Sarea dintre pagini

Înainte de masacru,
vajnicii orăşeni vor
lua biciul şi muzica de
care au fugit până atunci
va fi inspectată la nanosecundă,

fiind forţată, precum o felie
dintr-un minut beat de milenii,
să ne arate tuturor, fără nicio
Evanghelie în mână,
câte cioburi
de oglinzi primeşte într-însa.

Căci bietele canale din noi,
după ce metale ofticoase le
vor fi eliberat de slănina
antică,
ar ajunge cam ruşinate pentru
lipsa din
irisul lor a seminţelor
frustrate prin care, fără nicio
diplomă de licenţă,
coperţile
migrează printre cetăţeni.

Iar sarea rămasă de-a lungul
volumelor nu va fi
ghicită nici de istorici,
lăsată să se transforme în
crăpăturile pereţilor ce îi
vor separa pe dinozaurii de
poimâine.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zi fără noi, nicio clipă fără privirea lăsată în tine ca un curcubeu...

aforism de Vasile Maricel Grosu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieratul necunoscutului

Am parcurs o veşnicie
printre camere bântuite de gânduri
şi-am ales doar o pereche de cuvinte
cu care mi-am iscălit inima,
am ştampilat-o cu cerneală amară
lipindu-mi uşor numele pe ea
alături de numele ei,
pentru a mi-o separa
de blestemul incertitudinii.

Timpul nesortat din coşul cu suflete
ce azi planează în jurul nostru
este înghiţit de gaura neagră a minţilor
aruncându-se prin colţuri paralele...
Şi pământului i s-a făcut silă
de câte suflete a cuprins
de-a lungul miilor de ani
cu sarea, cu piperul
şi cu fierea ce zac în ele
chiar dincolo de viaţă.

Viermele păcatului,
odată cu stingerea luminii,
pătrunde în josul păturii de oase,
se înfruptă din carnea rămasă în urmă,
căci sufletul l-a ros demult,
pe timp de somn,
şi prinde aripi înălţându-se dintre ruine
spre a călăuzi o altă creatură inconştientă,
nouă într-ale vremurilor,
în ceea ce se cheamă
"prizonieratul necunoscutului".

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (14 noiembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţi-vă o lume lipsită de religie. Fără atentate sinucigaşe, fără 11 septembrie sau 7 iulie, fără cruciade şi vânători de vrăjitoare, comploturi, războaie şi separatişti, fără războaie israeliano-palestiniene, masacre între sârbi, croaţi şi musulmani, persecuţii ale evreilor sau atacuri nord-irlandeze. Fără acei tele-evanghelişti cu costume strălucitoare şi coafuri bufante, care le spun oamenilor despre banii lor că "Dumnezeu vrea să daţi, până la suferinţă". Fără talibani care să arunce în aer statui antice, fără execuţii publice ale celor care proferează blasfemii şi fără femei biciuite pentru crima de a-şi fi arătat faţa... O lume tolerantă şi raţională, care să ia în calcul şi posibilitatea că Dumnezeu nu există — sub nicio formă şi pentru nicio religie.

Richard Dawkins în Himera credinţei în Dumnezeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asumare

Ce apără zidurile acelea
pentru care nu găsim suficient
gunoi?

Ideilor le place acum să se
transforme în ambalaje pentru
somnifere sau în cărţi cu pagini albe,
speculând foamea maselor
muncitoreşti cam dense
pentru Floriile ce,
deloc plutitoare, pot fi
inventate în fiecare zi.

Iar civilizaţia e văzută deja ca
un zvon destul de obez, căruia
nu-i mai este frică de războaiele
cu o mie de rotiţe şi împunsături,
care nici în cărţile pentru dezaxaţi
nu mai sunt primite cu hainele
pe ele.

Dar acele ziduri de cât gunoi au
nevoie pentru a ne striga pe
nume, fără sintaxe,
cârpele de sub visele prea clare?

Şi cam ce culoare au zidurile dintre
întrebările nerostite azi-noapte?

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea purtată de Hristos ne dovedeşte că dragostea Domnului ajunge până în cele mai nepătrunse profunzimi, că ea se împarte fără nicio preferinţă tuturor şi durează o eternitate.

citat din Fred Barlow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e clar din perspectivă filozofică! Teorii, teorii şi iar teorii,
una mai dubioasă decât alta! Toată filozofia lumii nu e decât o fragilă teorie suspendată, fără nicio bază de sprijin, fără nicio noimă, fără niciun scop, care trebuie revizuită din când în când, totul pentru a se ajunge, din nou, la o altă teorie şi mai dubioasă decât cele dinaintea sa!

Mihail Mataringa (1 martie 2020)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte perspective

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult
eşti pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorinţelor

am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc şi formez normal
într-un singur scop

nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
şi desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.

nu te mai chem la nicio întâlnire
eşti cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul şimnicului de sus
ochii copilului încă împuşcau privighetori
mai trăsese cu praştia după heruvimi frumoşi
sau după fetele din sat întoarse de la şcoală în amiezi
acum avea braţele prea mici să cuprindă oraşul
ce dormita leneş în braţele miriadelor de stele
şi de luminiţe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simţise până atunci oraşul ca pe un munte uriaş
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreştile vene
înghiţea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos şi rece
unde înotau peştii săi mici
şi bolovanii câmpului fierbinţi
următoarea respiraţie a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
şi cuprinse-ntreg oraşul în braţele-i mici
oraşul îl alerga mai să se prăvălească...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă de mână

ia-mă de mână,
aşa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie şi sarea mai puţin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi şi înainte
sub luna ce ucide şi mă împarte-n aşchii.

printre vocale rămâne aşteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanţe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.

desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanţa sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ţinându-ne de mână.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încape nicio îndoială că orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa; căci prin ce altceva ar putea fi deşteptată spre funcţionare facultatea noastră de cunoaştere, dacă nu prin obiecte care exercită influenţe asupra simţurilor noastre şi care, pe de o parte, produc ele însele reprezentări, pe de altă parte, pun în mişcare activitatea noastră intelectuală, pentru a le compara, a le lega sau a le separa, prelucrând astfel materialul brut al impresiilor sensibile într-o cunoaştere a obiectelor care se numeşte experienţă? Astfel, cronologic, nicio cunoaştere nu precede în noi experienţa, şi cu ea începe orice cunoaştere.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristeţe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
şi nepăsători toţi privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
şi o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
şi se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care şi-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul şi moartea
fără remuşcari.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În catacombe

Pe aceste idealuri care ne-au
băgat în Evul Mediu
nu le-a pictat nimeni nici pe
podea, astfel că,
ascunzându-ne în grote de frica
de a nu tăia castraveţii precum
toată lumea, suntem nevoiţi să
acceptăm că Soarele a fost la
început o libelulă şi acum joacă
rolul deloc ieftin al unui ţurţure
pensionar. Nici nu ne mai
prefacem că am fost la grădiniţă,
oricum sângele nostru trece dintr-o
eră în alta fără noi.

De-a lungul protonilor s-au
constituit ziduri deloc subtile,
care ne ajută prea mult să facem
deosebirea între greiere şi petrol,
afumându-ne cu lumina spongiosă
şi fericită care doar în
peşterile fudule se poate naşte
fără dureri.

Am ajuns deja prea mulţi sub
stalactite, învierea neuronilor
care îi împodobeau pe strămoşii
noştri va deveni un eveniment cam
banal, apt doar de a se transforma
într-un film care se va pierde nonşalant
printre cartilagele noastre mult prea
maleabile faţă de urletele din orice
carte ce ne iese în cale,
ajungând toţi un fel de popor care
nu are nevoie de imn,
ci doar de niţică înţelepciune
revocabilă.

În cele din urmă, ne amintim că
suntem doar în nişte catacombe
în care nu putem găsi decât
moaştele vedeniilor noastre de acum
zeci de ani, devenite mult prea aprige
cu coşmarurile noastre ieşite din
romane şi tapiţerii.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie mi s-a-ntâmplat ca tuturor oamenilor care trăiesc o ficţiune: te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că eşti, iar tu, nerespectând legile conspiraţiei, mi te-ai arătat şi-aşa cum eşti. N-ai nicio vină şi nici măcar n-am să-ţi fac vreun reproş pentru "aşa cum eşti". Ştiu că are să te doară ce-ţi spun acum: descopeream în tine lucruri comune cu fostul meu bărbat şi cu actualul meu bărbat. Erau exact cele de care fugeam, de care voiam să scap: indiferenţa, lipsa de preocupare pentru ceea ce stârnim în altul cu faptele şi cu vorbele noastre. Îţi repet, n-ai nicio vină; vina e-a mea că iubeam un om care nu exista.

Ileana Vulpescu în Candidaţii la fericire, Scrisoare către un cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul golurilor

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă
şi forţa electromagnetică – la care
alăturând în grabă şi legea gravitaţiei...-
o formulare-a guvernării materiei prin ea însăşi,
alimentând combustia gândului
într-un echilibru fragil –
realismul imaginaţiei
într-o paradigmă sintetică:
E=mc2 – ortodoxia cinetică –
sau, într-altfel: paradoxismul spunerii Fiinţei
a-ceea-ce-este «fiindul însuşi» în suflul creaţiei.

Dumnezeul golurilor
în focul mistuitor-al creaţiei –
ca suport lumilor tale aflate în transă,
Dumnezeul golurilor sublimat într-un vers,
fără de care lumina ochilor mei –
să ajungă până la tine:
n-ar fi avut nicio şansă!

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă,
forţa electromagnetică
şi legea nescrisă a gravitaţiei –
întreg universul într-o formulă sintetică,
într-o paradigmă de netrecut fără de care
minunea lumilor tale de vis aflate în transă
cu tot ce-nseamnă absolut-omenescul în ele,
precum lumina şi sângele – scurse din stele
de-a pururi: prezentul din trecut-viitor,
Dumnezeul golurilor însuşi în spunerea Fiinţei
n-ar fi avut nicio şansă.

Dumnezeul golurilor, iubito –
cel fără de care [...] lumina ochilor tăi,
s-ajungă până la mine:
n-ar fi avut nicio şansă.

poezie de Dumitru Găleşanu din Addendum (aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I se spune unui orb, Eşti liber, i se deschide poarta care îl despărţea de lume, Du-te, eşti liber, îi spunem noi iar, dar el nu pleacă, a rămas încremenit în mijlocul străzii, el şi ceilalţi, sunt înspăimântaţi, nu ştiu unde să meargă, nu se poate compara viaţa dintr-un labirint raţional, cum este, prin definiţie, o casă de nebuni, şi aventura, fără o mână călăuzitoare nici zgardă de câine, în labirintul dezordonat al oraşului, unde memoria nu ajută la nimic, căci nu e în stare să arate decât imaginea locurilor şi nu drumurile până acolo.

Jose Saramago în Eseu despre orbire (1995)
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

E chimie

să extragi sarea din lacrimi
apoi s-o presori pe carnea
tăiată felie cu felie
sare pui şi în cafeaua
de dimineaţă să te trezeşti
întinzând foi cu formule chimice

lacrimile rămân apă chioară
de răcorit inimi înflăcărate
le-ai putea folosi la spălat obrazul

apa rămasă şi sarea din lacrimi
se folosesc la făcut vrăji
dezlegat iubiri şi aducerea iubitului
nebun la picioarele tale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mironosiţa

Mi-am coperit a mele plete
În negru-albastru măsluite.
Mi-am tras pe suflet jaluzele
Să mi-l ascundă chinuite.

Mi-am întrebat de sunt iertată,
Dar nimeni nu mi-a dat răspuns.
Am înţeles îndurerată
Că nicio caznă nu-i de-ajuns.

Apoi mi-am cufundat genunchii
În tot ce e semantic chin;
Am sfărâmat ai mei rărunchii
Urlând de-atât amar venin.

M-am flagelat cu bisturiul
Făcându-mi mătrăgună vrerea.
Nu vreau să pierd al meu pariul
C-odat' se va sfârşi durerea.

Căci nu se poate: e o lege,
Îngenunchiată de-ţi e firea,
Iertarea de păcat dezlege
Atunci când în pământ privirea

Îţi pironeşti fără s-o-ndupleci
De-a îşi sălta de-acolo catul;
De-a fi iertat umil adulmeci
Umblând de-a lungul şi de-a latul.

Iar din iubire fără samăn
Pentru umila mea cosiţă,
El a făcut ca să m-asamăn
Cu un Cuvânt: Mironosiţă.

poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Plimbarea fi-va împreună...
Eu înainte, iar tu după,
Fără inel, fără cunună
Şi ochi te vor privi prin lupă.

Ce-o fi găsit, cum de-a iubit-o?
Vor spune fără să-nţeleagă,
Ce cauţi tu aici smintito?
Lăsaţi-o, n-are mintea-ntreagă!

Vei fi total descoperită
Şi nimeni care să te-ajute,
La ora cea nepotrivită,
Doar gânduri grele, neştiute.

Alei ca un peron de gară,
Eu înainte, iar tu după,
Tu ultima mea locatară
Din viaţa ce-am privit prin lupă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin nume înţelegem un sunet având un înţeles prin convenţie, fără raportare la timp şi din care nicio parte nu are înţeles, scoasă din întreg... "Înţeles prin convenţie" s-a introdus pentru că nimic nu este de la natură un nume, ci devine aşa numai când ajunge un simbol; în adevăr, sunetele nearticulate, aşa cum produc animalele, au un înţeles, dar nici unul din ele nu constituie un nume.

Aristotel în Despre interpretare, 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!