Pot să pătrund în adâncul limitelor nescrise. Dacă mă obligi să mă caut printre străini lacomi, ipocriţi şi leneşi. Ca şi cum hazardul ar fi strivit sub greutatea uitării prea multe evidenţe. Noi ştim care-i adevărul.
O să ne aşezăm pe o margine de clipă aşteptând o schimbare. Ce inepţie! Cine răspunde întrebărilor fără răspuns?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne câştigăm! Pe rând, cu răbdare şi sârguinţă într-o lume ostenită de frivolităţi şi principii aparente. Având aşteptări realiste de la sine, mai presus decât pretenţiile oarbe emise de străini lacomi, cu frustrările înghesuite în zâmbete goale. Să ştim ce putem doar noi, fără zgomot şi vanitate hâdă. Pentru că sufletele poartă amprenta prea multor amintiri care în definitiv au fost investiţii fără preţ. Şi bunătatea încă există! Cred acest lucru cu tărie, neclintit în toată anvergura atribuită sentimentelor năucitoare. Vreau şi pot până la ultima picătură de esenţă a clipelor stinse care odihnesc. Nu-mi pasă dacă s-ar înţelege prea puţin, când privirile spun poveşti la tot pasul.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sufletul ar putea scrie, oare cum ar începe toate poveştile? Dacă visele ar putea atinge oamenii cu vârfurile degetelor, printre dinţi de clipă, la fiecare asfinţit lacom, cine ar mai binecuvânta răsărituri? (...)

Andreea Palasescu (noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai furişat în sufletul meu cu nonşelanţă, tiptil, metodic. Ca un impostor, purtând în umbra paşilor grei, zbuciumul acesta tacit al trăirilor surde. M-ai minţit frumos. Şi la rându-mi hrănindu-mă nestingherit cu fărâme de iluzie fragedă am agăţat de asfinţit toate evidenţele. N-am vrut să mă las pierdută în certitudini hilare când absurdul ne bate în piept cu toată puterea. Îl auzi? Un grăunte de clipă să-mi dai înapoi. Atât. Nu mă ispiti cu timp viclean sau păreri de rău. Nu lăsa cuvinte sărace, golite definitiv de esenţa binelui să prindă contur. N-am nevoie. Ne-am consumat mocnit, molcom până ce adevărul a smuls aparenţe stupide, topindu-ne măştile. Înţelegi? N-are nici un rost să trecem prin locuri pe care inima le asociază cu reminescenţe şi regret. Aruncă-mă iubirii despre care ştim atât de puţine. Pot fără noi. Până la urmă hazardul a întâlnit de-a lungul vremii prea mulţi străini care se credeau de neînlocuit...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă uneori o să-ţi fie apus în zâmbet? O să ne aşezăm amândoi tăcuţi în colţul grijilor noastre ascunse. Fără grabă o să le trăim, acceptându-le trecerea în curgerea zgomotoasă a vremii.

Andreea Palasescu (26 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aţipit pe-o geană de timp, în lumina palidă a răsăritului. Abia aştept să te întâlnesc. În locul nostru idilic, îmbrăţişaţi pe un petic de aprilie molcom şi firav. Te rog să nu mă cerţi! E tardiv şi hazardul ne-a smuls deja din rădăcină prezentul, nevoia acută de iubire şi-n răspir toate emoţiile încă necoapte. A rămas din jumătăţi de suflet păgân o umbră de amintire vie, numai bună de păstrat în buzunarele ticsite cu ieri şi insuficient mâine. Miroşi a iubire şi a pace pierdută printre străini lacomi. Îti bate inima înauntrul sinelui meu cuprins în palme invizibile, limitat de viaţă şi efemer. M-ai lăsat în furtună, cu picioarele goale, rătăcind fără busolă şi ocrotire, într-o lume necunoscută. Uneori sunt stingheră, alteori mă avânt fără judecată printre cuvinte cu aripi tăiate. Ştiu că tu înţelegi. Ştiu că poţi să călătoreşti idilic, pe mări învolburate de gânduri, aşteptându-mi inima mică la ţărm.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim demnitate! Dacă am înţeles în ce oglinzi se îngână chipul suspinelor noastre tăcute. Ştiu, suntem prea puţin. Lăsând la o parte ierarhiile stupide, pagini de cărţi rupte, cu final prost, toţi vom da acelaşi răspuns. Pentru timpul pe care l-am păstrat pentru noi, pentru tot ce-am fi putut face şi n-am făcut şi mai cu seamă pentru oftatul atribuit urmelor noastre păgâne în prag de suflet.
Vrei să-ţi spun care-i cea mai grea boală? Irecuperabilă, perfidă şi crudă în cele mai cumplite moduri. Neiubirea. E în fiecare, superficial, vădit sau adânc impregnată în subconştient. Păcat că uităm să ne fim efectiv, reciproc, fără intenţii ascunse, suficient cât dintr-o îmbrăţişare să ştim răspunsul prea multor întrebări nerostite.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

u eşti vinovat pentru toamna din sufletul meu, pentru toată cromatica gândurilor firave, tăinuite cu grijă printre aparenţe. Vinovat asumat pentru apusuri melancolice, ispite nestăpânite, orgolii hâde care ne frâng amintirile în jumătăţi imperfecte. E rost de tine pretutindeni, în adâncuri de sine neştiut de nimeni, în subconştient şi vădit printre evidenţe de necontestat. Fug de noi închipuit şi real cu tălpile goale de trecut şi uneori cu prea multe idealuri purtate de vântul schimbării până la margini de răsărit tăcut. Eşti prizonier acestei umbre de gând şi câteodată te respir prelung, potolindu-mi neputinţele, ca un hoinar dator pe vecie timpului nestatornic. Am nevoie să mă strângi în braţe cu putere, ocrotindu-mă de oameni străini, lacomi, făţarnici. În linişte, despărţindu-ne de frivolităţi lumeşti şi apartenenţe sociale doar aşa îmbătaţi de melancolie să-ţi ascult cuminte ritmul inimii. Ajută-mă să cresc, să-mi iert fricile, imperfectiunile, insuficienţa. Dar nu brusc, abuziv şi obligatoriu cum au crezut alţii că ar fi imperios necesar. Tu înţelegi că sufletele nu seamănă şi nu se vând la duzină pe vorbe goale. Vreau să plouă peste noi cu dimineţi de septembrie blând. Să ne vorbim din priviri fără să ştie nimeni. Să uităm orice e necesar. Şi când suntem departe unul de altul să ne aduce aminte că doar de cei pe care i-am hrănit cu iubire suntem cu adevărat responsabili.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînţeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoţii intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale şi-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau şansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătăţii ci inepţiei. Consum inutil.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi-ar fi după voie te-aş iubi într-o deplină tăcere. Cu fiecare inspir de clipă fragedă, cu fiecare asfinţit însigurat de aprilie ţi-aş îmbrăţişa sufletul ostenit. Într-o aglomeraţie de gânduri, dezbrăcându-ne uşor de ispite şi raţiuni hâde, în opoziţie clară cu vanitatea, ar curge timpul spumegând în valuri de vreme efemeră. Poate n-ar fi nimic în fond, doar o fărâmă de linişte menită să-mi potolească setea de tine. Am râde în hohot pe un picior de primăvară târzie, aruncând regretele în hruba uitării. Oricum n-au nici un rost.
Am gustat cu poftă toate emoţiile. În goana aceasta aclamată de străini lacomi m-am împiedicat de fericire. De atunci şi până acum îmi şchioapătă sufletul. Nu vreau nimic. Nici să mă cerţi, nici să mă aperi cu stângăcie de răutate. Ai clipit şi ti-am prins de gene raze de soare. Să nu-ti fie frig sau întuneric. Şi mai cu seamă să nu uiţi niciodată drumul înapoi...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om frumos şi simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum şi-ar frânge puţinul o răsuflare de clipă aşa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele şi întunericul veşted al nopţii sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topeşte în freamătul orgoliilor mute şi numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoţie şi recunoştinţă nemuritoare. Acolo să-mi fii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi laşi sufletul. Ai înţeles? Nu-ţi dau voie să faci abuz de orgolii surde, neputincioase, uneori sordide dincolo de principii şi raţiuni. Nu-ţi dau voie să pătrunzi în adâncul trăirilor, fără candore şi urmă de grijă firească. Mâine pleci şi risc să înflorească în pământul neputinţelor mele, minciuni şi sfidare. Fac curat şi te dau afară fără regrete, abuziv şi sincer, răspuns imediat acţiunilor tale negândite. Definitiv.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că uneori păstrăm în suflet numai cenuşa iubirilor apuse. Ne este teamă să-i presărăm rămăşiţele în oceanul uitării fiindcă ştim că pustiul unui gol infinit e mai dureros decât aceea fărâmă de nimic acceptat. Poate în fiecare clipă moare o stea, însă eu ştiu sigur că o femeie puternică şi curajoasă va şti întotdeauna să-şi pună o dorinţă la căpătâiul ei. Şi mai ştiu că oricât am iubi, viaţa nu e decat o luptă pentru fericire...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

destinul a venit la uşă, şi a bătut într-un târziu,
eram prea mic, cu o mătuşă, surzită prea de timpuriu,
şi cine să-i deschidă oare?... şi a plecat îngândurat,
lăsându-mă ca pe o floare într-un deşert, mult prea uscat

crescut sub soarele fierbinte de-atunci, mă ard între nevoi,
degeaba am un cap şi minte, degeaba om, degeaba voi,
degeaba înţeleg de toate, degeaba sfaturi le culeg,
rămas în negura de noapte, degeaba caut şi le aleg

mult de-atunci, prea multe zile, prea multe veri am străbătut,
prea multe întrebări în mine, le caut în timp, răspuns tăcut,
răspunsuri care niciodată nu se termină cu un vers,
răsar în crengi pe altă faţă, rodesc mai multe, cu mult stres

destinul este şi nu este... poate atunci când eram mic,
un altul a pătruns hoţeşte, îmbrăţoşat cu tot cu dric,
şi de atunci mă plimbă-n lume, în carul lui, fără de flori,
fumându-mi liniştea plăpândă şi rest de fum în goii nori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aş elibera din frâiele raţiunii, lăsându-te pradă dorinţelor? Ţi-ar sfâşia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul şubred amestecând instincte, fericire şi agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aş lăsa să-mi domini fricile, încercările eşuate, şoaptele latente, până dincolo de compromis. Şi dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte şi efemer ţi-aş pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară şi valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prima clipă când am văzut-o m-am îndrăgostit de timiditatea ei, o timiditate unică, de neuitat, care-i dădea înfăţişarea unei vestale istovite în slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice răvăşite de dorul ori excesul de extaz, neînstare să se mai reîntoarcă vreodată printre evidenţe!

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul “Ea nu era de aici” (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre oameni şi visuri erau prea multe de spus. Începuse să-i citească printre rândurile anoste, pe cei împovăraţi de umbra singurătăţii. Nu era greu de rostit amalgamul acelor gânduri trenante, legate cu panglica tăcerii într-un buchet înmiresmat de vară apusă. Câtă lumină purta cu sine un zâmbet firav într-o fărâmă de suflet? Pesemne tot atâtea stele îşi frângeau esenţa în adâncuri de albastru învolburat. Tot atâtea frunze îi gâdilau tălpile goale, ludic, purtând în foşnetul proaspăt, bucăţică ruptă din amintiri. Pe toate le chema în sine, sorbindu-le cu poftă extazul până la ultima răsuflare de clipă. Cel mai mult îmi plăcea să o caut pe chipuri. Se lipea lasciv, molcom şi viclean de privirile hoinare.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facem partaj de vise şi plec. Demn, fără să privesc în urmă. S-ar putea să mai am câteodată un fior în suflet, când mă străbat tăcerile uitării. Dar o să treacă. Toate-s efemere şi ajung în rama amintirilor. Toate-s freamăt de clipe şi agonii. Ne vom înlocui. Cu alţii mai buni, mai stoinici, mai devotaţi aceluiaşi vis. Nici vorbă de regret. O să fim sinceri la finalul unei hărţi pictate cu emoţie şi trăiri. Oricum, într-un bob de timp, împărţit cu grijă la jumătate, ne-am jucat bine rolul de străini.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!