Sunt femeia ta, domnule! Și te iubesc! (dar de Anul Nou)
Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ți-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
și n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îți dau viață
și până când îți desăvârșești menirea pe Pământ
și te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îți încolăcești brațele fierbinți,
iar eu te învălui în dăruire
și mă pierd în dragostea ta;
când te prețuiesc și mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta și, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezidești în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere și resemnare; în speranță;
în iubire și crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint și te abund cu năstrușniciile mele
dar, fără să știi, sufăr în mine căci, știu că
nu sunt mereu așa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
și din iubirea ta!
Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!
poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre femei
- poezii despre durere
- poezii despre dor
- poezii despre Revelion
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Trio (viața, omul, sufletul)
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
și atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respirație...
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viața ta!
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
și atunci când imensitatea mării
va înghiți visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!
Voi fi cu tine,
char și atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
și atunci când, cu tine nu aș vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!
"Iubeste-ți aproapele ca pe tine însuți..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre muzică, poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre suflet sau poezii despre stele
Lângă tine dragul meu...
Lângă tine am învățat ce-nseamnă să iubești
Căci tu ești totul pentru mine și nimic mai mult
Și vreau mereu să-ți spun cât de drag imi ești
Căci tu ești unicul meu sprijin pe acest pământ,
Lângă tine am învățat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viața mea,
Când toți mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine și în iubirea ta.
Lângă tine am învățat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulți nu le-nțeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu ești fericirea ce nu vreau s-o pierd.
Lângă tine am renăscut ținându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi și prin furtună
Și nimic nu poate sta, în calea fericirii.
Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu ești talisman ce viața-mi ocrotești
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poți să-mi dăruiești.
Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viață,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul și zămbetul pe față.
poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre fericire, poezii despre ploaie, poezii despre lumină, poezii despre învățătură, poezii despre protecție sau poezii despre plâns
Eu sunt femeie
Eu sunt femeie, și-nseamnă că-s actriță.
Joc mii de roluri și am si mii de fețe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea ființă
Aleg drumurile scurte si istețe.
Eu sunt femeie, și mint fară să vreau
Și fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ți iau
Eu sunt femeie, iubesc și pot urî...
Eu sunt femeie, și sunt ca și pustiul
Pot să sufoc, și pot să-ți ard privirea,
Și pot sa fiu și apa, atunci când îți e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simți iubirea.
Eu sunt femie, mai pot și ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aș putea...
Dar sunt femeie, și pot să fiu și slabă...
Eu sunt femeie, și multe ori bârfesc,
Și câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleași chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori și egoistă.
Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbații nu o prețuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Și din iubire pot să și urăsc.
Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Așa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Și chiar de slabă sunt și plâng fără-ncetare
Eu sunt și voi rămâne tot femeie...
poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre minciună sau poezii despre femei și bărbați
Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine și mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorț de gând, când te desparți de el și lași mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăși sau Dumnezeu! Prima și cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" și Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul și același cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Ființare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veți reîntoarce și vei fi aidoma pruncilor nu o să intrați în împărăția cerurilor."
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate despre gânduri
- citate despre copilărie
- citate despre bebeluși
- citate despre înălțime
- citate despre religie
- citate despre plată
- citate despre flori
- citate despre divorț
România există, fiindcă eu o iubesc
România există și e locul
unde eu am primit dreptul la viață!
E locul unde eu pot să mă încred în tine
să mă fac iubită de tine și să te iubesc!
Rămânia ești tu, iubitule,
când mă chemi, fiindcă ai nevoie de mine,
când mă aperi și mă strângi la piept!
România ești tu, prieten drag
și tu, semen al meu,
care nu-mi dai voie să greșesc,
fiindcă îți pasă de mine dar totuși,
mă accepți așa cum sunt, fiindcă mă iubești!
România ești tu, necunoscutule
pe care nu te-am văzut încă dar,
ești în inma mea și, știu sigur,
că și eu contez pentru tine!
România ești tu, pruncuțule frumos,
de-aici, de la sânul meu cald,
ocrotitor și bun,
căci surâsul și gânguritul tău
îmi definesc existența,
nădejdea continuității
și voința divină!
România sunt eu, când mă îmbrac în ea
ca-n strai de sărbătoare și o port
dincolo de mare și dincolo de hotar:
în inimă, în gând și pe buze!
Fiindcă o iubesc, România există!
poezie de Iulia Mirancea (3 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre încredere, poezii despre sărbători, poezii despre prietenie, poezii despre ocrotire sau poezii despre inimă
Iubirea zboară, Floare-nfloare
Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiți la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când ești lângă mine,
Chiar și când nu sunt îndrăgostit de tine.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Ești un înger pentru mine,
Aș vrea să te am lângă mine,
Să îți văd chipul zâmbind,
Când ești lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Și simt că am sa mor,
De dragostea și iubirea ta,
Care o porți mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Și simt că te doresc...
Și aș vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Și ești totul pentru mine...
Și nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când ești lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...
Și îți spun....
Că.... Te iubesc.....
poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apărare, poezii despre frică, poezii despre fluturi sau poezii despre flori
Cântecul vieții
Iubirea imensă și fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a ființei mele
și îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulțime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viață
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrățișat de Dumnezeu Tatăl.
Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc și
astfel devine cu putință să îmbrățișez și să ofer iubire
fiecărei ființe umane ce există pe acest Pământ
și totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viață
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.
Dat fiind faptul că am savurat și savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieții,
Tocmai de aceea, în această viață
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.
Dat fiind faptul că m-am adăpat și mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieții,
Tocmai de aceea, în această viață
Nu mă mai simt niciodată un veșnic însetat.
Dat fiind faptul că energia mirifică a timpului
mi-a șoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viață
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.
Dat fiind faptul că viața trăită intens și plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morții,
Tocmai de aceea, în această viață
nu mai sunt deloc înfricoșat.
poezie din Aforisme și cugetări despre viață
Adăugat de Morticia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre singurătate sau poezii despre moarte
Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...
... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...
... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...
... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...
... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...
... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...
... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...
... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...
... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...
... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre căsătorie, poezii despre adevăr, poezii despre trup și suflet, poezii despre adevăr și minciună sau poezii despre înțelepciune

Te voi iubi
Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n așternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.
Te voi iubi chiar și atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ți voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ți-e pasul,
Am să te-aștept și tot te voi iubi.
Voi săruta și clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.
Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ți umezească pleoapele și gura,
Când buzele-mi alături nu îți sunt.
Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare și prăpăd.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre sărut, poezii despre ochi, poezii despre gură, poezii despre culori sau poezii despre albastru
Fiind femeie
De ce când sunt la Roma - așa se face
Că dorul de acasă nu-mi dă pace
Dar când sunt în țară, inima ar vrea
În Italia să plece, ce-alean are ea?
Când sunt cu tine, dragă, cum se poate
Că mai mereu mă plictisești de moarte,
Și de ce când lângă mine nu te am
Plâng și trag cu ochiul înspre drum, pe geam?
poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre acasă, poezii despre Roma sau poezii despre Italia
Iubire veșnică
Și când acea trăire
Ce ai avut-o ieri
Te umple de mâhnire
Eu nu plec nicăieri.
Când lumea ta-i căzută
Ca lacrima din cer
Eu sunt cel ce te-ajută
Și singur mă ofer.
Iar când speranța-i moartă
Și totul pare gri
Paleta mea te-așteaptă,
Culorile-i sunt vii.
Și-atunci când iarna vine
Căci vremea-i nemiloasă
Iubirea pentru tine
Va fi mai luminoasă.
poezie de Douglas J. Olson, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre iarnă
Sunt val pe apă
Sunt val pe apă când iubirea,
Se duce-ncet uitând privirea,
Sunt doar un val ce se agită,
Când vrea iubirea dăruită.
Sunt val pe apă, ca de foc,
Izbesc puternic malu-n loc,
Mă tânguiesc și mă topesc,
Simt că-s uscat, de nu iubesc.
Sunt val pe apă, nisipos,
Mă simt de vlagă iarăși stors,
Sunt val ce roca o străpunge,
Și la iubire nu ajunge.
Sunt val pe apă și-s aprins,
De o văpaie stau cuprins,
Mă tot cufund și iarăși ies,
Astăzi de mare mă feresc...
poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Cătălina Melinte despre iubire, poezii despre roci, poezii despre prezent, poezii despre nisip sau poezii despre cadouri

Vorbesc cu cerul... (întru toate)
Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Și mă trezesc că-ți desenez
Profilul tău... ca pe un mire.
Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reușesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viața doar fiind.
Atunci când nu mai știu de tine...
Vorbesc cu cerul și îl rog,
Să-mi dea curând veștile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.
Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când ești cu mine... sunt întru toate.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre somn, poezii despre nuntă sau poezii despre desen

Trup cu nume
Sunt singur și în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit și cine sunt nu știu.
Sunt foarte mulți acei ce-mi dau binețe,
La fel și foarte mulți ce nu îmi dau
Și stau în bucurie sau tristețe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.
Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.
Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăți din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre cunoaștere sau poezii despre bucurie

Și numai dor...
Și sunt momente când te aștept să-mi vii,
Clipe de speranță, când simt un dor aprins...
Când și ție îți este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, și-ncet ne-a învins!
Și sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Și mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că și tu simți un dor... despre noi, iubind...
Știi? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai știut a prețui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Și te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...
La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea și mintea mea te cheamă,
Iubește-mă iubire, căci știi atât de bine
Să mă iubești aprins, fără nicio teamă!
Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Și mă gândesc la noi... și zorile apar,
Și mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!
Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Așa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să știi,
Să mă iubești pierdut... să fii împlinit!
Și numai dor...
Și mă trezesc... dorind să înțeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Și fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Și numai dor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre frumusețe sau poezii despre ceas
Eu sunt cel mai bogat
"Numai bogăția spiritului este adevărata bogăție; celelalte bunuri pricinuiesc mai mult nenorocire." (Lucianus)
Eu sunt cel mai bogat pe lume
Când sunt întreg și sănătos
Când port în mine un nou nume
Când am iubire, sunt milos.
Când pentru altul nu fac glume
Când de dreptate sunt setos
Eu sunt cel mai bogat pe lume
Când sunt întreg și sănătos.
Când nu iubesc a răutății spume
Eu sunt un vas ce-i valoros
Comoara neevaluată-n lume
Urmașul demn a lui Hristos.
Eu sunt cel mai bogat din lume.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bogăție, poezii despre valoare, poezii despre umor, poezii despre răutate, poezii despre dreptate, poezii despre creștinism sau poezii despre comori

Meditație
cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
școala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
ești tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moșii și strămoșii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteți
în mine
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ocean, poezii despre școală, poezii despre tigri, poezii despre sfârșit, poezii despre frunze, poezii despre cărți sau poezii despre câini
Ești lângă mine
Ești lângă mine atunci când eu mă simt pierdută
Ești lângă mine atunci și asta mă ajută
Ești lângă mine atunci când plouă și când ninge
Ești lângă mine atunci când dorul mă învinge
Ești lângă mine atunci când rana rău mă doare
Ești lângă mine atunci când caut alinare
Ești lângă mine atunci, ca îngerul ceresc
Și mă veghezi mereu, mă-nveți cum să iubesc.
poezie de Angela Guo, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre ninsoare sau poezii despre ajutor

* * *
Sunt clipe în viață ce dor ca și o rană,
Sunt clipe de disperări adeseori,
Sunt clipe când visul ușor ți se destramă
Și cauți zadarnic în jur un ajutor...
Sunt clipe când îți copleșesc ființa toată
Furtunile-acestei lumi fără zăvor,
Dar nu uita, vine o clipă odată
Când vei zbura dincolo de nori....
Când încercările. s prea grele
Și nu știi când se vor sfârși
Mai este doar puțină vreme
Și Cel ce vine. va veni...
Chiar dacă viața. i mult prea crudă
Și te întrebi cât va dura,
Ce mai contează o secundă
Pe lângă veșnicia ta.......
Sunt clipe în viață când guști dezamăgirea
Și vezi adevărul că e mult prea amar,
Sunt clipe când nu poți găsi în tine puterea
Să schimbi clipe de gheață în clipe de jar,
Sunt clipe când multe poveri prea greu te-apasă
Și ești cu fiece pas tot mai obosit,
Dar nu uita că în curând tu, Acasă
Lângă Iisus te vei odihni...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre schimbare, poezii despre odihnă, poezii despre nori sau poezii despre gheață
Întrebare
Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marți nu sunt eu.
Și luni când mai vine?
De-ași fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Și luni când mai vine?
Mâine aș fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Și luni când mai vine?
Pentru vineri sunt un deșeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Și luni când mai vine?
Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Și luni când mai vine?
Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Și luni când mai vine?
Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.
Oră de oră trec și eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
și-n lunea care vine?
E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?
poezie de Silviu Crăciunaș (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre devenire