Un tren

Trenul nu stă...
Dar nu stă deloc şi continuă să mă lumineze
Este vorba de trenul plăcerii,
Cel care-mi săvârşeşte o săvârşire interioară imensă
Şi cel ce mă face să mă simt ca o pădure întreagă în culmea fotosintezei
E un tren ce mă duce către o destinaţie la care nici nu ştiu să fi visat... dar acum visez
Şi mă iau fiori reci şi calzi
Şi dintr-o dată se simte o schimbare
....
Se duce lin, ca o pană de struţ
Şi alunecă în viteză
Şi e arzătoare şi puternică
E acea privire! Este sclipirea ca din basme din retină
Ce lasă o vrajă de nedezlegat
Îmi aprinde sufletul ca un incendiu
Ce se extinde treptat-treptat
Şi persistă-n a ei profunzime şi focar
Ca-ntr-o pădure aprinsă de conifere
Mă pierd în a ta lumina romantică
Simt cum aş putea fi printre miliarde de alte lumini
Însă lumina ta... va fi mereu mai puternică
Şi o voi urma până la ultima răsuflare dacă este nevoie
Căci atracţia este prea puternică de a fi întreruptă
Se rupe un fir... două... trei
Din răbdarea mea de a nu mai privi spre tine
Mă simt întemniţat într-o poiană a fericirii
Încătuşat în lanţurile vieţii şi energiei verzi
Şi biciuit de parfumul ochilor tăi ce-mi zguduie sufletul...
O atracţie sălbatică şi brutal de puternică
Îmi sfârtecă respiraţiile sufletului...
Când te visez, mă impulsionezi,
Iar imaginea ta îmi creează dor şi compasiune
Câteodată sunt aşa de pierdut... că nu-mi regăsesc imaginea,
iar gândurile zboară odată cu ea
Dar te simt şi te plimb prin vise
Cum mă plimbi şi tu pe mine cu trenul.

poezie de Liviu Drăghici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina să devenită perlă

Am fost şi sunt lumina
Am fost lumina, dar am căzut
Am fost aprinsă şi m-am stins
Acum când tu mă chemi cu dragostea ta
Eu mă pierd în mii de senzaţii ce-mi erau străine
Mă simt ca-n anii adolescenţei
Când visam să schimb lumea, fără a mă schimba pe mine
Dar timpul este limitat şi eu visez ce-am mai visat
Să fiu natura, mama, tatăl, mâna lui Dumnezeu
Astăzi voi înţelege că pot visa....
Visez ca din dragostea mea, lumina să devenită perlă
Ce-ţi va încorona gâtul tău de regină a sufletelor pereche.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu picioarele goale, printre nori

Vin roşu şi clavicula mea accentuată;
Genunchii imi tremură insistent,
Stiletto roşii aproape că îmi cad
Şi o să strivească lumea aia în tonuri de gri.
Paradox:
Mă simt neînfricată
Chiar dacă sunt in aer;
Îmi trec limba peste buzele roşii.
Mă simt puternică,
Mă simt în vârful omenirii,
Mă simt ca un legiuitor
Care creează propriul text de lege,
Lumea trebuie să se supună.
Privesc în jos
E noapte;
Mii de luminiţe mi se imprimă pe retină.
Totul e mai frumos de aici de sus.

Am rămas fără un pantof,
L-am aruncat pe celălalt şi mi-am pus o dorinţă
Nu-mi mai amintesc care,
Nu s-a îndeplinit niciodată.
Am vărsat vin pe mine şi
Fredonez piesa aia care mă făcea mereu să plâng
Zâmbesc. Sunt liberă
-Cu picioarele goale, printre nori-

poezie de Georgiana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât este mai clară şi mai definită imaginea mentală şi cu cât stăruieşti mai mult asupra ei, aducând la lumina detaliile plăcute, cu atât mai puternică va fi dorinţa ta şi cu cât mai puternică dorinţă, cu atât mai uşor îţi va fi să te concentrezi asupra imaginii lucrului dorit.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de tine

In linistea mea
Ma intreb de-as putea
Sa te simt aproape din nou
Imi revin amintiri, ganduri ce vor veni
Sa-mi aduca-n sufletul gol
Imi lipseste curajul de-a-ti spune ce simt
Nimic nu s-a schimbat
Sentimente pierdute le-am reintalnit
De acum eu le-am aflat

Am nevoie de tine

Azi incerc sa m-ascund
Incerc sa nu uit
Ma gandesc la tine mereu
Totu-mi pare tacut
Totu-mi pare pierdut
Devine tot mai greu

Am nevoie de tine
Cand ma trezesc
Am nevoie de tine
Sa pot sa visez

cântec interpretat de Direcţia 5, muzica de Direcţia 5, versuri de Direcţia 5
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

...umbra ta

De ce-s mereu în urma ta,
De ce nu mă îndepărtez,
Nu ştiu exact dar simt ceva,
Ceva ce nu pot explica.

Mă simt chemat de urma ta,
Mă simt dator să te urmez,
Şi ştiu că n-ai să fii a mea,
Mă mulţumesc să te visez.

Nu văd un rost când tu nu eşti,
Şi să fiu singur este greu,
Tu-n întuneric străluceşti,
Şi-n umbra ta exist şi eu.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Mi-am lăsat cărări prin vise,
Să ajung uşor la ce-mi doresc.
Când pleoapele-mi sunt închise,
Visul meu să mi-l cerşesc.
Să nu-mi acopăr chipul,
De mrejele uscate.
Prefer să simt cum timpul,
Transformă vorbele în fapte.
Nu mă judec că visez,
Căci nu visez lirice fantasme.
E mai uşor în viaţă să falsez,
Decât în vise să scriu basme.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (24 iunie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este un instrument. Foarte preţios, de altfel. Însă omul nu este gândurile sale, deşi, de cele mai multe ori, identificarea sa cu gândurile este completă. Doar prin raportarea la gânduri se creează războaie, conflicte, violenţe - într-un cuvânt, zgomote. Gândul este o creaţie, deci are o formă, chiar dacă ochii umani nu pot vedea această formă. Gândul are o vibraţie proprie, fiind o entitate de energie aflată în călătoria sa individuală. Aşadar, gândurile nu sunt incluse în oameni, ci există printre oameni, intrând într-o relaţie cu acei oameni cu care rezonează. Însă oamenii nu ştiu acest lucru - nu ştiu faptul că formele lor sunt separate de formele de gând - tocmai de aceea oamenii au devenit prizonierii gândurilor, gândirea reprezentând, în mod paradoxal, cea mai puternică slăbiciune a omenirii. Şi de ce este cea mai puternică? Pentru că oamenii nu ştiu faptul că gândul este o dependenţă, iar în acest mod, calea gândului devine mult mai uşoară.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfinţindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezeşte zorii...
surâs sfânt aşezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când îşi varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuş către mine,
chemandu-ma şi infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Şi simt că-mi aşezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adulterul este o infracţiune care, privită din punct de vedere politic, îşi extrage forţa şi modalitatea (de înfăptuire) din două cauze: legile schimbătoare ale oamenilor şi acea atracţie deosebit de puternică care împinge un sex către celălalt; în multe cazuri ea se aseamănă cu forţa de gravitaţie care este motorul universului, căci asemeni gravitaţiei se reduce pe măsură ce distanţele cresc; şi dacă prima modifică toate mişcările corpurilor, la fel şi atracţia dintre sexe modifică toate mişcările sufletului, cât timp durează ciclul ei; un lucru le deosebeşte însă: gravitaţia realizează un echilibru când întâlneşte obstacole, în timp ce atracţia îşi trage forţa şi vigoarea chiar din obstacolele întâlnite.

Cesare Beccaria în Despre infracţiuni şi pedepse, Infracțiuni greu de dovedit prin probe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă puternică, puternică atunci când dorm şi când sunt trează, puternică în oase şi în suflet. Apoi învaţă-mă, ţinând cont de disperarea mea, să mă împart vieţii, să ştiu ce, şi cât, şi cui să dau. Învaţă-mă tu să nu mă amărăsc.

citat din Sylvia Plath
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea personală mentală este cea mai puternică forţă interioară.

citat din Alfred E. Wiggam
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În staţia de troleibuz

uneori aş trece şi prin cercuri de foc
dac-aş şti că la capăt este un miracol
pe cerul veşniciei să cuceresc un loc
în marea împlinire cu noime de oracol.

trăiesc viaţa într-un joc de culori
sunt veselă în verde nostalgică-n portocaliu
fericită în violet străbătută de fiori
cu sufletul pururi romantic, candriu.

alteori ating şi visul triumfal
când melodii cereşti îmi inundă auzul
mă simt puternică plutind pe orice val
Dumnezeu ma iubeşte nu-mi arată refuzul.

nu port mască. nu sunt la carnaval
printre mii de gânduri aştept troleibuzul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar dacă recunoştinţa ta este puternică şi constantă, reacţiunea care se produce în Materia fără Formă va fi puternică şi continuă; iar mişcarea lucrurilor pe care le doreşti va fi mereu către tine. Ai observat atitudinea recunoscătoare pe care o avea Iisus; cum părea mereu să spună "Îţi mulţumesc Ţie, Tată, pentru că mă asculţi." Nu poţi avea multă putere fără recunoştinţă; pentru că doar această te ţine conectat cu Puterea.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieţii.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viaţa mie îmi duce puterea
şi simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlineşte.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
şi mă prăbuşeşte.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irişii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălţimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm muşcătura buzei sărate
şi împărţim, printre încleştatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!