Poem în genunchi
am scris acest poem suav
ca un arabesc de ceară topită
ca un fado neverosimil de trist
acest poem rotund și incandescent
ca o lavă primordială și neiertătoare
mistuind în cale zilele nopțile
am scris această poezie inefabilă
precum o pasăre-liră strecurându-se
printre gratiile coliviei
ca să înfrunte grațioasă și nedrept de naivă
văzduhul de alabastru și fier
am scris acest poem ca un suspin
ca un icnet ca un urlet ce sparge
vitraliile catedralelor în care fecioara
plânge în locul oamenilor
care nu au curajul să plângă
am scris aceste versuri imaculate
ca diminețile în care noi eram copii
și tu copac viguros în care
noi eram tineri și tu arborele înțelepciunii
în care noi eram părinți și ne rugam la icoane
să ne dea putere și vouă timp
am scris acest poem în lacrimi
în umilință și rugăciune
pentru tine și numai pentru tine
drept pentru care ia-mă de mână și hai
să ne plimbăm pe mosfilmovskaia
când e seară și ninge
eu să privesc în sus către îngeri
în timp ce tu îmi promiți
că nu vei muri niciodată
tată
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Daniela Goea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.