Pi

Pianul a fost prea greu şi le-a căzut pe scări.
Binecuvântat Cel de Sus, că au ajuns de râs şi de măscări.
Picioare le-aş da în fundurile lor de handicapaţi.
Că ne-au tratat mereu pe toţi ca pe ciumaţi.
Mereu ne mint şi afirmă că sunt nevinovaţi.
Tratând cu banul public, precum cu marfa la promoţie.
Pigmentară viaţa noastră cu escrocherii, minciună şi hoţie.
Din vocabularul lor, lipsind cuvântul asumare.
Guvernarea au tratat-o jalnic, ca şi pe un episod pilot.
Când lumea a ieşit în stradă, cu mic, cu mare,
S-au revoltat, au ţipat şi au strigat "complot"
Pinocchio ar trebui să le fie emblemă de partid.
Atâta timp cât pe corupt, nu îl tratează ca pe un hemoroid.
Pierdură simpatia omului de rând.
De când lăsară o ţară sângerând.
Găsesc şi azi un sprijin în prost, sărac sau asistat.
Şi-n toţi aceia ce n-au nimic de zis sau contestat.
Că "pi" la ratat din "acea" formulă.
Le-a fost fatal şi astăzi s-au spart precum o bulă.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masochism

În lupta aspră dintre rău şi bine,
Prăpastiei întrezărindu-i hăul,
Românul nostru, conştient de sine,
Îmbrăţişează, din păcate, răul.

Când se deschid spitale, şcoli, în ţară
Concetăţeanul, specimen perfid,
La miting, urlă-n Piaţă ca o fiară
Şi nu când toate astea se închid.

Cu sufletul turbat de răutate,
Nu iese-n stradă, cum e şi firesc,
Când pensii şi salarii sunt tăiate
Ci, dimpotrivă, când acestea cresc.

Când taxe şi impozite la stat
Plătea românul nostru cu duiumul,
Nu protesta în Piaţă revoltat
Doar azi, când s-au redus, blochează drumul.

Că legile Justiţiei sunt proaste
Şi-s după gratii inşi nevinovaţi,
Nu vede azi urmările nefaste
Şi îi ridică-n slăvi pe magistraţi.

Când criza economică-a venit
Şi ne-a cuprins pe toţi precum un cleşte,
Atunci românu-n Piaţă n-a ieşit
Ci doar acum, când bunăstarea creşte.

Deci, azi în ţara noastră se constată
Un adevăr, indiscutabil, trist:
Cum că românu-acum, ca niciodată,
A devenit, de-o vreme,... masochist!

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Săraca mea ţară bogată
De mulţi... prea mulţi... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morţii
Te laşi prădată de toţi hoţii.

Române tu... din neam străbun
Cum poţi ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îţi pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.

Ajunge... atâta minciună
Românii iarăşi se adună
Vrem să trăim în ţara noastră
Să muncim glia strămoşească.

Se schimbă mereu prim miniştrii
Iar noi ne amăgim... ca proştii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.

Şi atunci nu avem altă salvare
Ieşiţi cu toţi cu mic cu mare
Repuneţi ţara pe picioare
Să aducem copii de peste hotare.

Haide, Moldovă... Bucovină
În ţară să facem lumină
Să punem ţara pe picioare
Nu să vărsăm lacrimi amare.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cv-ul unei vieţi

Foaie verde-a bobului,
Sunt din Valea Stanciului –
Sat bogat, oameni de fală...
Viaţa nu mi-a fost uşoară,
Jiul, cu-a lui curgere,
Mi-a purtat tristeţile.
Desculţi, Doamne, dezbrăcaţi,
Dar cu dragoste de fraţi,
Alergam pe ulicioară
De cu zori şi până-n seară.
Timpul repede-a trecut,
Pruncii mamei au crescut.
Buni de muncă, ajutor,
Pentru dragi, părinţii lor.
Vremea-nvăţăturii vine,
Truda nu e o ruşine!
Adună de zor surcele,
Pentru ierni şi lungi şi grele...
În desagă mămăligă.
Sufletul mâhnit le strigă.
Vaca paşte, ei învaţă,
Fir-ar mama ei de viaţă!
Bolovanii intră-n coate,
N-au odihnă zi şi noapte.
Numai Jiul poate spune,
Cât au pătimit pe lume.
Munca, cartea, traiul greu,
Le-au fost sprijin tot mereu.
Au plecat copii din sat,
Cu gând pentru învăţat.
Au dormit în noaptea-ntâi
În piaţa oraşului.
Apoi Domnul Sfânt şi Bun,
Le-a deschis în viaţă drum.
Au ajuns oameni de cinste,
Împlint-au gânduri, vise,
La părinţi, venind acasă,
Le-au pus bucate pe masă.
Când în lume au plecat,
La părinţi nu le-a păsat
Că li-i greu, că n-au nimic...
O cămaşe şi-un ilic
Le-a fost acoperământ,
Pentru-un timp, pe-acest pământ.
Domnul grijă a avut
Şi familii şi-au făcut,
Au copii, au ani în spate,
Dar au tras pe nemâncate.
Au trudit şi-au învăţat,
Bani frumoşi au câştigat.
Acum pruncii şi-i ajută.
Doamne Sfinte, câtă trudă!
Jiul nu poate grăi
Şi nici eu a povesti
Viaţa unui prunc ajuns,
La al vremii lui apus.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cu trei femei

Un om poznaş au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene ştiinţă,
Au şi găsit de cuviinţă
Ca pentru aşa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Şi să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toţi a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de şuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Şi numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotinţa lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Şi sigur toţi au aşteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Şi s-au împrăştiet prin ţară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Şi de atunci în acea ţară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc mereu

Se duc mereu şi rând pe rând,
Ori mai târziu, ori mai curând,
Acolo unde se duc toţi,
Bunici, părinţi, copii, nepoţi.

Toţi cei ce-n lume s-au născut
Şi poartă-n spate un trecut,
Învolburat într-un şuvoi
Şi făr᾽ de întoarcere înapoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnii care ne fac legile au avut întotdeauna dreptul să le calce înaintea noastră. Nimeni nu le-a contestat vreodată acest drept patern de prioritate. Şi când toate drepturile şi prohibiţiunile publice ies din Parlament... e natural ca acolo înăuntru să nu mai rămâie nici una. Noi, particularii, n-avem dreptul să ne batem în public nici măcar aşa, de-un gust, la zile mari, fără ca poliţia să intervină. Dar auzit-aţi vreodată ca doi deputaţi care s-au bătut în incinta Camerei să fi ajuns la poliţie sau la judecătoria de pace?

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula negocierilor

Pentru putere, în ogradă,
Se dă din bot, din cioc, din coadă...
Dar azi, parcă loviţi de streche,
Porci, boi, măgari fără pereche,
Pisoi, toţi căutau scăpare
Dintr-o încurcătură mare
În care singuri s-au băgat
În clipa-n care-au dărâmat,
Prin moţiune-n Parlament
Guvernu-ogrăzii competent
Al cailor majoritari
În alianţă cu măgari.
Măgarii însă au trădat
Sperând ei primul loc în sat.
Catârul Preşedinte-a vrut
Şi el acel guvern căzut,
(Că tot dorind guvernul său,
De la-nceput i-a pus gând rău).
Deci, azi, numi ca prim ministru
Un bou cu aer de magistru,
Să încropească alt guvern.
Dar boul şi beţiv şi tern,
Din start ajunse de ocară,
Negociind cu-o javră chioară,
Să-i fie, cu al ei partid,
Un sprijin, însă alt perfid,
Măgarul un conducător
De la partidul trădător,
L-a refuzat pe boul trist,
Spunând că javra-i securist,
Iar el nu vrea, cu turnătorul
Să stea-n guvern şi nici poporul
Nu l-ar privi cu ochi mai buni.
Nici şerpii rezistenţi, nebuni,
N-au vrut vreun post să li se dea
Că-al lor partid deja avea
Prestigiul şifonat vădit,
De şeful lor, hoţ dovedit,
Al banilor ce au fost daţi
De sat, pentru handicapaţi.
Pisoiul şef peste-alt partid
Era mai tare ca un zid
El, ca un mare pişicher,
Se cam văzuse premier
Peste-un guvern de armăsari
În alianţă cu măgari,
Având afinităţi mai vechi,
C-au guvernat, cândva-n perechi
Şi refuza-ncăpăţânat
Să intre-ntr-un guvern ratat,
Condus de-un bou beţiv şi prost...
Astfel că boul fără rost
S-a străduit guvern a face
Ca, susţinut de dobitoace
În Parlamentul lor din sat,
Să fie, în final, votat,
Cum îşi dorea nespus catârul...
Iar eu, aici, dau cu satârul,
Ca fabulist, printr-o MORALĂ:

Cu-n alt guvern, nicio scofală
Nu ar fi fost pentru popor
Cât un catâr e domnitor!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

- glossă madrigal -

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul eroilor uitaţi

Eroii noştrii dorm uitaţi
Sub rece lespede de piatră,
S-au jertfit încrâncenaţi,
Că viaţa le-a fost acră.

Libertatea le-a fost sacră
Şi au luptat înverşunaţi,
Dar eroii noştrii dorm uitaţi
Sub rece lespede de piatră.

Ei n-au fost lăsaţi la vatră,
Ci sub steagul ţării înrolaţi,
Au fost şi alţii rechemaţi
Să intre-n lupta aspră.

Eroii noştrii dorm uitaţi.

rondel de Ioan Friciu (22 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatica iubirii

S-au strâns culorile-ntr-o zi
Şi s-au certat o săptămână.
Le-aş vrea ţinându-se de mână,
Să-nveţe verbul "a iubi".

Că roşul e dominator,
Să iasă-n faţă i-e menirea,
Întruchipează strălucirea
Şi chiar al dragostei fior.

E galbenul simbol solar,
Când auriul e aproape,
Albastru-i curgere de ape,
Iar verdele, al ierbii dor.

Cum din unirea de culori,
Rămâne albul o minune,
Al purităţii val în spume
Şi-ale miresei sărbători.

Aşa precum Renoir spunea,
E negrul pururea regină,
În modă eleganţa îmbină,
Chiar vălul nopţii-i prins în stea.

În curcubeu mereu să stea!
Şi nu s-or mai certa vreodată,
În armonie adevărată
Le-a reunit iubirea mea...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mormântul unui scriitor hulit

A fost un om de mare suprafaţă
Şi plângem toţi destinul său unic:
Atâta l-au mâncat confraţii-n viaţă...
Că viermilor nu le-a rămas nimic!

epigramă de Virgiliu Slăvescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua străluceşte

Steaua spre Răsărit străluceşte,
Steaua împăratului se iveşte;
Steaua cu raze mari luminează
Sfânta Naştere adeverează:

Că s-a născut astăzi Cel prea veşnic
Mesia Cristos Cel prea puternic
Din Fecioara Maria curată,
Astăzi este lumea bucurată.

De la stea precum se învăţară
Lui Cristos cu daruri se închinară;
I-au adus aur, smirnă şi tămâie,

Şi le-a fost lor ca să se mângâie
A lor mare bucurie
Şi aici la dumneavoastră fie.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărac, bogat cu Dumnezeu

Merg mereu desculţ că mi-s sărac,
Şi mă taie pietrele în talpă,
Mă doare, dar nu plâng, ci numa' tac,
O lacrimă din ochii mei nu scapă.

Încerc prin viaţa asta să răzbesc,
Să alung toată tristeţea mea,
Fac Doamne ce pot s-o potolesc,
Dar sărăcia este foarte grea.

Acum numai salcâmii-n sat mă ştiu,
Salcâmii pe sub care trec ades,
Toţi mă văd ca pe-al vântului fiu,
Destin pe care eu nu l-am ales.

Ce vină Doamne aş putea avea,
Când eu m-am născut din nedorinţă,
Mi-a fost dată soarta asta rea,
Şi trec prin ea având mare credinţă.

Cred mereu în Tine şi-n cuvântul Tău,
Şi cred că viaţa mea va fi o biruinţă,
Doamne Tu mă scoţi din cumplitul hău,
În Tine cred cu întreaga mea fiinţă.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!