XII

Cercul mi se rupe-n bucăţi
şi-încep
să fiu stăpânit
de-un singur anotimp.
Rănile-mi dispar
şi cuvintele care m-au săgetat uneori
se reîntorc
în gurile ce le-au înveninat.
Tăcerile înrădăcinate în
amarul unor ani
încep să înverzească.
Dumnezeu
stă înaintea mea
ca o pajişte fără capăt.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Stau pe marginea unui abis
şi-mi pregătesc rostogolirea

în mine însumi
să cad

ca un gând devenit
lacrimă pe mâinile părinţilor,
pe nodurile unor cruci
cu numele lor

din trecut, din prezent, din viitor.

În durate fără chip
ochii le-au rămas
cei mai vii.

În zori şi în amurg
privirea lor
merge pe vârfuri
în visul nostru comun.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

Uneori spionez cerul:
ca dintr-un buzunar spart
o mână
ieşită din el
cerşeşte un sărut.

Cineva mi-a dat o capcană,
şi n-o folosesc.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvara celeilalte vremi

Cuvintele ce mă însoţesc
în primăvara celeilalte vremi
împart respiraţia mea
în scurte vieţi,
niciodată sfârşite.
Sub unduirile unor flăcări,
eu plec în locul lor,
iar ele se mută în locul meu.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXII

Zbaterea unei foi sub mâna
ce-şi caută cuvintele
dă sens neliniştii ce mă cucereşte
fără o declaraţie de război.
Brutalitatea la care mă supune
într-o primă fază
nu-mi lasă loc de ripostă,
mă aruncă
în gura cruzimii înfipte
în şira spinării mele.
Folosesc acest dezavantaj
ca pe o şansă
de a descoperi cuvintele
ce dau un sens poveştii ascunse
din ochiul de apă
în faţa căruia îngenunchem
şi bem din el
tot albastrul cerului.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbeşti fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă linişte şi să asculte cum vorbeşte tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi şi nu se mai numesc vorbe, ci taină.

citat din Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

II

Viitorul pregăteşte un lanţ
fără verigi slabe

şi mă pofteşte discret
să intru
prin uşa lui deschisă

aşa cum se strecoară şi el
în oglinda chipului meu
din care ies la suprafaţă
spinările
unor animale neclasificate:

un exerciţiu neconvenţional
de limpezire,

o călătorie spre mine
ca întreg
de gânduri

ce-mi dau târcoale
în faţa unei naturi moarte
cu peşti vii
şi cu pâine.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucernicia nu trebuie etalată în public. De îndată ce o demonstraţi în exterior, i-aţi pus capăt. Exprimarea unor astfel de sentimente, în mod deliberat, în faţa altora este o blasfemie înaintea lui Dumnezeu.

citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

În aparenţă singur,
În mine sunt retraşi
Oameni pe care i-am întâlnit,
Nu întâmplător, în viaţa asta.
Din când în când,
Încep să iasă la lumină,
Unul câte unul,
Îmi arată câte o cale
Iar eu aleg cu siguranţa călătorului
Calea de mijloc.
Uneori, oamenii pleacă din mine,
Pentru totdeauna,
Fără să-şi ia rămas bun,
Îi cuprinde uitarea
Iar eu păşesc în urma lor
Pas cu pas,
Până dispar de tot.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A stăpâni peste o situaţie sau a fi stăpânit de ea uneori depinde de un singur cuvânt care trebuie să-l înghiţi oricât de amar ar fi.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sebyelanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exodul cuvintelor

Au pornit cuvintele în exodul cuvintelor
cu litere mari.. cu litere mici
în fraze lungi spre ţara sfintelor
cuvinte, ce nu mai vor să stea deloc aici.

Se duc cuvintele.. se duc în ţara lor
iar oamenii rămân fără cuvinte...
Dispar cuvintele de dor
de mamă sau de tată sau părinte.

Au pornit cuvintele şi ne-au lăsat goliţi
privindu-le cum ne dispar din minte
şi stăm şi ne privim îndrăgostiţi
cum ne urâm din lipsă de cuvinte.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie înainte de răsăritul zorilor

Monoton ţârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu şi-mi burniţează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micşorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conştient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Şi parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agaţă de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâşie în bucăţi de pe pieptu-i umed bluza nopţii,
Cu-ochi de plumb, ei se lăţesc peste pajişte şi peste drum,
Privind încruntaţi printre perdele – în urma-le stropii
Şiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-şi culege morţii!

poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul poem

Azi nu mai pot privi cerul în ochi.
Faţa lui tristă
e oglindirea feţei mele.

Cuvintele au vrut să-l străpungă,
dar s-au întors la mine,
fulgere.
Şi-un strigăt al fiinţei s-a pierdut
prin desişul de stele.

Era prima lacrimă a mamei,
primul meu poem.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ura celorlalţi - covârşitoare uneori - invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase, este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de dragoste
Adăugat de Anny'd
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

încerc să fac spaţiu,
astfel îmi închipui eu că timpul va avea loc să se învârtă ca un câine nervos după coadă, să îşi muşte sfârşitul cu începutul, să se reia pe sine înapoi în sine.
în fine, s-a înţeles că am nevoie de un fel de roată orizontală pe care să se repete epopeic şi perpetuu secunda aceea pe care o numesc coincidenţă izolată.
trag de spaţiu către cele patru colţuri ale lui cu toate cuvintele mele, cu toată sudoarea fericirii de a-mi reuşi un pătrat perfect în care să aibă loc Cercul.

truda aceasta
se termină brusc
pentru că am vorbit oamenilor
despre oameni
şi mi i-au luat,
am vorbit oamenilor despre câini, viziuni,
arme, noduri, cuminţenie şi ferestre
şi mi le-au luat.
le-am spus despre culorile
care explodează înlăuntrul meu
din fluturi atomici
şi mi le-au şters.

am vorbit despre regnul neobişnuit al iubirii,
despre cum se sărută munţi migratori
în plin sentiment de câmpie,
despre ce înseamnă o întâmplare întârziată
în ultima vară posibilă a universului.
nu mai am noţiuni,
m-au obligat să nu le mai ştiu.

fără cuvinte, mă am.
despre tine,
dumnezeule de idee,
nu am vorbit,
pentru că
nu am avut niciun cuvânt ubicuu
care să te descrie.
te am.

ţine-mi de spaţiu,
să se poată învârti acest nu ştiu ce
cu noi,
rămânem nespuşii
din această dimensiune izolată.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Mi-au înmugurit şuruburile ruginite
De şpan
M-am împiedicat
Plictisite
Florile au depăşit mugurii
Din ochii viţeilor
Ce zburdă mai ceva ca rândunelele
Cărora le-au picurat aripile
Din pene
Pe lângă giulgiul alb al pernelor
În care au fost îngropate.

Părul poamelor verzi
Cozile le-au rupt
Măturătorilor nu le-au rămas decât rădăcinile
Pentru a mătura praful
Primăverii trecute

Ce bine că a venit o altă primăvară!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

,, A fost odată ca niciodată...,,
aşa începe orice basm
cu feţi-frumoşi şi fete de-mpărat.
A fost odată ca niciodată
la un capăt de anotimp fermecat,
pe când nu se despărţeau încă apele de uscat,
au fost doar ei doi:
fiul si fata de împărat.
Şi se iubeau,
se iubeau infinit neapărat.
Cât se iubeau?
Un infinit, doi infiniţi, trei....
Opriţi! Ce faceţi? Socotiţi?
Aţi apucat iubirea lor de un capăt
şi-o faceţi ghem fără să ştiţi?
Am oprit numărătoarea la doi,
doi infiniţi amândoi.
Ea +(plus) infinit la un capăt de lume,
el -(minus) infinit la celălalt.
Pentru ei doi un anotimp se naşte rar
nici odată pe an măcar...
dar..
povestea lor nu are sfârşit.
Pentru că durează,
cât credeţi?
un infinit!

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depinde

din ce unghi priveşti locul
în care trăieşti şi zici
doar zici că ştii concret
date reale despre cercul perfect

dragul meu
între timp
ploilor le-au crescu unghii şi dinţi
cu care rod sistematic
focare ale unui con circular

particular
suntem elipse bântuite
răvăşitoare ploi căzute
în cercul imperfect

eu mă agăţ de rază
tu unde eşti?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenite simple baloane de săpun, cuvintele dispar fără urmă de îndată ce au ieşit din gură. În comunităţile mature, cuvântul te leagă de el însuşi şi-i leagă pe oameni unii de alţii. În virtutea acestui contract nevăzut, şi nu a legilor, funcţionează comunitatea. (Ceilalţi). Nepriponiţi de cuvinte, sunt în bătaia vântului şi societatea se destramă.

Gabriel Liiceanu în Întâlnire cu un necunoscut (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!