Valea întunecată

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Şi ceţuri verzi de noapte se ridică
Şi ca în vis sun-o vioară mică
Şi slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud beţivi ce râd şi care strigă,
O-nfiorare trece prin ţesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru şi a vin
Şi în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerşetorii-n aşteptare
Zadarnic rugăciuni mai ţin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheţ prea încărcate.
Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz.

Comentarii

O poezie postumă, pe care autorul nu a dat-o publicării; probabil scrisă deja în 1910. Unele imagini pot fi găsite în poeziile ulterioare. Aici avem "un sunet de vioară", "Şi slujitoarele dansează"; imagini ca "Umbre dansează pe tapete" le cunoaştem din "Într-o cameră părăsită"; "Străinii ascultă pe trepte", din "Frumosul Oraş"; ultima strofă a poeziei "În timpul iernii" începe cu "Un vânat sângeră-n pădure".
Sub această formă textul aparţine poeziilor timpurii ale lui Trakl (patru catrene în ton cantabil) text subliniat de imagini corespunzătoare: sunet de vioară, dans, vin şi "Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz" imagine cu care se încheie poezia. Împletită cu aceste imagini armonios-cantabile, este o a doua parte, determinată de: "un cârd de ciori", care "se duc în zbor", "ceţuri verzi de noapte", care par destul de înfricoşătoare, "beţivi", "cerşetorii-n aşteptare" care "zadarnic rugăciuni ţin", un joc, pe când "O sângerândă căprioară moare pe izlaz", nori îngheţaţi se ridică în imediata apropiere a "îndrăgostiţilor".
În cele din urmă transformarea ideilor în imagini dovedeşte că lumea însăşi pare a fi lipsită de sens.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzişul roşu sunet de chitară

În frunzişul roşu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veşmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muţi odihnesc
Bătrâni îmbrăţişaţi prosteşte.
Orfanul rugăciuni rosteşte
În galben ton de muşte ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuţa ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbuşesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nşelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Aşa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numeşte pe loc un program istoric esenţial de poezie: "O cântare însoţită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiţilor, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzişul roşu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înfloreşte până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după aşa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzişul roşu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roşu şi galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit şi schimbat în galben şi maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" şi a patra strofă pomeneşte doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic şi se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondenţă clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" şi "orfanul" apar împreună – iar aceştia corespund "femeilor" şi "micuţei" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numeşte un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima şi a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mişcare. A doua şi a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mişcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers şi ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât şi în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvenţial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentaţia să schimbe ordinea versurilor. Şi încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcţiona în mod provizoriu; în ciuda unui sfârşit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecţii în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuşi, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menţionează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reuşit. Şi totuşi, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmaţia lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câştigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de noapte

Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastru
În jos spre suflet,
Căci era noapte, paşii mei păşeau pe trepte de muşchi.

Sânge şi zgomot de arme din timpuri străvechi
Se auzea în fundul pădurii de pini.
Luna străluceşte liniştit în dărăpănate încăperi,

De întunecate otrăvuri bete, larve de argint
Aplecate peste ciobanii aţipiţi;
Căpătâi lăsându-şi tăcută în tăcerea.

Apoi deschide acela mâinile sale încete
Putrezite în somn purpuriu
Şi argintii înfloresc florile iernii

La marginea pădurii întunecate drumuri strălucesc
În oraşul de piatră;
Tot mai des cheamă bufnita beţivii în neagra melancolie.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, scrise probabil între martie (anul este incert) şi 10 iunie 1914. Cea de-a treia versiune a fost publicată în ediţia din iunie 1914 a revistei "Phöbus - Revistă lunară de estetică şi critică de teatru".
Textul a apărut cu puţin înainte de apariţia volumului "Sebastian în vis" (din scrisoarea datată 10 iunie 1914).
Toate cele trei versiuni sunt construite din cinci strofe a trei versuri. Strofele doi până la cinci din prima versiune rămân în mare parte intacte - s-a schimbat numai strofa cinci. Prima strofă a primei versiuni este abandonată deja în cea de-a doua versiune. Strofa a 5-a adăugată noii versiuni este puternic modificată în ultima versiune definitivă.
Prima strofă eliminată conţinea o apoziţie îndrăzneaţă extrem de "lamentabilă", cum a considerat-o însuşi autorul, deci a revenit la versul "paşii mei păşeau pe trepte de muşchi".
În cea de-a doua şi a treia variantă există la început o stâncă, care ne confruntă şi cu o apoziţie iritantă, care acum, când este pusă în prim plan, are un efect mai puternic: "un vânat albastru" şi "sufletul".
"Marginea pădurii" se regăseşte şi în ultima versiune din "Suflet de noapte", în ultima strofă, o imagine des întâlnită la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungher in pădure

Castani maro. Încet păşesc bătrânii
În seara liniştită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivniţe bătrâne se învecheşte vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară poveşti copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se şi arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniştită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobişnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "păşesc bătrânii / În seara liniştită" şi "În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziţii precum "Angelic blondul profesor planează drumul" şi "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl îşi începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlneşte cu editorul Ludwig von Ficker şi cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărţit.
Trakl a fost confirmat şi promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În acelaşi timp prietenul său Minnich şi-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuş, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl şi anume versul "Copil cu păr brun / şaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numeşte o prostituată care a devenit călugăriţă, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" şi "Înfăţişarea Angelei e proprie norilor". În acelaşi timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de şcoală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl îşi începe slujba de farmacist.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele

Zilnic soarele galben după coline vine.
Frumoasă-i pădurea, negrul animal,
Omul; vânător sau păstor.

Roşiatic în iazul verde se ridică peştele.
Sub cerul rotund
Se duce pescarul tăcut în barca albastră.

Încet se rumeneşte strugurele, grâul.
Când liniştit ziua se înclină
Un rău şi-un bine sunt pregătiţi.

Când se-nnoptează,
Călătoru-şi ridică grelele pleoape;
Soare din bezna prăpastiei se rupe.

Comentarii

O poezie care la prima vedere are un ton foarte conciliant. În stilul idilei formale (care, totuşi, are şi dedesubturi întunecate), sunt evocate imagini ale unei unităţi armonioase între om şi natură. Această unitate este iniţiată de imaginea soarelui în creştere, a cărui certitudine este accentuată: "zilnic". Această unitate este mărită de apoziţii îndrăzneţe. Astfel, în prima strofă, "pădurea", "negrul animal " şi "omul" sunt dominante. Chiar dacă în mod formal această secvenţă poate fi înţeleasă doar ca fiind unită prin atribuirea adjectivului "frumoasă", cel puţin ecuaţia în legătură cu "negrul animal / Omul", se impune imediat.
În cea de-a doua strofă, adjectivele se leagă de trei unităţi definite, cosmos, natură şi operele umane: "în iazul verde", "cerul rotund" şi "în barca albastră". Iaz şi barcă, ca reprezentante a două dintre aceste domenii, sunt concepute ca rotunjite "per se", iar autorul prezintă în mod explicit cerul ca "rotund" prin adjectiv.
De asemenea, cea de-a treia strofă evocă armonie, "încet", ceea ce înseamnă în context aici: credibilitate, struguri copţi şi cereale aurii, astfel încât sunt enumerate fundamentele alimentelor religioase "pâine" şi "vin". Să ne gândim la celebrul poem "Pâine şi vin" de Friedrich Hölderlin, pâine şi vinul fiind în opera lui Trakl omniprezente. Apoi, aproape neobservat, răsună un alt ton. De la bogăţia toamnei, autorul trece la sfârşitul zilei, "Când liniştită ziua se înclină". Astfel, fără alte explicaţii suplimentare, "Un rău şi-un bine sunt pregătiţi". Dacă aceasta se referă la "Călătorul", care-şi "ridică grelele pleoape" în ultima strofă, nu aflăm mai departe nimic.
Soarele, care în primul vers "Zilnic... vine", acum, în ultimul vers "din bezna prăpastiei se rupe".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta

Mai fantomatic luminează în grădină
Sălbatic trandafirii lângă gard;
O suflet liniştit!

În răcoroasa vie paşte
cristalinul soare;
O sfântă puritate!

Un moş cu preţioase mâini
Oferă fructe coapte.
O a iubirii uitătură!

Comentarii

Titlul oferă o indicaţie a modului în care putem înţelege cele trei strofe, şi anume ca "amprentele" a trei vârste diferite: tinereţea, vârsta mijlocie şi bătrâneţea.
Chiar dacă pare dificil de citit, imaginile folosite: "Sălbatic trandafirii lângă gard" reprezintă imaginea tinereţii, "răcoroasa vie" e imaginea vârstei mijlocii iar "fructe coapte" este imaginea atribuită bătrâneţii. Pentru ce formă de existenţă umană sunt valabile aceste trei imagini? Desigur, nu pentru existenţa urbană de la începutul secolului al XX-lea, dar nici pentru o viaţă rurală idilică pentru că entităţile numite "suflet", "puritate", "dragoste" sunt prea încărcate de conotaţii ale unei vieţi izolate, care sunt mai degrabă legate de un mediu monahal-religios.
"Idilele întunecate" ale unui Adalbert Stifter1, precum în poezia sa "Noapte de vară", oferă o referinţă literar-istorică care poate ajuta la înţelegerea textului de faţă.
Chiar dacă faptul că textul are un loc special în opera lui Trakl şi chiar dacă acesta nu a intenţionat să-l publice, nu ar trebui să ne inducă în eroare în aşa fel încît să respingem textul ca fiind irelevant.
Textul a fost scris în iunie / iulie 1914, într-o fază de lucru caracterizată prin cercetări într-un mod foarte diferit de cel sugerat de acest text, şi anume prin imagini monumentale care vorbesc despre groază şi distrugere.
Cele trei invocări cu "O" conectează textul cu "Cântec Occidental" din decembrie 1913. Şi acolo este prima invocare a "sufletului", de asemenea, putem recunoaşte trei trepte ale unei lumi sufleteşti încă armonioase deasupra unei podgorii autumnale care duce cu gîndul la o clipă a "iubirii uitătură".
În timp ce "Cântec Occidental" implică o dezvoltare temporală, cu o idilă anterioară, ea duce totuşi la o speranţă viitoare. "Vârsta" ne oferă într-o portretizare sincronă, toate cele trei faze fiind raportate la prezent. Aceasta creează o formă de prezenţă iritantă, vizualizată istoric şi în acelaşi timp un moment dizolvat în timp apropiindu-se acum de misticismul creştin.

NOTĂ

1 STIFTER, ADALBERT ( 1805 – 1868) – poet, pictor şi pedagog austriac. Cunoscut pentru peisajele din natură din scrierile sale. Cunoscut în mod deosebit în spaţiul cultural german şi germanofon.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

În ramuri despuiate sărbătoreşte cerul.
În mâini curate poartă ţăranul pâine şi vin
Şi paşnic fructele se coc în cameră-nsorită.

O, cât de gravă e a morţilor făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.

Comentarii

"Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai scump şi mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.
Textul este de lungimea uni poem epic şi poate fi, de asemenea, considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este deja indicat de numele mitologizat al titlului, care aminteşte de "săracul Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume german pentru "Mântuitorul", precum şi "Helios", zeul grec al soarelui. În ceea ce priveşte conţinutul, există şi referinţe la Hölderlin, care este de asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în "ca şi cum în sărbătorile..." şi în "pâine şi vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar şi asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos şi Dionysos "pâinea şi vinul" se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar mitologic. "Fiul lui Pan" este menţionat referitor la Hristos prin, "păstori şi cu albele stelele".
Privirea de ansamblu dă impresia că Trakl şi-a creat propria poveste de viaţă ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schiţată în imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creştine şi din "absurditatea" modernă.
Dacă ar fi supravieţuit numai acest text din lucrarea lui Trakl şi tot am fi ajun să cunoaştem trăsăturile esenţiale ale operei complete, ale imaginilor, figurilor şi scenelor sale.
Un "dicţionar Trakl" ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl. Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: "Die Sprache im Gedicht", 1952 (Limbajul în poezie).

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarta biserică

Pe bănci întunecate ei stau înghesuiţi
Şi ridică-n sus doar stinsele priviri
Spre cruce. Luminile clipesc înceţoşate,
Şi tulburi ca acoperitul rănitul căpătâi.
Tămâia se ridică dintr-o cădelniţă de aur
Spre înălţimi, cântec de rugăciuni pe moarte
Se duce-n fum, şi apune nesigur-dulce
Bântuind în încăpere. Preotul merge
Spre altar; dar pară duhul obosit
Pioaselor tradiţii - un jalnic jucător
În faţa rugătorilor cu inimi îngheţate,
În jocul fără suflet de-a pâinea şi de-a vinul.
Clopotul bate! Luminile sclipesc mai tulburi -
Mai palide, ca acoperitul, rănitul căpătâi!
Orga tuşeşte! În inimile moarte revin
Amintiri de groază! O faţă sângerândă, dureroasă
Se-acoperă în disperare şi-ntuneric
Privit de ochii mulţi în gol.
Şi-o voce, ce ca toate sună,
Suspină - dar groaza a crescut în încăpere,
Crescu a morţii groază: Miluieşte-ne pe noi -
Doamne!

Comentarii

Poezia timpurie a lui Trakl, "Moarta biserică", pare a fi o traducere idiosincratică a textului lui Rimbaud "Les pauvres à l'église" din 1870. Data exactă a acestei poezii trakliene este necunoscută, însă textul face parte din colecţia de versuri scrise până în 1909. Trakl a căutat în zadar un editor şi, mai târziu, el nu a mai considerat textul ca fiind demn de publicat.
Tendinţa anticlericală a textului lui Rimbaud este evidentă. La Trakl această tendinţă sună deja în titlu. Poate fi citit ca "Biserica este moartă", ceea ce este confirmată în versul "În jocul fără suflet de-a pâinea şi de-a vinul". O critică liturgică mai dură este greu de imaginat.
"Rugătorii au "inimi îngheţate", preotul este "un jalnic jucător".
Poemul se termină în "Crescu a morţii groază" - rămâne neclar dacă e vorba de groaza individului care moare, de moartea colectivă sau de moartea bisericii.
Nietzscheanul "Dumnezeu este mort" sună, de asemenea, foarte vag.
"Rănitul căpătâi" al Răstignitului pare să se îndepărteze de goliciunea liturghiei, dar disperarea celor care nu sunt mulţumiţi cu Biserica privesc cu "ochi mulţi în gol" - ceea ce ar putea însemna că însuşi Hristos în transcendenţa afirmată eclesiastic vede doar goliciunea în concepţia autorului.
Întunericul, clipirea, îngheţul, tulburarea, acoperirea, goliciunea sunt imagini vizuale definitorii poemului.
Aurul, culoarea asociată cu concepţia proprie despre transcendenţă, nu apare singură, ci doar pe o "cădelniţă de aur" şi corespunde unui "cântec de rugăciuni pe moarte".
Alte două evenimente bisericeşti-liturgice sunt definite prin: "Clopotul bate!" şi "Orga tuşeşte!" Semnul exclamării transformă această situaţie în incantaţii care nu corespund realităţii. Singurul lucru relevant pare la sfârşit: "Suspină - dar groaza a crescut în încăpere, / Crescu a morţii groază: Miluieşte-ne pe noi - / Doamne!".
O voce umană care dă expresie tuturor celorlalte exprimă singurul lucru care mai poate fi spus şi care este un "suspin". Ceea ce trece dincolo de critica sa liturgică rămâne un text amar.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară în Lans

Seară în Lans

Hoinăreală prin vară de amurg
Pe lângă snopi îngălbeniţi de grâu. Sub văruite bolţi,
Unde rândunica se ivi şi zbură, şi-un vin focos.

Frumos: O, melancolie şi zâmbet violet.
Seara şi aromele de verde-ntunecat
Ne răcoresc cu fior frunţile încinse.

Ape argintii se scurg peste treptele pădurii,
Noaptea şi fără cuvinte o viaţă uitată.
Prieten; înfrunzite punţi către sat.

Comentarii

"Lans" este un sat în apropiere de Innsbruck, în apropiere de Villa Hohenburg unde Trakl a fost în 1913 de nenumărate ori oaspetele lui Rudolf von Ficker1. Poezia a fost scrisă în anul 1913 iar prima variantă poartă titlul "Vară".
Această poezie a fost adăugată ciclului "Sebastian în vis" urmată de "La Mönchsberg" şi "Cântecul lui Kaspar Hauser". Astfel se vede cât de importante au fost pentru el aceste două locuri (Lans şi Mönchsberg).
De menţionat că ambele poezii, "Seară în Lans" cât şi "La Mönchsberg" au ca motiv hoinăreala, rătăcirea. Ambele vorbesc despre "punţi", odată înfrunzite, altă dată osificate, ambele despre o viaţă uitată şi despre apa în mişcare "Ape argintii se scurg"...
"Seară în Lans" este, ca multe dintre poemele lui Trakl, ca o coardă întinsă între amintirea trecutului "noi beam" şi prezentul care aminteşte amintirea "Ne răcoresc cu fior...".
Imaginile sunt în majoritatea lor luate din peisajul rural. Trakl aranjează aceste imagini într-un fel de triptic a cărui formă accentuează în dedublare forma poeziei în trei strofe a câte trei versuri.

NOTĂ

1 FICKER, RUDOLF VON (1886 – 1954) – muzician austriac. Este socotit un pionier în cercetarea muzicii Evului Mediu.
APUS

Deasupra iazului imaculat
Sălbaticele păsări au plecat.
Seara bate un vânt îngheţat din stelele noastre.

Peste mormintele noastre
Se înclină zdrobita frunte a nopţii.
Sub stejari ne legănăm pe o luntre argintie.

Mereu răsună ale oraşului albe ziduri.
Sub bolţi de spini
O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopţii.

Comentarii

Se poate pune uşor întrebarea de ce Trakl a ales să scrie această poezie într-un stil diferit de al lui. Schimbarea procesului creativ sau circumstanţele atenuante? Cu siguranţă aici este vorba pe de o parte, atât despre schimbare, cât şi de circumstanţe. Observăm şi un proces de abstractizare. Poetul trece dintr-o fază euforică spre o mai mare sobrietate şi mai puţin la o modificare a "ratingului" unei experienţe avute.
Vorbim în primul rând despre eliminarea culorilor prin care poetul trece din funcţia emoţională la procesul de abstractizare prin adăugarea elementelor "vânt îngheţat", "morminte", "zdrobita frunte a nopţii", "bolţi de spini", "oarbe".
Poezia conţine o sumedenie de imagini prin care autorul încearcă să înţeleagă situaţii care, de multe ori, se pare, că îi depăşesc imaginaţia.
Cheia explicaţiei o găsim în ultima strofă: "O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopţii." Grota Mântuitorului (urcăm/trezim) ce-l ce ne-a înfrăţit (frate), ridicare din mormânt la miezul nopţii, dar şi trădarea în acelaşi timp, căci după miezul nopţii urmează zorile de ziuă când cocoşul va cânta de trei ori...

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul aceastei uşi, într-o casă fără ziduri

nu am să înţeleg niciodată
de ce este această uşă
într-o casă fără ziduri -
şi totuşi, două camere
emulând dorinţe timpurii
dorinţe târzii.

ziduri transparente de aer
pe care îmi plimb palmele
miscate de impulsul tăcerii -
m-am născut necesar, da
într-o şoaptă de imagini
pictate de Grigorescu.

s-au încins, strigăte unite
trepte neprevăzute, da
pe Coloană Infinită -
coloană foarte verticală
a cerinţelor mele
meditaţii... la Masa Tăcerii.

nu am să înţeleg niciodată
de ce este această uşă
într-o casă, ce nu o cunosc -
note foarte diferite,
da...
sunete melodice, variaţiuni
de muzică astrală.

Ciprian Porumbescu
cântă la vioară, balada
cu zbateri de note, în mine
care mă scurg prin timp -
dintr-o cameră în alta
emulând dorinţe timpurii
dorinţe târzii.

ziduri transparente, metafore
între ele, o singură uşă
între două camere, doar două -
o uşă... eu, poetul tăcut
trecând prin ea, într-o secundă
scriind poezia vieţii.

acum înţeleg, rostul uşii, da!

poezie de Vladimir Nichita (23 ianuarie 2018, Australia)
Adăugat de Vladimir Nichita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zefir

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul paşilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În linişte se-aşterne noaptea albă,

În vise violete se prefac durerile şi pacostea
Pietrificatei vieţi,
Nu va renunţa nicicând la ghimpii corpului în putrefacţie.

Adânc în somnolenţă suspină anxiosul suflet,

Adânc vântul în copacii rupţi,
Şi se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,

Acest doliu tăcut; nopţi
Pline de lacrimi, îngerii înflăcăraţi.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.

Comentarii

Încă o dată, ne confruntăm cu un fenomen concret din realitatea imediată a vieţii lui Trakl. Aici vorbeşte despre fenomenul natural zefir (o boare caldă), care apare frecvent la Salzburg şi mai ales la Innsbruck. Textul a fost probabil scris la începutul anului 1914 la Innsbruck.
Fiind o imagine a naturii "zefirul" aparţine în contextul "furtunii" şi a "viscolului".
La Trakl, zefirul este asociat cu imagini ale tăcerii. Doar "vântul în copacii rupţi" indică contextul natural real. În rest, textul vorbeşte despre tânguire lentă, durere, tăcere - adică de un conţinut cultural-uman.
Este iarnă, pentru că zefir înseamnă, în acest context, dezgheţ. "Noaptea albă" transformă "durerile şi pacostea / pietrificatei vieţi" "în vise violete" şi lasă corpurile, care se află în putrefacţie, să simtă totuşi durerea, rezolvând aceasta prin pietrificare.
"Anxiosul suflet " suspină, trezit de zefir. Acesta e clar definit în versul central al poemului, despărţind clar-simetric poemul în două părţi.
În cea de-a doua parte a poeziei vedem "imaginea oglindă", ca o tematizare a imaginilor de vis, ea are un înţeles inteligibil.
Sufletul - trezit doar pe jumătate – o vede acum pe mama, vede îngerii, vede un "schelet de copil" care se sfărâmă şi odată cu el partea ascunsă a ceea ce este sugerat în prima parte a poemului drept "copilărie". În ciuda "Jeluirii oarbe (lamentării)" din prima strofă, prima parte a poemului deschide posibilitatea de mântuire a "sufletului" de "corpul în putrefacţie".
În cea de-a doua parte, această speranţă este complet distrusă. Mama apare ca "făptura jeluitoare", îngerii sunt desemnaţi cu atribute ale iadului, "înflăcăraţi". Totuşi scheletul se sfărâmă "argintiu", ceea ce indică o vagă posibilitate de eliberare a sufletului.
Într-o combinaţie caracteristică de culoare şi sunet, argintul este probabil legat de o caracteristică didactico-teosofică. Astfel corpul uman poate fi asemănat cu o harpă, pe care sunt întinse două corzi: una din intestin "animal", a doua spirituală din argint.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Veneţia

Linişte-n camera nocturnă
Sfeşnicul pâlpâie argintiu
În faţa respiraţiei cântânde
A singuraticului;
Magici nori de violet.

Negru roi de muşte
Întunecă împietrita cameră
Şi se holbează în plină agonie
La auritul căpătâi al zilei
Fără adăpost.

Marea înnoptează nemişcată.
Steaua şi călătoria neagră
Se pierd în canal.
Copile, zâmbetul tău bolnav
Mă urmări tăcut în somn.

Comentarii

În august 1913 (16 august până la sfârşitul lunii august), Trakl a vizitat împreună cu Karl Kraus, Peter Altenberg, Adolf Loos şi partenerul său, Bessie Bruce, Veneţia. Prietenul şi mentorul său Ludig von Ficker împreună cu soţia lui, Cissi, s-au alăturat ulterior grupului. O fotografie din această călătorie este bine cunoscută, arătându-l pe Trakl purtând un costum de baie la ştrandul Lido. Textul se bazează, fără îndoială, pe experienţele concrete ale călătorului, dar nu este concret dovedită decât pe data de 6 martie 1914.
Forma clară cu trei strofe de câte cinci versuri sunt în contrast puternic cu secvenţa aproape hectică a imaginilor, care au caracterul unui inventar şi par a fi luate la întâmplare dintr-o intuiţie concretă. Doar relaţia interior-exterior creează o ordine vizuală. În prima strofă suntem în "camera nocturnă".
În a doua strofă, acest spaţiu este deranjat de un "negru roi de muşte" şi amintirea "La auritul căpătâi al zilei" - înseamnă o prăbuşire în sine a "exteriorului".
În cea de-a treia strofă domină doar acel "afară", în mod concret ca "mare" şi "canal", dar şi în sensul difuz "social" ca un "copil" cu un "zâmbet... bolnav". Întrebarea dacă acest copil este un copil concret care aparţine spaţiului real al "mării" şi "canalului", sau este doar o formă a unei imaginaţii mai generale, care apare la Trakl în alte poezii şi rămâne deschisă, ca şi celelalte două imagini exterioare, în special cea a "Canalul"-ui, pe care o cunoaştem şi din poeziile anterioare ale lui Trakl, cum ar fi "Apus de iarnă" sau "Psalm". Determinante sun culorile: negru, argint, violet şi aur. Astfel, avem culorile centrale care caracterizează Veneţia istorică, negrul gondolelor şi culorile "bizantine" de aur şi argint, Bazilica Sf. Marcu şi Palatul Dogilor.
"Auritul căpătâi al zilei" este aici, în acest context apusul (sau zorii zilei) peste mare, se întâlneşte şi în "Primăvara sufletului" care pare mai degrabă a fi răsăritul.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

An

Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin
Paşte blândeţea ochilor albaştri; pace aurie.
Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante
Seara, seminţe şi umbre de auri ale tristeţii.
Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului
Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare
Roşu masculin peste apele tăcute aplecat.
Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii
Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.
Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoşi
Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;
Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârşitului.

Comentarii

Poezia se află între înălţarea din "sumbră tăcere a copilăriei" şi a coborârii în "întunecată răbdare a sfârşitului", ceea ce închide un cerc, care poate fi de asemenea înţeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoţite de imagini de primăvară ("aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul de brusc de imagini de vară ("epoci oscilante") şi de toamnă ("Macină moara").
Caracterizarea începutului "copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei vieţi umane. Acest lucru este completat de imaginea "blândeţe" ca o caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acţiune ("Dulgherii sculptează-n grinzi ") şi în continuare la faza de vârstă, "neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătăţii.
Încadrarea însă, şi în mod special înşiruirea, nu urmează un model linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaştem din lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care la rândul său poate fi împărţit în fracturi. De exemplu, atunci când în al treilea vers "aroma violetelor" întâlneşte imediat maturitatea cerealelor ("seminţe şi umbre de auri") iar motivul cerealelor reapare în al şaselea vers cu moara care măcină ("Macină moara"). Sau când în ultimul vers sfârşitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu "ochi auriu al începuturilor" şi cu "pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său, pare să comunice cu "Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o ţesătură caracteristică, el fiind cu siguranţă doar experimental şi aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".
Poate că termenul "auto-similaritate" asociat cu termenul "fractal" poate ajuta mai bine continuitatea înţelesului.
Este de remarcat, de exemplu, faptul că nuanţa aurie a culorii apare adjectival de patru ori şi, mai mult decât atât, se face referire şi la "epoci".
Zgomotul redus este pomenit în mod direct de patru ori, mai multe imagini completează zona, cum ar fi "întunecată răbdare", pe care nimeni nu o va percepe ca pe o vociferare.
Întunecimea, lumina slabă, negrul şi umbrele determină imaginea poeziei în şapte locuri. Totuşi modelul ţesăturii rămâne uniform, nu există abordări pentru dezvoltare, schimbări de luminozitate sau intensitate a sunetului.
Din nou avem aici o poezie tipică pentru lirica lui Trakl, care are trăsături ale picturii iconografice, statuare şi din zona a ţesăturilor, motiv pentru firele de aur.
Scrisă în mai 1914 în Innsbruck, este una dintre ultimele lucrări ale lui Trakl. Şi aici găsim deja elemente importante din "Grodek": "sunetul" în patru tonuri de aur, de negru, de albastru şi de roşu, pădurile de toamnă şi "nepot"-ul.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de faţă, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" şi "Sufletul vieţii" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este şi determinarea melancoliei ca "blândeţe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec occidental

O, a sufletului bătaie de aripi:
Păşeam odinioară, păstori, spre păduri amurgite
Şi urma cerbul roşu, floarea albastră şi gângăvitul izvorului,
Plin de smerenie. O, străvechiul ton al greierelui,
Sânge înflorit pe piatra jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi martiri înflăcăraţi
Ai cărnii, violetele fructe cad
În noptatica grădină, unde în vremuri trecute păşeau pioşii apostoli,
Acum războinici, treziţi din răni şi vise de stele.
O, blândul mănunchi al nopţilor albăstrele.

O, voi vremuri de linişte şi ale toamnelor aurite,
Căci noi călugări paşnici storceam violeţii struguri;
Şi împrejur străluceau dealul şi pădurea.
O, voi vânătoare şi castele; odihna serii,
Căci în cămăruţa lui omul medita la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune spre viul căpătâi al Domnului tindea.

O, amara oră a obştescului sfârşit,
Căci noi urmărim în ape negrul chip de piatră.
Dar strălucind ridică îndrăgostiţii argintiile pleoape:
O seminţie. Tămâie curge din pernele roz.

Comentarii

Georg Trakl a scris una dintre cele mai importante poezii ale secolului al XX-lea cu textul "Cântec Occidental". Acesta a fost probabil scrisă la Innsbruck în decembrie 1913. A fost publicată postum în selecţia "Sebastian în vis", selecţie care este deja întocmită de Trakl. Orizontul său de timp se află între cele două războaie balcanice din 1913 şi începutul primului război mondial. Tensiunile politice din Europa Centrală, care au persistat de la cea de-a doua criză marocană din 1911, au crescut în noiembrie 1913 cu convenţia marină dintre "Reichul german", Austro-Ungaria şi Italia, precum şi "afacerea Zabern".
Poemul pare la prima vedere complet neatins de aceste crize europene.
Multiplele semne de exclamare "O" sunt o reminiscenţă de la Baudelaire, în "Les Litanies de Satan" ( "Les Fleurs du Mal"), cel puţin de nouăsprezece ori se repetă exclamaţia "O", în cea mai mare parte în alăturarea "Ô Satan". Totuşi, poezia "Cântec occidental", este mai aproape de simbolism decât de expresionism. Cu toate acestea Satana nu pare a fi prezentă la Trakl.
Totuşi vom găsi imagini translucide potrivite, "cerbul", "Sânge înflorit pe piatra jertfei", "Cruciadele", "cruciade şi martiri înflăcăraţi ai cărnii", "violetele fructe", "războinici, treziţi din răni", "rugăciune spre viul căpătâi al Domnului". Toate imagini care corespund imaginaţiei creştine obişnuite despre Satana.
Referindu-ne la Baudelaire, găsim un concept foarte diferit despre Satana:

"Ô toi, le plus savant et le plus beau des Anges,
Dieu trahi par le sort et privé de louanges,
Ô Satan, prends pitié de ma longue misère!"

Satana este caracterizat ca fiind un înger, ca un Dumnezeu, ca Mântuitor - ca înger pe nedrept căzut, care se ridică pentru cei care, de asemenea, au fost nedreptăţiţi. Şi, ca atare, el apare în textul lui Trakl prezentat aici, dar fără nume, (în imagini care vorbesc despre suflete drept creaturi cu aripi ale bătăilor sufletului "O, a sufletului bătaie de aripi" şi ca tensiune dintre dreptate "omul medita la cele drepte" şi distrugere "O, amara oră al obştescului sfârşit".
Ce ar putea însemna "occidental", care ţară occidentală este înţeleasă prin aceasta? Evident, un "Occident creştin", în sensul cel mai pur al cuvântului, aşa cum este evidenţiat de "O, voi cruciade", "În noptatica grădină, unde în vremuri trecute păşeau pioşii apostoli" şi "călugări paşnici".
O idilă a zilelor paşnice, "Epoca de Aur" ("O, voi vremuri de linişte şi ale toamnelor aurite") ale mitului antice sunete, dar mai presus de toate un Ev Mediu idealizat de păstori şi călugări, mănăstiri şi castele.
Acest timp s-a pierdut într-o perioadă de "cruciade", "torturi", "războinici" şi "amara oră al obştescului sfârşit". "Cruciadele" par aproape ca şi căderea creştinismului, autodistrugerea Occidentului, privind într-o mişcare amară a mitului lui Narcis care se vede "împietrit" în "apele negre".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!