Capitularea nopţii

Asceto! Închide-mă în bezna ta, în cele
Stânci muntene, reci şi albastre!
Roua de sânge curge dintre astre;
Crucea se-nalţă-n licăriri de stele.

Violet rupsese guri, minciună
În cămăruţa ruinată, rece;
Joc auriu mai râde şi petrece,
Şi ultimului clopot limba îi mai sună.

Nor de lună! Cad îndurerate
Sălbaticele fructe noaptea pe pământ
Şi spaţiu-ntreg devine un mormânt
Şi vis se face brazda pe-nserate.

Comentarii

În această poezie, Georg Trakl ridică ritmul şi limbajul la un nivel accesibil în care sensurile pot fi schimbate şi preluate (întregul sens: V 12)
"Şi spaţiu-ntreg devine un mormânt / Şi vis se face brazda pe-nserate."
Sub această premisă el ridică numeroase întrebări de urmărire continuă: în poeziile lui domină limba sau limba este determinată de aspectele muzicale? Poate oare logica limbii sau a sensului înlocuite prin elemente muzicale? La o cercetare mai amănunţită stau atât elementele muzicale cât şi sunetul lucrării în centrul poeziei.
Pentru a realiza relaţia dintre reciprocitatea limbajului şi structurile muzicale, două poezii din diferite faze creative ale artistului sunt juxtapuse în mod conştient pentru a ţine seama de procesul creativităţii sale. O varietate de elemente muzicale pot fi găsite în poezie. Un singur sunet sau succesiunea anumitor sunete formează o melodie. Deşi limba nu este muzică în adevăratul sens al termenului, ea are totuşi un sunet propriu, determinat în special de folosirea şi combinarea vocalelor şi consoanelor.
Dacă ne uităm la geneza textului "Micului Concert", se pare că Georg Trakl face unele schimbări în poezie, dar cele mai multe se referă la ortografia cuvintelor, cum ar fi "Cad îndurerate/ Sălbaticele fructe noaptea pe pământ" (V. 9-10).
Efectele acestor schimbări asupra nivelului muzical sunt prezentate în analiza rimei şi a ritmului. "Stânci muntene, reci şi albastre/ Roua de sânge curge dintre astre".
"Capitularea nopţii" este dispusă în trei strofe a câte patru versuri, cu rimă îmbrăţişată care, cu excepţia asociaţiilor de asamblări, asigură stabilitate, în special în cadrul setării cadrelor individuale. Sunetul unificator al rimelor până la sfârşitul versurilor formează un element de structurare în poezie în care Georg Trakl foloseşte iambul catrenelor, care dă întregului poem o cadenţă feminină.
În combinaţie cu structura propoziţiei şi cu punctuaţia, "Capitularea nopţii" câştigă un ritm alert, pulsatoriu, care este întrerupt doar cu câteva excepţii; în primul rând în versul 8 (" şi ultimului clopot limba mai sună") şi în versul 12 ("Şi vis se face brazda pe-nserate").
Prin sincopări Trakl pune un accent care "cade" mai devreme decât ar fi fost anticipat, adică deviază de la sensul de bază. Astfel, în centrul poemului, există două accente, şi anume conceptele de linişte şi de Dumnezeu, "crucea" şi "jocul auriu" care determină o oprire în cursul prelegerilor. Pauza este susţinută suplimentar la nivelul punctuaţiei de punct la sfârşitul fiecărui catren, care necesită o cădere a intonării propoziţiei în curs şi transformă ruperea ritmului într-un spaţiu de respiraţie.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotaţia genealogiei religioase a titlului. Trakl îşi aminteşte de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită şi groaza asupra acestei existenţe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia şi noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înţeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire şi / sau epuizare.
"Blândeţea" menţionată în prima strofă se concretizează ca rezistenţa pacientului (la durere şi suferinţă) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniştită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, şi duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

S-a scurs şi aurul zilelor în nori
Albastrul şi maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul şi albastrul serilor culori
S-a scurs şi aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, şi repetări ale cuvintelor şi a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziţii, două dintre ele repetate identic şi grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar şi la nivel formal, poemul devine extrem de rotund şi închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul şi maroul serilor culori" la "Maroul şi albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenţia asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul şi albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înţelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" şi "Grodek". Albastrul şi maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Şi aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă şi "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândeşte astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuşi neobişnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal şi o dispoziţie generală relativ pozitivă ceea ce reiese şi din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecaţi,
Durere şi speranţă
Păstrează ciclopiana piatră,
Munţi nelocuiţi,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaştri priveşte
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecaţi
Dragoste, speranţă,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credinţă, speranţă!
Fii salutat tu singuratic cimitir!

Comentarii

În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe "dragoste, speranţă" în două tonuri cunoscute din alte poeme: "credinţă, dragoste, speranţă". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum ştim din poezia "Copilărie" sau "Cântec spiritual". Totuşi, imediat după "dragoste, speranţă ", urmează trei versuri care sună ca o retragere: "din aprinse pleoape" care lasă Paradisului mai puţină speranţă şi mai multă agonie, chiar dacă este "roua" care picură în "iarbă rigidă", "necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata şi revitaliza iarba este destul de neconvingătoare şi dificil de susţinut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu "puntea aurită", care "rupe în zăpadă hăuri". La imaginea "hău" se adaugă şi "cimitir" sub formă personificată.
După sfârşitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul "Deoarece carnea e ca iarba" din "Un recviem german" de Johannes Brahms.
"Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu "dragoste, speranţă".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: "Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale". În poezia "Cântec pios" este vorba de "respiraţia albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificaţia poeziei "Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenţia prin cel de-al doilea vers, care exprimă "Durere şi speranţă".
În cea de-a doua strofă aceasta devine "dragoste, speranţă", iar în a treia şi ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, "credinţă, speranţă!". Astfel, bine-cunoscuta "Credinţă, Speranţă, Iubire" din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin "durere" şi astfel, "speranţa" devine punct central, nu ca în Corinteni unde"iubirea" este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se porneşte din durere, prin dragoste spre credinţă, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec spiritual

Semne, rare broderii
Vopsesc florile din straturi.
Al Domnului Albastru suflul bate
În a grădinii sală
Vesel.
Din vinul sălbatic o cruce se ridică.

Ascultă cum în sat e bucurie,
Grădinarii pe pereţi pictează,
Tacit o orgă sună,
Cântecu-l amestecă în aurita strălucire,
Sunet şi strălucire.
Iubirea binecuvântează pâinea şi vinul.

Şi fetele vin tot acolo
Şi cocoşul cântă ultima oară.
Putredă o grilă merge-ncet
Şi în trandafirii rozarii-n rânduri,
Roşii trandafiri se-nşiră
Albă şi frumoasă se-odihneşte Maria.

Cerşetorii acolo la bătrâna piatră
Par morţi în rugăciune,
Un păstor merge din deal
Şi un înger cântă-n grove,
În apropierea lor
Merg copiii la culcare.

Comentarii

Titlul "Cântec spiritual" este aici programatic. Sunt prezentate numeroase simboluri şi elemente religioase: "cruce", "orgă", "pâine şi vin", "rozarii", "Maria", "rugăciune", "înger".
Că nu este vorba numai despre religia convenţional ne clarifică versul introductiv, există "Semne, rare broderii" discursul care schiţează o grădină cu flori. "Al Domnului Albastru suflul bate": acest text este ales sub un semn monoteist, dar acest "Dumnezeu" ar putea vorbi şi din straturile de flori.
"Albastru" este aici culoarea religioasă centrală a lui Trakl. O comparaţie cu "Întoarcerea acasă" confirmă acest lucru ca de altfel şi într-un poem mult mai târziu al lui Trakl, unde găsim "Răcoare albastră / Suflă noaptea în vale, / Credinţă, speranţă!".
Cadrul spiritual-religios creează un loc idilic-rural, cu sunete moi, cu flori, la coasă. Că ar putea fi duminică, deşi duminica nu se lucrează, mai ales în apropierea bisericii în timpul unei slujbe, este puţin probabil. Dar nu poate fi nici o zi normală de lucru, pentru că în sat pare a fi o sărbătoare: "Ascultă cum în sat e bucurie". Trebuie să ne gândim la o situaţie reală lirică - sau doar la o bază lirică descriptivă sau, poate Trakl proiectează baza unei situaţii complet autonome izvorâte din imaginaţia sa? Pentru ambele interpretări există argumente. Indiferent de interpretare, surprinzător este faptul că naraţiunea prezintă fracturi ciudate, fisuri ascunse. Astfel "cocoşul cântă ultima oară" - care aminteşte de trădarea lui Hristos. Maria se odihneşte în "Roşii trandafiri", adică o nouă înmormântare? Sau Mama lui Hristos este reprezentată prin rugăciunea rozariului? "Cerşetorii acolo la bătrâna piatră / Par morţi în rugăciune". Imagini din apropierea morţii şi a exodului, care pun sub semnul întrebării modul în care ar trebui să ne imaginăm situaţia senină, în mod explicit iubitoare, care este schiţată în primele două strofe.
La nivel formal efectele ecoului sunt proiectate în fiecare strofă în câte un vers intermediar. Aceasta oferă parcă un "cânt" alternant între preot şi credincioşi.
În ceea ce priveşte conţinutul, sunt abordate şi alte motive muzicale, ca de exemplu în ultima strofă: "Şi un înger cântă-n grove".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Novalis

În negrul pământ se odihneşte sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum şi dedicaţia anonimă "Celor amuţiţi". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziţii şi nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parţial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" şi "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane şi, evident, creştine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârşitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potriveşte unui epitaf. Cine se odihneşte aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creştine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Şi când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecaţi înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, aşa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie şi plin de loialitate / aruncat într-o ţară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriţă poetică a lui Trakl.
Şi imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondenţă în textul lui Novalis: "Şi cum stă şi citeşte şi priveşte spre negrul pământ".
Şi la Novalis, anotimpul plecării, ca şi Trakl, este primăvara. Dar aici referinţele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet şi dramaturg romantic german, traducător şi critic. Sfătuitor şi prieten al poeţilor romantici. Influenţă asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Somn şi moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-ngheţatul val
Al veşniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopţii chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranţa mântuirii la sfârşitul unei căi de suferinţă.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în acelaşi timp cu "Grodek", cu puţin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu acelaşi titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referinţele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".
Cantata lui Bach înfăţişează viaţa ca fiind o călătorie pe mare. În mod explicit acest lucru se găseşte în recitativul: "Schimbarea mea în lume este ca o plutire cu corabia". Această imagine tradiţională este preluată de Trakl, dar transformată complet în întuneric. "Chipul auriu" al omului este devorat de "îngheţatul val" al veşniciei, "trupul violet" se sfărâmă "pe groaznice recife".
Această poezie poate fi considerată, mai mult decât "Grodek", drept poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. ("Soră furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă").
În cantata lui Bach, "barca" doreşte să ajungă întru-n "port sigur". Această speranţă "Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaşte, barca vieţii sale "se scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendenţă ca mângâiere, nici mântuire.
Poemul se termină cu tăcere şi noapte, mută şi fără lumini - există doar o lumină, lumina stelelor.
Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are doar "chip tăcut".

NOTĂ

1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, compozitor german şi organist din perioada barocă. Este considerat un "geniu al umanităţii".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară în Lans

Seară în Lans

Hoinăreală prin vară de amurg
Pe lângă snopi îngălbeniţi de grâu. Sub văruite bolţi,
Unde rândunica se ivi şi zbură, şi-un vin focos.

Frumos: O, melancolie şi zâmbet violet.
Seara şi aromele de verde-ntunecat
Ne răcoresc cu fior frunţile încinse.

Ape argintii se scurg peste treptele pădurii,
Noaptea şi fără cuvinte o viaţă uitată.
Prieten; înfrunzite punţi către sat.

Comentarii

"Lans" este un sat în apropiere de Innsbruck, în apropiere de Villa Hohenburg unde Trakl a fost în 1913 de nenumărate ori oaspetele lui Rudolf von Ficker1. Poezia a fost scrisă în anul 1913 iar prima variantă poartă titlul "Vară".
Această poezie a fost adăugată ciclului "Sebastian în vis" urmată de "La Mönchsberg" şi "Cântecul lui Kaspar Hauser". Astfel se vede cât de importante au fost pentru el aceste două locuri (Lans şi Mönchsberg).
De menţionat că ambele poezii, "Seară în Lans" cât şi "La Mönchsberg" au ca motiv hoinăreala, rătăcirea. Ambele vorbesc despre "punţi", odată înfrunzite, altă dată osificate, ambele despre o viaţă uitată şi despre apa în mişcare "Ape argintii se scurg"...
"Seară în Lans" este, ca multe dintre poemele lui Trakl, ca o coardă întinsă între amintirea trecutului "noi beam" şi prezentul care aminteşte amintirea "Ne răcoresc cu fior...".
Imaginile sunt în majoritatea lor luate din peisajul rural. Trakl aranjează aceste imagini într-un fel de triptic a cărui formă accentuează în dedublare forma poeziei în trei strofe a câte trei versuri.

NOTĂ

1 FICKER, RUDOLF VON (1886 – 1954) – muzician austriac. Este socotit un pionier în cercetarea muzicii Evului Mediu.
APUS

Deasupra iazului imaculat
Sălbaticele păsări au plecat.
Seara bate un vânt îngheţat din stelele noastre.

Peste mormintele noastre
Se înclină zdrobita frunte a nopţii.
Sub stejari ne legănăm pe o luntre argintie.

Mereu răsună ale oraşului albe ziduri.
Sub bolţi de spini
O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopţii.

Comentarii

Se poate pune uşor întrebarea de ce Trakl a ales să scrie această poezie într-un stil diferit de al lui. Schimbarea procesului creativ sau circumstanţele atenuante? Cu siguranţă aici este vorba pe de o parte, atât despre schimbare, cât şi de circumstanţe. Observăm şi un proces de abstractizare. Poetul trece dintr-o fază euforică spre o mai mare sobrietate şi mai puţin la o modificare a "ratingului" unei experienţe avute.
Vorbim în primul rând despre eliminarea culorilor prin care poetul trece din funcţia emoţională la procesul de abstractizare prin adăugarea elementelor "vânt îngheţat", "morminte", "zdrobita frunte a nopţii", "bolţi de spini", "oarbe".
Poezia conţine o sumedenie de imagini prin care autorul încearcă să înţeleagă situaţii care, de multe ori, se pare, că îi depăşesc imaginaţia.
Cheia explicaţiei o găsim în ultima strofă: "O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopţii." Grota Mântuitorului (urcăm/trezim) ce-l ce ne-a înfrăţit (frate), ridicare din mormânt la miezul nopţii, dar şi trădarea în acelaşi timp, căci după miezul nopţii urmează zorile de ziuă când cocoşul va cânta de trei ori...

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiile pe care le-am efectuat cu privire la aspectele muzicale ale limbii vorbite m-au condus la convingerea că toate misterele melodice şi ritmice ale muzicii pot fi explicate prin referire la ritmul şi melodia motivelor muzicale din limba vorbită.

citat din Leos Janacek
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

lui Karl Borromaeus Heinrich

Sub întunecatele arcade ale tristeţii noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morţilor îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.

Visând sub sălcii argintii
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopţi.
Veşnic la noi se holbează înfăţişarea albelor noastre morminte.

Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.

Comentarii

Poemul cu dedicaţia "Lui Karl Borromaeus Heinrich"1 are o varietate de opinii diferite. Puţine dintre textele lui Trakl conţine un "noi"("Cântec din Apus" şi "Vina sângelui") care ar fi de menţionat.
Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se foloseşte "lui", nu ca în celelate "pentru".
Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta "definitivă".
Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul "O frate". Publicată a fost varianta de faţă în volumul "Sebastian în vis", în secţiunea "Şapte cântece ale morţii". Toate variantele au fost scrise in lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.
"Fratele" este cu siguranţă Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a fost dedicată; adresarea este către congregaţia paralelă "Cântecului plecaţilor".
Heinrich a fost colaborator la revista literară "Brenner" şi autor al mai multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea ce se relevă şi prin cele două dedicaţii cât şi prin răsfrângerea ideatică asupra câtorva texte ale acestuia.
Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile ataşate sau este caracterizată de "Sălbaticele păsări plecate". Aceasta poate poate fi o caracterizare a toamnei şi a începutului iernii, ca un sfârşit, aşa cum a fost menţionat titlul "Prăbuşire".
Prăbuşirea este descrisă ca o situaţie permanentă şi în mod paradoxal, ambii fraţi sunt morţi, în morminte şi totuşi atinşi de soartă ("Stelele"): "Visând sub sălcii argintii /
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele". Ca o prezenţă "Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline" şi "O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte".

NOTĂ

1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten apropiat al lui Trakl din 1912.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea întunecată

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Şi ceţuri verzi de noapte se ridică
Şi ca în vis sun-o vioară mică
Şi slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud beţivi ce râd şi care strigă,
O-nfiorare trece prin ţesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru şi a vin
Şi în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerşetorii-n aşteptare
Zadarnic rugăciuni mai ţin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheţ prea încărcate.
Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz.

Comentarii

O poezie postumă, pe care autorul nu a dat-o publicării; probabil scrisă deja în 1910. Unele imagini pot fi găsite în poeziile ulterioare. Aici avem "un sunet de vioară", "Şi slujitoarele dansează"; imagini ca "Umbre dansează pe tapete" le cunoaştem din "Într-o cameră părăsită"; "Străinii ascultă pe trepte", din "Frumosul Oraş"; ultima strofă a poeziei "În timpul iernii" începe cu "Un vânat sângeră-n pădure".
Sub această formă textul aparţine poeziilor timpurii ale lui Trakl (patru catrene în ton cantabil) text subliniat de imagini corespunzătoare: sunet de vioară, dans, vin şi "Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz" imagine cu care se încheie poezia. Împletită cu aceste imagini armonios-cantabile, este o a doua parte, determinată de: "un cârd de ciori", care "se duc în zbor", "ceţuri verzi de noapte", care par destul de înfricoşătoare, "beţivi", "cerşetorii-n aşteptare" care "zadarnic rugăciuni ţin", un joc, pe când "O sângerândă căprioară moare pe izlaz", nori îngheţaţi se ridică în imediata apropiere a "îndrăgostiţilor".
În cele din urmă transformarea ideilor în imagini dovedeşte că lumea însăşi pare a fi lipsită de sens.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna singuraticului

Prea-sumbra toamnă-i plină de fructe şi prinos,
Îngălbenita strălucire a zilelor de vară.
Albastru pur din coji trecute cade jos;
Al păsărilor zbor răsună din legende-n seară.
In prese-i vinul, tăcerea lină a vinului gustos
Umple-n tăceri răspunsuri la-ntrebări de-odinioară.

Pe ici şi colo cruci pe dealuri goale;
În roşia pădure se pierde-o turmă.
Un nor pluteşte peste iazuri rotocoale;
Se odihneşte-a ţăranului muncii urmă.
Încet albastra aripă se mişcă moale
Acoperiş de paie negrului pământ de gurmă.

Curând se cuibăresc stele obosite-n gene;
În răcoroase case liniştea-i smerită
Iar îngerii ies din albastre tusigene
Perechi de ochi de-ndrăgostiţi dorită.
Papura şuieră; osoasă groaza intră-n pene
Când roua neagră picură zorită.

Comentarii

Ar fi prea simplu să presupunem că Trakl a intenţionat o "auto-declaraţie" în această poezie. Singurătatea era cu siguranţă o trăsătură a referinţei sale umane. Nu există dovezi convingătoare că Trakl ar fi dorit prin "sine" să se autocaracterizeze. El a caracterizat scrisul său ca pe o muncă grea spre a ajunge la expresii şi imagini (într-un aforism numit "Ispăşire"), dar niciodată ca mijloc de auto-cunoaştere sau de auto-exprimare.
"Urmărind propria liniştea netulburată", i-a declarat Trakl lui Wittgenstein, sponsorul său(care i-a donat 20.000 de coroane), într-o scrisoare.
"Toamna" şi "singurătatea" sunt motive care apar frecvent în literatură, creând o conditie humana care cunoaşte tensiunea dintre abundenţă şi finalizare, apropierea de moarte şi împlinirea în condiţiile individualizării. În "Zi de toamnă" de Rainer Maria Rilke (scrisă la Paris în 1902), motivul a fost conceput în acest sens. "Zi de toamnă" a fost publicat în 1902 în volumul "Cartea imaginilor". Că Trakl a cunoscut bine opera lui Rilke este un fapt cunoscut.
Asemănările motivelor cum ar fi "fruct", "vara" şi "vinul", se pot datora doar temei comune şi nu neapărat ca o referinţă directă.
O a doua, foarte probabilă, referinţă ar fi de amintit poemul lui Hölderlin "Toamnă", în care zborul păsărilor apare ca un sistem imagistic indirect ("Spiritul frigului se găseşte din nou în cer") cât şi "ţăranul". Se pot găsi, de asemenea, asemănări ca "Vacanţa toamnei plină e de fructe" la Hölderlin; la Trakl "Întunecata toamnă-i plină de fructe şi prinos". Se poate spune, la cei trei poeţi amintiţi, că este vorba despre o preocupare generală, comună. Starea generală are o imagine comună în toate cele trei strofe ale poemului: locul securizant.
"Albastru pur din coji trecute cade", "Acoperiş de paie negrului pământ" şi "În răcoroase case" sunt materialele cu care lucrează autorul.
De asemenea, este de remarcat faptul că în toate cele trei strofe apare culoarea albastră, "Albastru pur din coji trecute", "Încet albastra aripă se mişcă moale", "Iar îngerii ies din albastre tusigene".
Sunt menţionate treceri şi atingeri blânde, metamorfoze, transformări, miracole.
Ultimele două versuri aduc o disonanţă în această lume securizată: "Papura şuieră; osoasă groaza intră-n pene / Când roua neagră picură zorită".

NOTE

1 WITTGENSTEIN, LUDWIG ( 1889 – 1951) – filosof austriac cu contribuţii valoroase la dezvoltarea logicii moderne şi a filosofiei limbajului. Celebru, deşi în timpul vieţii publică o singură lucrare: "Tractatus Logico – Philosophicus"(1921).

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

"Copilărie" este cu siguranţă unul dintre cele mai puternice texte ale lui Trakl. Poetul a deschide volumul "Sebastian în vis", cu această poezie. Cine doreşte să înveţe ce este forma lirică a "ritmului liber" necesită efort şi înţelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în ceea ce priveşte structura sunetului şi a metricii.
Interesant pentru această poezie este şi ceea ce i-a scris Trakl despre poezia "Bocet", lui Erhard Buschbeck1, într-o scrisoare din toamna târzie a anului 1911: "Poate mă crezi că nu mi-e uşor şi nu-mi va fi niciodată să mă subordonez necondiţionat celui care urmează să vadă adevărul pentru a-l clarifica."
Poezia "Copilărie" a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913, probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerţulu cu fier a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a mutat la Salzburg şi la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13 iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de război.
Trakl avea toate motivele să-şi amintească de zilele copilăriei, pe când erau puţini turişti şi puţine maşini în Salzburg, cu o mulţime de spaţii deschise şi grădini în mijlocul oraşului.
O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizaţie. Acum vorbeşte retrospectiv despre locul unde "liniştită locuia copilăria" şi despre "a trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.
Altfel spus, chiar imaginea unde "liniştită locuia copilăria" sau trecea un "cioban" "pe tomnatice dealuri" ceea ce nu era nimic străin Salzburgului de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger (1814-1908), care descrie vederea oraşului vechi, Salzburg, cu-a lui cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl şi-a petrecut copilăria. O pictură care, bineînţeles, este concepută artistic şi reprezintă mai mult decât o simplă "imagine".
Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapărat că poemul aparţine direct de experienţele reale ale lui Trakl. Dar aceste experienţe, orizonturile lor, ar trebui să fie cunoscute pentru a evita o speculaţie "plutitoare", liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului. Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experienţe generale, cum ar fi "copilăria", în aşa fel încât se poate face o experienţă generală - acum nouă şi inteligibilă.
"Soc" nu denumeşte pur şi simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur şi simplu simbolul folcloric al copilăriei, fertilităţii şi naşterii – ci este ceva anume ce poate fi subînţeles de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experienţe, redescoperind forme noi.
Pentru a sugera cel puţin orizontul poeziei lirice occidentale în care este scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul "Canzone" a lui Petrarca: "Quando vede 'l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido ov'egli alberga" (Canzoniere).
Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de Trakl. Ne referim mai ales la poezia "Albastrul sfânt", care se încheie cu versul "Suflete, scufundă-te de tot!".

NOTE

1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de Istoria artei şi Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului şi al surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat "Georg Trakl".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!