Vis de iarnă
Când ninge și-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliți clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi ești pereche,
Și-n munte ard vechi focuri și plâng în ochii tăi.
Din mii și mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Și nu te țese vremea prin nevăzute fire?!
Te-aș rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ș am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aș trezi cu tine, să-ți dau al vieții nume.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ilorian Păunoiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.