A fi poet
A fi poet...
și în "A fi"
încolțește
un static mugur.
Pe el îți întinzi
Sufletul,
când doare,
ca o lingoare
netămăduită,
ca o plagă
imortalizată,
atunci când
nemurirea
e cel mai viu păcat-
imuabil destin,
fără frunze,
respirație fluidă,
culeasă din întinderea
unui ram de tei...
poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Trio (viața, omul, sufletul)
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
și atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respirație...
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viața ta!
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
și atunci când imensitatea mării
va înghiți visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!
Voi fi cu tine,
char și atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
și atunci când, cu tine nu aș vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!
"Iubeste-ți aproapele ca pe tine însuți..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare...
Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu ești lângă mine
Mă doare să știu că nu-ți este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubești,
Mă doare atunci când mă umilești
Mă doare când știu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece și grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ș-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când știu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine și orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poți să-nțelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.
poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptări târzii
Eu te aștept să uit în toamnă
Toate așteptările târzii,
să-mi înflorești cu dor ce se declamă,
precum o carte -n vers și frenezii.
Eu te aștept să mă dezlegi de vise,
și de negarea bolților senine,
să ne călătorim pe ceruri stinse,
când toamna ne încearcă prin lumini păgâne.
Eu te aștept să-mi dai dumnezeire,
și flacără să-mi dai și adevăr,
de-a pururi stinsă, arză-ne iubirea,
cum se deschid petalele de crini în cer.
Eu te aștept, ca să-mi creezi unirea,
unirea dintre mine și ceva pierdut-
nu poate fi târzie amintirea
nici când s-a spus, că toate- au fost demult...
Lilia Manole
poezie de Lilia Manole din Confluențe literare (8 septembrie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privighetoarea
Când îmi anunț trezirea,
E forfotă si spaimă-
În pomi îmi încolțește
Din muguri veche faimă.
Ci eu, de câte ori,
La un dejun cu mine,
Din spaimă mi-am creat
Poemul ce m-obține...
Ci eu ca nimeni alta
De faimă am fugit
Și într- o primavară
Frumoasă am venit-
Era ceva măreț,
Să fiu admiratoare,
Și s-a răsfrânt în suflet,
O zi -
Privighetoare.
Că nici o faimă-n lume
Și nici o remușcare
Nu te mai recunoaște
A fi și tu valoare.
Și naltul ciocârliei,
Și marea pescărită,
Nu se pretează ție
A fi sau nu urâte.
Ci ele din frumos
Și din urât fac zestre-
Abia când mă trezesc,
Mă știu...
Ceva mai este...
poezie de Lilia Manole (29 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între întuneric și pământ
Lumina, ca un argint viu,
imprimă în dimensiunea
necunoscutului
diferența între întuneric
și pământ
dintr- o fântână
a peșterilor
ce izvorăsc milenar.
Se reîntorc umbrele
singurătății.
În surdina
spectaculară
peștera e un templu
stoic,
cerandu- și
fulminant
țipătul tainic
al găurii cerești.
Lilia Manole
poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturisesc
atunci când te doare te doare
o simți în întreg corpul
te simți ca un templu incendiat
lacrimile ar a
duce
o mângâiere ar stinge vâlvătaia
dar trupul tău zdrobit de iubire
nu lăcrimează el suspină și doare
și atunci când te doare al dracului
mai doare iubirea
în rest e prăbușire
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Report
Din când în când,
îmi fac inventarul patimilor.
Cu fiecare respirație,
trupul suspină resemnat.
Cu fiecare tăcere,
sufletul doare infinit mai tare.
Ochiul inimii
împreunează lacrimile;
cu ele,
mai curăță o filă de viață.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin de romantic
Sunt un îndrăgostit fără scăpare,
Romanticul nebun după frumos,
Ce-și caută în dragoste iertare,
Visând, iubind, în versu-i amoros.
Mi-e lumea toată calea fericirii
Și inima femeii un destin,
Am să îi pun în ea vraja iubirii,
S-o vindece când simte un suspin.
Sunt doar un trubadur fără scăpare,
Ce sărutări cuvinte fac cadou,
Când simți că poate sufletul mai doare
Eu am să-l vindec să îl fac ca nou.
Îmi iau cu mine trandafiri și versul,
Le voi sădi zâmbind în calea ta,
Ca roșul lor să îți alunge stresul,
Să-ncepi din nou a mi te bucura.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când se va deschide alb, pământul
Când se va deschide alb pământul,
Și cerurile în mormant s-or arunca,
Vor pluti, în oameni, zeii, gândurile,
Dar numai un om, Unul, le va vedea.
Și acest om cu capul pe valuri,
Din nori alizee pe trepte va sta-
Pelerin, surmenat de ape, maluri,
Grăind către ceruri, în hău va intra...
Apoi, se va sfinți obolul și carnea
Lui, arsă în vasul plin de pământ,
Răspândind gravitației- binoame,
C-un miros de-abia cunoscut ivit.
Lumina, din el, ca mintea, ce naște,
Se va întinde prin stratul nervos -
Alb, comparabil cu sfintele moaște,
Ridica-va icoana, întâlnind pe Hristos.
Pretutindeni, nu va fi o altă putere,
Cu simț de Duh Preacurat și dalb,
Omul înviind, la ultima lui cădere,
Din crini va lacrima, eter la prag...
Se vor deschide grotele, amforele
Ochii oamenilor în Duh vor cauta
Ziua când s-au înmormântat zilele
Și cine era acest om, cum se numea...
Lilia Manole
poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui nervos iarna
O țigară când mi-aprind
Sufletul mi-l încălzesc,
Însă mă mai și destind
Când de nervi mă răcoresc.
epigramă de Vasile Manole din Epigramei, cu toată dragostea (2018)
Adăugat de Vasile Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respirația din zori
O noapte ciudată sufocând
Ultimul strigăt cu o stea.
Acum, când luna s-a oprit
Cu privirea peste respirația mea
Împachetându-mi sufletul
Într-o singură noapte,
Fără tulburări,
Mi-am amintit gândurile
Ce se prăbușeau fără vânt
De pe treptele unui trotuar sinuos,
Care continuu, sub picioarele mele
Îmi simțea tremurul teribil
A unei respirații infinite
Luminând nostalgia
Unor ritualuri uitate.
Respirație, cântecul gândurilor
Într-o noapte,
Respirație, gândul diafan
Al zorilor...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare
Mă doare când nu pot comunica cu cei din jurul meu
Mă doare neînțelegerea lor, dar mult mai mult
Mă doare indiferența sufletelor lor de gheață.
Mă doare când în loc să manifestăm o iubire necondiționată,
Alegem să arătăm dispreț
Mă doare judecata lor nedreaptă,
Mă doare încât plec în lume,
Mă doare când pășesc printre inimile de gheață
Și mă lovesc de ale lor veșminte aspre,
Mă doare nepăsarea și lacrimile lor de crocodil,
Mă doare încrederea mea nejustificată în oameni,
Mă doare căci am risipit energia
Cu care aș fi putut ridica o casă sau un bloc
Energia ce mi-ar fi fost necesară zidirii
Unui munte de vise.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când îl doare pe bogat, e pedeapsă. Când îl doare pe sărac, e destin.
aforism de Marinko Cavar din Aforismul croat contemporan
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Este disponibil originalul în limba croată.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Înveșnicești privirea
Înveșnicești privirea
cu cerul tău albastru
și desenezi sclipirea
minunilor de astru.
E iarăși primăvară-
coroană fără rege,
când clipa ta solară,
nu are nici o lege.
Și-n pagină se-așează
vibrații de cuvânt,
să simți a vieții rază,
pe umezit pământ.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem optimist
Chiar de când se varsă zorii,
Toată ziua, peste tot,
Plâng, în cor, conducătorii,
Că îi doare rău în cot.
Plânsu-i fără de hotare,
Lacrimile-s peste tot,
Plânge șeful cel mai mare,
Că îl doare rău în cot.
Cu destin profund aparte
Și vizibili doar la vot,
Noi, românii, stăm de-oparte,
Nu ne doare nici în cot!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
În inima unui poet nu e liniște
În inima unui poet
niciodată nu e liniște,
nici ora exactă nu-i bate la ceas,
doar din când în când
i se izbesc de frunte păsări
ce țin in gheare vise scăpate
din lesa nopții.
El poartă pe degete iubirea
ca pe niște inele rupte din Dumnezeu...
Din lacrimi își tese cămăși de sărbătoare
și luna în ele își face culcuș,
când vieții îi crește la sân o cruce...
În inima unui poet
nicicând moartea nu poate intra,
Cuvântul ține în mâini
o sabie de cer!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce plăcere e să scrii o poezie cu tot sufletul! Uite asta e poezia, când simți că ceva s-a desprins din tine și te transfigurezi, devii parcă trup fără oase, subțire și ușoară ca pana, plutești în acest văzduh poetic și simți că pereții nu contează, totul pare reliefat, astfel încât ar putea să încapă în acest univers toate cărțile lumii, toate frunzele copacilor și tot raiul de pe pământ, și mâna să odihnească peste filele cărților, ochii să se înece în verdele frunzelor, iar inima să pulseze și să cheme starea angelică, adăpostindu-ți spiritul în paradis.
Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu strivești din flori...
Să nu strivești din flori... e un păcat,
Niciuna nu vei merita, să le admiri,
Dacă ai călcâiul bătătorit, flatat,
Și nu te dor frumoșii trandafiri.
Să calci pe un pământ, ce te-a cerut,
Ar fi mai greu( cunosc ce-i trecător),
Să nu afunzi piciorul... Că nu există lut,
Să nu presimtă zbucium și fior...
Iar dacă te încumeți să rănești,
Și calci, pe unde alții au aripi cu flori,
Te faci a nu întelege, că-s povești
Atâtea rătăciri, prin fluturi și răzor...
Să calci măcar o floare e păcat.
Așa se estima, pe când eram copil-
În urmă, lași un suflet întristat,
Și tu nu simți pământul, că-i febril.
Vin... nouri negri, spuse în deșert,
Și doare sufletul, ce florile-nsămânță,
Să nu strivești, că ai avea picior, fie și drept,
Nicio tulpină.... nici cu rea-voință...
poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Interval
când din toate sunetele nu aud
decât înflorirea
și nu mai există alt adevăr
decât ninsoarea
călător cumsecade prin saharele memoriei
în regretul umbrelor ascult și nu-s oarbă
cum încolțește încă un mugur de floare
lângă rana cea mai adâncă
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare viața
Mă doare viața, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,
Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,
Mă doare tăcerea
Mă doare și visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...
poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!