Madrigal patriarhal şi Imn Mie

(puternic delicat)

Sunt vârtejul ce ridică praf pe Marte
Eu prin forjă ştiu să nasc tigăi Tefal
Mişc planeta cu multiplii mei de cal
Şi d-ar fi s-o luăm pă altă parte
Sunt şi inginer sentimental
Şi amant al celor şapte arte.

În acest complet de judecată
Şi de inimă şi de înalt respir,
Doamnelor de azi şi d-altădată
Intraţi tandru şi ieşiţi zefir...

Nu exist să bat calea ferată.
Eu preumblu doar ca să vă mir.

poezie de Mihai Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea mea e realitatea...

Pentru cei care pot asculta,
Pentru cei care pot auzi,
Cu el, eu sunt în spaţiu infinit,
Cu el sunt în timpul etern...
Sunt în viaţă.
Un soare răsare şi apoi apune...
O lună care luminează nopţile...
Un zâmbet, o îmbrăţişare, un sărut...
Gesturi mici care scriu pe liniile inimii...
Nu e nimic ce nu pot fi,
Nu e nimic ce eu nu sunt.
Un loc ascuns în lume...
Ca un labirint în centrul universului...
Calea mea în mijlocul cerului sau în altă parte...
Sunt dincolo de tine.
Sunt mai mult decât să mă gândesc...
Sunt mai mult decât un vis...
Eu exist, respir...
Eu sunt realitatea.

poezie de Eugenia Calancea (6 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic: aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcie sinucigasa

Nu ai cum să treci pe cealaltă parte a lacului!
E rotund,
Nu există o altă parte
Va trebui să rămâi aici.
Să mori aici
Să renaşti aici
Sub formă de supusă fiinţă.

Nu mai sunt lebede, doar pene au rămas
Şi praf, de unde atâta praf?
Nu mai sunt frunze
Decât să îmi acopere
Fugar tulpinile
Crescânde.

Nu mai e nimic, eu şi un lac rotund.
În care încet de tot mă scurg
Salcie sinucigaşă
Mi-am lăsat rădăcinile
Ca o plută de salvare
Agăţate de un mal.

Ştiu, ştiu lacul e rotund,
Nu există cealaltă parte...

poezie de Iris Barbulescu
Adăugat de Doinita Raclariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu necuvântătorul

eu şi marea mea de cuvinte
mă spăl cu cuvinte, respir cuvinte, mănânc şi visez cuvinte
mă-îmbrac în cuvinte şi de adio mă ofer ofrandă
cuvânt pe cerul gurii

din aer strâng lumini şi praf de stele
respir praf de stele, mănânc praf de stele,
mă spăl cu praf de stele
şi moartea mă preface-n praf de stele

în mâna dreaptă am cuvântul ce va naşte iar cuvinte
în mâna stângă-am strâns un pumn de praf de stele
lumină scriu cu praf de stele
şi nu ştiu de cuvintele sunt ale mele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De şapte ori câte şapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De şapte ori câte şapte
Mi s-a răspuns doar în şoapte,
De şapte ori câte şapte
Sunt mai aproape de fapte,
De şapte ori câte şapte
Însoţesc calea de lapte,
De şapte ori câte şapte
Voi împleti minţile coapte
Cu iubirile apte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul constituie un organism aflat într-un echilibru perfect, alcătuit din fenomene a căror natură se bazează pe un sistem de şapte: şapte note muzicale, şapte culori în spectrul luminii albe, şapte mari grupe atomice. Al şaptelea val este cel mai puternic, întrucât adună în contracurent toată apa primelor şase. Există şapte vârste ale omului, şapte ceruri şi şapte etape ale progresiei mentale; şapte continente, şapte mări, şapte păcate capitale, şapte mari înţelepţi ai lumii, şapte zile ale săptămânii, şapte arte, şapte paragrafe în rugăciunea Tatăl Nostru, şapte vaci slabe şi şapte vaci grase, şapte preoţi cu şapte trâmbiţe înconjurând zidurile Ierihonului timp de şapte zile, iar în a şaptea zi, de şapte ori suflând în trâmbiţe de câte şapte ori. În Apocalipsă, găsim şapte biserici ale Asiei, şapte peceţi şi şapte molime. Înţelepciunea orientală ne-a adus învăţătura deja larg acceptată a celor şapte chakre ale omului.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

De te întrebi cine sunt eu,
Ţi- ar trebui ani de lumină,
In infinitul Univers,
Sa- mi afli vasta rădăcina.

Insişti să ştii cine sunt eu?
Enigmă sunt, complexitate,
Şi totuşi spun, sunt parte fier,
Ce-a curs de pe planeta Marte.

Un strop din Venus am luat,
Granitu- mi este temelia,
Din Jupiter s-a strecurat,
In trupul firav, energia.

Şi soarele in mine- a curs,
Orice- ntuneric, e lumină,
Şunt praf de stele pe pământ,
Sunt ieri şi azi şi ce- o să vină.

De mă întrebi cum mai sunt eu,
Ţi- aş spune, sunt la fel ca tine,
Iubesc profund dar ştiu să iert,
Când nu-mi răspunzi cum se cuvine.

Suntem aici cu scop precis,
Au vrut şi alţii ca să vină,
Suntem din toate câte- un pic,
Din marea sursă de lumină.

Sunt eu, eşti tu şi suntem noi,
Azi ploaie, vânt, mâine furtună,
Ieri, tigrii, lei, lungi şerpi pitoni,
Doar porumbei pe vreme bună.

Suntem un tril de ciocârlii,
O bufniţă in miez de noapte,
Suntem minune pe pământ,
Şi îngeri albi unde sunt şoapte!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina celor şapte ani

În toată trecerea prin ani
Alături fii de cei sărmani,
Să nu te lăcomeşti la bani
De cinste sunt destui orfani.

Şi-n fiecare zi de săptămână
Să fii mereu cu voie bună,
Să împlineşti ce ai de împlinit,
Să mulţumeşti, să fii şi mulţumit.

Cu haina celor şapte ani de-acasă
Să-ţi faci prezenţa mai frumoasă
Oriunde ai fi, te are-n seamă
Un crez şi-o inimă de mamă!

Tu prin gândire şi prin faptă,
Ai grijă s-o păstrezi curată!

"Mamei copiilor mei
Mamei nepoţelului meu
Şi nu numai lor."

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri pentru planeta Marte

Marte, planeta roşie,
a patra de la Soare
sau a cincea
nu mai ştiu...
N-are prea mare importanţă.

(Ce ziceam?)
A, da.

Ţie îţi închin poemul ăsta
pe care, sincer,
nu-l consider prea reuşit
şi pe care mă obosesc inutil
scriindu-l.
Ştii de ce?

Îl compun căci
tu
habar n-ai că cineva
te face personaj de operă literară
aşa, în câteva secunde
şi bag mâna-n foc
că nici nu ştii că exişti
că eşti acolo
printre stele.

Te invidiez într-un fel pentru asta.
Marte nu trebuie să meargă la şcoală,
să înveţe,
să cumpere pâine.
Marte nu trebuie să stea cu fratele mai mic,
să râdă la glumele amicilor,
să asculte ştirile.
Marte nu trebuie să citească nici măcar
clasicii ruşi în timpul liber.

Trecând peste toate astea
îmi placi.
Măcar tu planeta roşie
nu ai cum să mă deranjezi.
Nu eşti om.

(Apropo, să nu loveşti Pământul,
nici să nu-ţi treacă prin cap.)

poezie de Adrian Georgescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta Marte

Pe Marte viaţă trebuie să fie!
Dovadă sunt canalele săpate,
Ce-apar ca nişte şanţuri desfundate,
C-or fi având şi dânşii... Primărie!

epigramă de Stefan Costache Plăcintă din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir numele tău

Ce palidă simţire sticleşte-n ochii tăi!
Adie primăvara în zâmbetul tău trist...
Răsare dimineaţa... Eu încă mai exist?
Respir numele tău pe-obrajii mei.

Atâtea anotimpuri ne amăgesc viaţa!
Îmi rătăcesc timpanul în noapte pe alei,
Atâta bunătate iţi luminează ceaţa,
Respir numele tău pe-obrajii mei.

Iţi dau visele mele, să ştiu că tu eşti bine,
Aşa sunt fericită în triştii anii grei
Trăieşte-mi fericirea, în pieptul tău o ţine!
Respir numele tău pe-obrajii mei.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt calea dintre cer şi mare

Sunt calea dintre cer şi mare
unde gândul graniţe nu are
şi aurora e liberă de fragile suspine.
Sunt răsăritul ce delicat soarele atinge
şi somnoros salută luna ce se stinge.
Sunt asfinţitul din seara răcoroasă
când după un deal lumina moare
şi sunt vocea vântului ce-n inimă caută ascultare
pe frunzele timpului suflând nori uşori, pufoşi şi moi
unde ar putea găsi odihna.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima piele

Zâmbesc tâmp de aproape treizeci de zile
De când m-am trezit iarăşi
Cu miros de cafea rafinată în nări.
Am visat timp de nouăzeci de zile că
Voi revedea fiarele, şoseaua naţională,
Cutiile colorate în case şi calea ferată.
Acolo trenurile cu nume de oameni ajung rar.
În acea gară trenurile tac.
Mi-am oprit paşii doar să rămâi dincolo.
Nu ştiu să-mi mişc buzele de sus în jos
Pentru că limba ta mi-e necunoscută.
Privesc tâmp spre gară
Las foamea de piele să mă închidă
Dincolo cu tine.

poezie de Raluca-Ştefania Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arte îngemănate

trăiesc cu muzica o lume de extaze reciproce
este ca şi cum aş fi mângâiată de îngeri
ce dar divin e melodia inimii precoce
leagă lumile în suflet cu depline înţelegeri.

fiorul pur al devenirii cu slova îl trăiesc
vârtejul timpului în universul de cuvinte
febra de aspiraţii care se contopesc
cu sângele meu cu freamătul din minte.

muzica şi poezia două arte magistrale
care doar îngemănate fac în inimă spectacol
le trăiesc pe amândouă cu emoţii viscerale
mă simt binecuvântată, mângâiată de miracol.

simt limpezimea lor ca râul într-o vale
sunt pentru sufletul meu energii ideale.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pacifis" staţiona pe orbita planetei roşii, Marte; de fapt, impropiu spus că staţiona, pentru că nu stătea în loc, ci, asemenea celor doi sateliţi naturali, Phobos şi Deimos, se învârtea în jurul planetei roşii. Marte – planeta în jurul căreia se născuseră cele mai fanteziste idei, planeta care inspirase atâtea generaţii de scriitori SF sau scenarişti de filme al acestui gen, alimentându-le imaginaţia prin surprinzătoarea-i şi enigmatica apariţie – se afla acum atât de aproape de ei. Terra deja era doar un alt punct gălbui, luminos, pe firmamentul întunecat al spaţiului... Marte era în faţa lor, iar în apropiere, Phobos şi Deimos, micuţi şi diformi, semănând mai mult a cartofi decât a sfere; prăfuiţi, inospitalieri, întunecoşi, cu o formă neregulată. Phobos, aflat la numai 6000 km faţă de Marte, cu un crater, Stickney, cu un diametru de vreo 5 km. Ce imagini neobişnuite pentru ochii membrilor echipajului. Aproape că uitaseră de micul lor incident, orbiţi de prezenţa "zeului războiului, Marte", însoţit de fiii săi, Phobos (Spaima) şi Deimos (Teroarea)... Dar nu uitaseră în totalitate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspiraţie

Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalţ, tot mă-nalţ, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni.

N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...

Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur şi ţintesc absolut...
De mă vreţi înapoi, vă revin în strigoi.

Este-un greu pe Pământ şi îl faceţi mai greu,
Sunteţi huma şi lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau uşurinţa, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.

De-aş putea, aş purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experienţă.
Las trăitul meschin şi ambiţii, şi hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existenţă...
... În esenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă nasc în altă parte

Acopăr cu palma un cer subteran,
ştiu că există undeva în dedesubtul conştiinţei
pe linia frântă a nefiinţei,
ascuns de taina timpului în ochiul său
uit să-mi trăiesc clipele ultime
şi mă nasc în altă parte a universului.

Dragostea ta e o comoară de foc,
îmi arde tălpile oriunde m-aş afla,
lumina o port cu mine-n gânduri
ca pe un simbol al trecerii nestingherite
fără să mai existe moarte
doar câte o întrupare a spiritului
care se înalţă pe sine,
deasupra de tot ce înseamnă iubire
Dumnezeu vede totul
şi mă lasă liber de trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum e-n altă parte

Nu ştiu cum e-n altă parte
Dar ştiu bine ce-i la noi:
Toată lumea se împarte -
În ai noştri şi strigoi.

Pentru dragostea de ţară
Unii sunt medaliaţi,
Iar pe alţii îî omoară,
Îi alungă, sunt triaţi.

Pe o poliţă aparte
Stau aleşii şi iubiţii
Pentru care oare fapte -s
Onoraţii şi plătiţii?

Poţi să cazi muncind,
Pe vatra cea coruptă chiar să mori,
Cărţi de aur tălmăcind
Florile oricum nu au culori...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecată în familie

Dreptate soţul nu-şi mai cată,
E condamnat pe veşnicie,
Cu-aşa complet de judecată
Format din soacră şi soţie.

epigramă de Mihai Haivas din Haşmişuri umoristice (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Pământul

Sus, pe cerul albăstrui,
Soarele lucios, gălbui,
Priveşte înspre Pământ
Şi uimit de câte sunt,
Stă şi spune cu mirare:
-Frumoasă înfăţişare!
N-am văzut în altă parte,
Nici pe Lună, sau pe Marte,
Oameni ca să îmi admire
Minunata strălucire.
Spun că sunt cald, luminos,
Şi că-s tare preţios.
Din căldură şi lumină,
Le cresc plantele-n grădină.
Le dezgheţ apele toate,
Atunci când sunt îngheţate.
Le-ncălzesc Pământul tot,
Ei, ajut şi eu cum pot!
Însă sunt cam curios,
Când mă uit atent, în jos,
Văd că lumea-i împărţită,
Au culoarea diferită,
Unii negri, alţii galbeni,
Unii albi, dar toţi sunt oameni.
Iar pentru ei, locul Sfânt
Este planeta Pământ!

poezie de Aurora Luchian (8 septembrie 2012)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!