Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Georg Trakl

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roșu al inimii mele. O! cât de liniștită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrățișă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roșie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk


Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru și roșu apar de două ori, aurul o dată și acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuși i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în fața acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roșu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins și o gură roșie pecetluiește această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roșu al inimii mele". Gura roșie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului și cea a celeilalte persoane, au în roșu și albastru aceiași valență. Totuși pare o apoziție "Albastrul ochilor mei" și "Aurul roșu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenți să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" și anume "Tocmai din reflecția culorilor primim viața" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roșu, albastru și aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creația lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roșu" ceea ce ne dă senzația unei culori complementare: galben-roșu-auriu și albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor și editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalități a culturii universale.

poezie clasică de din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei PopSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

Citate similare

Georg Trakl

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roșu al inimii mele. O! cât de liniștită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrățișă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roșie pecetlui înnebunirea prietenului.


Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru și roșu apar de două ori, aurul o dată și acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuși i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în fața acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roșu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins și o gură roșie pecetluiește această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roșu al inimii mele". Gura roșie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului și cea a celeilalte persoane, au în roșu și albastru aceiași valență. Totuși pare o apoziție "Albastrul ochilor mei" și "Aurul roșu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenți să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" și anume "Tocmai din reflecția culorilor primim viața" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roșu, albastru și aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creația lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roșu" ceea ce ne dă senzația unei culori complementare: galben-roșu-auriu și albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!


NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor și editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalități a culturii universale.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Rondel

S-a scurs și aurul zilelor în nori
Albastrul și maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul și albastrul serilor culori
S-a scurs și aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un poem numit "Rondelle" sau "rondeau ancien". Excelentă este această formă prin reducerea la o singură rimă, A, și repetări ale cuvintelor și a versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziții, două dintre ele repetate identic și grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar și la nivel formal, poemul devine extrem de rotund și închis. Este demn de remarcat schimbarea minimă a repetării "Albastrul și maroul serilor culori" la "Maroul și albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenția asupra utilizării culorilor în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul și albastrul joacă un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înțelesul unei retrageri - ca în "Pasiune" și "Grodek". Albastrul și maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât dintr-un mit de origine natural-genezică.
Și aici sunt prevederile exprimate prin "scurs". Acest mesaj este, de asemenea, confirmat prin gama: "fluier fiori" al ciobanului "murit", iar sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă și "dansabilă" a acestui rondel, poemul dobândește astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne totuși neobișnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment al succesului personal și o dispoziție generală relativ pozitivă ceea ce reiese și din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie 1912 din Innsbruck.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele brațe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul și promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker și unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârșitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic și istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel și în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experiență din primul război mondial, este menționată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât și datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepția noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" și pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ținute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt inițial locuitoare ale pădurii și preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veșnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinței lui Isus, la care se adaugă "umilință" și "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" și "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul și poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele și sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul și istoricul muzical.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântecul lui Kaspar Hauser

El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Și bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului
Și curata înfățișarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!

Liniște găsiră pașii seara spre oraș;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau devin un călăreț.

Dar îl urmară animale și tufișuri,
Casă și grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută și ucigașul.

Primăvara și vara și frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.
Noaptea, cu a lui stea, rămase singur;

Văzu -n ramuri goale căzu zăpada
Și-n întunecatul hol umbra ucigașului.

Argintiu capul celui nenăscut se înclină.

Comentarii

Kaspar Hauser (n. 30 aprilie 1812 - d. 17 decembrie 1833) a fost un tânăr german care a afirmat că și-a petrecut copilăria în izolare totală într-o celulă întunecată. Afirmațiile lui Hauser, precum și moartea sa prin înjunghiere, au stârnit multe dezbateri și controverse. În epocă au fost propuse teorii care îl legau de marele ducat al Casei de Baden. Aceste teorii au fost de mult infirmate de istorici. (Notă enciclopedică).
Poezia este dedicată unei femei, Bessie Loos. Ea era dansatoare de origine engleză și soție a arhitectului Adolf Loos, căruia Trakl îi ceruse accepte această dedicație.
În august 1913, Trakl a efectuat o excursie la Veneția împreună cu Karl Kraus și cuplul Loos.
Într-o scrisoare către Ludwig von Ficker, poezia a apărut pentru prima oară în revista "Brenner" în noiembrie 1913. Trakl înmânează cererea dedicației, mai degrabă rezervată, lui von Ficker, reamintind totuși într-un mesaj din 17.11.1913 din nou această dedicație, deoarece el predase deja poezia lui Adolf Loos. Chiar și textul în sine a fost subiectul mai multor mesaje către Ludwig von Ficker, în care Trakl a propus diverse schimbări în text.
Printre altele, Trakl a vrut schimbe "definitiv" ultimul vers în "Unui nenăscut se înclină capul roșu al străinului". Nu este clar în ce împrejurări Trakl a retras această schimbare, despre care Ficker pomenește în "Amintiri despre Georg Trakl" în 1926.
Poemul a fost scris în octombrie 1913, când Trakl a fost oaspetele familiei von Ficker în Innsbruck.
Lucrarea cu privire la "Cântecul lui Kaspar Hauser" și astfel și din punctul de vedere al zilei de azi (și probabil și pentru von Ficker), dorința de corectură pare iritantă. Nu trebuie uitat faptul că poezia se încadrează într-o perioadă de escaladare a problemelor psihic-emoționale ale autorului.
Prima mărturie a acestui lucru este o scrisoare a lui Ludwig von Ficker către Trakl din data de 8 februarie 1913, în care subliniază cu prudență "povara condițiilor pe care le-ați găsit acasă". La 13 martie 1913, Trakl i-a scris lui von Ficker despre soarta prietenului său, Karl Borromaeus Heinrich (încercare de sinucidere), despre un "sentiment de disperare și groază sălbatică despre această existență haotică". De asemenea, în această perioadă se agravează problemele financiare, care se concretizează în mai multe petiții către Erhard Buschbeck și Ficker.
Desigur aceste referințe biografice nu pot "explica" poezia. Ele pot doar sublinia un indiciu pe care Trakl însuși îl descria într-o scrisoare către prietenul său, Erhard Buschbeck, pe 21 aprilie 1912: "La urma urmelor voi rămâne întotdeauna un Kaspar Hauser sărac".
Figura lui Kaspar Hauser a fost pentru Trakl un "mediu de auto-întâlnire", așa cum scrie Theo Buck (germanist, n.1930) într-un eseu pe marginea temei Kaspar Hauser.
Evident, privit în termeni istorici a literaturii, întâlnim relația cu alți autori care au tratat acest subiect înainte de Trakl. În special, ar trebui să fie menționat ca punct de referință "Gaspar Hauser chante" din 1873 al lui Paul Verlaine, despre care Trakl a știut cu siguranță.

NOTE

1 VERLAINE, PAUL (1844 – 1896) – poet francez simbolist, considerat de poeții simboliști francezi drept șef al mișcării. "Poet blestemat", a trăit o viață de boem. Lirică a sentimentelor intime. Prietenie homofilă cu poetul Arthur Rimbaud.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În frunzișul roșu sunet de chitară

În frunzișul roșu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veșmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muți odihnesc
Bătrâni îmbrățișați prostește.
Orfanul rugăciuni rostește
În galben ton de muște ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuța ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbușesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nșelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Așa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numește pe loc un program istoric esențial de poezie: "O cântare însoțită de liră fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiților, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzișul roșu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înflorește până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după așa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzișul roșu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roșu și galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit și schimbat în galben și maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" și a patra strofă pomenește doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic și se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondență clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" și "orfanul" apar împreun㠖 iar aceștia corespund "femeilor" și "micuței" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numește un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima și a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mișcare. A doua și a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Lui Novalis

În negrul pământ se odihnește sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.


Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum și dedicația anonimă "Celor amuțiți". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziții și nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parțial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" și "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane și, evident, creștine. Numai "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârșitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potrivește unui epitaf. Cine se odihnește aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creștine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Și când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecați înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, așa iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie și plin de loialitate / aruncat într-o țară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriță poetică a lui Trakl.
Și imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondență în textul lui Novalis: "Și cum stă și citește și privește spre negrul pământ".
Și la Novalis, anotimpul plecării, ca și Trakl, este primăvara. Dar aici referințele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet și dramaturg romantic german, traducător și critic. Sfătuitor și prieten al poeților romantici. Influență asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Și trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândești la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce și seară;
Sunetul își învăluie cu brațele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-și ridică în tăcere peste ființa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparținut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit și Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beții și destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conținutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" și "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaștem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce și seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaște "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut trăiască o experiență în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referință posibilă la Trakl.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.


Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât și în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) și Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier și a fost înmormântat în ziua nunții sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscență istorică, este totuși, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivația timpului de aur, în care pare că nu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniștii domină și ziua se pare că este, "ziua de aur", în sensul unei idile convenționale. Cea de-a doua parte aduce dominația serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufișul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (și parțial desigur schițată), este aceeași cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noștri originari. / O bucată dintr-o mlaștină caldă" ) și este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufișul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" față de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat și în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini".
Merită să ne gândim și dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentație stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara și "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet și esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influență asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît și după Al Doilea Război Mondial.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Unei trecătoare

Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut și-a dispărut.

Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Și m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aș fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puțin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el și nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărți ale sale ("Poezii" și "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuși, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 și în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut și relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiția "din trecut" și de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".
Motivul creștin sună la Trakl atunci când caracterizează "trecătoarea" ca pe "o înfățișare dureroasă". Ne putem gândi la Gretchen (Margareta) în ruga către Maria, din Faust I: "Oh, tu înfățișare dureroasă, apleacă-te asupra suferinței mele!" Legătura religioasă este întărită de expresia "Ea îmi păru cu mine rudă / De Dumnezeu adusă". Dar mântuirea nu este realizată, presupusul salvator "a trecut și a dispărut".
Cu siguranță Trakl preia acest text din "A une passante" al lui Baudelaire din 1860, dar, în afară de titlu, la Trakl găsim prea puțin din poezia lui Baudelaire. Surprinzătoare, totuși, este revenirea "douleur majestueuse" a lui Baudelaire în "O-nfățișare dureroasă" - cu o schimbare clară a sensului de la sublimitate la supunere. La Baudelaire apariția e "main fastueuse", la Trakl ea este doar o înfățișare și un trecut. Baudelaire alege forma sonetului și, din punct de vedere al conținutului, ea este modelul lui Petrarca, al designului poetic și al unei relații neîmplinite (ca imagine centrală fiind ochii femeii).
Prin simplificarea biografiei s-ar putea ține cont de faptul că numele mamei lui Trakl a fost Maria, guvernanta lui se numea Marie și sora sa favorită se numea Margareta.
Trebuie remarcat faptul că romanul lui Wilhelm Jensen (1837 – 1911), "Gradiva", care a apărut pentru prima dată în "Neue Freie Presse" la Viena, în iulie 1902, a fost bine cunoscut în Austria având o temă asemănătoare - mai ales după interpretarea psihanalitică a textului de către Freud în 1907. Eseul despre interpretarea viselor abordează în romanul lui Jensen și subordonează o tendință incestuoasă a scriitorului (Jensen) cu sora lui ( o interpretare fără substrat real). Trakl a cunoscut atât textul lui Freud1 cât și romanul lui Jensen.

NOTĂ

1 FREUD, SIGMUND ( 1856 -1939) – medic neuropsihiatru, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Lucrări de profil ce introduc noi termeni.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, brațe argintii
Flutură muribunzilor soldați noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriți.

Spinoasă sălbăticie orașul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Și aceasta cu precizarea "august 1914".
Textul sugerează că Trakl a trăit și prelucrat literar experiențele sale de război.
Totuși Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Ficker să fi datat textul august 1914, pentru a susține mitul despre viziunile lui Trakl?
Dacă ne uităm la poemul complet, despărțit de referințele biografice posibile, construcția contextului menționat în text "război" ("luptă", "soldați") cade ca destinația geografică "în Est". Pe 6 august, împăratul Wilhelm al II-lea a ținut în Berlin discursul său "Pentru poporul german" despre ostilitatea "Estului și Vestului". După declarația de război a Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei. "Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est cât și în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".
În acest context, poemul pare "ciudat generalizat", nepolitic în apelul patetic al imaginilor naturii ("furtuni de iarnă") și imaginile de război mitologice ("a poporului mânie").
Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi "bătălii" și "soldații", a patra și cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă fiecare context istoric, social și politic. "Orașul" este înconjurat de "Spinoasă sălbăticie", "luna" alungă "Îngrozitele femei" și "lupi sălbatici", nu soldații "au pătruns prin poartă". Cu toate acestea, circumstanțele particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile interpretări critice.
De asemenea, o imagine ca "Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în fața propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producțiilor sale. Dar pentru o astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui să respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în imagini care scapă de pericolul unei înțelegeri premature.
Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziția "Desfrunzite stele" cu "bătălia" pe care trebuie să o înțelegem și ca un atribut genitival pentru "bătălie" ("Undele violete ale bătăliei, / Desfrunzite stele").

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Tânguire

Somn și moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-nghețatul val
Al veșniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopții chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranța mântuirii la sfârșitul unei căi de suferință.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în același timp cu "Grodek", cu puțin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu același titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referințele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".
Cantata lui Bach înfățișează viața ca fiind o călătorie pe mare. În mod explicit acest lucru se găsește în recitativul: "Schimbarea mea în lume este ca o plutire cu corabia". Această imagine tradițională este preluată de Trakl, dar transformată complet în întuneric. "Chipul auriu" al omului este devorat de "înghețatul val" al veșniciei, "trupul violet" se sfărâmă "pe groaznice recife".
Această poezie poate fi considerată, mai mult decât "Grodek", drept poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. ("Soră furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă").
În cantata lui Bach, "barca" dorește ajungă întru-n "port sigur". Această speranță "Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaște, barca vieții sale "se scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendență ca mângâiere, nici mântuire.
Poemul se termină cu tăcere și noapte, mută și fără lumini - există doar o lumină, lumina stelelor.
Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are doar "chip tăcut".

NOTĂ

1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, compozitor german și organist din perioada barocă. Este considerat un "geniu al umanității".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul și oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat și profanat,
Opriți rușinea morții pe colină.

Îngenuncheați în fața cărnii roșii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Și ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creștini
Spre paradisul sărăciilor ținută
Al nopții sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecția 1909", aleasă de Trakl însuși după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecință, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuși prezent aici, este pentru că textul definește mai clar geneza textelor și imaginilor ulterioare și oferă și un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparține poezia și care este de asemenea eficientă în cele trei catrene și anume suferințele lui Hristos.
Figura suferinței este caracterizată de "Crucifix" și se înțelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajați social, pentru identificare și împuternicirea speranței. Aceasta corespunde unei tradiții creștine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiție sau dacă rămâne doar la o distanță critică.
"A voastre inimi reci încălzească" poate fi citită ca o afirmație patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creștin), dar și ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranța nu este îndreptată în mod explicit spre depășirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopților pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "rușinea morții" cu intenție critică, ci mai presus de toate, direcționarea, "tendința spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în fața cărnii roșii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopții sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanțat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanța patetică pe care o găsim aici și în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat și totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresioniști, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În zăpadă

La adevăr cugetăm -
Durere multă!
În sfârșit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopții" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supraviețuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranță o clasificare diferită, și anume aforismul. Un aforism cu afirmații destul de simple: gândim adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiți cu "entuziasm", îmbogățire spirituală care îi însoțește la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârșit entuziasm/Până la moarte", un conținut religios care așază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus și un vers ambiguu citit ca - "în sfârșit entuziasm" - restricție, în măsura în care se amintește că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuși, s-ar putea numi și contrariul, și anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziția către o formă de existență post-existențială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" și sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, și anume legătura cu această soră după moarte: ideea sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziție, totuși, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotație pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă și existența monahală se suprapun în imaginea unei existențe împlinite.
Ca poezie, textul câștigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conținutului aforistic.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Ungher in pădure

Castani maro. Încet pășesc bătrânii
În seara liniștită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivnițe bătrâne se învechește vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară povești copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se și arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniștită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobișnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "pășesc bătrânii / În seara liniștită" și "În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziții precum "Angelic blondul profesor planează drumul" și "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl își începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlnește cu editorul Ludwig von Ficker și cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărțit.
Trakl a fost confirmat și promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În același timp prietenul său Minnich și-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuș, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl și anume versul "Copil cu păr brun / șaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numește o prostituată care a devenit călugăriță, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" și "Înfățișarea Angelei e proprie norilor". În același timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de școală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl își începe slujba de farmacist.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

An

Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin
Paște blândețea ochilor albaștri; pace aurie.
Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante
Seara, semințe și umbre de auri ale tristeții.
Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului
Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare
Roșu masculin peste apele tăcute aplecat.
Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii
Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.
Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoși
Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;
Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârșitului.

Comentarii

Poezia se află între înălțarea din "sumbră tăcere a copilăriei" și a coborârii în "întunecată răbdare a sfârșitului", ceea ce închide un cerc, care poate fi de asemenea înțeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoțite de imagini de primăvară ("aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul de brusc de imagini de vară ("epoci oscilante") și de toamnă ("Macină moara").
Caracterizarea începutului "copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei vieți umane. Acest lucru este completat de imaginea "blândețe" ca o caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acțiune ("Dulgherii sculptează-n grinzi ") și în continuare la faza de vârstă, "neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătății.
Încadrarea însă, și în mod special înșiruirea, nu urmează un model linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaștem din lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care la rândul său poate fi împărțit în fracturi. De exemplu, atunci când în al treilea vers "aroma violetelor" întâlnește imediat maturitatea cerealelor ("semințe și umbre de auri") iar motivul cerealelor reapare în al șaselea vers cu moara care măcină ("Macină moara"). Sau când în ultimul vers sfârșitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu "ochi auriu al începuturilor" și cu "pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său, pare să comunice cu "Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o țesătură caracteristică, el fiind cu siguranță doar experimental și aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".
Poate termenul "auto-similaritate" asociat cu termenul "fractal" poate ajuta mai bine continuitatea înțelesului.
Este de remarcat, de exemplu, faptul că nuanța aurie a culorii apare adjectival de patru ori și, mai mult decât atât, se face referire și la "epoci".
Zgomotul redus este pomenit în mod direct de patru ori, mai multe imagini completează zona, cum ar fi "întunecată răbdare", pe care nimeni nu o va percepe ca pe o vociferare.
Întunecimea, lumina slabă, negrul și umbrele determină imaginea poeziei în șapte locuri. Totuși modelul țesăturii rămâne uniform, nu există abordări pentru dezvoltare, schimbări de luminozitate sau intensitate a sunetului.
Din nou avem aici o poezie tipică pentru lirica lui Trakl, care are trăsături ale picturii iconografice, statuare și din zona a țesăturilor, motiv pentru firele de aur.
Scrisă în mai 1914 în Innsbruck, este una dintre ultimele lucrări ale lui Trakl. Și aici găsim deja elemente importante din "Grodek": "sunetul" în patru tonuri de aur, de negru, de albastru și de roșu, pădurile de toamnă și "nepot"-ul.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Oglindă de seară

Un copil cu păr șaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roșii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Și-ncet răsare din albastre stele
O gură roșie, sigiliu misterios,
Și negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roșului arțar orbește
Și zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârșește.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veștejesc
Îndrăgostiții. Norii se plimbă anodini
Legați de-nsingurații ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mișcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers și ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât și în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvențial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentația schimbe ordinea versurilor. Și încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcționa în mod provizoriu; în ciuda unui sfârșit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecții în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuși, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menționează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reușit. Și totuși, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmația lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câștigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Furtuna

Voi munți sălbatici, al vulturului
Doliu solemn.
Nori aurii
Fumegă pietroasele pustiuri.
Răbdătoare liniște respiră pinii,
Mieii negrii lângă prăpastie
Unde albastrul deodată
Ciudat amuțește,
Blânda muțenie a bondarilor.
O, verzii pomi -
O, tăcere.

De vis cutremură sălbatecul pârâu
Întunecate stafii inima,
Beznă,
Ce peste hăuri se întinde!
Vocile albe
Orbecăind peste-nspăimântătoare atrii,
Zdrențuitele terase,
Părintele furioaselor feroce, vaietele
Mamelor,
Strigătul de luptă al pruncului
Și al nenăscuților
Suspinând din orbii ochi.

O, durere, tu înflăcărată uitătură
A marelui suflet!
Deja zvâcnește-n înghesuiala
Armăsarului și al căruței
Un fulger violet-fantomatic
În țiuitul molidului.
Răceala magnetică
Încercuiește acest cap majestuos,
Jăratică deprimare
A unui Dumnezeu înfuriat.


Frică, tu șarpe veninos,
Neagră, mori în stâncă!
Prăbușiri de lacrimi se prăvălesc
Pe sălbatice pâraie în jos,
Furtună-îndurare,
Răsună-n a tunetului amenințare
În juru-nzăpezitelor piscuri.
Foc
Purifică zdrențuita noapte.


Comentarii

Această poezie, publicată în revista "Brenner", datată 15 iulie 1914, este luată de Eberhard Sauermann1 drept exemplu cum trebuie citit, și înțeleasă poezia lui Trakl, ca fiind una strâns legată de schimbarea și relația lui cu geneza.
Începutul amintește de "Bildwelt" ("Imaginea lumii") în a lui Nietzsche "Astfel grăi Zarathustra", care se află de asemenea în biblioteca lui Trakl, în special în cântul "Numai nebun! Numai poet!" din partea a patra. De asemenea, găsește în forma cântecului lui Nietzsche, versuri de esență, versuri scurte. Chiar mai mult ca în textul lui Nietsche, Trakl exprimă dragostea ca pe o frumusețe naturală, nu doar ca pe o proiecție proprie.
O furtună caldă prăbușindu-se deasupra munților este schițată ca o formulare pregnantă cu treceri de la albastru spre negru, de liniște în furtună, cu inconfundabile "rotații" de la tonuri roșiatice la "Un fulger violet-fantomatic". Aceasta este una dintre principalele preocupări a lui Trakl, precizia deosebită a tablourilor naturii și a picturilor naturale. Tocmai "Furtuna" oferă o caracterizare clară mai ales prin chiar titlul său.
În timp ce "Muntele" și "Vulturii" amintesc de Nietsche, versul "Răbdătoare liniște respiră pinii" se depărtează de acesta dând poeziei nota originalității. Nietsche compară aceeași situație cu "Pomi negri". Trakl în schimb denumește pomii "albaștri" scoțând astfel la iveală simbolistica culorilor sale.
Natura și daunele distincte sunt evidente dând astfel textului o diferență semnificativă. Aceasta este vizibilă pentru imaginea descrisă "Nori aurii / Fumegă pietroasele pustiuri".
Se pot găsi concluzii la Trakl, interpretări diferite pentru categoria "aurii". Putem interpreta, în acest context, auriul ca pe o formulare pregnantă a unei experiențe naturale în munți înaintea declanșării furtunii.
În doua jumătate a poeziei se accentuează în mod vădit, în detaliu, salturile voluptoase ale timpului, unde artiștii și intelectualii sărbătoresc magnetismul, angajați în teorii de filosofii spiritualiste. "Răceala magnetică" care "Încercuiește acest cap majestos" poate fi introdus de asemenea în acest context ca și o "Jăratică deprimare / A unui Dumnezeu înfuriat".
Aceasta din urmă poate fi interpretată și ca "limbaj iconoclastic", des folosit în istorie, unde războiul este caracterizat des, în mod emfatic ca "violet-fantomatic", "Strigătul de luptă al pruncului" sau "În țiuitul molidului".

NOTĂ

1 SAUERMANN, EBERHARDT – este autorul lucrării "Cu privire la datarea și interpretarea textelor lui Georg Trakl" – publicată la Departamentul de studii germane, Universitatea din Innsbruck, 1984.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Copilărie

Plin de fructe socul; liniștită locuia copilăria
În peșteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniștita ramură; foșnitul frunzișului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogolește de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid și pașnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoști întunecaților ani sensul,
Toamnă și răcoare în singuraticele camere;
Și-n sfințenia albastră răsună de lumină pași tot mai departe.
Scârțâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioșează priveliștea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândește, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

"Copilărie" este cu siguranță unul dintre cele mai puternice texte ale lui Trakl. Poetul a deschide volumul "Sebastian în vis", cu această poezie. Cine dorește învețe ce este forma lirică a "ritmului liber" necesită efort și înțelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în ceea ce privește structura sunetului și a metricii.
Interesant pentru această poezie este și ceea ce i-a scris Trakl despre poezia "Bocet", lui Erhard Buschbeck1, într-o scrisoare din toamna târzie a anului 1911: "Poate mă crezi că nu mi-e ușor și nu-mi va fi niciodată mă subordonez necondiționat celui care urmează vadă adevărul pentru a-l clarifica."
Poezia "Copilărie" a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913, probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerțulu cu fier a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a mutat la Salzburg și la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13 iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de război.
Trakl avea toate motivele să-și amintească de zilele copilăriei, pe când erau puțini turiști și puține mașini în Salzburg, cu o mulțime de spații deschise și grădini în mijlocul orașului.
O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizație. Acum vorbește retrospectiv despre locul unde "liniștită locuia copilăria" și despre "a trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.
Altfel spus, chiar imaginea unde "liniștită locuia copilăria" sau trecea un "cioban" "pe tomnatice dealuri" ceea ce nu era nimic străin Salzburgului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger (1814-1908), care descrie vederea orașului vechi, Salzburg, cu-a lui cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl și-a petrecut copilăria. O pictură care, bineînțeles, este concepută artistic și reprezintă mai mult decât o simplă "imagine".
Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapărat că poemul aparține direct de experiențele reale ale lui Trakl. Dar aceste experiențe, orizonturile lor, ar trebui să fie cunoscute pentru a evita o speculație "plutitoare", liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului. Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experiențe generale, cum ar fi "copilăria", în așa fel încât se poate face o experiență generală - acum nouă și inteligibilă.
"Soc" nu denumește pur și simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur și simplu simbolul folcloric al copilăriei, fertilității și nașterii – ci este ceva anume ce poate fi subînțeles de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experiențe, redescoperind forme noi.
Pentru a sugera cel puțin orizontul poeziei lirice occidentale în care este scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul "Canzone" a lui Petrarca: "Quando vede 'l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido ov'egli alberga" (Canzoniere).
Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de Trakl. Ne referim mai ales la poezia "Albastrul sfânt", care se încheie cu versul "Suflete, scufundă-te de tot!".

NOTE

1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de Istoria artei și Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului și al surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat "Georg Trakl".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândețe a singuraticului suflet.
La sfârșit o zi aurie strălucește.

Plin de umilință se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândețe și moale nebunie.
Privește! Iată se și-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea și plânge-un muribund
Și altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopții stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca și în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândețe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terține formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândețea" și "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mișcarea sănătoasă și consolidarea civilizațiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominația sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotația genealogiei religioase a titlului. Trakl își amintește de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită și groaza asupra acestei existențe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia și noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înțeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire și / sau epuizare.
"Blândețea" menționată în prima strofă se concretizează ca rezistența pacientului (la durere și suferință) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniștită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, și duce la concluzia : "altul suferă cu el".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalță cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheață la marginea pădurii mugetul ciutei
Și galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste fața albastră a iazului.
În roșie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
fețe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, așa pare. Titlul aparține, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretențioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziția remarcabilă a cuvintelor față de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru și roșu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moștenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simțuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheață... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / fețe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului și a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie acceptăm și următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".
Suntem prinși în "capcana", tonului Traklian, care se prezintă simplu ca o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
Chiar dacă arată monstruozități ale căror sensuri nu le înțelegem și care, luate "figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici avem două imagini "pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine a naturii în jurul marginii pădurii și a iazului. Ne-am putea imagina cele două într-o relație de prim-plan și de fundal - prin care tendința este evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparație cu prima versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. "În roșie flacără arsese un copac" - o propoziție trecută părăsește suprafața imaginii și ne spune o poveste al cărei rezultat trebuie fie văzut ca imagine. Dar ce poveste?

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook