Prizonieratul necunoscutului

Am parcurs o veşnicie
printre camere bântuite de gânduri
şi-am ales doar o pereche de cuvinte
cu care mi-am iscălit inima,
am ştampilat-o cu cerneală amară
lipindu-mi uşor numele pe ea
alături de numele ei,
pentru a mi-o separa
de blestemul incertitudinii.

Timpul nesortat din coşul cu suflete
ce azi planează în jurul nostru
este înghiţit de gaura neagră a minţilor
aruncându-se prin colţuri paralele...
Şi pământului i s-a făcut silă
de câte suflete a cuprins
de-a lungul miilor de ani
cu sarea, cu piperul
şi cu fierea ce zac în ele
chiar dincolo de viaţă.

Viermele păcatului,
odată cu stingerea luminii,
pătrunde în josul păturii de oase,
se înfruptă din carnea rămasă în urmă,
căci sufletul l-a ros demult,
pe timp de somn,
şi prinde aripi înălţându-se dintre ruine
spre a călăuzi o altă creatură inconştientă,
nouă într-ale vremurilor,
în ceea ce se cheamă
"prizonieratul necunoscutului".

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (14 noiembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te iubesc...

Am să te iubesc...
cu fiecare răsărit,
cu fiecare floare înflorită
cu fiecare pasăre în zbor,
până ce adâncul mărilor,
inima pământului
şi creştetul cerului
îmi vor transforma numele în Dor.

Am să te iubesc...
dincolo de cuvinte,
dincolo de orice privire
şi dincolo de orice înţeles,
căci dintre toate visele luminii,
misterele umbrei
şi lacrimile vieţii,
pe tine te-am ales!

poezie de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarea dintre pagini

Înainte de masacru,
vajnicii orăşeni vor
lua biciul şi muzica de
care au fugit până atunci
va fi inspectată la nanosecundă,

fiind forţată, precum o felie
dintr-un minut beat de milenii,
să ne arate tuturor, fără nicio
Evanghelie în mână,
câte cioburi
de oglinzi primeşte într-însa.

Căci bietele canale din noi,
după ce metale ofticoase le
vor fi eliberat de slănina
antică,
ar ajunge cam ruşinate pentru
lipsa din
irisul lor a seminţelor
frustrate prin care, fără nicio
diplomă de licenţă,
coperţile
migrează printre cetăţeni.

Iar sarea rămasă de-a lungul
volumelor nu va fi
ghicită nici de istorici,
lăsată să se transforme în
crăpăturile pereţilor ce îi
vor separa pe dinozaurii de
poimâine.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchestra cuvintelor

Nu pot să-ţi fiu altar fără ca cerul
Să îşi asume partea lui de vină
Pentru cuvinte ce dezgheaţă gerul
În vers cuprins de graţia divină

Eu sunt un muritor ales de el
Prea ruşinat de gânduri sau de fapte
Ce ştie c-a greşit, dar într-un fel,
A regăsit lumina după noapte

Mă tot întreb mereu de ce-i aşa
Dar pân' la urmă nici nu mai contează
Atâta timp cât simt că inima
În simfonii de îngeri îmi vibrează

Mă regăsesc, cumva, un dirijor
Orchestra lui e marea de cuvinte
Şi-o să le-aştern prin suflete uşor
Să le iubească şi să le alinte

poezie de Adi Conţu (2 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru (stihuire pentru copii)

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ,
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet pereche înseamnă o conexiune nesfârşită cu o altă fiinţă umană pe care sufletul nostru o află în timpuri şi locuri diferite de-a lungul mai multor vieţi. Suntem atraşi de o altă persoană la nivel sufletesc nu pentru că sufletul nostru pereche este unicul care ne întregeşte, ci deoarece fiind împreună cu el, suntem cumva dăruiţi cu imboldul de a deveni întru totul noi înşine.

citat din Edgar Cayce
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viaţa.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete.
Îşi dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sa fie

Înserarea din noi nu are nume.

Sfârşit de gând,
singurătate impusă,
calendar cu amintiri rupte
la timp,
album cu imagini din zâmbetul nostru.

Cândva, nu demult,
această clipă
avea numele tău,
numele meu,
avea identitate
în timp.

Vom fi din nou
o zi nerostită încă.

În numele tău, în numele meu,
e să fie.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Şi s-a făcut Lumină:

inima speranţei, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria şi zborul.

Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopţilor pământene,

aşteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie şi frumuseţe;

întunericul nu este o fiinţă.

Fiecare clipă naşte câte un vis,

şperanţa este mare luminatoare a visului.

Viaţa este şi vis, şi speranţă, părţi din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredinţat

drumul soarelui şi drumul stelelor;

s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu anii

Se întorc anii
pe care i-am aruncat în gol
ca bumeranguri ascuţite
şi se prind în carnea mea
ca o altă pereche de oase,
şi scriu în mine cu sânge,
şi mă roagă în scris
să nu-i mai abandonez,
să fac ceva cu ei,
să îî cultiv ca întinderi roditoare
cărora nu li s-a acordat
destulă atenţie.

Şi vreau să-i păstrez,
dar odată cu ei au intrat
şi amintirile,
acele gondole
în care iubirile au murit demult,
şi le simt ca nişte mângâieri corosive.
Nu pot deschide noi încăperi
pentru vechile obiceiuri
care ar atenta la naşterea
unor ani fără balast.

Şi le-am spus ca un părinte
ce-şi aduce copiii lângă el
pentru poveşti:
nu disperaţi, căci urmele
pe care le-aţi lăsat în mine
nu se vor acoperi decât
cu oglindirea voastră din abis,
şi gropile pline de voi
se vor astupa, într-un final,
cu o ultimă groapă.

poezie de Ionuţ Popa (mai 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romantism aventurier

lui Lucian, Teodorei, Tatianei

prin pădurea de vise sunt aventurieră
mi-am unit destinul cu un curcubeu
din romantism poetic am făcut carieră
culori şi lumină am purtat pe drumul meu.

nu las chinul zilnic să-mi brăzdeze chipul
fardez mereu tristeţea cu tonuri aurii
sunt doar o boemă care străbate timpul
cu prietenii alături printre ore azurii.

bătătoresc în noapte drumul spre steaua mea
mă aşteaptă de-o viaţă cu sufletul pur
am băut credinţă dintr-o sfântă cişmea
sufletul mi-am bucurat cu minuni din jur.

muza îmi e aproape cu chip de zorea
îmi spune că triumful va prinde contur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este călugărul înţelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viaţă!
Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.
Visurile au fost împărţite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Şi s-a făcut Lumină:
inima speranţei, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria şi zborul.
Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopţilor pământene,
aşteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredinţat
drumul soarelui şi drumul stelelor;
s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Camelia Opriţa în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să spui că cineva aşteaptă o viaţă întreagă pentru ca sufletul său pereche să vină, este un paradox. La un moment dat oamenii se satură să aştepte; să-şi încerce şansa cu cineva şi prin arta angajamentului să devină suflete pereche, care durează o viaţă să fie perfecţionat.

citat din Criss Jami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai eşti,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar şi iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi înceţoşaţi de brumă.

Zile se duc şi vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc şi vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia şi veşnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea şi atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un ţărm depărtat, neştiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind etern

Îţi dau întâlnire în altă viaţă
Căci aceasta nu a reuşit a ne-nţelege
Prea multe nopţi fără de lună
Şi zile fără de căldură
Când gustând din clipă aroma-i amară
Îşi pierduse orice urmă de eternitate
Iar eu cândva ţi-am promis
Frânturi dintr-un etern vis.

În mine cutia Pandorei a rămas închisă
Şi pe când lumea căuta speranţă
Eu nu voiam să am niciuna
Să nu regret că am găsit-o şi-am lăsat-o-n urmă
Din ea tot cei voi lua vei fi doar tu
Şi câteva cuvinte ca atunci când te voi revedea
Să poţi să-ţi aminteşti că demult în altă viaţă
Ţi-am promis un „te iubesc”.

poezie de Valentin Cojocaru
Adăugat de Riana Sardau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarah Brown

Nu plânge, Maurice, eu nu sunt aici sub acest pin.
Balsamul din aerul primăverii susură prin iarba dulce,
Stelele scânteiază, privighetoarea cheamă,
Doar tu jeleşti, în timp ce sufletul meu se bucură extatic
În Nirvana binecuvântată a luminii eterne!
Tu, du-te la inima bună care este soţul meu
Şi care mai suferă pentru ceea ce el numeşte dragostea noastră vinovată:
Spune-i ca iubirea pentru tine, dar nu mai puţin iubirea mea pentru el
Mi-a însemnat destinul – că prin carne
Mi-am aflat spiritul şi, prin spirit, pacea.
Nu există căsătorie în paradis,
Doar iubire.

poezie de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Timpul trece straşnic de repede
peste dealuri, umbre şi suflete.
Amurgul se revarsă glacial,
cu nuanţe albastre, de cristal..

Păsări negre străpung bolta
ca nişte stele răsturnate,
Sau poate,
e doar sufletul nostru,
străpuns de păcate...

Trec secundele deşarte
Peste ale lumii sentimente amestecate...
Trec şi se topesc rapid
ca intr-un gând insipid,
ca într-o cafea amară,
o Inimă de cerneală
sau o clepsidră ambientală.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăruri

Te caut în gânduri, în colţuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse,
Şi poate apari, adevăr absolut.

Mă-ntreb de exişti sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viaţa-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.

Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrenţuite de timp,
Le-ascult, le ridic şi le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.

Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Şi nu e al meu, e... ce n-am căutat.

Le am pe-amândouă acum şi mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o şansă, norocu-i cu mine,
Acum ştiu ce e adevăr absolut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Dormeau satele, dormeau casele din sate
doarmeau caii din grajd; oamenilor din case
inima le dormea şi carnea de pe oase
şi chiar fumul din coşuri se culcase

un somn vindecător al planetei, o ceaţă
făcând stelelor semn să nu mai plângă
lapte vindecător, de mamă, pentru viaţă
într-o tăcere de lupoaică şi prelungă

un somn nebun ca-n dimineaţa morţii mele
cu salcâmi albi, prea albi ca să îi mături
când sufletul mi-a evadat din piele
şi, rătăcind, mi s-a culcat alături

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător ... pentru niciunul dintre noi ...

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător
pentru niciunul dintre noi,
nimic din ceea ce trăim,
din ceea ce simţim, din ceea ce făptuim.
Totul parcurge paginile unui scenariul
prestabilit de propiul nostru suflet,
de cât de bine ne experimentăm rolurile,
de cât de bine ne adaptăm planului,
depinde împlinirea... sau nu
... a destinului însuşi...
Nici măcar,
cea mai nesemnificativă fracţiune de secundă
din timpul nostru,
nici măcar,
cel mai şovăitor şi infim pas
făcut în spaţiul propriu,
nici măcar,
o singură fiinţă întâlnită de-a lungul vieţii,
nu sunt întâmplătoare.
Ele fac parte dintr-un plan interior,
sunt particulele info-energetice,
grupate în gânduri, unde şi câmpuri formă,
care alcătuiesc viaţa fiecăruia dintre noi,
iar viaţa este prea scurtă
pentru a o petrece cu oameni,
... care nu merită...
Dacă cineva te vrea în viaţa lui,
îţi va face loc în ea,
tu nu trebuie să te baţi pentru un loc acolo.
Nu încerca
să te bagi cu forţa în sufletul cuiva,
care trece cu vederea valoarea pe care o ai.
Aminteşte-ţi mereu că prietenii adevăraţi,
nu-ţi sunt cei care sunt lângă tine
când eşti fericit,
ci cei care îţi sunt aproape,
când ţi-e cel mai greu.

poezie de Alexandru Ioan Popa din Filosofia iubirii pure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!