Recul

de un timp
mă locuiesc doar pe dinăuntru
pe dinafară sunt gol puşcă
port doar o pâlnie de tablă pe cap
şi sandale din pânză

din când în când
îţi scriu o scrisoare
alteori un poem
şi atunci mă apuc
cu mâinile de cer
şi mă dau huţa huţa-huţa
sau smulg ştirul
crescut stingher
pe coapsa mea stângă
frumos încrustată
cu fire subţiri din sticlă şi fier

vorbesc mai tot timpul
cu tine în somn
pătruns de taină
ca un inorog
care şi-a pierdut somnul
şi cornul prea copt
şi când te gândeşti
că eu sunt vântul
blocat de o viaţă în livezi
doar tu îmi aminteşti
că am fost cândva tânăr şi zeu

bolborosesc cuvinte ca pe un rit
ca pe o vrajă de seară
cu fruntea sprijinită în mâini
şi cu ochii în palmă

putred cerul veşted pământul
şi tu râzi în hohote
din spatele acestor nimicuri

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmpla... la ceas de seară

să nu dăm vina pe tricourile albe
cum vinovate de viol sunt doar fecioarele ascunse-n nopţi de spaime
şi imn de slavă ridicăm barbarilor cuceritori
să nu dăm vina pe tricourile albe

să nu învinuim doar vântul
când munţii de gunoaie se plimbă ca la ei-acasă
şi-încearcă să ascundă sărăcia şi spoiala
să nu învinuim doar vântul

să nu dăm cu cuvinte în cuvinte
să nu îmbrăcăm vidul în forme fără fond
să dăm cuvântului puterea şi respectul care l-au pierdut
să nu dăm cu cuvinte în cuvinte

noi oamenii cărţi ar trebuie să uităm ce-i ura şi dispreţul
ei, oamenii afişe ar trebui să-înveţe ce-i iubirea cât mai este timp
voi asupriţii ce-aţi crescut doar cu minciună
descoperiţi-vă unicitatea şi-împlinirea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tânăr, Doamnă

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mă aplec
Simt doar înalţarea
Pe care universul o trimite
În aureola timpului sacadat.
Când te privesc
Doar boarea dimineţii
Mai răcoreşte dorul
Cel neuitat de visuri.
Când stau în imanenţă
Cu arcul timpului abisal în pântec
Doar temerea de reverenţă
Mă mai astâmpără din somnul trezirii.
Cand mă înalţ
Tu ai grija de a te coborâ
Spre sufletul scăldat
Ce inundă doar conştiinţa.
Dar când uit de mine
Mă regăsesc în tine
Şi atunci timpul adoarme
Lipit de fruntea comună.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt tânăr, doamnă

Nu mai sunt tânăr, doamnă! în traiul meu anost
Doar serul din perfuzii îmi tropăie prin sânge.
Cum aş putea fi iarăşi Don Juanul care-am fost
Când trupul veştejeşte şi putirinţa plânge.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! băut-am cred destul
Cât să pricep căderea când nu ai echilibru.
Un pătimaş în eros, nicum n-am fost sătul
Cât să pot satisface orgoliul meu de tigru.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! nici tânăr, nici frumos,
Beau apă cam doi litri de când sunt la dietă;
De prea multe lipide şi-o gută-nfiptă-n os
Când tensiunea creşte mă-nvârt ca-n piruetă.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, şi de pereţi mă ţin
Când scările cobor, că-mi scârţâie genunchii;
Sunt un cadavru viu la care corbii vin
Să ciugulească gena ce-au pus-o-n mine unchii.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, iar azi, îţi jur, mai cred
Doar în cardiologi, căci mi se pune gheara
De câte ori vâd ţâţe; de vreau să mă reped
Vin emisarii hâtrei să-mi spună: bună seara!

parodie de Elena Victoria Glodean, după Mircea Dinescu (2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai

Nu mai ascult!
De când mi-ai aşezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Şi suflul replicii
Iar acum doar aud...

Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Şi am simţit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Şi visarea pleoapelor
Iar acum doar văd...

Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neştire
Şi ţi-am dezlegat mâinile,
Încordate forţat pe umerii mei,
Ca să nu mă tem.
Iar acum doar sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (20 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vamă

Când timpul se va pierde din clepsidră
Şi noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,

Să vii şi să-mi aduci din alb un crin
Şi să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoţească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,

Şi să mă-mbrăţişezi duios cu gândul
Şi să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ţi aminteşti, mi-ai fost poem şi dorul
Şi ţi-am lăsat din mine, ce nu moare,

Cât te-a durut s-arunci pumn de ţărână,
Să-ţi aminteşti doar versul meu iubire
Şi cântul meu despre o lună plină
Ce ţie ţi l-am scris cu veşnicie.

Te voi iubi şi dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca uşor în braţe sunt cu tine
Şi ultimul poem va fi doar al tău nume....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Am rătăcit scrisoarea către tine mamă
Când tu plecai grăbită, către Dumnezeu...
Am rătăcit, bolnav, şi-a ta scrisoare, tată,
Şi e păcat, că-i timbru chiar sufletul meu.

O fi prea mare haos, poştaşii sunt absenţi,
Ori moartea e în grevă şi cu birou'-nchis...
Destinatar fictiv, ori angajaţii neglijenţi,
Că s-a întors bătrân, chiar plicul nedeschis.

Poate te-am supărat cândva părinte, tată,
Prea ocupat să te aud cu boli şi suferinţi...
Am realizat târziu, când haina-ţi nepurtată,
O ţin pe holul de spital, înlăcrimând şi sfinţi.

De ce îţi văd abia acum un zâmbet obosit,
Că parcă ochii i-am avut închişi, un orb...
De ce doar despărţirea de-un tată chinuit,
Deschide sufletul, în faţă la al morţii corb.

Tu mamă ai plecat devreme şi nedumerită,
C-o boală fără suflet, haină şi duplicitară...
Printre medicamente, c-o lacrimă smerită,
Te-am înţeles că nu ne laşi, doar pleci o vară.

Ai zis de-un anotimp, dar e etern cât stai,
Azi sunt năuc şi nu pot, nu voi să înţeleg...
De ce nu te-ai întors şi nici adresă n-ai,
Pentru scrisori, că-ţi scriu, abia mă reculeg.

O ultimă scrisoare, în care voi eraţi aici,
O regăsesc când caut în urme de părinţi...
Nu mi-aţi răspuns, acum e inutil de strigi,
Să vă mai spun ce n-aţi citit, plecând cuminţi.

Doar către Dumnezeu mai pot să scriu,
Că aţi plecat fără adresă, destinatarii mei...
Şi-L rog în gând, cum poate doar un fiu,
Să Vă iubească, eu n-am ştiut să-mi fie obicei.

poezie de Ioan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem nişte trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiţi şi daţi-mi un răspuns
O viaţă aveţi... şi nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverşunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deşert,
Şi vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Şi dragoste voi întâlni...
Speranţa mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.

Mi-e teamă... chiar şi să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Aşa că tac şi mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulţumesc anticipat
Nu tac... dar totuşi am plecat!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcări

E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
şi timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.

Şi frunzele cândva de verde
pline de viaţă au mai fost,
acum e toamna şi se vede
pe unde umblu fără rost.

Cu mâinile în buzunare
şi cu paltonul încheiat,
privesc un cer şi o cărare
pe care des le-am mai umblat.

Sus este luna, jos pământul
şi între ele sunt doar eu,
mai e o linişte şi vântul
şi paşii mei şi Dumnezeu.

Mă-nchin la cerul plin cu stele
şi mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o şi văzut.

E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
şi limbile nu au răbdare
şi mă lovesc şi-s abătut.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am vrut să fiu!

Te mişti prea încet! Când timpul este prea rapid
Poate este adevărat, dar cred că ţi se pare!
Doar când faci mai multe, simţi că n-ai făcut nimic
Nu este aşa! Doar că n-ai răbdare!

Ajung sa-mi vând şi somnul pentr-o oră, două
Ca să scriu un vers şi apoi, să vi-l dau vouă
Cei pentru mine o noapte, sau două, ca să pierd?
Sau versuri de stele, din cartea-mi să îmi sterg?

Daca-ş sta o viaţă, ca să vă tot scriu!
N-as şti eu niciodată, ce am vrut să fiu!
Să scriu pe veci într-una, să mă opresc nu pot!
Nu mă simt nici om, dar nu sunt nici robot.

V-aş dărui, eu vouă, toată libertatea
Din pământ ar curge, izvor de fericire
Aş pune înţelepciune, în a voastră minte
Dar tote sunt pe foiae!
Cum şi lumea întreagă-i făcută din cuvinte.

poezie de Ilie Dragomir (8 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ochii asculta

e o nevoie de linişte din când în când
paşii noştri ştiu
marea îşi înghite valul
frunzele îşi odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruşi cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb şi albastru fluturat de vânt
fluturii îşi tac zborul mereu

scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculţe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte

azi tace…

câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături

doar mâinile îşi mai vorbesc între palme

doar buzele îşi mai înţeleg un sărut

doar paşi fără urme în mare
deschisă îşi scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce…

e o nevoie de linişte din când în când

şi ochii au timpane
se-ascultă…

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşarul

Un păpuşar mergea pe stradă
Păşind teatral spre absolut,
Cu ochii strânşi să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpuşă în trecut.

Din când în când privea-napoi
Şi îşi trecea prin plete mâna,
Să uite totuşi că au fost doi,
Şi inima le-a fost doar una.

Purta bocanci, era murdar
Şi-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toţi că-i păpuşar,
Dar şi-a pierdut păpuşa printre stele.

Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Şi a uitat, că acea păpuşă am fost eu!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vaccinatului

Sunt vaccinat chiar şi cu-a treia doză,
În palmă mi-a crescut un deget nou,
Pe umăr, îmi răsare, drept cadou,
Antenă! Doamne, ce metamorfoză!

Mai am momente când mă cred veioză,
Deşi mi-ar fi mai bine bibelou...
Sunt vaccinat chiar şi cu-a treia doză,
În palmă mi-a crescut un deget nou,

Şi nu mă recunosc în nici o poză,
Când aflu că sunt eu, rămân tablou,
Apoi m-aşez, cu rama pe birou,
Să scriu rondel, în loc să scriu o proză...

Sunt vaccinat. Şi-i doar a treia doză!

hipersonet de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Fără cuvinte de-am putea iubi,
În nopţi cu lună, taine dezlegând,
Fără de clipe de-am putea trai,
Doar pentru tine... aş mai sta la rând.

Doar pentru tine... gândul îndrăzneşte,
De trupul tău, eu, nu m-am săturat,
Privirea, dezbrăcându-te hoţeşte
Petale-aruncă, tainic, peste pat.

Te uită-n ochii mei şi mă sărută,
Strânge-mă-n braţe, înnebunitor,
Cărarea către tine... mi-e ştiută,
Doar pentru tine port în suflet, dor.

De patimă şi-amor... tresare sânul,
Trezit de buze-n dimineţi de foc,
E fericit... că şi-a găsit, stăpânul,
Doar pentru tine, eu, mă prind în joc.

Pătrund cu mâna... coapsa ta fierbinte,
Picioru-am dezgolit... de toate cele,
Şi dezgropând aducerile-aminte,
Doar pentru tine, m-apucai, de rele

Se spune că păcatu-i o greşeală,
Extazul însă, azi, l-am cunoscut,
Priveşte-mă... sunt gol... fără sfială,
Doar pentru tine, lumea, o înfrunt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Fără cuvinte de-am putea iubi,
În nopţi cu lună, taine dezlegând,
Fără de clipe de-am putea trai,
Doar pentru tine... aş mai sta la rând.

Doar pentru tine, gândul îndrazneşte,
De trupul tău, eu, nu m-am săturat,
Privirea dezbrăcându-te hoţeşte
Petale-aruncă, tainic, peste pat.

Te uită-n ochii mei şi mă sărută,
Strânge-mă-n braţe, înebunitor,
Cărarea către tine... mi-e ştiută,
Doar pentru tine port în suflet, dor.

De patimă şi-amor... tresare sânul,
Trezit de buze-n dimineţi de foc,
E fericit... că şi-a găsit, stăpânul,
Doar pentru tine, eu, mă prind în joc.

Pătrund cu mâna... coapsa ta fierbinte,
Picioru-am dezgolit... de toate cele,
Şi dezgropând aducerile-aminte,
Doar pentru tine m-apucai, de rele.

Se spune că păcatu-i o greşeală,
Extazul însă, azi, l-am cunoscut,
Priveşte-mă... sunt gol... fără sfială,
Doar pentru tine, lumea, o înfrunt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!