De dragoste de vară de demult poem de dincolo de sistemul solar sau despre felul în care poezia străbate cosmosul

astă-vară el avea atât de multă nevoie de mine încât pentru el
numai pentru el am început să scriu istoria lumii
prietenii mei de demult au venit la mine
s-au aşezat în juru-mi şi am început să le citesc poezii
polina se bătea cu geraldine
se trăgeau de părul verde şi o poezie romantică
se-ntorcea în lesbos
eu nu eram de acord cu ele
şi le-am măsurat cosiţele
până când ele şi toate fetele de care mă îndrăgostisem
cândva mărşăluiau prin viaţa-mi cu pas vioi
un om este egal cu un om
un poem este egal cu un poem
dar un om şi un poem nu este egal cu un om şi cu un poem
se ia o carte de pe primul rând din biblioteca maharadjahului
şi se observă felul în care lumina plăpândă a poeziei devine farul din Alexandria
după aceea după ai văzut de foarte departe lumina care ţi s-a oprit în gene şi nu mai poate înainta decât exact aşa cum spune un mare campion escaladând un muşuroi de furnici
stabilind felul în care furnicile îşi fac provizii pentru suflet
te odihneşti puţin
îţi tragi sufletul la perfectul simplu
pentru a nu fi uitată vechimea descălecării de pe cal a legiunii a cincea
EBRAICA
dar dacă nu au venit să ne păzească pe cai
dacă au venitără pe jos şi dacă nu au venit să ne păzească deloc
ci au venit mai curând să ne fure
istoricii au anumite documente ştim asta noi ştim asta
şi uneori la lumina stelelor din adolescenţă scoatem la iveală rezervele
de stilou
de parfum
de femeie
de cioburi
de inscripţii
de bello-dacico
ştim unde se află noi ştim unde se află
ni le-a arătat un imperiu când era o zi de retragere
într-o noapte de o mie de ani
eram cu şeherezada
nu-mi cereţi amănunte
eu aveam treabă cu felul în care ea îi compunea povestiri lui borges
marele sultan al literaturii care voia s-o decapiteze
de aceea eu viteaz pînă la călcîiul lui achile
m-am pus la pândă să-i fur capul şeherezadei pentru a nu-l lăsa patagonezilor
care nu se pricep decât la vite cum să le taie capul
un poem de borges este un poem de borges
o povestire a şeherezadei îţi dă dreptul să respiri
să inspiri futurist ca madonna ori ca la maglavit
eu nu ştiu de fapt cum se respiră la maglavit
cred că mai curând îţi ţii respiraţia
te faci una cu pământul
DUMNEZEU INTRĂ ÎN TINE
PE LOCUL RĂMAS GOL ÎNTRE TINE ŞI LUME
SE CLĂDEŞTE O BISERICĂ
o mănastire de pomenire cum n-a mai fost altă
era o noapte de vară şi mi se ceruse să rescriu istoria lumii
prietenii mei se aşezară-n cerc
eu i-am aşezat în sferă
apoi în cer
ei m-au izbit de pământ cu o critică literară
eu m-am şers pe mâini cu prosopul pe care mi l-a aruncat shakespeare
îndrăgostit de regină aşa cum scrie în volumul 33 de mii din shakespearologie
aşa spun şi eu
prosopul acela e divin
e al unui mare boxer
am observat că în pauze mohammed ali îl utiliza
pentru satisfacţia publicului în delir
ceea ce m-a marcat pe mine a fost antrenamentul lui dintr-o pădure de sequoia
a tăiat copaci şi a câştigat atât de multe titluri mondiale
mărturisesc că am fost un pic invidios n-am fost niciodată în ring
să mă bat cu el şi să-i fur toporul cu care a defrişat o pădure de seqouia
ce-aş fi făcut cu atâta verdeaţă aş fi scris o ce-aş mai fi scris viitorul
sunt inventatorul poemelor gen sequoia
homer nu s-a plimbat niciodată printr-o astfel de pădure lunatecă
nu era orb
noi suntem chiorii lui
îl citim şi nu-l vedem bine
ne trebuie un telescop cel mai perfect telescop
cu mult peste puterea sistemului solar
numai aşa am putea înţelege cu adevărat cum se văd
de dincolo de sistemul solar
profeţii
nu-i mai enumăr
vocea lor metalică străbate undele gamma
şi sparge dronele amplasate pe direcţia atomică a sufletului
mi-e foarte dor de ceva
de un singur lucru poate insuficient definit
o definiţie a luminii în poezie încă nu există
lumina emanată de vocale şi de consoane dintr-un poem transmodernist
n-a ajuns la noi
consoana s consoana z şi alte consoane specifice planetei ori sateliţilor de pe saturn şi de pe jupiter adevărata muzică a sferelor descrisă de pitagora în singura carte scrisă de el după întoaercerea din egipt de printre caldei cartea se găseşte în anticariatul de pe lăpuşneanu
nu vă fie frică nu vă decapitează doar încetineşte moartea tehuie
apoi mai îmi este dor de ceva foarte bine definit
o vorbire dintre umberto eco şi borges până înspre ora cinci dimineaţa
despre starea infinită a naraţiunii de fum
şeherezada mă iubeşte
m-a luat de mână
mi-a pus palma în palma ei dumnezeie
mi-a dus mâna înspre chip
chip de carne de lut oase vibrând de dorinţă
m-a rugat să nu-i tai capul s-o mai iert
nu sunt eu sultanul ei
ci doar efemerul năprasnicul ei vis despre mine
şi eu o iubesc
pentru ea numai pentru ea am citit toate bibliotecile lumii
atât

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mă nelinişteşte foarte puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă gândesc la un personaj al lui Stevenson, un bătrân care rătăceşte prin Anglia; e foarte sărac, toţi îl dispreţuiesc, îşi bat joc de el; dar el ştie că are undeva o comoară ascunsă. Şi eu am o comoară ascunsă: moartea mea. Dacă lucrurile nu merg prea bine aici, poate că vor merge mai bine dincolo, sau poate, ceea ce ar fi preferabil, că dincolo nu e nimic. Ar fi perfect. Ar fi trist pentru mine ca, după moartea mea, să mă gândesc că pe pământ mă numeam Borges, că am publicat câteva cărţi, că proveneam dintr-o familie de militari... Prefer să uit toate acestea, aşa cum prefer să uit epoca în care mă aflam în pântecul mamei mele. Sunt cam obosit să fiu Borges, şi după moartea mea voi fi poate cineva, sau nu voi fi nimeni, în orice caz să nu mai fiu Borges.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pri­mele poezii le-am citit la şcoală, în manuale. Erau po­ezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aş fi vrut să scriu şi eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a şasea, mi-am luat carneţelul şi m-am dus în pădure. Eram convins că, dacă vrei să scrii despre pădure, trebuie să mergi în pădure. Eram complet în afara literaturii pe atunci. Dar s-a în­tâmplat apoi să merg în casa unui avocat, el mi-a arătat un vo­lum de Blaga, care m-a lăsat cu respiraţia tăiată. Asta mi-a declanşat febra lecturilor.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în genunchi

am scris acest poem suav
ca un arabesc de ceară topită
ca un fado neverosimil de trist
acest poem rotund şi incandescent
ca o lavă primordială şi neiertătoare
mistuind în cale zilele nopţile
am scris această poezie inefabilă
precum o pasăre-liră strecurându-se
printre gratiile coliviei
ca să înfrunte graţioasă şi nedrept de naivă
văzduhul de alabastru şi fier
am scris acest poem ca un suspin
ca un icnet ca un urlet ce sparge
vitraliile catedralelor în care fecioara
plânge în locul oamenilor
care nu au curajul să plângă
am scris aceste versuri imaculate
ca dimineţile în care noi eram copii
şi tu copac viguros în care
noi eram tineri şi tu arborele înţelepciunii
în care noi eram părinţi şi ne rugam la icoane
să ne dea putere şi vouă timp
am scris acest poem în lacrimi
în umilinţă şi rugăciune
pentru tine şi numai pentru tine
drept pentru care ia-mă de mână şi hai
să ne plimbăm pe mosfilmovskaia
când e seară şi ninge
eu să privesc în sus către îngeri
în timp ce tu îmi promiţi
că nu vei muri niciodată
tată

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu ştiu dacă
am scris cartea cărţilor
ştiu doar că
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenţii cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
mă va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineaţa
la amiază şi seara
fără ca cineva să se aşeze
la masă cu mine
mă hrănesc cu aceleaşi cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătăţile
timp în care
ai mei
mă privesc îmbătrâniţi din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărţilor dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

aşa îmi păcălesc moartea

stau pieziş şi împletesc şuviţe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
muşcătura de pe suflet...

poezie de Teodor Dume (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Blondo, trebuie să înţelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînţelegere şi atât, o neînţelegere pentru care, în mare parte şi Lia este vinovată, iar ea ştie foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm să căutăm acum ţapul ispăşitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greşeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aş avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple aşa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poţi fi sigură că atunci a fost pentru prima şi ultima oară în viaţa mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieţii de ţigări şi băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de şampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Şi câte o cafeluţă pe zi, dimineaţa. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Şi nici cu ţigări, la care am renunţat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanţă. Dar am voinţă şi ştiu că pot! De aceea voi reuşi ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Şi nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alţii. Altfel, ce-aş deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteţ pentru a nu lăsa să mi se întâmple aşa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conştient de faptele mele. Şi am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înţeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Şi mă bucur să aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred că vă puteţi întoarce liniştiţi în oraş. Eu nu intenţionez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne goneşti... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuşi cu tine, cel puţin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine ştie ce. Recunoaşte că e totuşi mai plăcut decât să fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneţi. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viaţă aş spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare şi suferinţă la început, respingere şi sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârşit însă, roadele au fost nepreţuite. Ceea ce eşti este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investeşti. Am fost întrebat cum am ieşit din starea de blocaj mental când eram copleşit de probleme şi nu vedeam ieşirea. Am ieşit din blocaj când durerea vieţii pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus să pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam că îmi aparţine) pentru a îmbrăţişa libertatea vieţii trăită doar după regulile mele, indiferent de consecinţe. Este o senzaţie pe care merită să o trăieşti în orice etapă a vieţii. Este momentul în care te trezeşti cu adevărat pentru prima oară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selenopoem

trăiam printre pereţii unei irealităţi care devenise mitologie
fuseseră dezgropaţi idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiţia umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca şi cum vuietul morţii
se-ndepărta de sufletul celor care-şi părăsiseră trupurile
şi acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanţei
dintre mine şi lume dintre mine şi lucruri
dintre revelaţie şi ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în şir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca şi cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoţiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges
răsărea luna
i-am rugat pe toţi s-o aşeze pe cer
ca şi cum viaţa n-ar putea fi decât cel mai frumos poem

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şi... poezie

Mi-a năzărit aşa... pe la o vreme,
Că n-ar fi rău să scriu şi eu poeme.
Când toţi o fac... ce-aşa mare dilemă?
Zis şi făcut, am căutat o temă,

M-am informat în piaţă ce se scrie
Şi-am început să zgâri pe hârtie.
N-am mai ieşit în parc şi nici la tata
Şi-n două luni poemul a fost gata.

L-am tot citit de sus şi până jos,
Am încercat să-l recitesc pe dos,
I-am ajustat şi virgule, şi semne
Să nu-l scap în poemele nedemne.

Am pus în el puterea mea şi harul
Şi n-am scăpat din ochi dicţionarul.
Iar din dorinţa de-a-mi fi totul clar
L-am dus şi-ntr-un cenaclu literar.

Aici, s-a început cu destrămarea;
Că... s-a mai scris de chestia cu marea,
Că strofa aia, despre rândunici,
Ar trebui doar două rânduri mici.

Despre iubire s-ar fi scris destul,
De toamnă, cititorul e sătul.
Pe-aia cu trenu'a zis-o Toparceanu
(Se tot scurta poemul meu, sarmanu').

Mai taie-aici, e dincolo prea plin,
Iar la sfârşit să-l ajustăm puţin;
E prea-nşirat şi stă să se destrame
(Sărman poem "crescut" de-atâtea mame).

L-am tot sucit şi luat cu binişorul
Că nu mai ştim nici cine-i autorul.
Acum, e minunat... firar să fie,
Dar nu mai e poem, e-o biată poezie.

Dar cel puţin ideea o avem,
Nu tot ce-i poezie... e poem.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)s-a întîmplat un fel de miracol, datorită trăsăturilor mele fizice inconfundabile. M-a recunoscut cineva, care nu mă întîlnise niciodată, doar după coperta unei cărţi care apăruse acolo cu fotografia mea. Şi mi-a spus: "Eu pe dumneata te cunosc". Iar eu i-am răspuns: "Exclus, imposibil, nu aveţi cum!" Apoi m-a lămurit că din cartea aceea şi m-a sfătuit să trimit un poem la The New Yorker. Şi am trimis un poem pe care tocmai îl tradusese o prietenă de-a mea, americancă, şi, spre marea mea surpriză, a apărut. După aceea, după apariţia acestui poem, am fost chemată de o editură la fel de prestigioasă, care dorea să-mi publice un volum de versuri alese. Ah, am spus eu, bineînţeles! Bun, apucă-te de lucru cu traducători, unii iluştri, de acolo. Am avut această şansă, mi-a apărut cartea, apoi încă una, şi încă una, şi în Anglia vreo trei. La ora asta, însumez cam şapte cărţi apărute în America, ultima fiind scrisă de mine direct în englezeşte. Ce să-i faci, adaptarea era mediul normal! Dar mi-au trebuit aproape 15 ani ca să pot scrie în englezeşte.

Nina Cassian în revista 22, nr 721
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos poem

dacă mai suntem şi nu am plecat pe drumul fără de întoarcere
se întâmplă pentru că l-am visat pe eugene ionesco
în vis
începusem să-i dau dreptate
păsări de pradă planând de la foarte mari înălţimi
dând răspunsul cuvenit speciei
trecând vămile zilei de azi
răspunsul acesta nu are putere de lege
în vis
se desluşea felul în care voi scrie
cel mai frumos poem din lume
alcătuit după legea hiperboreilor
începutul va fi deja sfârşitul
petrecut la marginea râurilor
verile contemplându-le
curgerea leneşă dinspre izvoare
răsfirându-ţi viaţa
de acolo
de la hiperborei
n-ar mai fi trebuit să ne mai întoarcem
poate doar la apusul soarelui roşiatic
prelins pe gâturi lungi de răpitoare
veşnicele inaripate ale sufletului
ca pietre de râu urnindu-se cu greu
printre străini în devălmăşie şi aparentă libertate
viaţa se oprise la jumătate încetasem
să mai conversăm despre scaune despre masa de brad
despre poezii & nobleţea eroului jertfit la majadahonda
pentru flori de cireş din livezi de pe steaguri japoneze
despre steaua de mare pe care am scos-o din nămol regesc
şi pentru care toate reginele lumii au declarat stare de asediu oceanelor
dintre mine şi tine ascult şi acum valurile
izbindu-se de monştrii marini pescăruşi argintii
conjugă nedubitativ la prezent verbul a fi de mai suntem hiperborei

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru speranţă

scriu un poem aprins pentru speranţă
astăzi m-a cuprins o nostalgie mare
cred că destinul meu mai are prestanţă
să mă bucur de lumină şi de soare.

iau parte şi eu la iluminare
cu pasiune febrilă mă rog la Cristos
ştiu că m-a pus mereu la încercare
cred că şi tristeţea mi-a fost de folos.

a venit iarna şi aduce Crăciunul
este sărbătoarea unui nou început
sângele este lumină pâinea şi vinul
în inima sa mare toţi au încăput.

ştiu că speranţa lumii a cucerit seninul
tot farmecul cosmic este recunoscut.

sonet de Floare Petrov (23 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce

devine parcă din ce în ce mai greu
să privesc lumea
nu ştiu dacă e ceva în neregulă
cu mine
ori cu ei

însă dacă într-adevar lumea este oglinda
mea
aş fi vrut să nu fi fost atât de narcisist

să nu fi fost
toate nopţile acelea de lamă de cuţit
beznele încărcate de-o linişte hotărâtă
în care am tăiat centimetru cu centimetru
pielea lumii atât de uscată şi aspră
ş din rană parcă nu s-au mai oprit să curgă
monstruleţii fără ochi
plini de sânge
de ură
şi de lăcomie
să nu fi fost
însă
eu i-am vazut şi nu-i pot uita
şi
am tăiat pentru că voiam să (mă) vindec
am tăiat pentru o lume mai întreagă
În adâncimi
noapte după noapte
straturile lumii
am tăiat
şi-a devenit
din ce în ce
mai greu

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram pregătită să scriu un poem

dar noaptea a venit brusc
ca o lovitură de topor în creştetul zilei
şi am început să plâng
până când o mână caldă
mi-a şters tristeţile

eram pregătită să îndur tăişul aspru al cuvintelor
dar fereastra s-a spart din senin
ca şi când o inimă s-a izbit de ea
şi noaptea sângera tot mai tare
iar plânsul meu se aduna într-o palmă atât de caldă
încât am crezut că s-a făcut dimineaţă

eram pregătită să scriu un poem
al unei vieţi
în care nu mă mai recunosc
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!