Copilul nimănui
COPILUL NIMĂNUI
De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
când nu învățasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ți fiu.
Nu-mi doream avere mare
ori susținere bănească,
ci caldă îmbrățișare
de iubire părintească.
Pașii pe cărarea vieții,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopții,
când eram singură-n lume.
Cum am crescut, n-ai vrut să știi,
când te-ntâlnesc, să nu te știu.
Aveam la masă-n orice zi,
gustul sufletului pustiu.
Tată mi-ai fost în suflet frânt,
prin vremuri rele bune,
să nu uit, cât sunt pe Pământ,
că n-am tată, cui a spune.
Drama vieții trecătoare
în vremelnicia sorții,
voi duce cu resemnare
prin eternitatea morții.
*Prima poezie scrisă în adolescență
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre viață
- poezii despre tată
- poezii despre religie
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre miezul nopții
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Mă poți iubi, copilul meu? (sonet)
Mă poți iubi, copilul meu?
(sonet copilului-părinte)
Mă poți iubi și tu, copilul meu drag,
Așa cum te-am iubit și eu pe tine?
Te îmbrățișam ca să-ți fie bine,
Mereu, când plecai și apăreai în prag.
Când vrei iubire, vino pe la mine,
Să înnodăm amintiri pe un șirag!
Că anii mei în tristețe se retrag
Și în locul lor abundă suspine.
M-ai lecui de dor, cu-mbrățișare
Din când în când, alungând suferință
Și gândul că m-ai lăsat în uitare.
Un sărut pe frunte, de-i cu putință,
Ar merita prea lungă așteptare,
Că m-ar revigora din neputință.
*1 iunie - Ziua Copilului
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Copilărie (1 iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre suferință
- poezii despre gânduri
- poezii despre amintiri
Să-mi spui
Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ți descui
din ceață, frigul să-ți răpui.
Să-mi spui când nimeni nu te-aude
și-ai vrea să strigi și lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ți fiu icoană, rugi să pui.
Să-mi spui de nu mai poți să zbori
de prinsă-n mreje... să-ți tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.
Să-mi spui când nu mai ai speranțe,
să-ți compun versuri la romanțe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ți... că-i al nimănui.
Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ți fiu
cum voal de păr, miresmi să-ți țiu
să nu se-mprăștie nu știu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.
Să-mi spui în gând -că tot voi ști
de-mi cauți suflet, dorinți vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum ești tu, să-mi spui, să-mi spui.
Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poți să spui;
că înger eu îți sunt, de-mi spui...
Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topești de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre versuri, poezii despre verde sau poezii despre icoane
Măicuței cu ochii de cicoare (sonet)
MĂICUȚEI CU OCHII DE CICOARE
(sonet manei iubitoare)
Măicuța mea cu ochii de cicoare,
Plecată să îmi zidești casă în Rai,
Te rog, prin vise, o veste să îmi dai,
Să știu că mă aștepți la o zi mare!
Aș vrea să-mi spui cum e pe-al cerului plai,
Ce griji te frământă și ce te doare?
Te aștept mereu, că-n suflet mă doare
De când în lumea celor drepți plecat-ai!
Mi-au albit tâmplele de așteptare,
Să-ți mai văd chipul blajin și să-ți sărut
Mâinile de măicuță iubitoare!
Nicicând n-am uitat cât de greu m-ai crescut
Și spune-mi că vii, să-ți cad la picioare,
Chiar pentru o clipă, ce-o aștept demult!
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu (februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre picioare, poezii despre ochi, poezii despre mâini, poezii despre creștere, poezii despre alb sau poezii despre Maria
Cine merge prin viață fără Dumnezeu, nu găsește calea spre Rai.
Dumnezeu este lumina vieții și a sufletului pe calea eternității- Maria Filipoiu / despre credință
Maria Filipoiu în citate despre credință (23 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Maria Filipoiu despre viață, citate despre lumină, citate de Maria Filipoiu despre lumină, citate despre suflet, citate de Maria Filipoiu despre suflet, citate despre religie, citate de Maria Filipoiu despre religie, citate despre Maria, citate de Maria Filipoiu despre Maria, citate despre Dumnezeu sau citate de Maria Filipoiu despre Dumnezeu
Dor de primul sărut (sonet)
DOR DE PRIMUL SARUT
(sonet de restriște)
Îmi caut primul sărut prin amintiri,
Când mi se face dor de o iubire,
Ce-a fost a sufletelor contopire
Și-i prizonier în tainice trăiri.
A fost doar o inocentă jertfire
De sentimente, ce pluteau în roiri
La matca vieții, dar fără pătimiri
Și năzuința de însuflețire.
Ecoul sărutului mai răsună
Pe portativul inimii stinghere,
Când sufletul pribeag îi cântă-n strună.
Se cuibărește în pustii ungere
Și în tolba regretelor adună
Enigma sorții scrisă în mistere.
*6 iulie - Ziua Internațională a sărutului
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (6 iulie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre internațional, poezii despre inocență sau poezii despre inimă
Regăsire în Zodia Iubirii
REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII
Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg și până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalț zidire.
Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineți culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Și dorul nestăvilit de momente dragi.
Te-aud în șipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi șoptesc un basm de iubire,
Și duc ecouri pe-ale vieții hotare,
Cu tristețe ce se scurge din privire.
Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopți cu lună.
Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoțește în al nopții vis,
Pe aripile lui să fim împreună.
Te aud cum mă strigai din trenul vieții,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineții
Fără să cobori în gara fericirii.
Maria Filipoiu
Iunie. 2014
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre fericire, poezii despre dimineață sau poezii despre aripi

Suflete, copil orfan
Mă simt copilul nopților stângace,
Cu trup golaș în friguri nesfârșite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.
Și sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulți să mă sugrume...
Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Și sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Și le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.
Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -
Și șovăind primesc și buzdugane
Cam peste tot... albindu-mă ca ceara.
Mă simt copilul nimănui pe lume,
Și gol, rănit, vitraliu-n pironire,
Și mă clătesc prin versuri de mâhnire,
Și-o vreau pe mama... pașii să-mi îndrume...
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vară, poezii despre uragane, poezii despre trup și suflet sau poezii despre toamnă
Crucea vieții
De ți-ar fi Crucea prea grea,
Nu poți renunța la ea.
În ea este viața ta,
Ce-ai primit-o cu soarta.
S-o porți în sufletul tău
Cât ți-a menit Dumnezeu
Și-n cugetul de creștin
Ce ți-a fost scris în destin!
Cu sufletul fără chip,
Călător pe-aripi de timp,
Roagă-te la Tatăl Sfânt
Să-ți străjuiască mormânt!
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre cruce sau poezii despre creștinism
Cea mai veche icoană este a mamei, făcătoare de minuni, când la ea se închină copilul orfan, la orice vârstă biologică ar fi. Maria Filipoiu / despre mamă
citat din Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mamă, citate de Maria Filipoiu despre mamă, citate despre vârstă, citate despre icoane, citate de Maria Filipoiu despre icoane, citate despre copilărie, citate de Maria Filipoiu despre copilărie sau citate despre biologie
Iubire în flori de nufăr
-odă spiritului eminescian-
De peste timp de veacuri, în ochii tăi privesc,
poet nepereche și de astre zămislit.
Pe vis din călimară urc, să te regăsesc
și să-ți trimit iubire în vers împătimit.
Că în lacrimi din condei, cu spirit locuiești
și cerni dumnezeire pe-al vieții infinit,
din cer cu rază dalbă, prin noapte când zâmbești,
voi ști că, mi-ai primit sentimentul dăruit.
De îngeri purtată, îmi împrumuți lumină,
să-mi luminezi cărarea ce duce la tine.
De mă faci mireasă în viața ce-o să vină,
iubirea lumii îți aduc în sân la mine.
Dorul pierdut pe cale, ți-l aduc în priviri,
cu lacrimi să îți umplu vechiul pocal de vin.
Când plânge depărtarea rămasă-n amintiri,
iar stele lăcrimează de-al dragostei suspin.
Prin ochii tăi privesc o lume dispărută
ce-ți trimitea frenetic, înaripări de dor.
Iubire să-ți cobori în lume nenăscută,
de pământence să-ți legi destin de muritor.
Dar ai ales să fii,, nemuritor și rece",
iubire să-ți trimiți pe raze de luceafăr.
Prin noapte, când răsari, dorul mă va petrece,
iubire în rouă îți dau pe flori de nufăr.
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină sau poezii despre vinovăție
Luceafărul de veghe (sonet)
LUCEAFĂRUL DE VEGHE
(sonet poetului Eminescu)
Prin nopți de veghe, pe bolta cerului
Adulmec Luceafărul cum privește
O lume în care nu-și regăsește
Iubirea pe sub coroana teiului.
Dorul și iubirea își împletește
De-a încununa muza poetului,
Ce-l așteaptă la răscrucea timpului,
Cu spiritul ce în veci îl iubește.
Dar visul amăgitor dispare,
Când zorii îl ascund sub pleoapa nopții,
Să revină cu-a vremii repetare.
În mistere cerești caută sorții,
Ce-l pot aduce pe-a vieții cărare,
Să evadeze din Imperiul Morții.
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu (iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre dor sau poezii despre coroană
Magia iubirii de Sfântul Valentin
MAGIA IUBIRII DE SFÂNTUL VALENTIN
Nicicând nu e mai potrivit
Ca-n zi de Sfântul Valentin
Să-ncredințezi celui dorit,
Iubirea-n viață și-n destin.
Noroc deplin de ți-e sortit
Să întâlnești ca dar divin,
Se află-n chip neprihănit,
Cu zâmbetul de farmec plin.
Când ești bărbat cuceritor,
În dar iubitei să-i dai flori
Și un sărut surprinzător,
Trezind ai dragostei fiori!
Și să-i șoptești cu glas vibrând:
"Aș vrea prin sacru legământ
Să fim în suflet și în gând,
Uniți cu-al sorții jurământ!"
Să-i încredințezi iubire
Pe-al vieții vis clădit în zori,
Cu a ochilor sclipire
Răsfrântă-n petale de flori:
"Când lângă tine nu voi fi
Să te alint și să-ți vorbesc,
Doar florile îți vor șopti
În locul meu, cât te iubesc!"
Din muguri de primăvară,
Pe cărarea nemuririi
Să duci lauri de fecioară
În sentimentul iubirii.
În ochii ei, ca zeu să crești,
Nicicând să nu calci jurământ!
Din dragoste să dăruiești
Urmași ai vieții pe Pământ!
Fără fiorii iubirii
Să nu treacă niciodată,
Sărbătoarea fericirii,
Deși e împrumutată!
Cu drag prin timp să-ți amintești
De sărbătoarea iubirii
Și cu vibrații sufletești
Să sorbi cupa împlinirii!
Să parcurgi prin iarna vieții,
În păr, cu fulgi de ninsoare,
Iar iubirea tinereții
Să crească în noi vlăstare!
14 Februarie Maria FILIPOIU
poezie de Maria Filipoiu (15 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre vorbire sau poezii despre virginitate
Omagiu pentru bunica
OMAGII PENTRU BUNICA
Pe ultimul drum îți aștern petale
În covor de înmiresmate flori,
Cu lacrimi fierbinți le stropesc de jale,
Când despărțirea îmi dă reci fiori.
Pustie va fi de-acum prispa casei,
Unde veneau nepoți cu zâmbete
Și-i așezai cu drag în jurul mesei,
La plăcinte și gogoși proaspete.
În loc de veci îți aprind lumânare,
La praznic sfânt cistindu-ți jertfire,
Spre a Domnului binecuvântare
De lacrimi ce-mi inundă privire.
Va dăinui în suflet amintirea
Din vremuri cu bunici și nepoței,
Să nu se risipească fericirea
Ce mi-au dăruit-o străbunii mei.
Prin amintiri adie resemnare
Pentru nepoții ce-au fost norocoși,
De la bunică primind alinare
Prin ai copilăriei ani frumoși!
Maria Filipoiu
3 mai 2019
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Poeme dedicate (3 mai 2019)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre lumânări sau poezii despre frumusețe

Nespuse
Că ai plecat fără să-mi spui
Sau m-ai strigat, mai știu și eu?!...
A auzit doar Dumnezeu
Și ai privit în ochii lui.;
Așa-i văzut nemărginirea,
Uimit, poate să-mi spui ai vrut,
Știind c-o să mă pierd cu firea
Ai lăcrimat și ai tăcut.
Dar poae-odată ai să-mi spui
C-ai fost aici și m-ai văzut
Cu mersul meu cel prefăcut
Ca să nu par a nimănui...
Știu c-am greșit și m-am certat
Că n-am știut la timp să-ți zic
Cum tot ce-a fost a meritat
Și n-aș schimba nicicând nimic!
in memoriam D. Georgescu [SEPT 2012]
poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre schimbare, poezii despre greșeli, poezii despre ceartă sau poezii despre Dumnezeu

Hai, vino, măicuță!
Hai, vino, măicuță, de mult ți-am iertat
Purtarea de ieri; m-ai lăsat prin străini!...
În pieptul meu firav, se zbate-un oftat,-
Mi-i sufletul strâns, plin de urme de spini.
Nu pot să pricep că iubire n-a fost,
Că tu m-ai născut într-o lume de chin.
Nu-mi vine să cred c-am venit fără rost.
În minte rămasu-mi-a chipu-ți blajin.
Hai, vino, măicuță, când nici nu visez!
Eu stau, o scrisoare pe zi să îți scriu.
Nimic nu-mi învinge firavul meu crez,
Că nu m-ai uitat și-ai să vii-ntr-un târziu.
Mai stau lângă voi frații mei, vreau să-mi spui?!
Împart o bucată de pâine tustrei,
Sau astăzi sunt și ei tot ai nimănui?!
Acasă, înseamnă ceva pentru ei?!
Hai, vino, măicuță, dă-mi mâna, te rog!
Cu tine mă poartă s-ajung la liman.
Fii mândră de mine, că în catalog,
Am doar note bune în fiece an!
Îți semăn, măicuță, la minte și chip,-
Acasă mă ia, lângă voi nu-i pustiu!
Mă simt prin străini ca pășind pe nisip.
Mi-e dor în căsuța sărmană să fiu.
Hai, vino, măicuță, de mult ți-am iertat
Purtarea de ieri; m-ai lăsat prin străini!...
Mi-i sufletul strâns și mă simt rușinat,
Crezând că-i iubeai doar pe frații mezini.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre trecut, poezii despre scrisori, poezii despre rușine, poezii despre pâine, poezii despre prezent, poezii despre nisip sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Arta Creatorului divin (sonet)
ARTA CREATORULUI DIVIN
(sonet creativității)
Eu nu sunt poet, că nu e-n legea firii,
Când scriu ce îmi dictează conștiința.
Creatorului divin e voința,
Lumii să pot lăsa rodul gândirii.
De poezie mi-am legat credința
Primită în locașul mânăstirii,
Prin Duhul Sfânt din altarul zidirii
La Creator să duc recunoștința.
Se scurge rouă în semănătură,
Când lacrima umple condeiul de tuș,
Pentru Cuvântul din Sfânta Scriptură.
Rugă voi duce în mâinile-căuș
Pe raza minții ce-n ochi lasă zgură,
Când trup mi-e răstignit pe-al vieții apus.
Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR
sonet de Maria Filipoiu din Antologia "Limba Noastră cea Română"
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre recunoștință, poezii despre legi, poezii despre jurnalism sau poezii despre cuvinte
Tradiția Sf. Ap. Petru și Pavel
TRADIȚIA SF. AP. PETRU ȘI PAVEL
Tradiție creștinească
traversând prin timp istoric,
vine-n vatră strămoșească,
să vestească mare praznic.
Cu tradiții moștenite
și prin obiceiuri sfinte
se-mpart fructe pârguite
pentru morții din morminte.
Ritualul amintește
călătorilor prin viață,
că soarta le pregătește
un sfârșit pierdut în ceață.
Iar sufletul va străbate
vremuri în lumea celaltă,
cu Sfânta Divinitate
în credință venerată.
Legendă pilduitoare
spune că Sâmpetru ține
în Rai, chei de la intrare,
cântărind faptele bune.
Iar frate întru credință,
Pavel, alăturea este
cu pildă spre bruință,
când soarta pe om lovește.
Printr-o sentință divină
la vestită sărbătoare,
Apostolii sunt lumină
prin vremea fără hotare.
Cu tunete de va ploua,
spune legendă nescrisă:
Nuci și alune vor seca,
iar recolta-i compromisă.
Din legendele creștine,
ritualuri sunt păstrate,
să le ducă-n timp ce vine,
generații succedate.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiții creștine și ritualuri românești" (septembrie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tradiții, poezii despre sărbători sau poezii despre sfârșit
Orice copil vine pe lume, cu zestrea divină: două aripi, o cheie și o ancoră.
Aripile îl ajută să-și ia zborul în viață, cu cheia deschide ușa norocului și ancora o folosește pentru a poposi de pe valurile vieții în loc prielnic sufletului său. - Maria Filipoiu / Despre Viață, Noroc și Suflet.
citat din Maria Filipoiu (10 februarie 2022)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noroc, citate despre aripi, citate despre zbor sau citate despre ajutor
Dumnezeu a însuflețit chipul femeii în cer, pentru a duce prunci pe cărările vieții pământești. Maria Filipoiu / despre femeia-mamă
citat din Maria Filipoiu (8 martie 2017)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre femei, citate despre bebeluși sau citate de Maria Filipoiu despre bebeluși
Problemele vieții își au rezolvarea în suflet. Cine nu găsește răspunsuri în propriul suflet să caute în sufletul mamei. Prin el vorbește Învățătorul omenirii. Maria Filipoiu / despre mamă
citat din Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățători, citate despre vorbire, citate de Maria Filipoiu despre vorbire sau citate despre educație