Mironosița
Mi-am coperit a mele plete
În negru-albastru măsluite.
Mi-am tras pe suflet jaluzele
Să mi-l ascundă chinuite.
Mi-am întrebat de sunt iertată,
Dar nimeni nu mi-a dat răspuns.
Am înțeles îndurerată
Că nicio caznă nu-i de-ajuns.
Apoi mi-am cufundat genunchii
În tot ce e semantic chin;
Am sfărâmat ai mei rărunchii
Urlând de-atât amar venin.
M-am flagelat cu bisturiul
Făcându-mi mătrăgună vrerea.
Nu vreau să pierd al meu pariul
C-odat' se va sfârși durerea.
Căci nu se poate: e o lege,
Îngenunchiată de-ți e firea,
Iertarea de păcat dezlege
Atunci când în pământ privirea
Îți pironești fără s-o-ndupleci
De-a își sălta de-acolo catul;
De-a fi iertat umil adulmeci
Umblând de-a lungul și de-a latul.
Iar din iubire fără samăn
Pentru umila mea cosiță,
El a făcut ca să m-asamăn
Cu un Cuvânt: Mironosiță.
poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iertare
- poezii despre păr
- poezii despre suflet
- poezii despre pariuri
- poezii despre legi
- poezii despre iubire
- poezii despre durerea sufletească
- poezii despre durere
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Căutând fericire
Am căutat fericirea de-a lungul
și de-a latul...
Am găsit doar durerea
si oftatul.
Am căutat-o în înalturi,
dar
mi-am obosit aripile
în zadar.
Și totuși, o doream,
ca pe o caldă azimă...
Am găsit-o ascunsă în mine,
într-o caldă si limpede
lacrimă.
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre fericire, poezii despre dorințe sau poezii despre aripi
Mi-am făcut plăcerile astea, de-a avea mașini scumpe. Dintr-un alt salariu, în '90 și ceva, mi-am luat șapte sacouri colorate. Și apoi n-am mai avut o pasiune cu hainele. Cam așa și cu mașinile.
citat din Dan Diaconescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre vestimentație, citate despre salariu, citate despre plăcere sau citate despre culori

Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Și mi-a aprins în suflet un dor nebun.
Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerșetor.
Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoși ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Și de brațele mamei mele.
Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat ușor de vânt.
Și mi-a părut că zâmbește un om,
Pe drept cuvânt.
Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Și m-am întors la visurile mele!
poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frumusețe
- poezii despre copilărie
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre noapte
- poezii despre nebunie

Mi-am pus iubirea
În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi și flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Și în april nu mai găsești zăpadă.
În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi și când eu vin, te-ai dus;
Dulceața de-a iubi, înșelătoare.
Cum suflă pe sub ușă vânt de gheață,
Lugubra-i spaimă, moartea și-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viață
Morminte, flori care-au căzut, și tu.
poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre voce, poezii despre viață, poezii despre sărut, poezii despre spaimă, poezii despre moarte sau poezii despre inimă
Stări
Mi-am închis durerea în suflet
Și am rugat ochii să nu plângă
Căci am știut că nu veți înțelege
Și îmi veți cere motivele acestei stări.
Mi-am pus la suflet cheie
Și am șters colțurile ochilor cu mâneca
Fiindcă mi-a fost teamă că veți observa
Și îmi veți cere socoteală pentru lacrimi.
Aveam ochii umezi și mă durea sufletul
Dar nu-mi permiteam să vărs lacrimi
Căci ați fi înțeles greșit
Și m-ați fi certat că-s prea slab...
Mi-am pus lacăt la suflet,
Mi-am impus jurământul tăcerii
Și m-am mințit că nu veți înțelege
În timp ce conștiința îmi șoptea opusul.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre tăcere, poezii despre timp, poezii despre promisiuni, poezii despre plâns, poezii despre greșeli sau poezii despre frică
O iubire...
Mi-am propus să ajung acolo, sus
mi-am propus o poartă numai a mea spre fericire
și o voi face, chiar fără ajutorul tău
și voi ajunge sus-acolo, numai cu iubire.
O iubire cum nu am mai avut,
o iubire plină, doar de mine
sperând, dacă se poate, chiar către absolut
și voi trăi iubind, dar din iubire
Mi-am propus să-mi las lăstarii timpului să crească
chiar dacă nu voi ști de unde-au răsărit
și voi primi o sevă de mană, ce-i cerească
voi contiuna în taină, puțin, ca să mă mint.
Mi-am pus în plete luna, vreau ea să mă iubească
e cel mai simplu lucru și vreau ca să te mint.
poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre creștere sau poezii despre ajutor
De-a lungul vieții, mi-am păstrat neclintită credința în Dumnezeu, dar popii, episcopii, mitropoliții, patriarhii, cardinalii și papii au făcut tot ce au putut ca să mă facă s-o pierd.
aforism de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (1 septembrie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre viață, aforisme despre religie sau aforisme despre Dumnezeu
La final
Când mi-am pierdut întâia carte
și m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranța în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranța... -
Uitat de fiecare frază
scuipat de literele șchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărții
nici pierderile nu sunt otrăvite.
Așa ajuns în țara anilor din urmă
în țara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în fașă
și fericit și plin de siguranță.
Dar a venit tata și când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-și arma
și a împușcat cu două gloanțe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărți.
poezie de Christian W. Schenk din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe Papuc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre tată, poezii despre sfârșit, poezii despre ore, poezii despre naștere sau poezii despre acasă
Autoportret
Mi-am îngropat himerele de-a latul
În hoitul lung, ca resemnarea să-mi inunde
Tot smârcul cu fetidele flămânde,
Prin râpe fără fund, de-a berbeleacul.
Vecii și vise am ghemuit în neant,
În negrul carnivor cu raiurile rupte,
Venin și mierea-am smuls de la virtute
Și grave orizonturi din somnul penetrant.
Ard încă fără voie, între timide bulburi,
Durerea-mi omnivoră cu anforele pline,
În spiritul din sunet viorile ard galburi
Migrând cu geana morții în sângerări rubine.
Și mă împart pe-aripa ce fâlfâie în scorburi,
Car undele din ani și sparg oglinzi în mine!
poezie de Aurel Petre (10 aprilie 2018)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre sunet, poezii despre somn, poezii despre rai, poezii despre negru sau poezii despre autoportrete

Mi-am făcut griji pentru multe lucruri de-a lungul vieții, iar majoritatea dintre ele nici măcar nu s-au întâmplat.
citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață sau citate de Mark Twain despre viață

Mă iartă
Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!
Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viață nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!
Mă iartă, mamă, n-am știut
Să pierd și totuși, am pierdut;
Mi-am pus inima garanție...
Sunt mai mult moartă decât vie!
Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi și venin!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre trădare sau poezii despre mamă

Mă iartă...
Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!
Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viață, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!
Mă iartă, mamă, n-am știut
Să pierd și totuși, am pierdut;
Mi-am pus inima garanție...
Sunt mai mult moartă decât vie!
Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi și venin!
poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
El încă nu știa că în timp, de-a lungul durerilor mele, mi-am remodelat trupul, care era ca și nou, și de aceea mă privea mirat.
citat din Alda Merini
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp sau citate despre durere
Îmi socot de-a lungul vremii, anii
Sub privirea lunii-înmugurite
Îmi socot de-a lungul vremii, anii,
Plouă stele, plouă mărgărite
Și-mi dau rest: cincizeci de-mpărtășanii...
Am cărat lumină-n, întuneric,
Într-un rotcol înțesat de visuri.
Chiar de nu întotdeauna sferic,
Drumul meu, rănit de înțelesuri-
M-a purtat, cuminte, zi și noapte
Printre taine-ascunse de pupile
Tu, m-ai mângâiat ades cu șoapte:
- Hai că poți! Mai poți, copile!
Rostul inimii a fost să bată,
Când menirea mi-am știut: iubirea
N-a fost chip să mintă, să se-abată,
Cât sangvinul mi-a-nfășat simțirea.
Sub nesomnul lunii-înmugurite
Maica mea, mi-a dăruit blajinul!
Curg de-atunci, în ape liniștite,
Precum, Tu, mi-ai înzestrat destinul!
Îmi socot de-a lungul vremii, anii
Doamne-ți, mulțumesc! De-mpărtășanii!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre stele, poezii despre ploaie sau poezii despre mulțumire
Am fost un om al mării
Am fost un om al mării.
Am lucrat pe vapoare cu inspirate nume.
Am văzut, strălucitoare, gloria Domnului.
Buzele mele s-au bucurat pe-acestă lume.
Am trăit o viață de navigator.
Întreaga lume-a fost vecinul meu.
N-am rămas Necuratului dator,
Fiind prin aventuri vegheat de Dumnezeu.
Am urcat multe culmi, am trecut prin umbrele morții,
Ieșind la lumină cum iese catargul prin etambreu.
Am navigat de-a lungul și de-a latul celor Șapte Mări.
Convoiul plin de viață-al navelor este manifestarea evidentă
A lui " Sesasm deschide-te" și a respirației lui Dumnezeu.
Am fost un om al mării.
Eu chiar am văzut de-aproape cerul.
Domnul este Căpitanul meu.
Domnul mi-a conturat caracterul.
Ca navele trecând prin noapte,
Mi-am urmat și eu menirea
Alături de prietenii și bunii mei tovarăși.
Am fost un om al mării.
Mi-am împlinit destinul și-aș trăi aceeași viață iarăși.
poezie de Charles W. Mitchell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre religie, poezii despre prietenie, poezii despre marină, poezii despre lumină sau poezii despre Dumnezeu
Aprilie
Păsărelele ciripesc în aer de-a lungul și de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aș vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărțim împreună patul.
Eu nu cred c-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni dar acum suntem acasă.
Păsărelele ciripesc pe cer de-a lungul și de-a latul.
Aș vrea să rămânem pururi în lumea asta-atâta de frumoasă.
poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări sau poezii despre celebritate
XI
Eu care am dormit
(atâția ani)
fără foc, fără opaiț
eu care îmi îmbrățișam doar
umbra mea tăcută
mi-am dezvelit buzele
ca să preaslăvească
venirea ta.
Atât de sărac eram, iubire,
atât de sărac
încât nu aveam în palmă nicio mângâiere
ca să îmi cumpăr ceasurile
în care nu aveam obolul unui sărut
ca să-l dau căpitanului umbrelor
să mă treacă pe celălalt mal.
Toată viața mi-am risipit-o
săpând în pustie
și așteptând fără să o cunosc
sămânța privirilor tale.
Călit
de amărăciune
și de veghe
m-am învrednicit de sosirea ta.
Îți mulțumesc.
Îți mulțumesc.
M-am născut ca să apuc
să dau binețe pe marginea drumului
soarelui din ochii tăi.
Dacă nu ai fi venit, iubire,
ce i-aș fi răspuns lui Dumnezeu
când într-o noapte
dedesubtul torțelor aștrilor
m-ar fi întrebat
cum am arat pământul,
cum am folosit
semințele florilor
pe care mi le-a încredințat?
Lasă-mă să plâng
pe genunchii tăi
în mijlocul binefăcătoarelor tale mângâieri.
poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie

Inspirație
Mi-am pierdut inspirația!
Tocmai ce-o găsisem!
Acum mă pierd în gânduri,
Printre rime, printre muze!
Mi-am pierdut iubirea!
Tocmai ce-o-ntânlisem!
Acum mă pierd în lacrimi,
Printre scrieri și visări!
Mi-am pierdut visul!
Tocmai ce-l visasem!
Acum mă pierd în deșteptare,
Printre razele de soare!
Mi-am pierdut timpul!
Tocmai ce venise!
Acum mă pierd în infinit,
În tot ce-am asteptat și...
Și n-a mai revenit de mult!
Poate c-am să uit..., îmi zic,
În viețile ce vor urma,
În înc-o toamnă fără Ea!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre poezie, poezii despre infinit, poezii despre gânduri sau poezii despre Soare
Trecut întors în viitor
M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să știu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.
Nu mă știam, din lumea de ciudați;
Amestec, plastic cu metal... robotizați.
Eram în zbor, că n-aveam gravitație...
În planaj de gând, profund în levitație.
Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meșteșug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... și-un "plug".
M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aș ști pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-și schimbă mereu formă...
Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Și mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-și vindeau carnea pe "bani".
I-am luat un tot, în electronică analiză
Și-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neștiut... prezență certă.
Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheață";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greață.
Necaz mi-au dat ființele "carnale"
În veșnic "chalenge" de ambiții goale
Fără valoare, simple speculații,
De-a mult avea și... drepturi de creații.
Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simțuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimțuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.
Sunt deci eu ființa top-rațională
Pusă de-acum în veșnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!
PS
Am învățat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le țin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre viitor, poezii despre valoare, poezii despre trecut, poezii despre sânge, poezii despre surprize sau poezii despre simțuri

Tristețe la Caracal
E trist când fiicele ori fiii,
Își pierd sărmanii lor părinți,
Dar sunt de-a dreptul scoși din minți,
Părinții care-și pierd copiii...
Striviți sub tainice mistere,
Se duc părinții spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Și-i lasă pe copii-n durere...
Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coșmarul morții în regret,
Și soarta își impune vrerea...
Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Și îi răpește pe copii,
Lăsându-i pe părinți pustii,
Căzuți pe-a disperării treaptă...
Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viața cupă cu venin,
Și fără rost e lumea-ntreagă...
E trist când fiicele ori fiii,
Își pierd sărmanii lor părinți,
Dar sunt de-a dreptul scoși din minți
Părinții care-și pierd copiii!
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre coșmaruri