Fanteziile unui bărbat singular

Vă-nşir telenovela vieţii rele
Din casa noastră, tradiţională,
De când bizara stea a soaţei mele
A-nvins în lupta grea, electorală!
Cam de vreo paişpe ani căsătorit,
Când o iubeam complex, total, solid,
Mi-a dat o veste ce m-a împietrit:
-Scumpilă, mă fac membră de partid...

Nutresc un dor de când eram copilă,
Schimbat de prin liceu în plan fierbinte –
Cu-mbârligări, prin fente, cu vreo pilă,
Plus baftă, s-ajung moţ... o Preşedinte!!
I-am replicat că-mi place-aşa cum este,
Cu sâni babani, plesnind de sexapil,
Dar m-aşteptam, cum fac ades neveste,
S-anunţe că-i "pe ţeavă" vrun copil...

Năprasnic se-azvârli-n politichie,
Cu toată-nverşunarea muierească
Şi-n scurtă vreme dobândi tichie
De prim-ministru-n ţara strămoşească!
Apoi s-a prins în cursa cea mai mare
Şi-a izbutit ce nu-mi trecea prin minte,
Urcând, ca-n infantila ei chemare,
Pe tronul mult râvnit de Preşedinte!

De bună-seamă, ne-am reamintit
Ce-n doi jurasem, la căsătorie:
Alăturea vom sta, de neclintit
Şi la necazuri şi la bucurie...
De-atunci, din temelie s-a schimbat
Tot rostu-n biata noastră căsnicie –
Nu mai eram nevastă şi bărbat,
Ci viceversa, cum, doar naiba ştie...

Strict protocol prin vremea viitoare
Sau reguli noi, cu cârcotiri primite,
De pildă, c-avem drept la "prostioare"
Când amplul cârd de medici va permite!
Realizând că-mpart un dormitor
C-un şef de stat, ce fuge-n pielea goală
La duş, dup-o partidă de amor...
Mă trec frisoane, ca lovit de boală!

Când, trudnic, în "altarul" ei pătrund,
Ating suprema, mistica onoare,
Iar dacă-i trag pălmiţe peste fund
Sar sepepiştii crunţi, să mă omoare...
Visez, când mă învârt prin lumea bună,
În toiul zilei, ca şi noaptea-n somn,
Cum presa, toţi căscaţii or să spună:
A fost de faţă însuşi "Primul Domn"!

La şcoală englezească mă vor duce,
Ca-n Codul Eleganţei să mă port,
Iar când voi fi numit marchiz or duce
Să-m i zică mapamondul "prinţ consort"!
E fain, dar vreau s-ajungem la sfârşit,
Să fiu iar soţ, scumpiţa mea, NEVASTĂ,
Parăzi, dineuri, regi... m-au covârşit,
Plus vizite cu gloata-n lumea vastă!

Sar scorpii de prin televiziuni
În fuste ce mă lasă fără glas,
Şi-apar ca prostul în emisiuni
Căscând sau cu arătătoru-n nas...
E-o pălărie, parcă mult prea mare
La un bărbat normal, blajin, cinstit,
Sclipiciu-i orbitor, deci prin urmare,
Resping fudulul vis, nesocotit...

Tânjesc să nu mai trec de frontieră,
Pe soaţă, ne-ngrădit s-o îmbulzesc,
Să sune ceasul de pe noptieră
Şi-n dragul meu cămin să mă trezesc!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decepţie politică

Cum merg toate azi în ţară
Ca la balamuc, pe roate
Strâmbe, şui, cu scârţ, pătrate,
Mă gândeam aşa,-ntr-o doară:

Dacă au partid şi foştii,
Lăutarii, papagalii,
Verzii, rromii, panglicarii,
S-aibe un partid şi proştii,

Fi'ndcă, pe bună dreptate,
Câţi suntem făcuţi grămadă,
Plus, câţi dau în gropi pe stradă,
Am fi în majoritate,

Şi-n mod cert, şi prin urmare,
Vom schimba fără excepţii,
Tot ce au promis destepţii,
De când sunt la guvernare,

De-am pornit, ca om cu minte,
Imediat, fără poveţe,
Să cat membrii prin judeţe,
Evident ca... preşedinte,

Pas cu pas, din capitală,
Prin Moldova, sat cu sat,
Tot Ardealul, prin Banat
... chestie electorală,

Întrebând pe fiecare,
Dacă-i prost şi, pe-o hârtie,
Doar c-un deşt să se-nscrie
În partidul ăl mai tare,

Ca s-ajung c-un gust amar:
Din tot natul, cât e glia,
Cât de mare-i România,
N-am găsit un prost măcar,

Rămânând fără cuvinte
De-al partidului succes,
Şi să pierd eu, mai ales,
Foncţia de preşedinte...

Să-mi pierd timp, şi bani, şi rostul,
Pentru ţară, pentru nat,
Când toţi azi s-au deşteptat,
Să mă zbat singur ca prostul!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea...

Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ţii minte?

Tu mai ţii minte ce vorbeam,
Când mă iubeai,
Când te iubeam?
În locul vorbelor de preţ
Astăzi uitare
Şi dispreţ...

La ceasul când nu mai visezi,
Improvizez,
Improvizezi,
Doi oameni rătăcind prin lume
Nu se mai ştiu
Chema pe nume...

La ceasul ăsta tăinuit,
Tu mă eviţi,
Eu te evit,
Şi nu putem sări mai sus
Decât ştacheta
Ce ne-am pus.

Prin rana noastră sângerândă,
Vei fi mai blând,
Voi fi mai blândă,
Şi nu ne vom mai judeca,
Vom fi smeriţi,
Ne vom ierta.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Peste iarbă şi prin oase
Trec numai lumini de coase
Şi prin gene de izvor
Trec numai bărbaţi de zbor...
Peste fum şi nopţi de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Şi la moară şi la plug
Trec numai bărbaţi de rug...
Şi pe zări şi pe sub zări
Trec numai bărbaţi călări,
Şi pe mări şi pe sub mări
Trec bărbsaţi de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbaţi de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Şi la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă şi prin oase
Trec numai bărbaţi de coase
Şi pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbaţi de drum...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condensatul...

. sorb permanentul existenţei din lumea ce mă înconjoară
mai sorb şi harul excelenţei din cea sortită să mă doară
şi trec prin spaţiu şi prin vreme spre lume aia, viitoare
cu arhetipuri şi extreme în care nimeni şi nimic nu moare

şi-n care-i numai veşnicie şi permanentă ambianţă
şi gol ce naşte energie din morfogena-i rezonanţă
iar lutul stă în nemişcare iar nemişcarea într-o găoace
din care naşte când un soare, când hăuri dure şi rapace...

şi-n care nu există moarte şi-n care nu există viaţă
doar fluctuaţii când deşarte când lungi când doldora de ciaţă
şi-n care-i condensată firea mai zis-a lui einstein şi bose
şi în esenţă fericirea-i un câmp cu floricele roze...

poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eu prin lume

Pe când eu prin lume pribeag mă purtam,
pe când doar la dansa cu gândul eram,
Ea n-a mai putut să m-aştepte atât
şi-a pus cununia în cap cu-n urât.
Şi iată trăieşte iubita mea veche
cu-n prost ce nu-şi află pe lume pereche.

Curată mi-i mândra ca fulgul de nea,
de-a pururi o port eu în inima mea;
obraji ca bujorii şi ochi îngereşti,
şi noi am putut să trăim ca-n poveşti!
dar eu m-am căscat la noroc cum dispare,
nicicând n-am făcut o prostie mai mare.

poezie clasică de Heinrich Heine
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirii de a poezi-i plătesc un bir în orice zi...

Am răni la mâini şi la picioare, de când tot scormonesc prin lut
Să aflu de-s pământ sau mare, ori doar o mască de-mprumut...
Nu mă cunosc, prin ce minune, în poezie-am apărut
Şi cum şi unde-a plâns vocala, într-un sfârşit sau început?

Sau poate sunt întruchiparea unui răspuns la întrebări,
Când se năştea nemărginirea în frământarea unei mări.
Eram cu fruntea aplecată spre primul val ce m-a durut,
Când m-a atins c-un pic de-albastru şi-apoi subit a dispărut...

Eram un embrion de vină în care viaţa-şi făcea loc
Însămânţat din întâmplare în nebunia unui joc.
Era şi dragoste prin preajmă, într-un ghioc pentru ghicit,
Destinul impregnat în genă de ursitori mi-a fost sortit...

Eu mă găsesc doar în poeme, tăcerile îmi sunt altar
În rest, alerg printre dileme călcând pe spuza unui jar,
Ce mă trezeşte din visare, la porţi de iad unde aştept
Pedeapsa lipsei de candoare... îngenunchez şi o accept...

Nu stau prea mult, mai beau din fiere şi mă-mbăiez în macadam
Şi din prinosul de muiere, donez satanei doar un gram...
Îmi bandajez cu foc o rană, cea mai aproape de cuvânt
Şi plec pe uşa de serviciu, călcând pe-al iadului mormânt...

E birul ce-l plătesc menirii de-a poezi oricând, oricum
Şi periodic trec prin iaduri pe-acelaşi fantomatic drum...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a trebuit să caut iubirea...

N-a trebuit să caut iubirea
Venit-a la mine din Plaiul ceresc
Şi-azi mi-amintesc, cu drag, întâlnirea
Când înţeles-am ce vrea Nemurirea
Cu fiinţa-mi cuprinsă de zel omenesc.

N-a fost nevoie să merg pe-o cărare
Ce duce-n terenul de taine cuprins
Să pot să-i spun tot ce mă doare
(Orice necaz şi orice-ncercare)
Ci Ea a-nviat ce-n mine s-a stins.

Voiam s-o cunosc, să ştiu unde este
Distanţă enormă voiam să parcurg
Să trec prin cetăţi, să trec peste creste
Să văd că-i reală şi nu o poveste
Dar Ea mi-a şoptit într-un ceas de amurg:

"Sosit-am din Slava nemuritoare
Cereasca Lumină în fiinţe s-o pun
Cuprinse să fie de sfânta suflare,
Să simtă puterea ce dă vindecare
Şi cât le iubeşte Păstorul cel Bun...

Sosit-am să-ţi fiu sprijin pe cale
Să-ţi dau ce-ţi lipseşte, sens de-a trăi
S-accepţi, zilnic, stări ideale
Şi-acele cadouri sublime, reale
Şi tot ce Cuvântul poate grăi."

N-a trebuit să-i spun suferinţa
Atingerea Ei mi-a dat nou elan
În bucurie s-a transformat neputinţa,
Gliei nu i-a mai fost roabă dorinţa,
Am vrut să-mplinesc divinul ei plan.

Îmi ştie o boală, îmi ştie oftatul
Nicicând nu mă lasă pradă să fiu
Celor ce vor să domnească păcatul.
Mi-a spus ce vrea să facă-Mpăratul
Şi-n zorii zilei şi-n ceasul târziu.

Anii se duc; Ea rămâne cu mine
Mă-nalţă când cad în praful lumesc
Plânge cu mine când m-apasă suspine
Prezenţa ei prin văi, pe coline
M-ajută, mai mult, spre Cer să privesc.

Nicicând n-a fugit în ore de criză
Ci-a fost cu mine uşurare să-mi dea
Apoi, a venit o altă surpriză:
Pătruns-a în viaţă o tainică briză
S-aducă splendoare în inima me.

N-a trebuit să caut iubirea
În alte ţinuturi cuprinse-n mister
Era aici, mi-amintesc întâlnirea
Când am aflat ce-nseamnă jertfirea
Şi cum ne păzeşte preasfântul Vier.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie-jurnal

Când Dumnezeu a vrut să fiu,
Pe lumea asta - fiinţă,
M-a hărăzit, poem, să scriu,
Cu-a inimii peniţă,
Şi-ntr-o primă zi de Mai,
Plângând, şi fără nume,
Mi-a dat o cruce de "cărat"
Şi o soartă... anume.

Crescut-am ca orice copil,
Cu doi părinţi la masă,
Însă, când alţii se jucau,
Eu lăcrimam prin casă.
Aveam păpuşi, şi mari, şi mici,
Bombonele, jucării,
Dar nimic nu-nlocuia,
Acea... joacă de copii.

Din când în când, mă vizitau,
Prietene, vecine,
Şi între cei patru pereţi,
Copilăreau cu mine...
Trăiam la bloc, etajul doi,
Cu balconul pe spate,
De multe ori stăteam acolo,
Gândind... nenumărate.

Eram copil, dar îmi puneam,
Întrebări "de om mare",
Realizând că nu prea am,
"Viaţă" în picioare...
Păşeam greoi, sprijin având,
Pe tata şi pe mama,
De mână cu ei, amândoi,
Aşa mi-am trăit drama.

Mulţi hlizeau, fără tăgadă
Şi m-apostrofau "Blestem!"
Atuncea am învăţat,
Răutatea s-o fac ghem,
S-o arunc cât mai "încolo",
Să nu-mi pese, să n-ascult,
Gura lumii nu gândeşte,
Atunci când vorbeşte "mult".

Prin spitale petrecusem,
Şi lăsasem saci cu bani,
Nouăştrei' - douămiiunu',
Aproape vreo zece ani,
Şi încă un an, departe,
Până în douămiipatru',
La străinul ce huleşte,
Dar el este mult mai acru...

Încercând cu cadrul, cârja,
Operaţii, RMN (Remene)
Ghetă ortopedică,
Analize şi-atele...
Toxine-n muşchi-injectate,
Miros de dezinfectant,
Străbătând al vieţii drum,
Mai mult în scaun rulant...

******

Când Dumnezeu a vrut să fiu,
Pe lumea asta - fiinţă,
M-a hărăzit, poem, să scriu,
Cu-a inimii peniţă,
Şi-ntr-o primă zi de Mai,
Plângând, şi fără nume,
Mi-a dat o cruce de "cărat"
Şi o soartă... anume.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un câine bătrân

Sunt un câine bătrân şi am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuş şi mă mişc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Şi căldurile mari, ploi şi vânturi mereu.

Azi ţi-e greu să mă ţii şi te chinui prea mult,
Nu aud şi te văd ca prin ceţuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credinţa drept cult
Ţi-am jertfit şi din viaţă-n durere apun.

Prea mulţi bani şi vegheri dragul meu, te ucid.
Aş muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu ştiu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să ştiu că n-apuc alte zile de veri.

Simt prin oase cum noaptea mă duce spre ţel,
Nu mai dorm şi visez c-aş putea să mai pot,
Mă visez câteodată acelaşi căţel
Cu mirarea pe faţă răsfrântă pe bot

Te-atingeam şi cu limba călduţă din boz,
Te lingeam cald pe faţă şi tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanţe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârşesc şi mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toţi, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere şi-n gând.

Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar şi-n moarte, stăpâne, să ştii!!!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La calvar

Alo, ce faci, unde eşti?
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă, ajung acum,
Nu mai veni că nu mai facem ore,
Super
Ne vedem la locul nostru,
Ok, dă-mi beep când ajungi,
Te kiss,
Te kiss şi eu.
O, mamă, am rămas la mate,
La geografie nu am decât 7,
Româna este mult prea grea,
Dar anatomia e preferata mea.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La fizică nu trebuie lucrat
Mi-a zis un profesor care m-a meditat,
Pentru teze poţi să nu înveţi
Cu tocilarii de te împrieteneşti.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La şcoală e şi ceva bun
Ce vă uimeşte, nu credeţi tot ce spun.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.

poezie de Emma Moroşan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai treci din când în când prin viaţa mea...

Dacă un gând fărâmiţat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viaţa mea.

Dacă mai poţi privi aceeaşi stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viaţa mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...

De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viaţa mea...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza

se dedulcise lumea din bucate,
tot omul îmbuca pe săturate,
dar veni criza şi sistă ospăţul
şi-n toată lumea se opri dezmăţul.

de-acuma nimeni nu va îndrăzni
să mai trăiască doar pe datorii,
cu vile, jacuzi, amante şi case,
căci criza flămândă pe toate le rase.

când în necazuri iară am intrat,
am dat în clocot toţi cu un oftat
şi, săturându-ne de-aşa ospăţ,
rămas-am, ca-n poveşti, cu traisa-n băţ.

de-acum vom duce iar o viaţă tristă,
suflând necazul tot într-o batistă,
şi vom avea un bonus consolare,
când bate vântul gol prin buzunare...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (8 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vezi şi să nu crezi

E-ntâia oară, văd prea bine,
(Şi-ntreaga lume vreau să ştie)
Când Ghiţă Laurenţiu ţine
C-un concurent... de prin Bănie!

epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nimănui

COPILUL NIMĂNUI

De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!

M-ai lăsat, fără să-ţi pese,
când nu învăţasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ţi fiu.

Nu-mi doream avere mare
ori susţinere bănească,
ci caldă îmbrăţişare
de iubire părintească.

Paşii pe cărarea vieţii,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopţii,
când eram singură-n lume.

Cum am crescut, n-ai vrut să ştii,
când te-ntâlnesc, să nu te ştiu.
Aveam la masă-n orice zi,
gustul sufletului pustiu.

Tată mi-ai fost în suflet frânt,
prin vremuri rele bune,
să nu uit, cât sunt pe Pământ,
că n-am tată, cui a spune.

Drama vieţii trecătoare
în vremelnicia sorţii,
voi duce cu resemnare
prin eternitatea morţii.

*Prima poezie scrisă în adolescenţă

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când ninge şi-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliţi clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi eşti pereche,
Şi-n munte ard vechi focuri şi plâng în ochii tăi.

Din mii şi mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Şi nu te ţese vremea prin nevăzute fire?!

Te-aş rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ş am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aş trezi cu tine, să-ţi dau al vieţii nume.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec deplin

Când deschid larg fereastra
Şi mă uit înafară,
Doar pe tine te caut
Cu ochii...
Zorii zilei pătrund
În privirea-mi de fiară,
Atunci simt cum de mine
Te-apropii.

Când pământul se crapă
Prins în arşiţa verii,
Eu pe tine te-aud
Că păşeşti...
Pe timpan cald îmi plouă,
În livezi se coc merii
Şi de aur sunt toţi
Ca-n poveşti.

Goale, tălpile-mi trec
Prin a ierbii răcoare,
Parcă simt că te mângâi
Pe tine...
Fuga mea e un cântec
Ce se pierde în zare,
Iar eu - pradă iubirii
Depline.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!