Sub bolta cerului, stropul din lacul Sfînta Ana se întîlneşte cu cei din spicele de grîu, cei din frunzişul pădurilor cu cei de pe frunţile omeneşti, şi toţi împreună cu cei de pe nemăsurata mare. Dar, oricît de mulţi, şi de oriunde ar fi venit, nici unul nu se va pierde. După ce vor trăi, în infinit, o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe fluvii, de pe mări, de pe oceane, stropii răspund — miriade şi miriade, puzderii, nebuloase, galaxii. O lumină suverană şi glorioasă îi atrage, îi absoarbe, le schimbă hotărît destinul — E frumos, îşi spun în extaz, să fii un strop de apă în univers! — adunîndu-i în vederea aceluiaşi scop suprem. Iar ei, după ce vor trăi în cer o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o după-amiază de vară, şi, undeva, spre miazăzi, o rîndunică îşi strînge aripile în plin zbor, lăsîndu-se să cadă, ca o săgeată, în gura vulcanului stins, pe fundul căruia luceşte lacul Sfînta Ana.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricît ar fi de aprigi în faţa vieţii, şi munca oricît de grea le-ar fi, cei cărora le-a fost dat să trăiască la poalele Munţilor Făgăraş nu sînt părăsiţi, o singură clipă, de credinţa că nicăieri lumea n-ar putea fi ca aici.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit în nemărginire de tezaur

infinit în nemărginire de tezaur

stelele nerăsărite se reflectă sublim
pe apele nerăscolite de furtuni acum
se cufundă neconfundate în bolta cerului
pentru a răsări din nou în lacul albastrului
infinit

în sufletul meu liniştită strălucirea le-apare
când tac adâncit intr-o neagitată mare...
spirale de sori şi stele aleargă-n gândurile mele
ca să-mi amintesc că nu eu le-am aprins pe ele
în nemărginire

când nenăscuţii noi vom pâlpâi la fel de tare
în unduirea neînceputului şi nesfârşitului cer
ele se vor fi transformat de mult în stropi de aur
pur ca raze de lumină diafană din strălucire
de tezaur

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ceea ce a existat aievea, sau a fost doar rodul închipuirii omeneşti, şi chiar al altor specii înzestrate cu imaginaţie, nimic nu rămîne nereamintit de memoria delirantă, sau, cînd e nevoie, extrem de riguroasă, a norilor. Norii ştiu tot. Absolut tot. Sînt printre ei, ca şi printre oameni, unii de geniu. Atunci, pe bolta cerului, se ivesc mari capodopere.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oltul întîlneşte acum cei mai frumoşi oameni ce s-au ivit vreodată pe malurile lui.

Geo Bogza în Cartea Oltului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbându-şi de câteva ori înfăţişarea, după cum negurile îi învăluie sau se destramă, Carpaţii sunt când matahale umede şi mohorâte, când bijuterii uriaşe, umplând cu forma şi strălucirea lor bolta cerului...

Geo Bogza în Cartea Oltului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al pămîntului

Stau şi ucid în linişte,
fiinţele rezistente ale melancoliei

Pe lupi mai întîi, apoi duhul
albastru,
pe jederi mai întîi, apoi mistreţii
şi rîşii.

Îi smulg încet
din maxilarul închipuirii.

Fără dinţi oasele
par mult mai blînde.

Stau şi ucid în linişte
şi din ce în ce,
cerul din jurul meu
se iluminează

Iau apoi plugul
şi-l înfing adînc în pămînt.

Înapoia mea răsare
acoperit de grîu şi de porumb
soarele.

Razele lui
sunt de grîu şi de porumb...
Le aud revărsîndu-se-napoia mea
pe cîmpia arată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăţilor se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, îşi desfac parîmele de la ţărm. Lungi după-amiezi, ele înaintează — într-o călătorie lentă şi triumfală — pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleşind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfinţitul le împinge pînă în parapetele munţilor. Acolo se sparg de stînci, împrăştiind pe faţa pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopii fara el

Pe lîngă plopii fără soţ
Trec anii cu încetul
Şi ei ar fi aproape toţi
De n-ar lipsi poetul.
El nu a fost nici cînd era
Doar trecătoare copii
Împrejmuiau absenţa sa
Şi fără soţ toţi plopii.
La locul lor toţi plopii sînt
Foşnind cu tot firescul
Dar n-au nici sens şi nici cuvînt
Lipseşte Eminescu.

Aşa sîntem toţi
Destinul ne-arată
Doar plopi fără soţ
Cu soţ niciodată.

Şi primăria-i are-n stoc
Şi-i numără într-una
Dar nu-i mai bate nenoroc
Şi nu-i foşneşte luna.
Nici primăvara nu dă sens
N-au vară, iarnă, toamnă
În jurul lor e-un gol imens
Ce Eminescu-nseamnă.
Iubita e acum pămînt
Pe care-aleargă mînjii
Sau a ajuns o frunză-n vînt
Într-unul dintre dînşii.

Mai bine nici să nu-i vedeţi
Sînt nişte plute oarbe
Numai poetul din poeţi
În cer îi reabsoarbe.
Bat cît mai trist un gînd din toţi
Frunzişul veştejescu-l
Pe lîngă plopii fără soţ
Şi fără Emïnescu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectatorii lui Nicu Constantin au fost mulţi şi au avut nevoie de el să îşi descreţească frunţile. De acum, numai amintirea lui le va mai descreţi frunţile.

Mircea Albulescu în În amintirea actorului Nicu Constantin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Însetat îţi caut privirea...
Cum pasărea Garia doreşte
adâncul pentru străvezia sclipire
ce nu o poate prinde albatrosul
cât ar coborî în adâncul cerului

Aceea sclipire din cristalin
de lostriţă cu iz marin
nevăzută de vreo fiinţă cerească
sau pământeană

Ce-mi răscoleşte abisul inimii
în stoluri de perle căprui verzui
printre care te scalzi
Semiramidă a grădinilor de corali
ai sângelui ce l-ai parfumat
unind stropul de roua a trupului tău
cu stropul smoalei de tuş ce eram eu
într-un infinit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alexandru cel Mare

Mulţi pe lume Alexandru s-au numit sub sfântul soare,
Însă unul, numai unul, fu cinstit şi cu "cel Mare".

Mulţi eroi au fost pe lume, curajoşi, figuri abile,
Însă unul, numai unul, l-a-ntrecut chiar pe Ahile.

Mulţi purtat-au multe lupte, pe pământul necuprins,
Însă unul, numai unul, fost-a-n toate neînvins.

Mulţi făcut-au multe-n lume, unele sunt şi-azi misteriu,
Fără frică, ca un fulger, el creat-a un imperiu.

Mulţi unit-au multe-n lume – lucruri, oameni, minţi, talente,
El, sub sceptrul său de aur, a unit trei continente.

poezie de George Budoi din Elogii (20 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i loc...

Un orb destin ne-a frânt câte-o aripă,
Dar tu m-ai prins în braţe, cu ultime puteri;
Eu am uitat durerea pentru-o clipă,
Mi-ai alungat cu ochii, toţi norii efeneri!

Noi împreună, avem două aripi;
Suficiente pentr-un singur zbor,
Departe de urgie şi de patimi,
Un pescăruş, pe mare, călător.

Pe pământ nu-i loc de iubirea noastră?
În cerul blând e spaţiu infinit;
Vom învinge nemărginirea-albastră,
Şi-om deveni doar unul, la zenit!

De suntem condamnaţi la despărţire,
Un zbor ne va salva de nenoroc,
Noi nu putem trăi fără iubire,
Ne vom iubi în cer, aici nu-i loc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O artă

Arta de-a pierde se'nvaţă zi de zi.
Sunt lucruri create spre'a se pierde –
Iar pierderea devine un fel de'a fi.

Învaţă sa pierzi mereu ceva: aci –
O cheie, colo – ore'n frunză verde.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi.

Învaţă pe'îndelete arta de'a irosi
Locuri, nume, orice se poate pierde,
Căci nu'i nici un dezastru, se poate' încă trăi.

Am pierdut ceasul mamei. Se prăbuşi
Ultima casă din trei câte'am avut.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi.

Am pierdut (ca în tablouri de Dali),
Două oraşe, două fluvii şi un ţinut.
Dar nu'i nici un dezastru, se poate'încă trăi.

– Chiar pierzându-te pe tine ( vocea ta,
Un gest iubit), eu voi trăi – şi n-o ascund.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi
Iar pierderea (notează asta!) devine un fel de'a fi.

poezie de Elizabeth Bishop  din Geografie III, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus, pe bolta cerului

Sus, pe bolta cerului, doi ochi albaştri strălucesc
Şi în inima-mi rănită, amintiri îmi răscolesc.
Sunt ochii mamei mele, ochii care m-au vegheat,
Zile-întregi şi nopţi dea-rândul, mama grijă mi-a purtat.
Şi acum,
Din înaltul cerului,
din grădina raiului,
şi seara şi dimineaţa,
mama îmi veghează viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

Merg eu dimineaţa, în frunte,
Cu spicele albe în braţe
Ale părului mamei.
Mergi tu după mine, iubito,
Cu spicul fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urmă
Cu spicele roşii în braţe
Ale sângelui meu -
Ea care nimic niciodată
Nu înapoiază.
Şi toţi suntem luminaţi
De-o bucurie neînţeleasă.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce lucru măreţ este ca două suflete omeneşti să simtă că sunt unite pentru a se învigora unul pe celălalt, pentru a trăi unul în altul în amintiri tăcute şi inexprimabile.

citat celebru din George Eliot
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om - singur - e aşa de puţin, că nici nu-i poţi zice om. Abia toţi oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur şi acela suntem toţi laolaltă.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul Roşu

Lacul Roşu e bizar, e un munte răsturnat, un munte lichid cu vârful în jos.

definiţie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!