Cu sânge rece

Stau cu obrazul
Lipit de iarbă
Să ascult cum bate
Inima pământului

Oare de ce ne grăbim
Să zgâriem pielea
Cea mai fragilă
Cu un număr precis
De cuvinte?

Am auzit că
Dacă plângi în spaţiu
Lacrimile rămân lipite
Pe faţa ta.

poezie de Ecaterina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne grăbim ...

Ne grăbim să spunem: ieri
Ne grăbim spre nicăieri.
Ne grăbim să concluzionăm,
Ne grăbim să urcăm.
Ne grăbim să alegem,
Ne grăbim să culegem.
Ne grăbim prea mult,
Ne grăbim spre tumult.
Ne grăbim indiferent,
Ne grăbim emergent.
Ne grăbim fără sens,
Ne grăbim şi suntem.... contrasens.

poezie de Liviu Reti (16 ianuarie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să mai ştiu oare...

Când o să mai ştiu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrăţişări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...

Când o să mai ştiu oare
să ascult şoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
şi atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrenţele ploii.

Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creşteam
doar o frunză în priviri
şi o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de naşterea frunzelor.

Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai ştiu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai ştiu oare
că nu o să mai ştiu...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Azi mi-aş dori să fug departe,
Cât mai departe de voi, care
Duceţi pe limbă piper, sare
Ca să loviţi cu mult mai tare...
Dar trupul meu, lipit de cruce,
Nu vrea nicicum să se urnească!
Îi pare moartea mult mai dulce
Decât o viaţă pământească.

La ce e bun sărutul Lunii,
Cel întinat şi mincinos?
Eu stau lipit de crucea lumii
Şi nu mai pot privi în jos.

Din inima străpunsă îmi curge
Pârâul vieţii, cald şi lin.
Rămân aici, lipit de cruce
Cu ochii către cer; amin!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul palmelor...

Mi-am lipit palmele
de palmele tale
şi am ales infinitul...
Ochii erau verzi
ca pādurea
şi mi-am dorit marea...
Pārul avea miros
de busuioc
si am ales asfintitul...
De data asta,
mi-am lipit palmele
de inima ta
si am simtit cum bate,
lupta pentru viatā...
Trupul meu voia
sā respire alāturi de tine
si cerea iubire...
Era bine, era rāu,
sau era jocul
palmelor mele
si ale tale
lipite de iubire?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult

Orice-mi vei spune astă seară,
Şi oricât ar durea de mult,
Nu voi fugi ca astă vară,
Ci am să stau şi-am să ascult.

Oricare îţi va fi răspunsul,
Şi-orice privire îmi vei da,
De-ai pomeni chiar şi de dânsul,
Am să ascult, nu voi pleca.

Oricât de jalnic o să-ţi pară
Discursul meu timid, bătrân,
Nu o să fac ca astă vară,
Am să ascult, o să rămân.

Orice cuvinte o să se zbată,
De ochii mei, sufletul meu,
Cu inimioară sfâşiată,
Am să ascult chiar de e greu.

Chiar de nu-mi pari ca astă vară,
Eu te iubesc la fel de mult,
Şi-orice-mi vei spune astă seară,
Nu voi fugi, ci-am să ascult...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îmi bate ceasul

Dacă îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvânt.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ai credinţă-n Dumnezeu eşti sărac, lipit pământului; dacă ai, eşti bogat, lipit cerului.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ şi cer.
Norii îşi scutură veşminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de orizont, acolo unde nu te zăresc.

Căci lacrimile mele sunt amare şi reci, precum ploaia.
Tristeţe! ai chip frumos, dar eşti fără milă,
fragilă şi rece aşterni peste mine mantia ta de lumină.
Doruri se frâng în piept a zbatere,
depărtarea mă cheamă cu gust de fagure.

În faţa casei mele sunt urme de paşi, de iarbă călcată de talpă de om,
iar vara este pe sfârşite şi iarba se va ostoi de dor şi uitare.
Rămâne doar gândul ce ţipă în noapte
pentru a-şi găsi sălaşul acolo departe, în inima ta.

Şi plouă mărunt, e seară,
tăcerea se aşterne potop între noi şi inima bate şi inima tace
şi luna priveşte timid cu ochi ca de sfinx şi sunet de ploi.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îţi usuc lacrimile

Lacrimi cad din ochii tăi albaştri
Şi inima-mi palpită la vederea lor.
Te strâng la pieptul meu
Şi-ncerc să îţi alin durerea,
Făcând-o să devină a mea.
Îmi lipesc obrazul de obrazul tău,
Iar lacrimile tale îmi ard faţa
Atunci când îţi şoptesc la ureche
"Iubito, totul va fi bine".

Lacrimile noastre se amestecă
Acum durerea ta este a mea
Iar lacrimile noastre devin una
Şi cad în cascadă pe aşternuturi.

Îţi usuc lacrimile de pe obraz
Cu sărutări blânde şi delicate
Şi te ascund de durere
În cotloanele iubirii mele.
Patul nostru devine un potir
Din care ne bem mâhnirea
Şi-n el găsim alinare
Unul în braţele celuilalt.
Astfel, durerea trece
Şi lasă loc pasiunii,
Aşa că în scurtă vreme uităm
Că aici au existat lacrimi.

poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shylock: Dacă ne înţepi, oare nu sângerăm? Dacă ne gâdili, oare nu râdem? Dacă ne otrăveşti, oare nu murim? Şi dacă greşeşti în faţa noastră, nu ar trebui oare să ne răzbunăm?

replică celebră din piesa de teatru Neguţătorul din Veneţia, Actul III, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1598)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum vine toamna

Nu mă căuta în altă parte,
o să mă găseşti dincolo de gânduri
acolo unde inima se pierde-n iubiri neîmplinite
şi nu mi-e teamă de drumuri,
am crescut împreună cu ele.

Zilele mele trec după bunul plac al vieţii,
rămân mirate de mersul soarelui
cu razele binevoitoare şi calde.

Voi continua să ascult greierii şi păsările
şi-mi voi arde trecutul pe marginile timpului,
apoi voi desţeleni prezentul de piedici
şi voi călători până la capăt.

Simt cum vine toamna ruginită şi palidă de ploi,
îmi pare rău că ne aşteptă şi nu ne grăbim,
mi se pare că te bucuri
şi-mi oferi câte un surâs atât de nostalgic
fără cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre picuri de dor

Luneca pe faţa verde
A pământului dospit
Diamantul ce se vede
De un fir de iarbă lipit

Pe o frunză de trifoi
Bogăţie de mărgele
Picură pe-amandoi
Dorul agăţat de gene

Buburuza gărgăriţa
Îmi aduce doru-n zbor
Ocolind pe -o uliţă
Printre picurii de dor

Inimă petală de mac
Este zi de primăvară
Cu trifoi doru-l îmbrac
Îl trimit spre tine iară

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva legat de prima iubire desfide repetarea. Înainte de asta, inima ta este albă. Nescrisă. După aceea, pereţii ei rămân inscripţionaţi şi acoperiţi de grafitti. Când se termină, nici un fel de răzuire nu va mai curăţa de pe ea jurămintele. Mâzgălelile şi imaginile schiţate peste inimă rămân dar, mai devreme sau mai târziu, vei descoperi că mai există spaţiu pentru altcineva, pe undeva printre cuvinte ori spre margini.

citat din Tammara Webber
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt peste timp

E iar românul oropsit,
Căci iar sunt vremurile grele,
Dar nu-i "pământului lipit",
Azi e lipit... prin cafenele...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, când eram mică, tata m-a surprins plângând. Mi-a spus atunci că Doamne-Doamne le-a dat oamenilor un număr fix de lacrimi şi că există două feluri de lacrimi: de tristeţe si de fericire. "Nu îţi irosi lacrimile, tati, pentru lucruri care nu merită. Păstrează-le pentru atunci când va trebui să plângi de fericire. Ar fi păcat să nu ai în acele momente cu ce să plângi!"....

citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte lacrimi?

Cuprinde-ţi obrajii în palme şi trece-ţi degetele peste faţă!
Nu încerca să vorbeşti când grijile te fac să plângi,
Nu cânta la flaut dacă din pricina asta-ţi curg lacrimile –
Altminteri inima ta se va frânge.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impact

Vor fi trecut poate

o sută de ani

până când

şi valul

cel mai plăpând

rătăcit în mijlocul apelor

ajunge la ţărm,

îmbrăţişându-l

cu fiecare

moleculă

a sa

- ţărmul -

despre care

doar a auzit că există.

poezie de Ecaterina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă viaţa este o haină care îmbracă spaţiul în piele, carne şi oase, atunci moartea nu e oare o haină care îmbracă pielea, carnea şi oasele în spaţiu?

aforism de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Oare de ce simt cum fiecare bătaie a inimii tale..
curge prin mine..
impletindu. şi freamătul
cald, alunecos..
in sângele meu..
Si parca răsuflarea. ti,
e prelungirea răsuflărilor mele....
Iar atingerea gândurilor tale,
văpaie în mine naste..
Oare de ce când tu plângi
lacrimile curg pe obrajii mei,
iar când te simt zambind
ochii mei sclipesc şi am zâmbetul larg
şi senin...
Oare din senin?
oare aşa se leagă ombilical sufletele?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepământenii

Universul a împrumutat, vremelnic, pământului,
Dragostea noastră,
Ca pe un exemplu de sublimitate,
Să se poată şti cum este când
Tu simţi cum îţi curg prin vene odată cu sângele,
Ori cum eu rămân nopţile trează
Şi te privesc
Stând pe genunchi deasupra ta,
Adorându-te...
Cum trec ca o adiere peste pielea ta
Şi respir fiecare por,
Care se deschide parfumat
Aşa cum înfloresc florile rare, noaptea.

Aceste rânduri sunt o mărturie,
Dar adevărul este că noi doi
Nu mai avem nevoie de cuvinte, ci
Doar ne privim...
Eu stau pe braţul tău,
Tu mă săruţi, eu te sărut,
Nu scoatem o vorbă.
Ochii tăi albaştri
Sfărâmă stânca din ochii mei căprui,
Iar trupurile noastre se depărtează de ţărm
Într-o corabie cu mirozne.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!