Întoarcerea acasă

Recii ani întunecaţi,
Durere şi speranţă
Păstrează ciclopiana piatră,
Munţi nelocuiţi,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaştri priveşte
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecaţi
Dragoste, speranţă,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credinţă, speranţă!
Fii salutat tu singuratic cimitir!

Comentarii

În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe "dragoste, speranţă" în două tonuri cunoscute din alte poeme: "credinţă, dragoste, speranţă". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum ştim din poezia "Copilărie" sau "Cântec spiritual". Totuşi, imediat după "dragoste, speranţă ", urmează trei versuri care sună ca o retragere: "din aprinse pleoape" care lasă Paradisului mai puţină speranţă şi mai multă agonie, chiar dacă este "roua" care picură în "iarbă rigidă", "necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata şi revitaliza iarba este destul de neconvingătoare şi dificil de susţinut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu "puntea aurită", care "rupe în zăpadă hăuri". La imaginea "hău" se adaugă şi "cimitir" sub formă personificată.
După sfârşitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul "Deoarece carnea e ca iarba" din "Un recviem german" de Johannes Brahms.
"Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu "dragoste, speranţă".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: "Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale". În poezia "Cântec pios" este vorba de "respiraţia albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificaţia poeziei "Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenţia prin cel de-al doilea vers, care exprimă "Durere şi speranţă".
În cea de-a doua strofă aceasta devine "dragoste, speranţă", iar în a treia şi ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, "credinţă, speranţă!". Astfel, bine-cunoscuta "Credinţă, Speranţă, Iubire" din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin "durere" şi astfel, "speranţa" devine punct central, nu ca în Corinteni unde"iubirea" este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se porneşte din durere, prin dragoste spre credinţă, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec spiritual

Semne, rare broderii
Vopsesc florile din straturi.
Al Domnului Albastru suflul bate
În a grădinii sală
Vesel.
Din vinul sălbatic o cruce se ridică.

Ascultă cum în sat e bucurie,
Grădinarii pe pereţi pictează,
Tacit o orgă sună,
Cântecu-l amestecă în aurita strălucire,
Sunet şi strălucire.
Iubirea binecuvântează pâinea şi vinul.

Şi fetele vin tot acolo
Şi cocoşul cântă ultima oară.
Putredă o grilă merge-ncet
Şi în trandafirii rozarii-n rânduri,
Roşii trandafiri se-nşiră
Albă şi frumoasă se-odihneşte Maria.

Cerşetorii acolo la bătrâna piatră
Par morţi în rugăciune,
Un păstor merge din deal
Şi un înger cântă-n grove,
În apropierea lor
Merg copiii la culcare.

Comentarii

Titlul "Cântec spiritual" este aici programatic. Sunt prezentate numeroase simboluri şi elemente religioase: "cruce", "orgă", "pâine şi vin", "rozarii", "Maria", "rugăciune", "înger".
Că nu este vorba numai despre religia convenţional ne clarifică versul introductiv, există "Semne, rare broderii" discursul care schiţează o grădină cu flori. "Al Domnului Albastru suflul bate": acest text este ales sub un semn monoteist, dar acest "Dumnezeu" ar putea vorbi şi din straturile de flori.
"Albastru" este aici culoarea religioasă centrală a lui Trakl. O comparaţie cu "Întoarcerea acasă" confirmă acest lucru ca de altfel şi într-un poem mult mai târziu al lui Trakl, unde găsim "Răcoare albastră / Suflă noaptea în vale, / Credinţă, speranţă!".
Cadrul spiritual-religios creează un loc idilic-rural, cu sunete moi, cu flori, la coasă. Că ar putea fi duminică, deşi duminica nu se lucrează, mai ales în apropierea bisericii în timpul unei slujbe, este puţin probabil. Dar nu poate fi nici o zi normală de lucru, pentru că în sat pare a fi o sărbătoare: "Ascultă cum în sat e bucurie". Trebuie să ne gândim la o situaţie reală lirică - sau doar la o bază lirică descriptivă sau, poate Trakl proiectează baza unei situaţii complet autonome izvorâte din imaginaţia sa? Pentru ambele interpretări există argumente. Indiferent de interpretare, surprinzător este faptul că naraţiunea prezintă fracturi ciudate, fisuri ascunse. Astfel "cocoşul cântă ultima oară" - care aminteşte de trădarea lui Hristos. Maria se odihneşte în "Roşii trandafiri", adică o nouă înmormântare? Sau Mama lui Hristos este reprezentată prin rugăciunea rozariului? "Cerşetorii acolo la bătrâna piatră / Par morţi în rugăciune". Imagini din apropierea morţii şi a exodului, care pun sub semnul întrebării modul în care ar trebui să ne imaginăm situaţia senină, în mod explicit iubitoare, care este schiţată în primele două strofe.
La nivel formal efectele ecoului sunt proiectate în fiecare strofă în câte un vers intermediar. Aceasta oferă parcă un "cânt" alternant între preot şi credincioşi.
În ceea ce priveşte conţinutul, sunt abordate şi alte motive muzicale, ca de exemplu în ultima strofă: "Şi un înger cântă-n grove".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia rămâne ultima speranţă (Motto. Poetul este ultima speranţă. Mircea Eliade)

Poezia este ultima speranţă.
Pentru acela care mai crede în eul său.
Şi nu a uitat,
Cine a fost marele Orfeu.

Căci cînd a ieşit din infern,
Trecând printre morminte.
El a scris primul vers,
Cu cele mai frumoase cuvinte.

Şi cu glas melodios,
La harpa lui de aur,
A făcut din poezie un cântec
Şi din muzică un tezaur.

Mii de ani de atunci au trecut,
Dar poezia rămâne ultima speranţă,
Pentru acel care iubeşte viaţa mult
Şi nu are inima de faianţă.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele

Zilnic soarele galben după coline vine.
Frumoasă-i pădurea, negrul animal,
Omul; vânător sau păstor.

Roşiatic în iazul verde se ridică peştele.
Sub cerul rotund
Se duce pescarul tăcut în barca albastră.

Încet se rumeneşte strugurele, grâul.
Când liniştit ziua se înclină
Un rău şi-un bine sunt pregătiţi.

Când se-nnoptează,
Călătoru-şi ridică grelele pleoape;
Soare din bezna prăpastiei se rupe.

Comentarii

O poezie care la prima vedere are un ton foarte conciliant. În stilul idilei formale (care, totuşi, are şi dedesubturi întunecate), sunt evocate imagini ale unei unităţi armonioase între om şi natură. Această unitate este iniţiată de imaginea soarelui în creştere, a cărui certitudine este accentuată: "zilnic". Această unitate este mărită de apoziţii îndrăzneţe. Astfel, în prima strofă, "pădurea", "negrul animal " şi "omul" sunt dominante. Chiar dacă în mod formal această secvenţă poate fi înţeleasă doar ca fiind unită prin atribuirea adjectivului "frumoasă", cel puţin ecuaţia în legătură cu "negrul animal / Omul", se impune imediat.
În cea de-a doua strofă, adjectivele se leagă de trei unităţi definite, cosmos, natură şi operele umane: "în iazul verde", "cerul rotund" şi "în barca albastră". Iaz şi barcă, ca reprezentante a două dintre aceste domenii, sunt concepute ca rotunjite "per se", iar autorul prezintă în mod explicit cerul ca "rotund" prin adjectiv.
De asemenea, cea de-a treia strofă evocă armonie, "încet", ceea ce înseamnă în context aici: credibilitate, struguri copţi şi cereale aurii, astfel încât sunt enumerate fundamentele alimentelor religioase "pâine" şi "vin". Să ne gândim la celebrul poem "Pâine şi vin" de Friedrich Hölderlin, pâine şi vinul fiind în opera lui Trakl omniprezente. Apoi, aproape neobservat, răsună un alt ton. De la bogăţia toamnei, autorul trece la sfârşitul zilei, "Când liniştită ziua se înclină". Astfel, fără alte explicaţii suplimentare, "Un rău şi-un bine sunt pregătiţi". Dacă aceasta se referă la "Călătorul", care-şi "ridică grelele pleoape" în ultima strofă, nu aflăm mai departe nimic.
Soarele, care în primul vers "Zilnic... vine", acum, în ultimul vers "din bezna prăpastiei se rupe".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotaţia genealogiei religioase a titlului. Trakl îşi aminteşte de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită şi groaza asupra acestei existenţe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia şi noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înţeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire şi / sau epuizare.
"Blândeţea" menţionată în prima strofă se concretizează ca rezistenţa pacientului (la durere şi suferinţă) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniştită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, şi duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzişul roşu sunet de chitară

În frunzişul roşu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veşmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muţi odihnesc
Bătrâni îmbrăţişaţi prosteşte.
Orfanul rugăciuni rosteşte
În galben ton de muşte ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuţa ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbuşesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nşelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Aşa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numeşte pe loc un program istoric esenţial de poezie: "O cântare însoţită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiţilor, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzişul roşu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înfloreşte până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după aşa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzişul roşu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roşu şi galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit şi schimbat în galben şi maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" şi a patra strofă pomeneşte doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic şi se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondenţă clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" şi "orfanul" apar împreună – iar aceştia corespund "femeilor" şi "micuţei" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numeşte un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima şi a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mişcare. A doua şi a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zefir

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul paşilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În linişte se-aşterne noaptea albă,

În vise violete se prefac durerile şi pacostea
Pietrificatei vieţi,
Nu va renunţa nicicând la ghimpii corpului în putrefacţie.

Adânc în somnolenţă suspină anxiosul suflet,

Adânc vântul în copacii rupţi,
Şi se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,

Acest doliu tăcut; nopţi
Pline de lacrimi, îngerii înflăcăraţi.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.

Comentarii

Încă o dată, ne confruntăm cu un fenomen concret din realitatea imediată a vieţii lui Trakl. Aici vorbeşte despre fenomenul natural zefir (o boare caldă), care apare frecvent la Salzburg şi mai ales la Innsbruck. Textul a fost probabil scris la începutul anului 1914 la Innsbruck.
Fiind o imagine a naturii "zefirul" aparţine în contextul "furtunii" şi a "viscolului".
La Trakl, zefirul este asociat cu imagini ale tăcerii. Doar "vântul în copacii rupţi" indică contextul natural real. În rest, textul vorbeşte despre tânguire lentă, durere, tăcere - adică de un conţinut cultural-uman.
Este iarnă, pentru că zefir înseamnă, în acest context, dezgheţ. "Noaptea albă" transformă "durerile şi pacostea / pietrificatei vieţi" "în vise violete" şi lasă corpurile, care se află în putrefacţie, să simtă totuşi durerea, rezolvând aceasta prin pietrificare.
"Anxiosul suflet " suspină, trezit de zefir. Acesta e clar definit în versul central al poemului, despărţind clar-simetric poemul în două părţi.
În cea de-a doua parte a poeziei vedem "imaginea oglindă", ca o tematizare a imaginilor de vis, ea are un înţeles inteligibil.
Sufletul - trezit doar pe jumătate – o vede acum pe mama, vede îngerii, vede un "schelet de copil" care se sfărâmă şi odată cu el partea ascunsă a ceea ce este sugerat în prima parte a poemului drept "copilărie". În ciuda "Jeluirii oarbe (lamentării)" din prima strofă, prima parte a poemului deschide posibilitatea de mântuire a "sufletului" de "corpul în putrefacţie".
În cea de-a doua parte, această speranţă este complet distrusă. Mama apare ca "făptura jeluitoare", îngerii sunt desemnaţi cu atribute ale iadului, "înflăcăraţi". Totuşi scheletul se sfărâmă "argintiu", ceea ce indică o vagă posibilitate de eliberare a sufletului.
Într-o combinaţie caracteristică de culoare şi sunet, argintul este probabil legat de o caracteristică didactico-teosofică. Astfel corpul uman poate fi asemănat cu o harpă, pe care sunt întinse două corzi: una din intestin "animal", a doua spirituală din argint.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Ploile-lacrimile cerului;
uneori de bucurie,
binefăcătoare
din dragoste pentru noi.
Alteori- de tristeţe;
curg năvalnic,
fără oprire
ca după o durere înabuşită.
Durere provocată
de noi oamenii
prin nesupunere
şi păcăt
înaintea Domnului.
Când apare curcubeul,
e semn de speranţă,
iertare
şi de împăcare
cu Dumnezeu.
Este puntea
între noi şi El
şi mâna ce ne-o întinde
spre vindecare,
îndreptare
şi pocainţă.

poezie de Angelina Nădejde (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să găsim o speranţă care să aibă puterea de a face ceva cu adevărat minunat când noaptea neagră coboară peste noi şi nu mai vedem nimic în viaţa aceasta decât durere şi dezamăgire, o speranţă care să facă exact acelaşi lucru când cerul e însorit.

Larry Crabb în Vise năruite
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine

La margine de speranţă,
Acolo, vizavi de visuri
Sunt prăpăstii şi abisuri
Probabil de circumstanţă

La margine de speranţă,
Într-o nouă perspectivă
Valoarea-i tot mai relativă
Mă refer, ca importanţă

La margine de speranţă,
Retras, după jaluzele
Privesc, dorurile mele
De la minimă distanţă

La margine de speranţă,
Şi atunci, dar şi dincolo
Arta-n ultimă instanţă
E apanajul lui Apolo...

poezie de David Boia (10 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zonele cele mai înalte ale artei, el a descoperit îndată că poezia modernă nu poate să curgă într-un râu limpede dacă nu izvorăşte din vâltorile tulburi ale pasiunii; acolo el a aflat că, întemeiată pe eterna speranţă, poezia trebuie să devină un strălucit amestec de credinţă şi de dragoste, radiind ca un curcubeu după furtună, ca zorii după umbrele nopţii.

citat celebru din Schiller
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul făuritorului de pâine

Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare,
Ostenind povarnic pentru ziua de mâine,
Bobul de aur pârguit în ţăst divin de soare
Să-l prefacă-n bucurii cu-aromă de pâine.

Se topeşte-n arşiţa cuptorului de soare
Şi curge discret precum fluviul de grâne,
Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare,
Ostenind povarnic pentru ziua de mâine.

Din vatra-ncinsă de-a soarelui dogoare,
Strânge căldură-n lanul propriului sine
S-o dăruiască la coptul pâini-n cuptoare,
Menită taina curgătoarei vieţi a-ntreţine,
Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi eu o speranţă: speranţa uitării absolute. Dar aceasta mai e speranţă, nu e disperare?

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care au tot timpul gânduri bune, credinţă, speranţă, bunătate, puritate, sunt beneficiarii tuturor bogăţiilor naturii şi ceea ce este rău nu poate să-i atingă, să intre în ei.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar însemna o viaţă, o căsnicie, fără iubire, credinţă şi speranţă? Nimic. Iubirea poate fi durabilă, chiar veşnică, ea este focul care încălzeşte, dar prietenia este la un moment dat cea mai preţioasă, ea este cimentul care întăreşte zidurile iubirii şi-i asigură soliditatea, iar speranţa este lumina care ne călăuzeşte mersul, este steaua noastră, care străluceşte de când ne naştem şi ne conduce până apune şi ea.

Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de toamnă

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbaţi femei, a morţii doamnă
În reci odăi un pat le-aşterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre şi apoi apucă
Să vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâşmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de ţigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.
Beţivul sub a arcadelor umbră şade
Uitându-se după plecatele păsări.

Comentarii

Karl Röck (1883 – 1954), scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost angajat al revistei "Der Brenner" din Innsbruck. A semnat şi cu pseudonimul Guido Hold. El a avut o relaţie amicală cu Trakl, dar în acelaşi timp şi foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează consumul ridicat de vin şi tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie mai departe că Trakl: "nu avea nici un fel de sentimente". Şi într-adevăr, o parte din viaţa şi opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului. Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din 27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroşi intelectuali şi artişti. Alte surse indică un exces de empatie...
Sonetul "O seara de toamnă" a fost scris la sfârşitul anului 1912 şi la începutul anului 1913.
Imaginile sunt luate din viaţa rurală, marcate chiar la începutul primului catren, "Satul brun".
În a doua strofă, "bălegar" şi "servitoarele" care apar ca imagini ale satului.
În primul terţet se pomeneşte o "crâşmă" care oferă refugiu celor care nu aparţin comunităţii satului sau nu sunt căsătoriţi. Deci, cei care aparţin unui gen "neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).
Imaginea satului este abrogată în al doilea terţet, într-o abstractizare dificil de înţeles, numită "propriul".
În sfârşit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, beţivul singuratic stă în tavernă şi ca însoţitor are... "propriul".
Pentru Hölderlin "pâinea şi vinul" au scopul propriu al căutării "în măsura în care este".
Protejaţi de "negre arcade" ale cârciumii, beţivii lui Trakl, evident în toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.
În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui Trakl, stare care este deseori de sfârşit, de rămas bun, de degradare şi cu moartea în faţă.
Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj lingvistic dus până la limita înţelegerii cu expresii tensionate "Bărbaţi femei, a morţii doamnă / În reci odăi un pat le-aşterne mirată".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!