Fapt

Cum nisipul lichidează valul spumos,
Aşa ucid şi eu.
Sub alibiul prieteniei m-am camuflat.
Răzbunarea din irisul crud nu piere.
Portretul şters execută infantilul,
Iar eu, cu apă amară, ucid ultimul om.
Acum am linişte.

poezie de Maria Neski (22 iulie 2021)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloanţele ucid, grenadele ucid, baionetele ucid, gerul ucide. Moartea are o mie de chipuri. Cel mai rău dintre toate: Curtea marţială.

Sven Hassel în Curtea marţială
Adăugat de Buicliu Razvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urile cele mari ucid sau se ucid.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al pămîntului

Stau şi ucid în linişte,
fiinţele rezistente ale melancoliei

Pe lupi mai întîi, apoi duhul
albastru,
pe jederi mai întîi, apoi mistreţii
şi rîşii.

Îi smulg încet
din maxilarul închipuirii.

Fără dinţi oasele
par mult mai blînde.

Stau şi ucid în linişte
şi din ce în ce,
cerul din jurul meu
se iluminează

Iau apoi plugul
şi-l înfing adînc în pămînt.

Înapoia mea răsare
acoperit de grîu şi de porumb
soarele.

Razele lui
sunt de grîu şi de porumb...
Le aud revărsîndu-se-napoia mea
pe cîmpia arată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximus: Mi se cere să ucid, prin urmare, ucid. La asta se rezumă totul.
Proximo: Acest fapt este de ajuns în cazul provinciilor, dar nu şi în cazul Romei.

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ucid în numele religiei se cred mai îndreptăţiţi să facă acest lucru decât cei care ucid în numele lipsei acesteia.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu strivesc - variantă

Eu nu strivesc corola de ţânţari a serii
Şi nu ucid cu cartea mici gâze care stau pe canapea.
Ci eu cu-a mea ferastră
Sporesc a ţânţărimii hoardă,
La fel cum becul cu lumina lui pătată
Atrage gâza serii şi nu o-nedepărtează.
Eu nu strivesc cohorda de ţânţari,
Că mici sclipiri cu aripi sunt şi ei
Şi noaptea când îi va învălui cu zgomot de bec spart
Vor zumzăii pe la urechi, şi vor muşca din mine,
Cu sete.
Aşa că mă întreb, de ce?
De ce, doar din dorinţa de putere,
Să le curm zborul şi să îi strivesc.
Minune sunt, o boabă în marea corolă a minunii.
Şi-nvăluit de multe gâze însetate de sânge,
Zumzăi în rând cu ele, până când,
Voi fi strivit şi eu ’ntr-o bună zi, de mare zid alb.
Coperta veche a cărţii omenirii mă va strivi,
Aşa cum eu pe vremuri, acum imi amintesc,
Striveam ţânţarii mici si enervanţi
În cleştele peretelui şi-a cărţii.
Şi totuşi zic că nu ucid…
Promit să tac acum, şi tot ce-am zis…ba nu promit nimic!
Acuma am de omorât ţânţari.
Pe cât de roşu şi fierbinte îmi curge sângele râvnit de ei,
Rece-mi va fi când voi lovi cu sete
Cu zgomot de bec spart m-a-nvălui a nopţii linişte,
Şi o să dorm, până când evident mă voi trezii.
Eu nu strivesc, şi nu ucid.
Dar uneori nu poţi dormi făr’ genocid!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea uitării la marginea mării

Răsărise luna şi murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.

Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine ţărmuri părăsindu-şi malul
Şi-o credea nisipul pe iubita sa.

Răsărise luna şi murise marea
Şi plângea nisipul sărutat mereu
Îţi ador sărutul şi-ţi urmez chemarea
Şi te cred iubito ca pe Dumnezeu...

S-a sfârşit povestea şi ne-am dat uitării
Mai puteam o viaţă să trăim în doi
Ce păcat iubito că la ţărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angelica: La ce te gândeai?
Virginia: Aveam de gând să îmi ucid eroina. Dar m-am răzgândit. (Pauză.) Mă tem că va trebui să omor pe altcineva în loc.

replici din filmul artistic Orele
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Dacă pun pâinea pe geam
chem vrăbiile
să-i ciugulească grâul
Nimeni nu mă vede singur
şi de aceea mă ascund
Câte boabe pot fi... de foame
pe o felie uscată de pâine?
Pomul preferat şi ultimul
l-am ars la foc de frig
Cenuşa o îngrop ca amintire
pe locul rămas gol
Câinele meu credincios
mănâncă carnea
şi îmi lasă mie oasele
să-mi fie de bine...
e ultimul meu amic
pe care nu am să-l ucid

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada poetului de duminecă

Eu sunt un poet de duminecă.
La haina mea roz am o mânecă

Albastră, cealaltă vernil.
Eu scriu doar în luna april!

Şi-atunci nu mai mult de un vers
Pe care deja l-am şi şters.

Îmi plac portocale şi sâni.
Iubita mea are trei sâni!!!

Ea dă samovarelor lustru
Cu dânşii, schimbând la ceai gustul

Şi ţine morţiş să-i înveţe
Cititu-n zaharniţe creţe.

Dar câteodată sunt trist,
Vai, parcă nici nu mai exist,

Sparg mingi cu andreaua şi peşti,
Ucid păpădii cu caleşti,

Cu îngerii roua din şanţ
O beau pân`la ultimul sfanţ!

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edward Cullen: Sunt făcut să ucid.
Isabella Swan: Nu-mi pasă.
Edward Cullen: Am mai ucis oameni înainte.
Isabella Swan: Nu contează.
Edward Cullen: Am vrut să te ucid şi pe tine la început. N-am dorit niciodată atât de mult sângele cuiva.
Isabella Swan: Am încredere în tine.
Edward Cullen: N-ar trebui.

replici din filmul artistic Amurg, scenariu de Melissa Rosenberg, după Stephenie Meyer
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este animalul cel mai viclean, cel mai periculos şi cel mai crud din natură. Dintre toate animalele care ucid pentru hrană, omul este singurul care ucide pentru plăcere.

aforism de George Budoi din Omul şi umanitatea în aforisme şi epigrame (18 martie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum e vreme de război. Oamenii ucid oameni. Nu-i trage nimeni la răspundere. Dimpotrivă! Unii capătă şi decoraţiuni pentru asta.

Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

cancer

Şase miliarde circa… şi doar pe mine m-a nimerit
să fiu punct de reper!… eşti nebun, omule? toţi suntem!

Iată Pământul buricelor, şase miliarde de burice
mişună, dansează, iubesc – se iubesc, plâng, cântă,
ucid
ucid în tot atâtea forme, fiecare lucru-i armă
… splendoarea, minunea acestui Pământ: Omul
chip şi asemănare
s-a dovedit vrednic
să fie cancer

Pământu-i bolnav de cancer… la buric… surâsul vostru-i
rânjet chinuit…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri se ştia că "ordinul nu se discută, ci se execută". Astăzi sunt valabile toate variantele: "ordinul nu se discută, dar nici nu se execută"; "se discută, dar se execută" şi "se discută şi nu se execută".

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai că lupii ucid de plăcere?

Când doar copitele
nisipul fin al plajei
îl mai aruncă-n mare
şi-un soare desuet
discret îmi bate-n geam,
păscută-s de nesomn
şi în cenuşă,
amurgul clar îmi dojeneam.
Un lup stingher
clar, colţii şi-i împlântă
în visul meu
care-şi îndreaptă paşii
spre niciunde,
şi în durerea umbrei
ce avid mă soarbe
nisip de plajă,
pe veci voi rămânea!
În tropot viu,
şi-n colţ de lup
mă regăsesc,
când umbra mea
cu umbra clar-a nopţii
pe veci se înfrăţesc.
Ştiai nesomn
că lupii ucid de plăcere,
strigoi ai nopţilor
îmbrăţişându-mi calea,
când anii în păr
zăpezi îmi alburesc?
Am împletit barba colilie a sălciilor,
ştiind că lupilor nu le place oglinda.
Le-am plecat faţa
spre luciul sidefiu al apei,
apoi le-am croşetat cămaşă
din limbi de clopot şi depărtări.
Lup după lup
intră unul în altul,
când pe ultimul rămas îl privesc,
constat cu stupoare
că sunt chiar eu.
De necuviinţă
mă închid singură în clepsidră
şi încep să curg,
râu de lavă
la trecerea anilor.
Pot fi o piatra cuminte
aruncată pe luciul apei
să-i tulbur oglinda
şi în loc de lup
mă văd mugure,
mă împerechez,
mă înmulţesc
şi nasc.
Bătută de vânt
mă las strângându-mi zăpada în pumni,
bătătorind un echilibru
nesigur uneori!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare!?

Oare sinceritatea şi demnitatea, ucid?
Oare gândurile bune şi loialitatea, ucid?
Oare lupta pentru binele omenirii, ucide?
Oare puterea Luminii şi a dreptăţii, ucide?
Oare dorinţa de a trăi toată lumea bine, ucide?
Oare dorinţa de libertate, ucide?
Oare credinţa pentru cei pe care-i iubesti, ucide?
Oare inteligenţa folosită în scopuri bune, ucide?
Oare puterea de a spune lucrurilor pe nume, ucide?
Oare sinceritatea şi bunul simţ, ucide?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veritabilă

am încuiat uşa până la capăt cu toate zăvoarele
m-am dat jos din pantofi

m-am aşezat pe canapea
am scos din poşetă un şerveţel umed
şi am şters praful de pe ulise

ca şi cum aş fi şters vreun geam aburit
sau nişte ochelari

a fost o ieşire veritabilă vă asigur am ieşit în lume
nu
nu fumez
uitaţi-vă mi-am pătat ziarele de cafea
nu spun ce titluri
nu ghiciţi
iar acum îmi vine să le dau foc

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece

Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu

Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut

Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubeşte valul mereu,
Suflet bun, eşti gândul meu,
Nisipul ţărmul nu l-a pierdut

Pluteşte gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal

Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur crescând de valuri

Trirema se şterge prin asfinţit,
Cu dânsa suspine deşarte...
Ecouri fugare au amuţit,
Departe se-aud... mai departe.

Trec plângeri de oameni pe apele mari
Cu valul spumos şi cu vântul.
Nimic nu rămâne din patime mari
Şi piere pe mare cuvântul.

E-al nostru acuma întinsul stelar,
A noastră e noaptea pustie!
Din frânte talazuri un muget barbar
Se-nalţă, descreşte, învie.

A noastră-i sirena cu păr de argint
Ce-noată în rază de lună!
Uitate acuma sunt doruri ce mint!...
Ea simte iubirea străbună

A mării; iar valul o fură, o ia,
O strânge — sa-i fie stăpână!
Alunecă albă pe cerul de nea
Spre ziuă Diana păgână.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!