Mironosiţa

Mi-am coperit a mele plete
În negru-albastru măsluite.
Mi-am tras pe suflet jaluzele
Să mi-l ascundă chinuite.

Mi-am întrebat de sunt iertată,
Dar nimeni nu mi-a dat răspuns.
Am înţeles îndurerată
Că nicio caznă nu-i de-ajuns.

Apoi mi-am cufundat genunchii
În tot ce e semantic chin;
Am sfărâmat ai mei rărunchii
Urlând de-atât amar venin.

M-am flagelat cu bisturiul
Făcându-mi mătrăgună vrerea.
Nu vreau să pierd al meu pariul
C-odat' se va sfârşi durerea.

Căci nu se poate: e o lege,
Îngenunchiată de-ţi e firea,
Iertarea de păcat dezlege
Atunci când în pământ privirea

Îţi pironeşti fără s-o-ndupleci
De-a îşi sălta de-acolo catul;
De-a fi iertat umil adulmeci
Umblând de-a lungul şi de-a latul.

Iar din iubire fără samăn
Pentru umila mea cosiţă,
El a făcut ca să m-asamăn
Cu un Cuvânt: Mironosiţă.

poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutând fericire

Am căutat fericirea de-a lungul
şi de-a latul...
Am găsit doar durerea
si oftatul.
Am căutat-o în înalturi,
dar
mi-am obosit aripile
în zadar.
Şi totuşi, o doream,
ca pe o caldă azimă...
Am găsit-o ascunsă în mine,
într-o caldă si limpede
lacrimă.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am făcut plăcerile astea, de-a avea maşini scumpe. Dintr-un alt salariu, în '90 şi ceva, mi-am luat şapte sacouri colorate. Şi apoi n-am mai avut o pasiune cu hainele. Cam aşa şi cu maşinile.

citat din Dan Diaconescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de gheaţă,
Lugubra-i spaimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Mi-am închis durerea în suflet
Şi am rugat ochii să nu plângă
Căci am ştiut că nu veţi înţelege
Şi îmi veţi cere motivele acestei stări.

Mi-am pus la suflet cheie
Şi am şters colţurile ochilor cu mâneca
Fiindcă mi-a fost teamă că veţi observa
Şi îmi veţi cere socoteală pentru lacrimi.

Aveam ochii umezi şi mă durea sufletul
Dar nu-mi permiteam să vărs lacrimi
Căci aţi fi înţeles greşit
Şi m-aţi fi certat că-s prea slab...

Mi-am pus lacăt la suflet,
Mi-am impus jurământul tăcerii
Şi m-am minţit că nu veţi înţelege
În timp ce conştiinţa îmi şoptea opusul.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire...

Mi-am propus să ajung acolo, sus
mi-am propus o poartă numai a mea spre fericire
şi o voi face, chiar fără ajutorul tău
şi voi ajunge sus-acolo, numai cu iubire.
O iubire cum nu am mai avut,
o iubire plină, doar de mine
sperând, dacă se poate, chiar către absolut
şi voi trăi iubind, dar din iubire
Mi-am propus să-mi las lăstarii timpului să crească
chiar dacă nu voi şti de unde-au răsărit
şi voi primi o sevă de mană, ce-i cerească
voi contiuna în taină, puţin, ca să mă mint.
Mi-am pus în plete luna, vreau ea să mă iubească
e cel mai simplu lucru şi vreau ca să te mint.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul vieţii, mi-am păstrat neclintită credinţa în Dumnezeu, dar popii, episcopii, mitropoliţii, patriarhii, cardinalii şi papii au făcut tot ce au putut ca să mă facă s-o pierd.

aforism de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 septembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

Când mi-am pierdut întâia carte
şi m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranţa în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranţa... -

Uitat de fiecare frază
scuipat de literele şchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărţii
nici pierderile nu sunt otrăvite.

Aşa ajuns în ţara anilor din urmă
în ţara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în faşă
şi fericit şi plin de siguranţă.

Dar a venit tata şi când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-şi arma
şi a împuşcat cu două gloanţe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărţi.

poezie de Christian W. Schenk din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe Papuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Mi-am îngropat himerele de-a latul
În hoitul lung, ca resemnarea să-mi inunde
Tot smârcul cu fetidele flămânde,
Prin râpe fără fund, de-a berbeleacul.

Vecii şi vise am ghemuit în neant,
În negrul carnivor cu raiurile rupte,
Venin şi mierea-am smuls de la virtute
Şi grave orizonturi din somnul penetrant.

Ard încă fără voie, între timide bulburi,
Durerea-mi omnivoră cu anforele pline,
În spiritul din sunet viorile ard galburi

Migrând cu geana morţii în sângerări rubine.
Şi mă împart pe-aripa ce fâlfâie în scorburi,
Car undele din ani şi sparg oglinzi în mine!

poezie de Aurel Petre (10 aprilie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am făcut griji pentru multe lucruri de-a lungul vieţii, iar majoritatea dintre ele nici măcar nu s-au întâmplat.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă

Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viaţă nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă...

Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viaţă, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd – şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El încă nu ştia că în timp, de-a lungul durerilor mele, mi-am remodelat trupul, care era ca şi nou, şi de aceea mă privea mirat.

citat din Alda Merini
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi socot de-a lungul vremii, anii

Sub privirea lunii-înmugurite
Îmi socot de-a lungul vremii, anii,
Plouă stele, plouă mărgărite
Şi-mi dau rest: cincizeci de-mpărtăşanii...

Am cărat lumină-n, întuneric,
Într-un rotcol înţesat de visuri.
Chiar de nu întotdeauna sferic,
Drumul meu, rănit de înţelesuri-

M-a purtat, cuminte, zi şi noapte
Printre taine-ascunse de pupile
Tu, m-ai mângâiat ades cu şoapte:
- Hai că poţi! Mai poţi, copile!

Rostul inimii a fost să bată,
Când menirea mi-am ştiut: iubirea
N-a fost chip să mintă, să se-abată,
Cât sangvinul mi-a-nfăşat simţirea.

Sub nesomnul lunii-înmugurite
Maica mea, mi-a dăruit blajinul!
Curg de-atunci, în ape liniştite,
Precum, Tu, mi-ai înzestrat destinul!

Îmi socot de-a lungul vremii, anii
Doamne-ţi, mulţumesc! De-mpărtăşanii!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un om al mării

Am fost un om al mării.
Am lucrat pe vapoare cu inspirate nume.
Am văzut, strălucitoare, gloria Domnului.
Buzele mele s-au bucurat pe-acestă lume.

Am trăit o viaţă de navigator.
Întreaga lume-a fost vecinul meu.
N-am rămas Necuratului dator,
Fiind prin aventuri vegheat de Dumnezeu.

Am urcat multe culmi, am trecut prin umbrele morţii,
Ieşind la lumină cum iese catargul prin etambreu.
Am navigat de-a lungul şi de-a latul celor Şapte Mări.
Convoiul plin de viaţă-al navelor este manifestarea evidentă
A lui " Sesasm deschide-te" şi a respiraţiei lui Dumnezeu.

Am fost un om al mării.
Eu chiar am văzut de-aproape cerul.
Domnul este Căpitanul meu.
Domnul mi-a conturat caracterul.

Ca navele trecând prin noapte,
Mi-am urmat şi eu menirea
Alături de prietenii şi bunii mei tovarăşi.
Am fost un om al mării.
Mi-am împlinit destinul – şi-aş trăi aceeaşi viaţă iarăşi.

poezie de Charles W. Mitchell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

Păsărelele ciripesc în aer de-a lungul şi de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărţim împreună patul.

Eu nu cred c-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni – dar acum suntem acasă.
Păsărelele ciripesc pe cer de-a lungul şi de-a latul.
Aş vrea să rămânem pururi în lumea asta-atâta de frumoasă.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

XI

Eu care am dormit
(atâţia ani)
fără foc, fără opaiţ
eu care îmi îmbrăţişam doar
umbra mea tăcută
mi-am dezvelit buzele
ca să preaslăvească
venirea ta.
Atât de sărac eram, iubire,
atât de sărac
încât nu aveam în palmă nicio mângâiere
ca să îmi cumpăr ceasurile
în care nu aveam obolul unui sărut
ca să-l dau căpitanului umbrelor
să mă treacă pe celălalt mal.
Toată viaţa mi-am risipit-o
săpând în pustie
şi aşteptând fără să o cunosc
sămânţa privirilor tale.
Călit
de amărăciune
şi de veghe
m-am învrednicit de sosirea ta.
Îţi mulţumesc.
Îţi mulţumesc.
M-am născut ca să apuc
să dau bineţe pe marginea drumului
soarelui din ochii tăi.
Dacă nu ai fi venit, iubire,
ce i-aş fi răspuns lui Dumnezeu
când într-o noapte
dedesubtul torţelor aştrilor
m-ar fi întrebat
cum am arat pământul,
cum am folosit
seminţele florilor
pe care mi le-a încredinţat?
Lasă-mă să plâng
pe genunchii tăi
în mijlocul binefăcătoarelor tale mângâieri.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie

Mi-am pierdut inspiraţia!
Tocmai ce-o găsisem!
Acum mă pierd în gânduri,
Printre rime, printre muze!

Mi-am pierdut iubirea!
Tocmai ce-o-ntânlisem!
Acum mă pierd în lacrimi,
Printre scrieri şi visări!

Mi-am pierdut visul!
Tocmai ce-l visasem!
Acum mă pierd în deşteptare,
Printre razele de soare!

Mi-am pierdut timpul!
Tocmai ce venise!
Acum mă pierd în infinit,
În tot ce-am asteptat şi...

Şi n-a mai revenit de mult!
Poate c-am să uit..., îmi zic,
În vieţile ce vor urma,
În înc-o toamnă fără Ea!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut întors în viitor

M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să ştiu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.

Nu mă ştiam, din lumea de ciudaţi;
Amestec, plastic cu metal... robotizaţi.
Eram în zbor, că n-aveam gravitaţie...
În planaj de gând, profund în levitaţie.

Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meşteşug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... şi-un "plug".

M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aş şti pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-şi schimbă mereu formă...

Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Şi mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-şi vindeau carnea pe "bani".

I-am luat un tot, în electronică analiză
Şi-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neştiut... prezenţă certă.

Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheaţă";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greaţă.

Necaz mi-au dat fiinţele "carnale"
În veşnic "chalenge" de ambiţii goale
Fără valoare, simple speculaţii,
De-a mult avea şi... drepturi de creaţii.

Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simţuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimţuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.

Sunt deci eu fiinţa top-raţională
Pusă de-acum în veşnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!

PS
Am învăţat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le ţin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!