XII
Cercul mi se rupe-n bucăți
și-încep
să fiu stăpânit
de-un singur anotimp.
Rănile-mi dispar
și cuvintele care m-au săgetat uneori
se reîntorc
în gurile ce le-au înveninat.
Tăcerile înrădăcinate în
amarul unor ani
încep să înverzească.
Dumnezeu
stă înaintea mea
ca o pajiște fără capăt.
poezie de Gabriel Hasmațuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.