Cuvântul risipitor

S-a-ntors cuvântul răsfăţat pe-o parte
Fără să ştii că-n astă tulburată noapte,
El te-a trădat în somn, pe când mă respirai,
Şi şi-a oftat, pe-ascuns, vocala fără grai.

S-a odihnit consoana'n, patul meu, de gene,
A firuit un "hmm", şoptindu-mi de plăcere,
Zadarnic pritoceai pedeapsa lor
Ţi le-am răsfrânt sub pleoape, locutor.

Ai vrut sa-l amăgeşti, înrâurind extreme,
Stigmatizări, exil, sperjur sau anateme,
Atât mi-a fost de-ajuns, ca să-l ajut
Ţi l-am transcris pe buze... convolut.

Şi ai gemut... mi-ai dat, din nou, dreptate
Cuvântul l-am tratat, prescris în noapte
Iar şoapta-ţi dezgolită propăşea vocale
Gesticulând mirări, secate de consoane.

La sân, ţineam respiru-ţi adormit
Şi-am strâns în braţe trupu-ţi istovit
Sperând c-ai să înţelegi că, doar afectul
Îmi va determina cuvântul... nu efectul.

S-a-ntors acasă fiul... cel risipitor...
Cuvântul meu smintit... hoinar de dor
Metonimia lui pe-o veşnic-antiteză
Renaşte-n palma gândului. Termogeneză.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a obosit cuvântul...

Mi-a obosit cuvântul şi-n tăcerea sacră,
Priveşte cu ochi trişti voinţa ce masacră
Şi vis şi bucurie şi vers înflăcărat,
Şi şade-ngenuncheat, tăcut de-mpovărat.

Şi-atâtea răni pansase în versuri zâmbitoare,
Şi n-a spus niciodată că şi pe el îl doare
Şi sufletul şi fila şi soarta ce pălea
Într-o revoltă mută că-i strâmbă, da de rea!

Mi-e istovit cuvântul şi-l las să stea cuminte,
Într-un ungher ascuns, golit, fără veşminte,
Să-şi bandajeze suflet şi răni să-şi oblojească,
Că e aşa mâhnit, de nu vrea să-mi vorbească...

Mi-a obosit cuvântul... retras, cu slăbiciune,
Îl mângâi ca o mamă, şi spun o rugăciune,
Să-i dea Domnul speranţă şi zvâc animator,
Să-l scot din letargie că făr* de el, eu mor...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cuvânt...

prima greşeală este în cuvânt,
cuvântul spart în mii de cioburi,
din el mii sensuri iau avânt
şi înţelegi în multe feluri

din el se nasc iubiri şi mor,
din el sticlim în miez de noapte,
din el sunt şoaptele în cor,
în spate rupte, descifrate

aşezi în el un sigur sens,
dar când îţi zboară unde cade,
se sparge fără de consens,
în înţelesuri destrămate

se-ntoarce de unde-a umblat
şi te loveşte cu putere,
în sufletul ce ţi-e curat,
amestecat, dulceaţa-i fiere

te miri şi nu ştii ce să crezi,
de ce-ai rostit o vorbă care
a fost cuvântul cum l-auzi
şi-a încolţit noroi şi sare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul oprit între buze e sclavul tău; cuvântul pronunţat fără rost e stăpânul tău.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem, unul fără altul, precum cuvântul "te" fără cuvântul "iubesc" şi precum cuvântul "iubesc" fără cuvântul "te".

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noah: Deci faci dragoste cu mine şi apoi te întorci la soţul tău. Ăsta era planul tău? A fost un test şi nu l-am trecut?
Allie: Nu, eu am promis un lucru unui bărbat. Mi-a dăruit un inel şi eu i-am dat cuvântul meu.
Noah: Şi cuvântul tău mai e valabil, ce crezi?
Allie: Nu ştiu. O să aflu când o să vorbesc cu el.

replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

care iese din gură
astăzi e ploaie
culcă tot la pământ
inundă după ce l-am ro(s)tit
şi ieri tot ploaie
a fost cuvântul
care mi-a părăsit gura
era pe undeva deficit
de apă
- n sol - doamne, ce potop
a fost - acum pământul
a devenit o baltă puturoasă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ar spune că sunt perfidă, şi cuvântul acesta mi-a făcut totdeaua plăcere: după cuvântul "crudă", e cel care sună mai dulce la urechea unei femei, şi nu e aşa de penibil să-l meriţi.

Choderlos de Laclos în Legăturile primejdioase (1782)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poţi rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viaţa la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înţelesurile şi temeiurile ei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul şi femeia

A fost numit, cândva,-începutul
Şi el era la Dumnezeu,
Acuma bine ştiu şi eu
Că doar la Ea e, azi cuvântul!

epigramă de Mircea Micle (15 ianuarie 2007)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea mirării

La iarnă, mulţi dintre noi
Vom fi coperiţi cu Tăcere pe străzi.
Unii doar până la cuvântul Iubire,
Unii doar până la cuvântul Îmbrăţişare,
Unii doar până la cuvântul Sărut,
Unii doar până la cuvântul Uitare, sărmanii de ei.
La iarnă, un tânăr cu chip de nemaivăzută lumină
Se va apropia de mine şi cu ochii sufletului, foarte atent,
Mă va citi.
---Zăpada aceasta, va zice el, prea mirat, cândva, într-un veac
Îndepărtat, mi-a fost tată!
Va zice şi mă va duce acasă la el,
Unde va fi primăvară.
Unde braţele mele vor înmuguri,
Uitând de-ale Tăcerii ninsori.

poezie de Traian Vasilcău (21 august 2018, în vis)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu paşi măsuraţi în cuvântul şoptit
De vechi amintiri ce-şi mai au adăpost
În braţele clipelor când ne-am iubit!

Opreşte-te-o clipă şi-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere şi-aşteaptă să-ţi dea,
Prin şoapte de vreme, cuvântul "senin"!

Căci are seninul şi-l ţine închis
În clipe, în zile şi ani de demult,
Când totul părea că trăieşte-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.

Îl simţi? Îl trăieşti? Mergi pe-o treaptă-napoi
Şi-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!

Mai urcă, mai urcă!... La treapta de-acum,
Opreşte-te, simte-o! Cuvântul şoptit
E-o parte din viaţa ce-ţi pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vivisectând cuvântul

litere se-adună la horă pe fila albă
condeiul se adapă cu picuri de cerneală
emoţii motivate de fericirea dalbă
cuvântul se-nveşmântă în haină de gală.

din iubiri mirene se naşte un poem
în cristelniţa luminii se botează
dulcele grai lansează un fonem
mirările de noapte scânteiază.

vivisectând cuvântul curge sânge
se adună tristeţea în sufletul meu
sunt deseori o literă ce plânge
după un ideal cu bunul Dumnezeu.

lumina ce pătrunde mă constrânge
să aflu de la ea cine sunt eu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel mamei

Cuvântul Mamă este sfânt!
Să ţi-l aminteşti cu dor,
C-aşa fac şi cei ce mor
Când părăsesc acest pământ.

Pân-ai fost mai mărişor
Te-a vegheat duiosul cânt...
Cuvântul Mamă este sfânt!
Să ţi-laminteşti cu dor,

Iar de vei fi rătăcitor
Prin lume hăituit de vânt,
Când ai de Mamă simţământ
Totu-ţi pare mai uţor.

Cuvântul Mamă este sfânt!

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul hrăneşte. Cuvântul răneşte. Pretutindeni, cuvântul...

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!