
Eu sunt pentru tine
sunt stejarul din pământ trecut prin timpuri
umbra care te cuprinde în odăi tainice
veri fierbinți ce aduc amintiri
coroană ce în ea nudul tău este reflectat
sunt izvorul fântânii străvechi uitat
potecă de pași în praf călcat
sunt bârna veche din pragul casei
toc de ușă grea din falnic fag
sunt umbra vieții tale fără uitare
poienile din munți străvechi
sunt lemnul ce sună seara
toaca ce bate în sobor
apusuri temporale târzii
mâna ce te ia încetișor
sunt mersul liniștii tale
spre acel izvor
sunt îngerul tău de zi și noapte
zbaterea sufletului tău încordat
iubire îngenuncheată
trupul cel simt când îl cuprind
sunt lacrimă în șirag de perle
margini de gene ce picură din ele
suflet ce se curătă de rugină
curatul albului și albastrului de cer
sunt înger prizonier în tine
ce nu mai vrea să scape
zbătându-se rugându-se blamându-se
poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Oare sunt eu?
apusuri ce cresc în ochii mei
în cerneluri de roșu
acolo unde se deschid
zăvoare de lumină?
sunt eu acolo sus
unde pana vulturului fulgeră zări
sau în mine șoptind
tainice colinde?
sunt trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut
prin mine?
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii
oare sunt eu...
ploaie de curcubee în furtuni
când scriu în seri târzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
sunt eu....
clipa din căușul palmei tale
strâns întinse
aburii treceri de după furtună
eu
clipe ce trec tăcute ce nu știu răspunsul?
oare sunt eu?
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine Sunt
Sunt înger rănit al speranței ucise,
Sunt demon iubit de femei interzise,
Sunt copilul de ieri, rebelul de azi,
Sunt comoara ascunsă-n pădurea de brazi.
Sunt mierla pierdută în lanul de grâu,
Sunt izvorul din munte ce curge spre râu,
Sunt doina de jale, haiducii o știu,
Sunt șaua de roib lăsată-n pustiu.
Sunt nimicul de om, sunt nimicul de lut,
Sunt ziua de ieri... deci, timpul trecut,
Ce scurtă e viața aici pe pământ...
Doamne prin tine am aflat cine sunt.
poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...
prelungirea degetelor tale
Sunt ochii
care veghează infinitul din tine
Sunt cuvântul nespus
și gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...
Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...
Sunt pleoapa
care îți închide
universul...
Sunt mâna cu care
mângâi stelele
Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neștiute...
Sunt talpa care
îți sărută umbra...
Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în același
abis
de lumină...
Sunt cântecul de cocori
rămași
în toamna asta
uitată
de lume...
Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...
Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...
Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...
poezie de Lelia Mossora (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt umbra ta
Sunt umbra ta... și te urmez de când
Lumina te-a scăldat întâia oară
Cu-aceeași certitudine precară,
De salt între "acum" și..."pe curând".
Sunt umbra ta și te urmez spre seară
Dar umbrele nasc umbre strecurând
Dorul prin dor... și ne topim arzând -
Îngemănate lumânări de ceară.
Sunt umbra ta și te urmez supus,
Cu fiecare răsărit de soare,
Până și-n golul umbrei interpus
Ca un sigiliu sec, de încifrare
A tainei tale care m-a sedus
Să-nșirui lumea: urme pe-o cărare...
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt
sunt un spațiu gol
cu un fruct oprit, înăuntrul său
sunt
fără mine de multe ori
sunt
o fereastră fără ramă, fără geamuri
sunt o cheie încuită în gândul meu
am devenit o lacrimă ce încet coboară
acum pe chipul tău
să nu mă mai cauți
pictez pe un apus o cruce
cu picături de sânge și sârmă ghimpată
sunt o marmură rece
poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naști și plângi de fericire
Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii și florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a ființei mele,
sămânța tristeții și a fericirii,
sunt începutul și sfârșitul existenței.
Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de ființele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalță,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.
Dar știu
că această fericire
într-un amurg uitat
coboară într-un mormânt.
Dar mai presus decât sunt
voi ști că sunt acel copac
ce iarna-i desfrunzit;
voi crește-n primăvară,
mai falnic, mai puternic.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastorală
tradiții străvechi sunt țesute în ie
gospodarii țării sunt și buni creștini
timpul păstrează splendorile în glie
elixirul fericirii e stors din ciorchini
cântul și hora vibrează în călcâie
nunți alungă nori avari și străini
tradiții străvechi sunt țesute în ie
gospodarii țării sunt și buni creștini
roadele bogate se culeg din câmpie
la mese se cinstesc prieteni vecini
nația se-ndreaptă către veșnicie
văi și munți atrag mii de pelerini
tradiții străvechi sunt țesute în ie
gospodarii țării sunt și buni creștini
rondel de Floare Petrov
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar
Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora și-a tuturor.
Sunt ca și alții, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor și sunt un dor.
Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.
Sunt doar un om și el e pom
Și ea-i o floare, nu-i oricare,
Și el e râu, curge spre vale,
Și-aceeași piesă, râde, doare.
Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineața nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt
Sunt fapte care nu se spun
Și vorbe care nu se-aud,
Sunt șoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.
Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.
Adesea mă întorc plecând
Sau plec și nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.
Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să știu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.
Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut și ce-am avut.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat că...
Amintirile din grinda veche
tânguitor gem.
Că-n brațul lumii tale
nopți ard aprinse
că dor gândurile
și simțurile răscolesc
galben de soare.
Că ape albastre sculptate
prin lacrimile irișilor tăi
cu toate culorile strigă
stai.
Am uitat că...
smaraldul arde negru
zdrobindu-mi inima.
Am uitat...
căminul nopților noastre
jăratec în nebunii.
Am uitat...
amintirile mele albastre
tavernă unde lavița iubirii
stă cu licori care desfată.
Am uitat...
unde lumina cărărilor
de trecut m-au înghesuit
la poarta sărutului
de unde m-am ales cu un ciob
de buză răscolită.
Am uitat...
ulița din buzunarului meu
prăfuit și gol
reflectat în asfaltul lucitor
... de acasă.
Am uitat că...
sunt ca o carte deschisă
spre trecut unde am rămas
în memoria bunicii
fără să știu că mai exist
că sunt cărare în prag de casă.
M-am uitat în...
masa de lemn și-n piatra naturală
în râu... apă de izvor... căruță... cal
munte deal și vatră cu jăratec.
poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt o secundă
Sunt un fir de praf
Ridicat de pasul sorții în grabă,
Sunt un vierme
Care privește lumea prin gaura unui măr,
Sunt un licur
Zărit din adâncitura unei caverne,
Sunt un ol
Ce se sparge în colorit de emoții,
Sunt un strop
Pierdut într-un ocean de vise,
Sunt niscaiva vorbe
Ce-așteaptă universul să le-asculte,
Sunt o groapă
Săpată pentru a o umple cu amintiri,
Sunt un pervaz
Pe care stă cu coatele gândul,
Sunt ca o glumă
Aruncată în mijlocul slujbei de duminică...
poezie de Vasile Zamolxeanu (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

... de tine
Mai sunt copil
în așteptare
cu ochii flori, de tine.
Mai sunt copil
trecut
de dor de tine.
Mai sunt copil
cu ochi fiori
tremurând.
Mai sunt copil
în așteptarea
umbrei tale
zburând
cocor
peste amintiri
ce dor.
poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripile crucii
mi's ochii lacrimă dospită
sunt strigăt în ceață
la miez târziu de noapte
pășind peste abisuri de suflet
sunt lacrima ploii pe țărmul uscat
sunt fluture în noapte
căutând poarta
în lumina albastrului cer
sunt sursur tainic în lume
între cer și pământ
spărgând clepsidra tăcerii
sunt șoaptă nerostită
aruncată peste petale de vânt
dar viața e vie, învie
mă întorc iar acasă din cenușa străbună
pășind de la moarte pe cruce
dau lumii
o cupă de ceară și un freamăt de cer
la porți, îngeri
purtând cuvânt de lumină
pe crucea de zări
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire...
Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-și caută odihnă, fiind istovită
Și se-ntreabă mereu: Cine sunt?
Fără iubire mă doare uitarea
Și nopțile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt și chem resemnarea
Și-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?
Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu ești departe, mai sus decât norul
Și-atunci mă întreb: Cine sunt?
Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Și-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?
Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că știu cine sunt!
poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AÈunel

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici sunt păcate
Și-mi iartă greșeala de-a ști să iubesc,
Cu mintea, cu trupul, cu suflet ceresc,
Mă iartă că-mi caut etern în femei,
De-acum până-n clipa când vii să mă iei
Greșeli sunt destule și știu că le fac,
Sunt înger în versuri, în viață sunt drac,
Mă iartă degeaba, degeaba mă ierți,
Nu pot să nu fiu și aștept să mă cerți
Aleg semnul crucii chiar dacă greșesc,
Regrete m-apasă, dar vreau să trăiesc,
Degeaba promit că încerc să mă schimb,
Nu știu cum să port o coroană de nimb
Sunt doar păcătos pe un drum luminat,
Cu trupul murdar, dar cu suflet curat,
Mă iartă din nou că iubire aleg,
Din trup de femeie ajung s-o culeg
Atunci când va fi judecata de-apoi,
Oricum ne-om întoarce în cerul tău goi,
Nu vreau să mă judeci prin ce-s pe pământ,
Aici sunt păcate, acolo sunt sfânt
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt femeia ta, domnule! Și te iubesc! (dar de Anul Nou)
Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ți-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
și n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îți dau viață
și până când îți desăvârșești menirea pe Pământ
și te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îți încolăcești brațele fierbinți,
iar eu te învălui în dăruire
și mă pierd în dragostea ta;
când te prețuiesc și mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta și, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezidești în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere și resemnare; în speranță;
în iubire și crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint și te abund cu năstrușniciile mele
dar, fără să știi, sufăr în mine căci, știu că
nu sunt mereu așa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
și din iubirea ta!
Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!
poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să știi, madam...
Sunt suflet trist și părăsit
Sunt robul care trag la ham
Sunt ca un cal nepotcovit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...
Sunt lefter și neisprăvit
Sunt ca un mugure pe ram
Sunt vreasc uscat de ocolit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...
Sunt plâns de lume contenit
Sunt ca mușcata de la geam
Sunt vechiul tău nesocotit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...
Sunt dur și-n veci de neclintit
Sunt rece ca și ursul Fram
Sunt lepră de nesuferit
Dar nu sunt nimenea, madam!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Până ieri...
Eu sunt amarul vieții ce țipă-n pustiu
Eu sunt.. copilul uitat undeva chinuit
De jugul iubirii eternei și dulcei iubiri
Ce tainic te aștepta ca să vii
Eu sunt imaginea incompletei tristeți
Ce trimite spre inimă mii de săgeți.
Eu sunt melodia ce tace uitată
Și repornită în viața furată.
Eu sunt un fulg ce topit e prin timp
În palma iubirii ce plânge-n amurg.
Eu sunt femeia ce plânge tăcută
Și a cărei inimi de tine-i rănită,
Eu sunt povestea neterminatei povești,
Eu sunt spre tine pod peste timp
Tu mă urăști. Tu deja m-ai uitat.
poezie de Ana Pleșa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Complot
Sunt o furnică jos, în pământ,
Sunt rămurică în ploi și în vânt,
Sunt o pedală-n roți de olar,
Sunt o petală-n câmpul stelar,
Sunt un firicel dintr-un izvor,
Sunt un căpețel de pețiol,
Sunt bob de grâu din moara de vânt,
M-adun în pârâu, din când în când.
Sunt o stihie a-ntregului tot,
Când moartea și viața cad la complot.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!