Când zorii noii zile se arată
Când zorii noii zile se arată,
În întunericul ce- i ca o vamă,
Pătrunde- n suflet dintr-odată
Iubirea Duhului de oameni.
Și ciripitul live de vrabiuțe
Deschide geamurile vraiște,
Apoi urmează Dumnezeu să guste
O nesfârșită lacrimă din Paște.
Neîntrecut încep iluminarea,
Când geamurile sunt de veghe,
Să intre- n in case alinarea-
Cu-albastrul cerului să se- mpereche...
Neîntrecut aceste păsări, iată,
Zvonesc, că zorii zilei vin,
Jur- imprejur e-o beznă dezolată,
Dar, smuls din teamă, visul e senin.
Cum vine- o Zi, cum zorii o vestesc,
Știe numai Cel ce ne privește
Și dirijează lanțu-acesta omenesc
De cântece durute și totul zăbovește.
Mai zăbovesc în taine, albe rugi,
Și aș vesti, că-mi iese -n cale-o zi,
Dar amintirile supreme și prealungi
Îmi dau navală, lăsându-mi dorul gri.
Lăsându-mi zori de zi într-o culoare,
Prin care altfel noaptea ar pleca,
Dar m-ar uita pe mine într-o vale,
Să cant și eu, cum cântă pasărea.
poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.