Nepenthe

Cum m-am născut? De unde vin?
De ce-am venit? Voi a pleca din nou.
Cum aş putea învăţa ceva, neştiind nimic?
Neexistând, am fost născut;
Voi fi iarăşi ceea ce-am fost înainte de a fi;
Nimic şi valorând nimic: neamul omenesc.

Totuşi, apropie-te,
Oferă-mi licoarea din fântâna lui Dionysos,
Este singurul leac care poate vindeca
Bolile aduse de vrăjile ursitoarelor.

* Nepenthe - poţiune folosită în antichitate pentru a produce uitarea unei dureri sau a unui regret.

poezie de Autor antic necunoscut, Grecia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sare şi piper

... nu mai am nimic din ce-am avut
nu mai e nimic din câte-au fost
toate sunt un nod ce m-a durut
nodul vieţii mele fără rost

nu mai simt nimic din ce simţeam
nu mai văd nimic din ce-am văzut
singur stau cu mine lângă geam
şi aştept s-aud de n-ai trecut

nu mai cred în nimeni şi nimic
nu mai am iluzii să mai sper
singurul rival şi inamic
sare-i pentru mine. Şi piper...

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omisiune

În ziua-n care m-am născut
O ursitoare, ce-am avut,
Mi-a fost ursit să am mulţi ani.
N-a pomenit nimic de... bani.

epigramă de Corneliu Văleanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mă poate ferici mai mult decât aceea de a suferi prigoniri pentru cauza adevărului. Nu cumva îmi voi pierde bogăţiile? Nu cumva mă voi despărţi de copiii mei şi de patria mea? Când am venit pe lume nu am adus nimic cu noi. Goi ne-am născut şi goi vom pleca. Eu sunt gata şi pentru închisoare şi chiar şi pentru moarte.

Sfântul Teodosie în Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa are grijă de Viaţă. Chiar dacă ceilalţi o să zică: "Vai, amărâtul, săracul, uite, mă, noroc cu ăla că i-a dat mâna, nu avea de unde, nu avea de nimica, nu e capabil să producă nimic." Ignorantul nici măcar nu realizează că acel care nu e capabil să producă nimic, produce tot. Cel care nu e capabil cu adevărat să producă nimic, produce Viaţa Eternă. Exact ca soarele. Nu face nimic şi totuşi căldura şi lumina lui face tot. Simpla prezenţă. Dumnezeu Cel Viu. Tot ceea ce ştii, tot ceea ce vezi, tot ceea ce auzi e doar ignoranţă sau separare, nimic altceva.

Atmaji Maharaj în Întreaga separare e doar imaginaţie, acceptată ca şi realitate "perceptivă" - Satsang cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie nelegitimă

În acea seară în care am făcut dragoste
imaginară cu tine,
nu am fost prudentă
şi, după un timp, mi s-a umflat mintea;
să ştii că, în urmă cu două nopţi,
cu dureri chinuitoare,
mi s-a născut o poezie nelegitimă;
va purta doar numele meu,
dar seamănă cu tine, are aerul tău străin;
în timp ce nu bănuieşti nimic din nimic,
să ştii că ţi s-a născut o fiică.

poezie de Vivian Lamarque din Teresino (1981), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret

Se pare ca cercul devine mai mic,
Prieteni, iubiri, familie, da!
Chiar cred c-am trait si n-am strans nimic,
Nimic pentru casa sau inima mea.

Raman tot mai singur si leac nu mai e
Iubirile trec, familia moare,
Ma duc iar la munca, sa strang, pentru ce?
Ca -i mai fericit ala care nu are.

Atat tin cu mine, un pumn de-amintiri,
Familie, prieteni... cu-atat am ramas,
Dar nu m-am ales cu nimic din iubiri,
Si -asa am ales sa fiu si mai retras.

Am frica de tot, de tot ce ma-nconjoara,
Incredere n-am, m-au ranit, ma lipsesc,
Familie, prieteni, iubiri... tind sa doara,
Si zi dupa zi tot mai mult ma feresc.

Regretul meu este ca nu am dat voie
Si altor iubiri sa -mi arate cum este,
Am iubit doar ce-am vrut, dar ce-aveam nevoie
Am omis sa iubesc, si-am calcat pe-o poveste...

Cand putea fi iubire, am ales sa fim prieteni,
Cand puteam sa fiu sot, am ales sa fiu pusti,
Exact ca la piata, cand ai mere gustoase,
Si totusi alegi pe-ala mare sa-l gusti.

Am gresit foarte mult, nu le-am dat nici o sansa,
La atatea iubiri am spus nu, ce-ar fi fost?
Eram tot plecat ori eram bine-acasa?
Acum e tarziu, sa regret n-are rost...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţigări şi whisky şi femei nebune, nebune

(dintr-un cântec)

Poate m-am născut în genunchi,
m-am născut tuşind într-o iarnă nesfârşită,
m-am născut aşteptând sărutul norocului,
m-am născut cu o anumită impetuozitate –
şi, totuşi, cu trecerea anilor,
am învăţat repede despre bariere,
despre frustrare, despre mirosul clismelor.
Am învăţat foarte devreme să nu îngenunchez,
să nu sper, să-mi cultiv pasiunile în debara
unde nu se află nimeni, doar păpuşile, perfecte şi îngrozitoare,
cărora li se poate vorbi în şoaptă sau pot fi aşezate jos pentru a muri.

Acum, că am scris atâtea cuvinte
şi am renunţat la multe iubiri,
rămânând tot cine am fost întotdeauna –
o femeie a exceselor, a ardorii, niciodată îndestulată,
găsesc că efortul a fost inutil.
Nu mă uit în oglindă
în aceste zile
şi văd un şobolan beat care îmi evită privirea?
Nu-mi simt dorinţele la fel de acut,
că aş prefera să mor decât să le privesc
în ochi?
Îngenunchez încă o dată,
în caz că norocul ar putea trece totuşi
în secunda următoare.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost odat' aş vrea să fiu
Şi azi, dar cu regret constat
Că m-am schimbat şi-am lepădat
Tot ce-am avut, şi-am fost... biet viu...

Mereu pe dos... iubit, urât
În contratimp am fost mereu
Am fost când şoarece, când leu
Nehotărât... sau hotărât...

Ce am sperat, nu s-a-ntâmplat
Ce n-am sperat mi s-a-mplinit
Am fost echilibrat, tâmpit,
M-am repezit... şi-am contemplat.

Acum sunt umbra celui vechi
Şi să mă-ntorc la ce am fost
Nu-i cu putinţă... nu-s vreun prost
Sunt numai bun de vreun priveghi...

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 05 Decembrie 2021 (5 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amore, more, ore, re ... (dedicaţie pentu Sir)

De curând, un necunoscut m-a făcut să retrăiesc, insantaneu,
"Povestea unui om adevărat" (Boris Polevoi)!
Îi trimisesem o jerbă de flori, insinuată în lama unui pumnal!
A fost ca un vis, un coşmar ciudat în care,
eu însămi îi reamputasem picioarele,
eroului meu, dintr-o carte citită demult!
Din prea multă dragoste; sau răsfăţ; sau din teamă!
Din teama de a nu-l pierde, zadarnic...!
A fost ca şi cum aş fi secţionat (fără niciun drept)
fiecare fibră dintr-o fiinţă!
S-ar fi putut întâmpla ca, pentru mine,
ea să nu se mai recoaguleze... niciodată!
Şi totuşi...
Şi totuşi, un necunoscut, un om pe care nu l-am văzut niciodată,
s-a reinventat, şi–a confecţionat alte picioare (şi mai trainice),
le-a reînvăţat să danseze şi a venit, jovial, către mine!
A venit din nou către mine, fără să-mi ceară nimic!
Nu oricine poate face asta dar, un om adevărat, poate!

poezie de Iulia Mirancea (1 februarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a pleca la Viena, chiar în dimineaţa plecării, el a ars scrisorile matale. Ştiu sigur asta. Dar cele de la Viena, cele din călătorie, au rămas. Şi scrisoarea matale de pe Rin, n-a citit-o. Nu mai putea citi. Era un teanc de scrisori pe masă. A doua zi după catastrofă, nu mai era. Unde-s? Băiatul nu ştie nimic. În noaptea când dragul meu se odihnea pentru întâia oară, s-au scotocit, înainte de sosirea băiatului, toate saltarele, toate dulapurile. Ce-am putut salva eu înainte, a fost salvat. Restul...

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ţi şti durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Şi o soţie-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Şi sufletul l-am dăruit.
Ca mamă ştiu, sunt împlinită
Dar ca soţie-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Şi înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, şi încă
Caut iubirea negreşit!

Ştiu că-i târziu şi e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Şi-n mine-s munţii sfărâmaţi,
Iubiţi, căci viaţa este scurtă,
Nu merită să aşteptaţi!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Şi-am învăţat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, şi l-am iertat.

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi îşi visa soţia moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ţinutul Sichuan şi a plantat câţiva pini in jurul criptei.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuitor

Omul este un erou din naştere.
Nu spun nimic nou. Ceva s-a născut din nimic.
Dreptul de a te mira este şi o obligaţie.
Ce poate fi explicabil? Să ştii că nu ştii, ce mare lucru?
Din ruine nimic nu se nalţă.
Unde e casa sufletului?
Fata din oglindă clipi. Să faci ordine într-o dezordine totală.
Încearcă să nu pluteşti în gol.
Străbaţi un drum, o fi închis?
Divinitatea în haine omeneşti.
Ţesătura viselor este reală.
Suntem marionetele Domnului?
Amintirea o tablă, o poţi şterge oricând.
Suntem nişte recipienţi încărcaţi cu gene.
Libertatea e pedeapsa finală.
Din pulbere de stele ne-am născut, acolo ne întoarcem.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbe

Unu
(Roma, în pat, moţăind,
în noaptea dintre 27 şi 28 iunie 1966)
Se-ncepe prin a cânta
Şi se cântă pentru-a sfârşi.

Doi
E născut spre a cânta
Acela care din iubire moare.

Născut e pentru a iubi
Acela care de cântare moare.

Trei
Cel născut spre a cânta
Chiar şi murind cântă.

Patru
Cel ce se naşte spre a iubi
Tot de iubire va muri.

Cinci
Născându-te nimic nu ştii,
Vieţuind puţin vei învăţa,
Dar poate întru moarte vei afla

Că singura doctrină
este accea care se purifică
Dacă în iubire se topeşte.

Şase
Vom putea dăinui.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!