Lucian: Blondo, trebuie să înţelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînţelegere şi atât, o neînţelegere pentru care, în mare parte şi Lia este vinovată, iar ea ştie foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm să căutăm acum ţapul ispăşitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greşeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aş avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple aşa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poţi fi sigură că atunci a fost pentru prima şi ultima oară în viaţa mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieţii de ţigări şi băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de şampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Şi câte o cafeluţă pe zi, dimineaţa. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Şi nici cu ţigări, la care am renunţat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanţă. Dar am voinţă şi ştiu că pot! De aceea voi reuşi ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Şi nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alţii. Altfel, ce-aş deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteţ pentru a nu lăsa să mi se întâmple aşa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conştient de faptele mele. Şi am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înţeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Şi mă bucur să aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred că vă puteţi întoarce liniştiţi în oraş. Eu nu intenţionez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne goneşti... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuşi cu tine, cel puţin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine ştie ce. Recunoaşte că e totuşi mai plăcut decât să fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneţi. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraş, deşi cred că aş fi procedat mult mai bine dacă aş fi rămas în continuare liniştit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la uşa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare şi l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieşit, ea l-a luat de mână, ba l-a şi sărutat, deşi, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât eşti tu atât de trist?
Lucian: Păi, ţi se pare puţin?
Maria: Sigur! Cine ştie ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoştinţă. Şi eu aş fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de faţă în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Şi?!
Maria: Şi nimic! Nick trebuie să înţeleagă că aşa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soţul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu ştiu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenţii mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Şi eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braţ, până am ajuns aici, în părculeţ.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braţ? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei paşi.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braţ... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Şi nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porţi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi acum... Ce zici, cum rămâne cu micuţa ta prietenă, arahnida Ema?
Maria: Aşa cum am stabilit.
Lucian: Bine. Atunci, prinde-o şi pregăteşte-o pentru o scurtă călătorie!
Maria: E vreo grabă? Adică... Am mai putea-o lăsa puţin.
Lucian: Fie, blondo! Dar nu prea mult. Va trebui să plecăm cel târziu la 09.00. Sau, hai să zicem 10.00. E bine aşa?
Maria: Perfect! Mersi, Luci.
Lucian: Pentru nimic. Tu hotărăşti când să o ducem.
Maria: Da, sigur, eu...
Lucian: Ascultă, blondo, dacă vrei, poţi amâna data.
Maria: Nu, Luci. Nu e cazul.
Lucian: Şi ce-ai aflat despre ea?
Maria: Păi... Regret, Luci, nu prea multe. Ema nu a făcut nimic deosebit în perioada în care am ţinut-o sub observaţie. A stat doar, ştii şi tu. Însă nu cred că e cazul s-o păstrăm. Dick şi ceilalţi sunt nerăbdători s-o aibă. Deci, le-o putem da astăzi, aşa cum am stabilit.
Lucian: Aşa cred şi eu.
Maria: Şi cum rămâne cu microcipul? E nevoie să-l chemăm pe Mihai, să i-l scoată?
Lucian: Nu, blondo. Nu e cazul. Nu cred că va păţi ceva dacă-l va purta în continuare. Aşa că, să nu-l deranjăm degeaba pe campion. Oricum, el a zis clar că de scos e mult mai dificil decât cum a fost de ataşat şi nici n-ar fi dorit să încerce.
Maria: Cum spui tu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar cred că ne-am abătut de la subiect. Adică, nu despre ea intenţionam să discutăm.
Sid: Ştiu, dar n-aş vrea să fii supărat pe mine din cauza ei.
Lucian: Nu sunt supărat, Sid. Atâta timp cât nu-mi dai motive întemeiate, nu văd de ce aş fi.
Sid: Asta-i bine. Pentru că vreau să rămânem prieteni. Mi-ar displăcea să nu mai fim.
Lucian: Sigur. Şi eu vreau acelaşi lucru, Sid. Dar trebuie să înţelegi că mi-e destul de greu să ştiu că-ţi petreci o bună parte din timp împreună cu ea, doar voi doi, în lipsa mea, după cum am înţeles.
Sid: Ea a insistat, serios. Eu am vrut s-o refuz, dar n-am reuşit.
Lucian: Bine, nu te trăgeam la răspundere. Şi să nu interpretezi greşit cuvintele mele. Vezi tu, în mod normal, dacă am fi fost pe Terra şi aş fi văzut-o pe fata de care sunt îndrăgostit plimbându-se în compania altuia, ca să nu amintim de lecţii de dans date de ea acelui individ şi în condiţiile în care respectivul ar şti sigur ce simt eu pentru ea, cu prima ocazie ce mi s-ar fi ivit, l-aş fi bătut măr pe tipul respectiv, chiar dacă după aceea poate aş fi regretat gestul, mai ales că eu nu sunt deloc violent din fire, ci, desigur, destul de calm. Însă, în asemenea situaţii, cu greu mă stăpânesc; de obicei, îmi pierd controlul cu uşurinţă şi crede-mă, nu iese nimic bun de aici.
Sid: Deci, ai vrea să mă baţi?
Lucian: Nu, nu... Deloc! Pe tine, nu... Cum să vreau aşa ceva, Sid? Doar ce ţi-am spus să nu mă înţelegi greşit. Pe tine prefer să te ştiu drept prieten, deşi...
Sid: Deşi ţi-e greu.
Lucian: Exact. Văd că pricepi repede.
Sid: Nu tocmai. Dar încerc. Oricum, ştiu sigur că şi eu vreau să fiu în continuare prietenul tău.
Lucian: Da, sigur. Atunci să nu lăsăm nimic să strice relaţia de prietenie dintre noi. Şi... Sid, nu-mi pot permite să-ţi cer să nu te întâlneşti cu ea deloc, dar dacă, aşa cum susţii, ţii totuşi la prietenia mea, te-aş ruga să nu te implici prea mult, într-o relaţie cu ea. Înţelegi, sper, ce vreau să spun. Te rog doar; nu-ţi impun nimic, pentru că n-am acest drept. Iar acum hai să abandonăm acest subiect!
Sid: Bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: De fapt, comandante, dacă mă gândesc bine, ţi-am mai oferit un sfat, nu de mult, pentru că tu mi l-ai cerut. Se pare însă că nu ai ţinut cont de ceea ce ţi-am spus atunci.
Lucian: Păi, aveţi dreptate, deşi am încercat să fac aşa cum mi-aţi sugerat dumneavoastră; în cele din urmă, spre ruşinea mea, n-am reuşit. Am greşit...
To Kuny: Aha, văd că înţelegi, ştii despre ce e vorba... Nu-ţi face griji, nu te judec, nici nu te condamn. Dacă ai acţionat greşit, asta e... S-a întâmplat, nu-i nici o nenorocire. Deci, te simţi mai bine acum? Eşti mai calm?
Lucian: Da, oarecum...
To Kuny: Dar nu în totalitate. Off, tinereţea asta... Sper că totuşi înţelegi că acum domnişoara consilier are dreptate, nu tu şi ştii de ce este aşa.
Lucian: Da, sigur, înţeleg.
To Kuny: Foarte bine. Vezi tu... Pentru mine e destul de clar de ce ai reacţionat astfel. Dar nu şi pentru ea. Eu ştiu că o iubeşti, doar tu însuţi mi-ai spus acest lucru, însă ea nu ştie. Dacă nu cumva i-ai spus deja, între timp.
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic...
To Kuny: De ce nu încă? Ce aştepţi?
Lucian: Păi, am încercat, nu doar o singură dată, dar, atâta timp cât ea-mi refuză categoric cererea de prietenie, nu văd ce rost ar avea.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simţi?
Lucian: Mihai... Nu ştiu ce ţi-aş putea spune. N-am cuvinte... Ştiu că eşti supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche şi nu mă aştept la înţelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproşându-ţi ceva? Nu vreau să te acuz de nimic şi nici nu trebuie să te scuzi faţă de mine. Am înţeles că n-ai avut intenţii neserioase şi-mi pare rău pentru ceea ce ţi-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aş avea de ce să te iert şi sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te ştiu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ţi-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie ruşine şi crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Şi mai ziceai că te-am dezamăgit şi că-ţi pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ţinut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puţin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aş fi meritat.
Mihai: Ştiu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aş pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reuşeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aş fi meritat.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Te înţeleg. Poate n-ar fi trebuit să-ţi fi spus toate acele vorbe; ştiu că am fost prea dur cu tine. Îmi pare rău.
Lucian: Nu trebuie să-ţi pară rău, Mihai. Chiar meritam să te comporţi astfel. Chiar mă aşteptam la o reacţie violentă din partea ta, dar tu ai fost destul de calm, contrar aşteptărilor mele.
Mihai: M-am străduit din răsputeri atunci să mă abţin, să nu izbucnesc, dar... Eram prea tulburat, şocat, nu mă puteam controla, concentra, gândi logic. Nu mă aşteptasem la una ca asta; nu din partea ta! Eram contrariat, de aceea m-am purtat astfel.
Lucian: Ce te-a determinat să-ţi schimbi părerea?
Mihai: Mi-am dat seama că greşeam. Am înţeles că nu aveai cine ştie ce intenţii, sau ce-mi trecea mie prin minte atunci.
Lucian: Îmi închipui... Ascultă, sper că ceea ce am făcut n-a stricat cumva relaţia dintre tine şi Ly; lucrurile mergeau aşa de bine între voi doi, sau cel puţin mie aşa mi se părea. Sper că prostia mea nu v-a afectat în vreun fel, pentru că n-am avut nici o clipă intenţia s-o îndepărtez pe Ly de tine. N-am vrut să-ţi fur prietena, iubita. Trebuie să mă crezi! Adică, eu şi Ly... Cu siguranţă, nu!
Mihai: Linişteşte-te! Ştiu acest lucru. Oricum, n-ai fi putut să mi-o iei, n-aş fi cedat aşa de uşor. Aş fi luptat pentru ea; nu mă refer la bătaie, desigur... Dar ştiu că nu asta ai încercat. Iar în privinţa relaţiei dintre mine şi Ly, nu-ţi face griji. Nu s-a schimbat nimic. Lucrurile merg în continuare la fel de bine între noi, relaţia noastră n-a fost deloc afectată, cu nimic.
Lucian: Hmm... Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu Lia, ci tu ai fi intrat atunci în cameră... Oare cum ai fi reacţionat?
Mihai: Mai bine nu te întreba. Nu cred că într-o asemenea situaţie aş fi putut judeca în vreun fel, deci, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, cum aş fi reacţionat... Mai bine că n-am intrat eu.
Lucian: Da, mai bine...
Mihai: Sper însă să nu mai încerci vreodată s-o săruţi pe Ly, indiferent de motive.
Lucian: Bineînţeles că n-am să mai încerc aşa ceva, doar nu-s prost!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ah, Lia, oricât aş încerca să te înţeleg, cred că nu voi reuşi niciodată!
Lia: Acelaşi lucru e valabil şi pentru mine, în cazul tău. Singurul lucru pe care-l înţeleg ar fi că totuşi, eşti un mare Don Juan, în continuare, fie că-ţi place, fie că nu. Nu poţi nega acest lucru şi ar fi bine să nici nu încerci.
Lucian: De ce aş contrazice un psihiatru?! Ar fi o "nebunie" din partea mea!
Lia: Lasă textele, Don Juan!
Lucian: Le-aş lăsa, dar nu-mi dai voie... În fine! Repet: Chiar nu contează! Aş aprecia însă dacă ţi-ai ţine gura faţă de colegii noştri şi nu le-ai spune nimic din ceea ce tocmai ai aflat.
Lia: De ce nu le-aş spune?
Lucian: Pentru că... Nu ştiu. Nu găsesc motive. Dar nu văd nici de ce le-ai spune. Nu-i nimic interesant. Nu te-ar ajuta cu nimic.
Lia: Nu-ţi face griji. Nu le voi spune! Promit!
Lucian: Nu-i nevoie să-mi promiţi, dar, oricum, mulţumesc. Deci, eu ţi-am povestit partea mea. Acum e rândul tău. Tu ce ai de spus?
Lia: Eu?! În legătură cu ce? Cumva... Cu Sid?! Nimic!
Lucian: Haide, eu ţi-am făcut pe plac, deşi nu eram obligat! Încearcă să procedezi şi tu la fel. Relaţia de parteneriat se bazează pe încredere reciprocă, nu doar de o singură parte; de obicei, de partea mea. Doar eu trebuie să fiu cel sincer, mereu? Tu, nu? Niciodată?
Lia: Fie. De fapt, cu Sid m-am întâlnit sâmbătă seara, prin oraş, iar la despărţire, am căzut de acord să ne vedem şi ziua următoare, adică ieri. Şi asta a fost tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Aşa-i mult mai bine. Mă bucur, Lucian, pentru decizia înţeleaptă pe care ai luat-o la timp. E bine că ştii să te descurci în asemenea situaţii, că ai o anumită autoritate asupra lor, deşi n-aş fi crezut, după felul în care te porţi de obicei cu colegii tăi...
Lucian: Sigur, Nick... Prieten, prieten; coleg, coleg; dar în cazurile de strictă necesitate, sunt totuşi comandantul lor, iar ei trebuie să înţeleagă acest lucru şi să-mi dea ascultare, atunci când e nevoie.
Nick: Bine, Lucian. Perfect! Iar când ne vom întoarce la nava voastră, vă veţi lăsa cu toţii armele pe care le aveţi acolo; toate armele... Şi nu le veţi mai lua niciodată asupra voastră, pentru că aici, pe această planetă, nu veţi avea niciodată nevoie de ele, nici în oraş, nici în pădure, nici în altă parte. Trebuie să înţelegeţi acest lucru, vă rog!
Lucian: Desigur, Nick. Regret cele întâmplate şi-mi cer scuze în numele meu şi al colegilor mei. Promit că nu se va mai repeta. Te ascultăm şi ne supunem condiţiilor tale.
Nick: În regulă, Lucian. Aşa este, într-adevăr, mult mai bine! Iar colegii tăi ar trebui să-ţi mulţumească şi să înţeleagă că după acest mic incident, numai datorită ţie rămânem în continuare prieteni.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Se pare că stai foarte bine cu sănătatea.
Lucian: Da, nu mă pot plânge. N-am avut probleme la acest capitol. Cel puţin până acum.
Stela: Asta-i foarte bine pentru tine. Şi sper, spre binele tău, că nu vei avea nici în continuare astfel de probleme, pentru a nu fi nevoit să ai de-a face cu doctorii, cei aşa, ca mine.
Lucian: Din nefericire, nu toţi doctorii sunt aşa, ca tine. Dacă ar fi fost astfel, ar fi fost foarte plăcut. Tu eşti minunată!
Stela: Nu face astfel de afirmaţii. Încă nu mă cunoşti prea bine. Întreabă-l pe Alex, el ştie; a avut deja de-a face cu mine...
Lucian: Încă mai are probleme? Credeam că s-a rezolvat.
Stela: Nu definitiv. Deci, nu mai are probleme, nu serioase, dar nu strică dacă-l mai ţin un timp sub observaţie. Un scurt control medical nu strică niciodată.
Lucian: Asta, da, e adevărat. Ascultă, scuză-mi indiscreţia, dar între voi doi e ceva, sau numai mi se pare mie? Adică... Am impresia că în ultima vreme sunteţi cam apopiaţi, ca să mă exprim aşa; şi nu pare a fi o relaţie ca între medic şi pacient.
Stela: Ah, Luci, chiar eşti indiscret, dar cred că ţie-ţi pot spune. Deci, da, ai dreptate, nu te-ai înşelat. Între noi doi s-a înfiripat o relaţie, ceva mai mult decât doar amicală, sau colegială şi nu e deloc una "medicală". Am descoperit că avem multe în comun, deci, ne potrivim, ca să mă exprim aşa...
Lucian: Şi era nevoie ca Alex să aibă probleme cu sănătatea, să devină pacientul tău, pentru a vă da seama de acest lucru?
Stela: Da, ca să vezi, ce ironie... A trebuit ca Alex să aibă nevoie de ajutorul meu, de intervenţia mea, pentru ca să ne dăm amândoi seama că ne potrivim cât de cât unul cu celălalt.
Lucian: Şi aveţi intenţii serioase în legătură cu relaţia voastră?
Stela: Încă nu ştiu nimic sigur, Luci, dar te asigur că dacă vom avea de gând ceva, vă vom anunţa pe toţi, nu-ţi face griji; în special pe tine, comandante, în calitate de cel mai bun prieten al lui Alex.
Lucian: Da? Bine. Încă o dată, scuză-mi indiscreţia!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poţi să te comporţi astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău aşa...
Lucian: Poftim?! Cine şi cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci şi pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înţeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Ştii foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanţă! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Ştiu, Luci. Am văzut şi te înţeleg. Eu, da, însă nu şi localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacţionezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înţeleg foarte bine! Ştiu că ţi-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacţionat. Indiferent de situaţie, nu trebuie să uităm unde ne aflăm şi care e regula de bază aici: Liniştea! Pentru localnici, liniştea e sfântă. Şi noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, ştiu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înţelegeam. Dar aşa... Nu înţeleg, nu mai înţeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ştii, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aş vrea ca lucrurile să fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar ştii că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Ştiu... Ia loc, te rog! Şi relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu mă privi atât de speriată; n-am de gând să-ţi fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aş avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ţi-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Ştiu, am fost un dobitoc! Şi-mi cer mii de scuze faţă de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poţi ierta? Nu poţi trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu ştiu... Nu ştiu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Şi totuşi, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem şi... Răsfoiam puţin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Ştiu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greşit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puţin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Ştii, de fapt, cred că aş vrea să-l văd şi eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi că s-ar supăra dacă voi arunca şi eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!