E iarnă, mamă

Hai să mai povestim
câte-n suflet şi-n stele
pe prispa buzelor mele
când părul tău
miroase a cozonaci
şi-a coji de portocale.

De la o vreme prea mic
e bradul tău încolăcit,
Mamă...

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvetic

Ţi-am cumpărat un ceas cu stele
nu ştiu cum dar noaptea pierd cash-ul clipelor
confuză luna-şi coboară trupul direct în plină zi

viaţa ne ia de la capăt de-o vreme

cu fiece geană întoarsă se face mult mai aproape
neistovirea inimii pe obraz poansonări însumează
poartă-mi ceasul cu stele pe mâna cuvintelor grele
uită-te când şi când în somnul ne/frumuseţilor mele
elvetic vei auzi acelaşi semnal:

- Bună dimineaţa!

La semnalul următor va fi ora:

Te Iubesc!

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerc să te apăr

(În cerc să mă apăr)

Mă poartă tăcerea-ntr-un cântec al nostru
migraţia sferică-n gânduri m-adună,
păşesc cu temeiuri uitând de furtună
şi-n naosul vremii mi-e Clipa colostru.

Lumini mă ţâşnesc, în lumină mă-ntorc,
spre Poarta iertării mă-ndrept cu speranţe,
curg liniştea-n suflet şi-nfrunt disonanţe
când herbul iubirii-n răscruce-l răstorc.

Prea buna mea lună, cu stele şi-agate,
ne-alungă rutina-ntr-un colţ de uitare
în noapte mi-eşti soare din lumi evadate
cât raiul ţi-ating, cu-aşteptări şi-ndurare.

Păşim prin temeiuri, uitând de furtună,
şi-n sonuri divine-adormim... mână-n mână...

Iolanda©

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Gleznelor mele
le plac secundele despletite
în roua şoaptelor tale
pe marginea dimineţii

micului meu Univers
îi suntem de ajuns NOI:

- Ai vreme de mine?
- Nu, nu am vreme! Decât de tine!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat, mamă

De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
şi tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veşnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îţi caut chipul mamă şi noaptea-n aşternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrăţişare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea şi te-aştept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
şi ştiu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

mi-e trupul cer
şi-n suflet zboară stoluri
de tăceri sinilii

păsările cuvintelor
poartă povara dorurilor
sub pleoape

în inimă e noapte

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adăpostul genelor mele

pavoazată cu nouri şi stele
la adăpostul genele mele
retrăiesc emoţii eludate
apăsător surâsul mă caută

ne/vinovat de-ndurate tăceri
nu ştii ce-nseamnă să iubeşti
femei cu extreme acute

motiv pentru care propun

hai să ne întâlnim
între două vise suprapuse
pe marginea aceluiaşi sărut

vreau să învăţ darul rostirii
şi-atunci pe veranda ochilor mei
prin plânsul degetelor tale
sufletul o să-mi iasă la lumină

câtă vreme te iubesc nu mi-e vină

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperglosă

Toate-mi trec pe dinainte
în auz îmi sună toate
însă cine ţine minte
că nimic nu se mai poate

În auz îmi sună toate
câte-n lună câte-n stele
când să meargă ca pe roate
trag(i) cortina între ele

Câte-n lună câte-n stele
cine însă ţine minte
personajele rebele
care trag lumea 'nainte

În auz păstrez(i) ceva
totul sau etcaetera

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor parlamentari

Nu pot fi indiferent
Când e-atât de evident:
Câte-n stele, câte-n lună
Numai pentru ei adună!

epigramă de Vasile Vulpaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu de toamnă

E doliu în noapte şi-n golul privirii
Şi plânge-n adâncuri şi astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.

Miroase a rânced, a nuci şi-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... şi doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcneşte, în lanţuri, spre stele.

Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Îşi plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.

Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Şi toamna aceasta zăcând pe traseu.

Cuptorul şi pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopţile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlog

mi te reamintesc la ultimul semafor
înainte de culoarea verde ochii tăi căprui
făceau autostopul buzelor mele
mergeai în aceeaşi direcţie cu soarele

pe partea inimii era loc pentru un pasager
semne pesemne mereu semne alte însemne
staţionarea interzisă sens unic linie continuă
cineva trăgea clopotele apusului

conştiinţa făcea semnul crucii
pe liniile tramvaiului am plecat

cu Dumnezeu înainte

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

în veci pierdută

recunosc
sunt pe piscul
prăpăstiei emoţionale
la un pas de-o alunecare
spre golul pântecului
gol de care nu mă mai tem
atât de tare
ca de răsuflarea ta
pe care o simt
coloană sărutului surpat
clădită ca şi cum
gâtul meu ar fi baza
buzelor tale

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antipoem, mie, ţie, lor

Ştii câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
şi câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?

Ştii câtă ploaie
a-îmbătat ţărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
şi emoţii flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?

Ştii? Şi nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colţ de paradis
în care visul
nu e interzis.

Ştii vântul cum
picta cu serenade
şi într-o mie una-înfiorate şoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?

Ştii mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?

Ştii? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar şansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidaţi
când El ne binecuvânta: Gustaţi!

Ştiţi ori nu ştiţi?
Prea renunţăm la noi
cu ochii-înlăcrimaţi
de ploi
cu arse mâini de dor
şi dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!

Ştiţi câte toamne
au trecut de când
vă rog să nu mai
renunţaţi plângând
la dreptul de-a iubi
şi-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
şi-n nedesluşit

Cu duioşie şi-acceptare
(v)a citit?!

octombrie 2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zestre

Un somn mă prinde-alene-ntr-o visare
Şi parc-aud un lemn troznind în sobă
Când obosit ai mai rostit o vorbă
Cu iz dulceag-amar de nepăsare.

În casă bradul şi-a-mbrăcat beteala
Miroase a vin fiert şi-a mere coapte
Afară iarna chinuie o noapte
Când vorbelor le facem socoteala.

Mi-s pleoapele închise amândouă...
O altă iarnă pictează pe ferestre
Iar bradul a-mbrăcat o haină nouă

În scurtele-i peregrinări terestre
Un greiere cu-n cânt împarte-n două
Tăcerea ce-o păstram cu noi ca zestre.

sonet de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cerul tău de stele

Îmi plâng, măicuţă, ochii şi gândul mi-e la tine
Sperând să-mi leg tristeţea de ţărmul unui vis
Şi-n cerul tău de stele să-ţi aminteşti de mine
Aşa cum asprul dor în pieptu-mi cald n-a stins.

Potopul de sudoare pe fruntea nopţii geme
Durerea aţipind-o în udul pernei moi,
Cădelniţa de lacrimi preaplină-i de o vreme
Sporind neconteneşte în ropotul de ploi.

Mă-ncorsetează timpul în lanţul de secunde
Trezindu-mă din goană, grăbindu-mă spre-apus,
În somn te caut, mamă, şi-mi eşti demult niciunde,
Doar chipul să ţi-l mângâi, m-aş bucura nespus!

Stau întrebări la colţuri şi-aşteaptă ostenite:
Ţi-e pâinea caldă, mamă, ţi-e sete ori ţi-e greu?
În bulgărul de suflet sunt griji firesc sădite,
Nevolnic bat la poarta-mi chemându-te mereu.

E frig în ceruri, mamă, e vară printre stele,
Sunt albi în floare crinii şi-a iunie miros?
Trimit florarii lunii să-ţi semene lalele
Ca semn al mulţumirii, dumnezeiesc prinos!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacomul doreşte câte-n lună şi-n stele.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasă:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.

poezie de Evgheni Evtuşenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagine udă

Lumina ta
peste genele mele închise de vise
Strecoară în suflet şi gânduri
ploi de comete şi stele
viu colorate dar... stinse

poezie de Alexandra Şerban
Adăugat de Simona Orban
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S, prohibiţie

am să cer un ordin
de restricţie
sentimentală
să nu te apropii
de visele mele
altfel voi striga
cât mă ţin cuvintele
că ascunzi
în buzunarele inimii
iubirea cu care vrei
să-mi contaminezi
scrisul virulent
şi-aşa destul
de îndrăgostit
plin de litere
derutate şi febrile

sfidând viaţa
caut mereu măsura
de precauţie
încerc:

Trunchiez
Emoţiile

Inutil încerc să
Uit (să te uit)
Bunăoară poezia
Este doar
Scuza
Creaţiei

al cărui antidot
eşti
prea (pe) vertical
prea aproape

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti lângă mine, mamă

Când eşti lângă mine, mamă,
Norii de pe cer dispar.
De nimic nu-mi mai e teamă,
Suntem împreună iar.

Când îmi treci mâna pe frunte
Simt o caldă mângâiere.
Îmi alină doruri multe,
Tristeţea din suflet piere.

Iar când mă săruţi pe frunte
Simt din plin a ta iubire.
Uit de grijile mărunte,
Radiez de fericire.

În curgerea vieţii mele
În inimă te voi purta.
Şi când vei pleca la stele
N-am să uit iubirea ta.

poezie de Dumitru Delcă (26 martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaterial

un pui de suflet
alb încet coboară
desculţ în tihna
libertăţilor
şi-n armonii
desprinse din vioară
surprind privirile-i
de căprior

întind o mână
să-i hrănesc atingeri
eterul, nu şi-l facă scut
ca-n mângâierea
de-amândoi ştiută
s-atingem liniştea
şi-aleanul absolut

e însetat puiul
de suflet alb curat
încât din inimă
îmi fac izvor
în cuib de braţe
îi fac pat
să-şi hodine firavul
trup fuior

şi îl alint cu
dimineţile din mine
când bucuria
naşterea-şi confirmă
că-n nopţi de învieri
stăm sub aceeaşi haină
în suflul pravilei
de ierni şi smirnă

un pui de suflet
întrebări despică
o urmă într-un
semn de exclamare
şi văd cum
zarea-ntreagă îi ridică
amvon în ierni
cu-aceeaşi ne-ntinare

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!