drum
fără întoarcere.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marin Sorescu

O să înot pe burtă o zi, două, un an, până obosesc bine, apoi pe spate, apoi într-o dungă. Apoi într-un deget, apoi într-un fir de păr, apoi într-un fir de suflet, apoi într-o răsuflare, apoi într-un geamăt. Ies eu la mal.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Poem în alb și negru

#alb

ceața a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii și în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorințele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violențele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb și am zâmbit în fața aparatului de filmat cât de mult am putut

apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârșit

#negru

rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viața mă întreb de ce frunzele sunt negre ca și cum ar fi suportat o operație am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reușit să ies la suprafață
noaptea mă îndrăgostesc de liniște dar e o liniște neagră și sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfășurată ca o mumie soarele s-a dezlănțuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina

apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârșit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook