Delir

Se făcea că erai sâmbăta sfârşitului meu
deliram
erai barbarul ce-mi despica sufletul
în mii de cratime,
mâna ce-mi cosea respiraţia
într-o ie cu motive de stea

te-am visat
rănile-mi adăstau fluturii morţii
din acea zi ce se apropia de sfârşit
fără ca ei să zboare

zborul le fusese frânt
de strigătul sângelui meu
prin irosirea vieţii

dimineaţa trebuia să fie răsărit
sau cine mai ştie

era, însă, delir...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea

că era sâmbătă şi dragostea
se afla la un capăt de drum
deliram
nebuni din motive de stea piti
că a intrat în recesiune
te-am vi
sat cu magnolii înflorite
la marginea iernii
zborul
era delir şi femeia iubită
tăia mâini cu cratime
sau cine
mai ştie ce fluturi a băut
fără ca ea să zboare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

Mi-ai înflorit prin gânduri într-o zi
ca stelele-ntr-o noapte pe o boltă
nepăsătoare-n lumea dezinvoltă
în care se întâmplă -a străluci.

Şi nu erai un gând, nici stea sau floare,
dar îmi erai acolo şi simţeam
că eşti a mea, erai tot ce-mi doream,
iubita mea, ce-n gânduri îmi răsare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriuâ din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul zeiţei călătoare

Erai desculţă, tu, acolo, sus,
pe muchia de stâncă ce-mi părea
durerea prăvălită dintr-o stea
pe-un munte, de povara ei, răpus.

Păşeai cu grija razei de april
pe cicatricea ramurii cu flori
ce depăşise-a' iernii lungi orori,
cu geruri mari în sufletul ostil.

Erai balsamul, roua ce sclipea
în legănarea vântului uşor,
erai un dor, un vis mângâietor,

zeiţa care-n mine cobora,
desculţă, spre al inimii izvor,
în sufletul de tine doritor.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (7)

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cine ştie unde

Erai sau nu trifoi cu patru foi
găsit într-o livadă părăsită,
erai sau nu încântătoarea roză
de nimenea culeasă, de nimeni veştejită,
păzită de-o armată de ghimpi bine-narmaţi,
erai sau nu complicea iluştrilor bărbaţi
care veneau călare pe-o termită
de cine ştie unde,
din frunze sau din lemne,
doar să te vadă şi să-ţi facă semne.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Cât vezi cu ochii (1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de anotimp

Sfârşit de anotimp, de an, de iubiri eterne
uitate prin ceruri de Rai...
intrasem adânc cu deratizarea în sufletul clipei,
am omorât tot de la ploşniţe la fluturi
chiar şi inocentele larve, omide şi pupe.
am răscolit cu o răutate de care nu mă credeam în stare
fiecare colţişor, fiecare celulă,
semănând pustiul, moartea, liniştea.

Uitasem de-o cutumă a naturii
prin care fluturii, aceste banale efemeride,
sunt regalul din metamorfoza vieţii
în acea unică sublimă zi.

Şi am învăţat dureros un singur lucru,
ce-i drept, important:
natura şi umanitatea funcţionează după aceleaşi cutume
având totuşi nevoie de sângele visului albastru
aşa cum florile au nevoie de fluturi.

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre singurătate

Viaţa e un dar, o feerie de trăiri şi simţăminte,
de rugi şi dureri neîmpărtăşite
prin singurătăţile-n doi trăite, cetatea sângelui uitat
din inima unui homo sapiens sapiens.
Viaţa e suma adevărurilor nerostite, ascunse în ochii toamnei,
dar şi a cărărilor ce nu duc nicăieri
pentru că le-am ferecat în ceruri de rai
cu cheile lacrimilor de Jad
din pădurea suspinelor nopţilor albastre.

Am obosit.
trebuia totuşi să plec
spre zarea din inima Atlantidei
atât de departe
încât teama de singurătate să nu-mi cotropească
fiinţa-mi de petale şi rouă,
să nu-mi otravească clipocirile sângelui sfârşitului de toamnă.

Stau în cumpănă
Singuratatea-i o durere, un dat sau un dar?!
sau
e obsesia trecererii noastre prin lume, dinspre răsărit spre amurg
printre iedera lui ieri, macii de azi şi fragilul balon a lui mâine?!
ori dinspre nicăieri spre niciunde...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flaut fermecat

Fără tine totu-i trist
Fără tine nu exist
Sunt legumă ambalată
Sunt o salcie uscată

Soarele într-un apus
Mi-a dat veste că te-ai dus

Îmi erai covor de flori
Îmi erai surâs în zori
Erai flaut fermecat
Erai tot ce mi-am visat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

Te-am căutat prin vise,
singuratic
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat
şi mi-au răspuns lunatic
îndepărtate aripi lunecând.

Te-am căutat prin nopţi
şi aspre zile
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în visul tău, copile
şi te-am găsit
iubirea, legănând.

Te-am căutat prin timpuri
efemere
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
şi te-am găsit
fiinţa-mi luminând.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul infernului din mine

Timpul meu s-a scurs într-un mic infern:

prin copacii
care plâng trăirii dezrădăcinarea pădurii visării
ramurilor, frunzelor şi florilor iubirii
dar şi amintirea anilor din inelele vieţii.

prin oceanele naşterii din miazănoapte
ce sărută fiecare răsărit viu de vis
sorbind cu nesaţ fiecare picătură de viaţă
din amontele râurilor nordice.

prin iarba violet a luncii durerii
aciuată pe umbra tălpilor tale
din izvorul ruinelor secate
de liniştea neagră a uitării şi strigătul sângelui meu.

prin hamadele lunii
dezgolite de gravitaţia întrupatei iubiri
rămânându-i doar neagra seceră
într-o infernală aşteptare.

atunci nu-mi păsa că timpul trecea
agale prin florile albe din infernul lui Dante
dar, probabil!
a picta adevărul timpului infernului din mine
e cu neputinţă....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi în lumină

Te-am căutat prin gânduri, singuratic
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat şi mi-au răspuns lunatic,
Îndepărtate aripi, fâlfâind.

Te-am căutat prin nopţi şi aspre zile
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în visul meu, copile,
Şi te-am găsit, iubirea, legănând!

Te-am căutat prin timpuri efemere
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
Şi te-am găsit, fiinţa-mi luminând.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul din noi

Mereu am crezut că deşertul e afară
şi se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni şi războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.

Apoi, într-o zi însă am înţeles
probabil ameţită de zenitul prăbuşirii
că deşertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deşertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconştientului
din aripile plumbuite de gerul vieţii.

Ameţită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,
invocând soluţia defensivă:
Lacrima învinşilor,
cuceritori ai Everestului vieţii...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză catharsis

De nu erai tu...
Pentru cine existam
De nu erai tu... izvor heruvim
De unde setea mi-o ostoiam
De nu erai tu... munte Sinai de pe Venus
Unde focul-l şimţeam
De nu erai tu... şotron de Univers
Unde mă prăbuşeam ca un astru in vers
De nu erai tu... nur de Golgotă
Unde-mi răstigneam chinurile
De nu erai tu... vitraliu de Notre-Dame
Unde aş putut cu ochii vede
De nu erai tu... coapsă de curcubeu
Unde curgeam in sudoare eu
De nu erai tu... sărut de Magdalenă
Unde tălpile mi le odihneam..

De nu erai tu... frunză catharsis
De unde respiram...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

plaja dormea între valuri
pe o stâncă sângera o inimă
erai o străină când te-am întâlnit într-o privire
rochia ta, culoarea cerului
părul despletit tânjea dorinţe nestinse
păşeai goală ca o femeie
erai atât de frumoasă
nu ştiam surâsul mângâierilor tale
şi te-am strâns în braţe
te-ai frânt a iubire totală
sărutul nemărginirii
dacă nu te-aş fi găsit cine aş fi fost
când te sărut în zori
sărut paşii
când te sărut în noapte
sărut clipa
şi când voi termina de sărutat
atunci vei ştii iubito cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat în cărţi şi în horoscop
Cu mintea crudă ţi-am făcut o pictură suprarealistă
Pe holurile lungi ale şcolilor gri murdar
Prin caietele mele pline de versuri deşarte
Ţi-am scris cântece sirene să te seducă
Dar tu nu erai născută
Mai târziu te-am căutat în amfiteatre
În fundul paharului golit de vodcă
Călătorind în lume cu valiza mea de speranţe
Alte femei pasagere în drumul vieţii
Am visat la tine în trenuri fără destinaţie
Privind lacom blocuri unde toţi trăiau
Dar tu nu erai acasă
Apoi când a venit vremea, când cercul s-a închis
Ai fost trimisă de o rugăciune către tată
Ca să potriveşti exact toate golurile în tot
Două planete îngemănate într-un univers
Lăsând foc şi lavă vulcanică în urmă lor
Venit de pe drumuri cu bagaje multiple
Te-am găsit iubito, curată ca un izvor de munte
Caldă şi strălucitoare explozie de iubire
Erai chiar lângă mine
Însă abia acum sosise vremea

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea noapte

Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, uşor, în şoapte,
Deşi cu tine eram vioi.

Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.

Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.

Şi-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în braţe, te-am sărutat.

La sfârşit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors şi ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.

Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria iubirii

pierdusem ultimul tren al amurgului
ce era colorat în iluzii deşarte
l-ai ancorat în gara anotimpului tău
iar eu strigam!
eşti fântâna ce ninge fulgii infernului
ce mă vor spânzura cu o pâclă noroioasă
de zorii propriului anotimp

între timp
peronul era un furnicar de trăiri
se auzea prin portavocea vieţii
o pianină
cu sunete lungi şi buiestre
ce-mi atingeau cu tandreţe timpanul sângelui

degeaba!
era târziu şi era iarnă
copilul din tine uitase jocul
odată cu pierderea memoriei iubirii
dincolo de anotimpul verdelui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima octavă

Nălucă, tu, ce-mi stai în gând
Și-mi cânți râul iubirii,
Ce-mi zici de vara ce plângând
Ne lasă despărțirii?

Iar mi-amintești de acel nor,
Cumplită arătare,
Alerg în tristul sud să mor
De-o neagră sărutare.

Și dă-mi din tot un aprig vânt,
Sărutul fără nume
Și-apoi pierdută în mormânt
Mă vezi cum plec din lume!

Şi du-mi cu tine vadul greu,
Cerșind un vers de lavă
Și urcă, urcă-n zări mereu
Cu inima-mi octavă...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat că erai
O copilă frumoasă de crai,
În genunchi stăteai
Şi lui Dumnezeu te rugai.

Ochii blânzi şi păr bălai aveai,
Parcă erai un înger
Care a coborât din rai,
O, tu frumoasă fecioară de crai!

Eu te vedeam şi aşa îţi ziceam.
O! ce frumoasă eşti,
Zână din poveşti, tu mândră crăiasă
Fii a mea dulce mireasă.

Tu mă auzeai şi privirea
Înspre mine ţi-o întorceai,
Şi aşa ziceai că mă iubeşti,
Şi a mea pe veci eşti!

poezie de Vladimir Potlog (7 octombrie 2004)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul din trenul vieţii

Mă prăbuşisem din nou printre oameni şi fiare,
aduceam cu mine zborul prin galaxiile uitate
trăiri, dureri, libertate,
vânturile nefirescului, faetoanele şi velele neantului.
dusesem însă peste tot cu mine
profunzimea, stălucirea şi nostalgia ochilor lui
negri cu iradieri de toamnă şi chihlimbar.

Nu puteam să înţeleg respiraţia căutării
din sufletul de rouă al frunzelor
ce îmi alintau dimineţile şi-mi adumbreau serile înnoptate în sine.
apoi, l-am găsit printr-un joc hilar al ursitoarelor
ce dansau înlănţuite în paşii sălbatici al ielelor morţii.
mă aştepta resemnat şi trist pe marginea unei stele albe
din constelaţia rodiilor.

"Te-aşteptam de-o viaţă, nălucirea mea dragă,
îmi şopti răpus de dor"
iubirea lor îi topi într-unul
pentru eternitate.
dezlănţuite, clipele nu puteau fi oprite.
regăsiseră paradisul jumătăţii din puzzle-ul lipsă.

Dar el, şovăitoare stea, alunecă frenetic, maiestuos de rece
prin galaxia din piatra îndoielii, viu colorată în sensurilor tăcerii,
însămânţând durere,
lacrimi de dor, albe nelinişti în raiul dintre ape,
iar ea, plăpândă floare,
un mac prin mărăcini şi pierderi
dansa suav pe aripile deziluziei eternului pierdut
din trenul vieţii...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!