Te-ai furișat în sufletul meu cu nonșelanță, tiptil, metodic. Ca un impostor, purtând în umbra pașilor grei, zbuciumul acesta tacit al trăirilor surde. M-ai ...
Te-ai furișat în sufletul meu cu nonșelanță, tiptil, metodic. Ca un impostor, purtând în umbra pașilor grei, zbuciumul acesta tacit al trăirilor surde. M-ai mințit frumos. Și la rându-mi hrănindu-mă nestingherit cu fărâme de iluzie fragedă am agățat de asfințit toate evidențele. N-am vrut să mă las pierdută în certitudini hilare când absurdul ne bate în piept cu toată puterea. Îl auzi? Un grăunte de clipă să-mi dai înapoi. Atât. Nu mă ispiti cu timp viclean sau păreri de rău. Nu lăsa cuvinte sărace, golite definitiv de esența binelui să prindă contur. N-am nevoie. Ne-am consumat mocnit, molcom până ce adevărul a smuls aparențe stupide, topindu-ne măștile. Înțelegi? N-are nici un rost să trecem prin locuri pe care inima le asociază cu reminescențe și regret. Aruncă-mă iubirii despre care știm atât de puține. Pot fără noi. Până la urmă hazardul a întâlnit de-a lungul vremii prea mulți străini care se credeau de neînlocuit...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu cunoaștem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă știi, poți trimite o semnalare.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.