
Depinde
din ce unghi privești locul
în care trăiești și zici
doar zici că știi concret
date reale despre cercul perfect
dragul meu
între timp
ploilor le-au crescu unghii și dinți
cu care rod sistematic
focare ale unui con circular
particular
suntem elipse bântuite
răvășitoare ploi căzute
în cercul imperfect
eu mă agăț de rază
tu unde ești?
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ploaie, poezii despre viață, poezii despre timp, poezii despre perfecțiune, poezii despre imperfecțiune sau poezii despre dinți
Citate similare

Cercul marin
teamă sau milă
la șaizeci de grade
salinitate
primul meu rol
a fost căderea
între far și sextant
cu un scop definit
ca să-nțeleg
ultimul act
jucat aproape de final
prăbușirea
în altfel de durere
pe drumuri clădite
în trupuri de scoici mamut
aplaudă azi
prestația mea
cum a fost
apa care mă naște
singurul spectator onest
și totul se-nchide
dispare și zarea
rămâne doar cercul
și sarea
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfârșit, poezii despre naștere, poezii despre jocuri, poezii despre frică sau poezii despre durere

Noul cerc
Cercul are nevoie de o sârmă împinsă
de un copil
ca să fie încercuit de cei fără cerc...
Cercul este un strigăt de luptă!
Cercul de luptă se luptă cu cercul pământului
dar mai ales
mai ales
cu glasul părinților ce dansează în cerc!
Până la urmă cercul cade
iar copilul se ridică și își strânge cu putere
părinții în jurul ranei
garou.
Așa sângerează
Cercul...
prin strângere... împins cu o sârmă
de un copil nou pentru un cerc și mai nou.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie sau poezii despre dans

Bine, bine, să nu zici
A venit vara din nou!
Stai, bre!
Ce te grăbești?
Ploaia va veni părău
Și-o să stai iarăși în casă,
Popândău,
Ca să știi că mai trăiești.
Pușchea, mă, pe limbă,
Dar,
Vara dacă vine, vine!
Nu te-ntreabă ea pe tine,
Că nu ești vrun zeu
Cu har.
Bine, bine, să nu zici
Că eu nu ți-am spus că plouă!
Mai bine...
Ia-ți o umbrelă
Și te du după urzici,
Vezi că ploaia nu e rouă!
Prietenilor care iubesc ploaia
poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre prietenie, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

* * *
există un timp
al scăldării
în dunărea neagră
fluviu susurând sălbatic
apă spălată de ploi
în care mă-ntorc
așa cum se întoarce
sinele-n el
rămâne doar o enigmă
spre care rost mă îndrept
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre fluvii, poezii despre existență sau poezii despre Dunăre
Privirea ta oglindește locul din care privești, iar locul din care privești, îți crează locul în care trăiești.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață
"Dacă ești Dumnezeu, te rog, fă pace pe pământ!" Păi de ce? De ce suntem atât de naivi încât să credem că Dumnezeu se ocupă cu astfel de copilării inutile? A făcut până acum Dumnezeu pace pe pământ? Nu, pentru că o astfel de utopie nici măcar în minte nu există. Mintea care cere "pace", vorbește despre pace este ea însăși infernul războiului și al neliniștii. Această logică e la fel de infantilă ca cea în care afirmăm că: "Dacă tu ești Dumnezeu atunci și mintea ta este perfectă!" Dar Dumnezeu este dincolo de astfel de etichete sterile: "Perfect, imperfect - creație, disoluție", etc. Fiind Totul din Întreg, cum și unde ar mai putea fi "Dumnezeu, tu și mai ales mintea ta" care coace astfel de șopârle? Mintea prin hipnoza ei sterilă chiar te face să crezi că există o astfel de utopie precum "tu, creația/lumea, creatorul", dar asta, dragul meu, e doar pentru că dormi și nu vrei să te trezești încă din visul numit "mintea mea".
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre religie
- citate despre perfecțiune
- citate despre vorbire
- citate despre visare
- citate despre somn
- citate despre război
- citate despre pace
- citate despre naivitate
- citate despre logică

Îmi zici să fiu frumoasă
dar să visez cuminte
și noaptea când se-agață de ochiul meu tresar
îmi place să te știu cu mâinile întinse
spre cerul unde îngeri ne învelesc de zor
și amețind de grija că dorul ne e leagăn
asemeni unui câmp rămas pustiu să știi
că n-am să fiu cuminte
și-n visul meu vom râde
ca doi copii ce pot
o lume să străbată
doar suflet întru suflet
și-mi zici să fiu frumoasă
visând ca îngeri taine ce lumea nu le știe
dar te-ai gândit că poate
în visul meu apari
cu degete de iarbă
și când adorm tresar
că tu
ești mai aproape și mai frumos decât
un înger în lumina
din viul ăstei clipe
eu am să fiu frumoasă
cuminte
niciodată
atâta vreme cât
în visul meu ești tu
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre râs
- poezii despre lumină
- poezii despre frumusețe
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte

Dacă...
dacă am locui
unul în inima celuilalt
așa cum astrele predestinau
am fi reflexii blânde
ale unui timp în care
sufletul ar deveni culoare
de un albastru pal
sau violet
eu n-aș pieri
cu fruntea îngropată-n
nimb de spini
iar tu
tu dragul meu
ai fi un pumn de sânge
aruncat
pe cerul alb
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre inimă, poezii despre devenire, poezii despre astre sau poezii despre albastru
Ce zici?
și sinele și sinea acum alungate
și dezidirile și insomniile
și inelul pe care s-au rotit planetele
au fost ale noastre toate
și cuvântul-labirint în care încăpeam
doar noi și inconștientul nostru
acum memoria ta prăfuită
nu mai dă geometrie lucrurilor
fiindcă joci în hainele unui personaj
îndoielnic, sobru, sterp
roluri scârbavnice
care ți-au erodat imaginația
tu singur nu exiști
nici nu mori, nici nu trăiești
neputința ta de a mă așeza
într-o imagine limpede
(eu sunt mercurial
atat de imprevizibilă, de explozivă,
de fragilă uneori )
și acest timp static
bănuit ca fiind al nostru,
naște suspiciuni.
(bine bătrâne, este mai bine
să te adâncești într-o vodkă),
eu o să ies în balconul poeziei
și o să privesc luna cu obrazul plâns
sau cum se rătăcesc cuvintele pe străzi,
poate o să-mi ningă,
ce zici?
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre poezie, poezii despre plâns, poezii despre planete, poezii despre moarte sau poezii despre insomnie

O altă veșnică culoare
E cercul meu pătrat la colțuri
Ca viața veșnic curgătoare
Și am înscris în el cu timpul
O altă veșnică culoare.
Și-am colorat în unghiuri zile
În albul negrului din ele
M-au rechemat în anii sorții
Culori în tainice condeie.
De n-au culoarea potrivită
Mă-ntorc la tot ce e iubire
Și umplu cercul cu poeme
Înscrise-n gând pe unghi de fire.
Nu pot sări de rima albă
De libertatea poeziei
O viață-ntreagă fără ele
Ce unghiuri drepte spun hartiei.
Așa ca să-mi găsesc ursita
Învârt în cerc culori cu sacul
Să te găsesc în colț de lume
Și-n unghi obtuz... din nou păcatul.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trigonometrie, poezii despre alb, poezii despre zile sau poezii despre libertate

Anotimp cu talie-naltă
privește cum ninge
cu muguri de pini
pe genele noastre fântâni
întoarse ca niște ciuturi
din care să bem
apa curată a cerului
și mi-e dor
de dorul care stă aplecat
pe moartea atâtor păduri
scântei în ceață
zbor dus spre aurore
cum n-am mai văzut
în cercul nostru de lumini fragile
pe lungul drum al dorului
te uită cum ninge
înainte și mai departe
o altă primăvară
iubite
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre dor, poezii despre păduri, poezii despre primăvară, poezii despre ninsoare sau poezii despre muguri

Zici că la război
Zici că la război, iubito,
Vii cu mine fără preget...
O, dar cum plângeai asară,
Când te-ai înțepat la deget!
epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre război, epigrame despre iubire, citate de George Topîrceanu despre iubire sau epigrame despre degete

* * *
Nu știu dacă știi
Ce înseamnă
Spațiul rotund
Unde stelele dorm
Cu tâmpla prelinsă
Între doi munți
Unul de sare și altul de cenușă
Pe cerul ce stă să izbucnească
Nu știu dacă știi
Cât de grasă e iarba crescută
Din stânci
Privirea arborilor seci
Nu stiu dacă-o vezi
Despre suflet si altele
Nu îndrăznesc să spun
Mă fac ghemotoc în spațiul rămas
Și adorm
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre stele, poezii despre munți, poezii despre creștere, poezii despre copaci sau poezii despre cenușă

Ne învârtim în cercul vieții ...
Ne învârtim în cercul vieții,
Unde nimic nu-i cum am vrea.
Nimic nu-i alb, nimic nu-i negru,
Ci doar amestec de vopsea.
E-o lume crudă, contrastantă,
Mixtură de iubiri și uri,
Cu zâmbet trist, vesel, grimase
Schimonosind aceleași guri.
Pierduți ca bobu-n lanul galben
De-o adiere scuturat,
Împinși de-a valma-n caruselul
Ce se învârte ca turbat.
E-o lume de lumini și umbre,
În care-i greu să te strecori
Fără să rătăcești în beznă,
Visând să te trezești în zori.
Ne învârtim în cercul vieții
Trecut, prezent și viitor.
Nimic nu-i alb, nimic nu-i negru,
Iar noi, doar piese de decor.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre trecut sau poezii despre prezent

Cercul nu cade
Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.
Nopți de busuioc își risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
și suferința urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaște.
Tu lasă-i să-și joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ține după cei împătimiti.
Pune-i liberi
să-și deschidă ochii și inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre noroc sau poezii despre mântuire

* * *
încerc să fac spațiu,
astfel îmi închipui eu că timpul va avea loc să se învârtă ca un câine nervos după coadă, să își muște sfârșitul cu începutul, să se reia pe sine înapoi în sine.
în fine, s-a înțeles că am nevoie de un fel de roată orizontală pe care să se repete epopeic și perpetuu secunda aceea pe care o numesc coincidență izolată.
trag de spațiu către cele patru colțuri ale lui cu toate cuvintele mele, cu toată sudoarea fericirii de a-mi reuși un pătrat perfect în care să aibă loc Cercul.
truda aceasta
se termină brusc
pentru că am vorbit oamenilor
despre oameni
și mi i-au luat,
am vorbit oamenilor despre câini, viziuni,
arme, noduri, cumințenie și ferestre
și mi le-au luat.
le-am spus despre culorile
care explodează înlăuntrul meu
din fluturi atomici
și mi le-au șters.
am vorbit despre regnul neobișnuit al iubirii,
despre cum se sărută munți migratori
în plin sentiment de câmpie,
despre ce înseamnă o întâmplare întârziată
în ultima vară posibilă a universului.
nu mai am noțiuni,
m-au obligat să nu le mai știu.
fără cuvinte, mă am.
despre tine,
dumnezeule de idee,
nu am vorbit,
pentru că
nu am avut niciun cuvânt ubicuu
care să te descrie.
te am.
ține-mi de spațiu,
să se poată învârti acest nu știu ce
cu noi,
rămânem nespușii
din această dimensiune izolată.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre câini, poezii despre început, poezii despre vorbire, poezii despre viziune, poezii despre sărut sau poezii despre spațiu și timp

Fracturi de oase și lumini
trezindu-mă după un somn
în care am dormit și nu
captivă într-un cerc
am spus adio soarelui
captiv și el
în ochiul larg deschis
al bălții-n care luna grandioasă
împarte arcele din cer
sub care zodii noi stau să se nască
le-am spus adio, mângâieri
atingeri diafane de cer cu cer
atât de departe în somnul meu
mai aproape de noi
în albia zădărniciei
iubirilor nescrise, neștiute, ne-nțelese
le-am spus adio
iar cercul s-a topit în luciul clar al bălții
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare
Tu ești singurul intangibil tangibil! Problema nu este dacă există reîncarnare? Problema este de unde știi că te-ai născut? Cercetează-o mai întâi pe asta!? Și vei vedea dacă a doua mai apare? Tu nu exiști, există doar un gând despre existență pe care l-ai îmbrăcat în forma unui corp și îl definești printr-un nume. Ne gândim deseori că totul este un concept, dar mintea însăși este conceptul conceptelor. Așadar cel care spune că totul este un concept, este el însuși un concept! Orice concept este o imagine despre Realitate, dar nu este realitatea, Este indicatorul rutier care spune că există un oraș dar nu este orașul. Ceea ce suntem noi este etern liber de orice concept. Toate conceptele sunt iluzii care apar și dispar în El; dar El nu poate fi atins de nici unul. Ideea de om nu este omul, este doar un gând în minte. Ceea ce suntem noi este veșnic intangibil și delicios de inexprimabil! Cine ești tu de ești atât de bogat și tu nu știi?
Atmaji Maharaj în Reîncarnare și sfere îngerești, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre realitate, citate despre oraș, citate despre reîncarnare, citate despre naștere, citate despre imagine, citate despre gânduri, citate despre corp sau citate despre bogăție

* * *
eu stiu câte ceva
despre ceea ce crezi
că ești si simti
când plouă ca acum
peste oase de îngeri
unde esti?
tot mai singură luna
zâmbește din punga
de sub ochi
unde naiba te duci
îngere
cărei molime mă lași hrană
vietuitoarelor din neagra noapte a ta
eu vreau să cred că știu ceva
tu știi dacă mai crezi?
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea ție dau bice ploilor și te implor
azi sunt cuminte dau bice ploilor ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braț cămașa
ești trup din trupul nordului nefericit
iar seceta ți-o stinge de un timp
doar vinul și apoi cârciumăreasa
dau bice ploilor ce dintr-un bici ar vrea să muște
poate din carnea ploilor mustind de dor
iar eu sunt biciul care zvântă toată răceala rea din tine
și sângele ce curge din nou din iad înspre obor
dau totuși bice (ploilor ) ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braț cămașa
poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre nefericire, poezii despre muște sau poezii despre hipism